vineri, 27 iunie 2008

Unsafe Sex and the City!!!


What? ce? cum? unde? cind?.........Rasfoind un ziar, mi-a atras atentia un articol in care se sublinia ingrijorator faptul ca 40% of new yorkers with multiple partners, didn't use condom. Si la fel de revoltator este ca nr. adolescentilor (ca sa nu le zic copii), care au sex protejat sau neprotejat, este in crestere. Daca la 14 ani faci sex, ce mai faci la 25? Daca la 16 ani ai copii, ce mai faci la 25? Mereu am considerat ca fiecare virsta are frumusetea, rostul si preocuparile ei. Ma depaseste cind aud cum fete la 15 ani sint insarcinate. Cum ramine cu frumoasa copilarie, adolescenta? E ca si cum un copil naste un copil. Nu mi se pare normal ca fete la 18 ani sa arate de 30, femei zdravene dpdv fizic, obosite si trecute mental. Uneori cind zaresc pe strada, in metrou, o fata de 15-16 ani calare pe un baiat, care emana o nonsalantza strigatoare la cer, facind schimb de saliva prin gurile imperecheate, fara sa fie stinjeniti de privirile celor din jur, ma-ntreb, daca se comporta asa in vazul lumii, ce se intimpla intre ei cind sint behind closed doors. Sau e normal ca un elev din clasa a 6-a sa vorbeasca de iubita lui pe care o cuprinde cu bratele, in asa hal incit bustul, nici macar dezvoltat, ii este atins? Da! Am vazut si asa ceva, elevi de scoala generala, incadrati intr-un very public display of affection. (si nu, nu in NY, ci in Romania, dar nu conteaza locatia, nu?). I'm not judgemental, imi exprim parerea si revolta si nu-mi pasa daca cineva se simte ofensat. Nu-mi place generatia tinerilor din ziua de azi. Nu-mi place! O prefer pe cea a mea, a anilor in care eram eleva, cind disciplina si bunul simt inca dominau, cind idilele dintre doi erau inca inocente si stinghere, cind fetele erau sfioase si roseau in obraji, cind baietii faceau timid curte celei preferate, cind cadoul cerut ptr. majorat erau blugii, patinele, si nu tatuajele, cerceii in buric si nas sau implanturile mamare si operatiile estetice. Da! Azi fete care ating virsta de 18 ani, cer cadou parintilor o pereche de sini noi, mai mici sau mai mari, dupa preferinta, sau un nou tatuaj pe...umar. Call me a grand-mamma!!! Nu-mi pasa!
PS: Si pentru ca am fost atit de serioasa in rindurile de mai sus, aproape incruntata, sa inchei prin a spune ca iubesc sa-mi petrec verile in New York, adica AICI

joi, 12 iunie 2008

America, I love you!!!

Parca nu am pofta de nimic acum...nici macar de dragoste. Asadar, despre ce sa scriu eu astazi? Despre barbati? Nu! Subiectul e prea plictisitor. Despre femei? Nu! Subiectul e la fel de plictisitor.(oricum sintem toti o apa si-un pamint). Despre sex? Nu! Subiectul e la fel de banal.(S-a tot scris si dezbatut). M-am gindit: postez despre MINE. Ca doar de aceea i se zice blog personal, nu? Si ce sa zic? Ca sint Ina Beduina, ca imi place sa jonglez cu rolurile feminitatii, sa fiu cind o lolita aiurita, cind o floare inflorita-vestejita, cind plina de copilarie, cind femeie in toata firea (mai rar, recunosc). Acus se implinesc 10 ani de cind locuiesc in America the beautiful. Parca ma vad iesind din JFK, neintelegind clima umeda de aici...(era vara arzatoare).Deja nu-mi convenea clima...incet, incet, insa, m-am obisnuit cu umezeala (din aer) iar acum chiar nu o mai simt. In Romania eu nu transpiram, aici, deodata au inceput sa curga apele de pe mine, nu puteam sa ma imbrac cu o camasa din matase, spre ex., ca se uda si hop la iveala ieseau sinii rebeli, sau fusta mi se lipea de fesele rotofeie....era enervanta toata treaba asta a bluzei umezite de la clima, ma simteam ca o iapa..(noroc ca nu miroseam)..apoi, din fericire, organismul s-a obisnuit si s-a adaptat la clima respectiva si hainele au incetat sa mi se mai lipeasca de trupul meu micut si bine legat. Ce noroc! Acum port si pantaloni din matase, ramin uscatica, chiar daca afara e umiditate. Desigur, primul lucru ce mi-a sarit in ochi, indata ce am aterizat in tinara America, banuiti, obezitatea, suncile oamenilor. New York, acest monstru urban, care intimideaza pe oricine si pe care, ori il iubesti, ori il urasti, mi-a dat batai de cap in primii ani aici...Cind am iesit prima oara in Manhattan, m-am speriat. (America era prima tara straina in care pasisem vreodata). Ma simteam ca o gargarita damblagita-chinuita, printre colosii de aici...Mi-am zis" Doamne, ce caut eu aici? e prea mult, e prea mare, nu mai vreau sa visez vise americane, vreau inapoi la Romania, vreau sa plec in cautarea visului romanesc, unde sa ma lupt cu grija zilei de miine, unde sa-mi irosesc tineretea mea frageda si frumoasa, ce tot atita Haberica! Si am plecat inapoi in Romania, ptr. 4 luni...atunci am avut sansa sa vad diferenta uriasa, am obtinut acel reper de comparatie, am avut acel socant impact cu realitatea romaneasca de unde plecasem, Romania- un loc ce, de atunci, l-am numit sters, nesemnificativ, minuscul...si asa am inceput sa zbier in gura mare sa se auda pina la Statuia Libertatii: "vreau inapoi in America, vreau inapoi la grasi si obezi si la zgirie-nori". Si mi s-a dat a doua sansa... pe care am apreciat-o si pe care o voi aprecia pina la capat. Nu stiu ce s-ar fi ales de mine daca zaceam in Romania...probabil ca eram la Socola, internata de boli cu creierul din cauza traficului si a manelelor si a banilor vechi si noi si a dezordinii generale.... Dar sa revenim la USA, ooo yes, baby. Aici auzi tot felul de istorii ale romanilor, care, cum s-au acomodat, aterizat in tara asta...e interesant...fiecare poveste este unica in felul ei si totusi are ceva comun, punctul comun cel mai des intilnit este cum si-au tras tzeapa unul altuia, cum s-au tiganit, cum s-au pirit si urit, recunoasteti trasatura neamului romanesc, nu? Eu m-am ferit de asa ceva si nu am avut experimente cu romani uriti si rai. Am fost suficient de desteapta (ca modesta nu mai sint demult) sa invat din greselile altora. Multi ma intreaba ca de ce sint romance singure in NY? Well, comunitatea romaneasca e plina de nulitati, (desigur, nu toti) unii ba sint betivi, ba sint someri, ba nu au acte. Da! asta e o chestie, care, personal, ma incomodeaza: statutul ilegal. Sint multi care platesc sume mari ptr. obtinerea actelor. Mi s-au oferit si mie (de 2 ori) 12 mii de dolari sa ofer green card. Desigur, am refuzat! Nu as putea face asa ceva. In primul rind, sint fricoasa si habar nu am sa mint, (iar cind mint, ma dau de gol peste 10 minute) la primul interviu cu autoritatile hotzomane as zice tot, cum ca am fost platita...mie-mi place siguranta, imi plac lucrurile clare....iar apoi, daca intre timp, intilnesc iubirea mare din viata mea si vreau sa ma marit pe bune? vedeti? e complicat. O alta varianta ptr. o romanca-americanca care isi cauta sot, ar fi sa il aduca din Romania. Dar si asta e complicat, mai multa bataie de cap, si din pacate in multe cazuri, nu dureaza povestea, odata ce mirii ajung aici. Nu stiu, se produce ceva dezastruos, nu se mai inteleg intre ei, parca nu mai vorbesc aceeasi limba, parca au intrat in conflict americanismele cu romanismele, si pufff, ca un pirtz, se dezintegreaza toata romantza dintre ei, romantza inceputa in Romania...E o mare loterie, cu alte cuvinte. Si nu e usor sa aduci pe cineva aici, mai ales pe cineva care nu are o identitate-personalitate puternica, care nu stie ce vrea, caruia i-e teama de provocari si de o noua viata..., care nu are o profesie solida....asa ca mai bine, romancele singure din America se lasa pagubase... Desigur sint si cazuri fericite, cind dragostea inceputa in Romania se continua si dureaza si in America, dar...mai rar astfel de cazuri, din pacate.*** Sa mai zic ca si dupa 10 ani de America, in loc de kitchen, eu zic chicken si invers. Rar le nimeresc. In loc sa zic ca am mincat chicken, zic ca am mincat kitchen. Nu stiu, creierul mi le proceseaza aiurea, se intimpla ceva intortocheat cu limba mea din gura cind e vorba de aceste 2 cuvinte oarecum identice si imi ies pe dos. Mai aveam problema asta cu Tuesday si Thursday. Acum n-o mai am. Oh, sa nu uit sa spun ca nu am avut ce face si am aratat colegilor fotografii din vacanta mea romaneasca de luna trecuta. Mai bine imi vedeam de-ale mele. Nu usor mi-a fost sa explic americanilor ce cauta vaca in oras la pascut in fatza blocului, sau cum? cel mai inalt bloc din downtown-ul meu natal, are 7 etaje? ma rog, unii au crezut ca e o casa. Desigur, introducerea mea inainte sa le arat pozele, a fost asa: "stiti, uritilor, unde se afla Romania, nu?". Oh, I love the elements of my life!!!!!!!!!!*************** Dar sa lasam vorbaraia asta si sa trecem din nou la imagini. De data asta, eu, Ina Erotina, atasez niste nuduri personale si artistice AICI

luni, 2 iunie 2008

What happens in Romania, stays in Romania:)


Cred ca fiecare om are o poveste, un secret al lui. Mi se intimpla uneori sa casc gura pe strada si sa analizez oamenii si sa ma intreb in gind: "oare care o fi povestea ta, secretul tau?" M-am gindit si la mine si am ajuns la concluzia ca trec ca ratza prin balta prin viata asta si totusi... parca nu-i chiar asa. Ce daca tot schimb fusele orare? Da! Iar l-am schimbat tic-tac-tic-tac!!! De data asta cu Romania. OOO, daaa!!! pai se poate? Dupa 3 ani in care nu mi-am vazut mama, m-am dus sa o surprind. Nu mi-era dor de Romania-romani-romanisme (sa nu-mi sariti in cap, va rog, daca asa simt, ce sa fac?) dar mi-era dor de ai mei, de orasul natal Comanesti, jud. Bacau, unde cu drag merg, sa ma joc cu copchiii de pe strada ( asa e, I'm still a kid at heart), sa-mi amintesc de pubertate si adolescenta, sa miros kile de balegar si gainatz si sa ma intorc cu aroma lor in nari, sa iau ouale din cuibar si sa fugaresc gainile prin curte, sa stau de vorba cu nea Ilie sau tanti Manditza si sa fiu transpusa in vremea batrinetii lor, sa ma dau bengoasa ca sint din Haberica si sa le impart vecinilor guma de mestecat americana si bomboane cu pesticide in ele ( sa se mai ingrase si moldovenii, nu numai americanii), sa revad liceul, scoala generala unde eram o eleva silitoare, dealurile, padurile, si oh, sa-mi bubuie capu' de manelele lu' vali vijelie... Si sa nu uit, niste cuconete din virfu' dealului, m-au luat la intrebari de genul" Si? pe cind te mariti? si cind faci un copil? si eu le-am lamurit asa: Da' de ce? Cine zice ca rolul femeii este acela de a procrea? O Ina pe planeta asta e suficient, nu am chef sa ma inmultesc. Si apoi, who needs a man?:) " Dupa ce le-am speriat pe cucoanele respective ce mi-au proiectat o uitatura strimba, mi-am vazut frumos de vacanta mea. Si uite asa, dupa ce am tras o gura de aer autentic romanesc, cu stres in el, m-am intors ACASA in NEW YORK, in ritm de manele (le consider o problema nationala) si mai opulenta cu vreo 2 kilograme.... cu o valiza de cozonaci, sfinti, pufuleti, pufarine, ciocolata Poiana si Primola si, ca de obicei, souvenirs ptr. colegele mele patrate si umflate si cu my stress level higher. Am ajuns la concluzia ca in Romania se respira stres. Oamenii (desigur, persoanele de fatza si cele dragi mie se exclud, ) sint money hungry, peste masura de materialisti, macinati si infuriati de gindul banului, grandomania si snobismul sint stridente. Ce ma deranjeaza-revolta cel mai mult acolo? Sfidarea! Discrepantza sociala! Sistemul de valori din Romania e saracacios sau inexistent, valoarea unui om consta parca in ce masina are, ce scrie pe eticheta hainei purtate... De cite ori merg acolo, parca ma intorc cu 100 de ani in urma, am impresia ca timpul a stat in loc. Aici e o vorba" if you make it in New York, you can make it anywhere". Ei bine, eu am schimbat demult vorba asta dupa cum urmeaza" if you make it in Romania, you can make it anywhere". *** ca fapt divers sa spun ca am pierdut total valoarea banului romanesc, adica habar nu aveam ce inseamna 12 lei, spre ex., nu m-am priceput sa inteleg banii noi si banii vechi, f. usor puteam fi pacalita daca nu era linga mine cineva care sa ma indrume si sa-mi explice. Nu ma simt in siguranta in Romania din nici un punct de vedere. Bucurestiul, care mi se pare in miniatura de cum ajung la Otopeni, l-am regasit la fel: cenusiu, inchis, ingust, inghesuit, parca eram imbulzita de toti si n-aveam loc pe strazile alea sa ma desfasor in voie si eu:) ... Cind mergeam pe strazi, ma simteam straina, printre straini, parca eram in plus acolo..si cindva indrageam Bucurestiul, unde am stat 5 ani, pe vremea studentiei...(in Regie). Un lucru e clar, m-am dezradacinat de tot. *** Ca de fiecare data, cu dor si nerabdare am revenit la NY, de care ma simt legata si de care apartin si unde oamenii mi se par familiari. Simt ca sint printre ai mei, cum s-ar zice. Ciudata, dar buna treaba. Si vaaai, se fumeaza pe rupte in Romania, nu am mai pomenit asa ceva. Romanii sint niste fumatori inraiti si gata. La terase, se vedea lejer fumul de tigara plutind in aer. Sa mai spun ceva despre trafic? Ca am avut palpitatii la depasirile care se fac pe drumurile de acolo, cu basculantele si carutele la un loc? Nu are rost sa ma intind, dar traficul din Romania e cam asa: care pe care. De aceea felicit toti soferii de acolo. E, intr-adevar, o mare calitate sa stii sa conduci in Romania! *** Dar acum sa lasam deoparte acest rechizitoriu critic (pe care l-am facut cit mai sumar ca nu cumva sa revolt poporul roman:) si sa spun ca de data asta, starea mea de spirit in perioada sederii la Bucuresti, a fost una frumoasa, datorita prietenei si preferatei mele prezentatoare de la Realitatea TV, DALIA , care m-a gazduit si care m-a facut sa ma simt un musafir special si fara de care, cu siguranta, nu m-as fi simtit binevenita in Bucurestiul aflat sub constructie. Thank you so very much si...te astept in Big Apple! *** Regret ca nu am reusit sa ma vad cu toata lumea, insa timpul mi-a fost limitat.Scopul vacantei mele -miroritice- :)a fost atins cu succes! Cred ca e adevarat cind se spune ca este revigorant sa revezi locurile natale si oamenii care au facut parte din copilaria, adolescenta ta. M-am intilnit cu oameni dragi pe care nu-i mai vazusem de 10-12 ani. Imi cer scuze daca am fost cam alambicata, insa sint decalata de la fusul orar si ca sa nu-mi uit ideile, am zis sa le scriu imediat. Poze din Romania AICI (ce? credeati ca ati scapat?:)
LATER EDIT: Am uitat sa spun ceva amuzant despre comertul (primitiv?) care se practica in Romania si anume, atunci cind mergeam la vreun magazin si nu aveau sa-mi dea rest, ma trezeam in schimb, ba cu o guma, ba cu o mentosana...intr-o zi m-am trezit cu o punga de pufuleti, de care, recunosc, m-am bucurat, caci mie-mi plac pufuletii. Cind nu am avut 50 de bani sa-i dau vinzatoarei, am intrebat-o daca pot sa-i dau la schimb o guma, dar m-a refuzat:)... Si totusi...facem troc in 2008:)?