sâmbătă, 15 octombrie 2011

Frinturi din corespondenta personala

***De la mine catre o veche prietena:

Draga mea, franchetea ce ma caracterizeaza de cele mai multe ori, ma impinge si mai mult sa-ti spun cum am primit vestea ta ca vei fi mama peste citeva luni. Asadar, o veste comuna si tipica pentru cele mai multe femei. Pe o parte, ma bucur daca asta este dorinta ta, pe de alta parte, ma ia cu nostalgii cind realizez ca femeile din generatia mea fac, in ultima vreme, acelasi lucru: copii. Pentru mine asta este inca o confirmare ca se apropie batrinetile, pentru ca e adevarat, nu mai sintem la 20 de ani si, un pic mai avem si nici la 30 de ani nu o sa mai fim prea mult...

Rugamintea mea este sa nu iei personal ce spun eu, pentru ca, daca toate femeile ar gindi ca mine, ar disparea rasa umana de pe pamint, batrinii nu ar mai avea pensii, femeile ar fi doar femei,(nu si mame si bunici) de aceea tin, in sfirsit, sa-ti spun felicitari. Ma bazez pe restul femeilor ca vor salva posteritatea. Deci nu ma mai intreba cind am de gind sa fac copil pentru ca nu ma curteaza nici un sentiment matern si nici vreo teama ca voi regreta alegerea la 70 de ani cit mi-ar placea sa traiesc. Nu toata lumea de pe planeta asta simte nevoia sa procreeze si in ceea ce ma priveste, pot trai si fara curiozitatea de a cunoaste acea dragoste neconditionata, miraculoasa si super fenomenala pe care un copil ti-o ofera si pe care toate mamele au satisfactia sa o descrie. Imi asum aceasta lipsa, sau, daca vrei, aceasta lasitate, pentru ca, pe undeva este si teama de o asa imensa responsabilitate.Mi-e teama, uneori, si de umbra mea. Si e adevarat, iubesc libertatea si lipsa de obligatii. In plus, imi displac mediul inconjurator, viitorul metalic si tehnologic, mincarea artificiala, cum sa aduc un copil pe lumea asta incerta si gri? As fi toata o ingrijorare! Ca sa nu mai adaug cit de comoda sint.

Iar pe undeva, copilul din mine va fi prezent mereu, nu cred ca voi fi coapta vreodata suficient de mult incit sa iau in miinile mele viata unei alte fiinte. Ce sa fac? Voi fi singura femeie din generatia mea, care, in loc sa-si arate fotografii cu nepoti si copii, isi va arata fotografii cu ea. Si da, imi voi lua lumea-n cap ori de cite ori voi pofti. Bine, hai fie, intirziata cum am fost la multe, daca ma va izbi dorinta de a fi mama (desi, fie vorba intre noi, arat eu a mommy?), voi fi cea mai batrina mama de pe pamint si astfel, copilul va avea automat si o bunica (voi avea rol dublu cum ar veni).

***De la mine catre EL: dragul meu, grija ce mi-o porti ma copleseste si asta este motivul pentru care cu greu adorm cind bratele tale puternice nu sint prin preajma. In secret, tes ginduri doar cu noi doi. Te sarut cu mare dor!

***De la mine catre o veche cunostinta:

Draga mea, datorita acestui facebook renumit am dat de tine. La naiba! Cum sa te recunosc cu usurinta cind, silueta ta zvelta, demna de invidiat pe vremuri, a suferit grave transformari. Ma enervezi de-a dreptul. In privinta mea, ai auzit bine, gura lumii a fost corecta de data asta, traiesc la New York si duc o viata linistita, mai nou artistica, dar detalii in urmatoarea ravasa. Scrie-mi cind iei o pauza de la alaptat. Ia zi-mi, pe fostul meu iubit din copilarie l-ai mai zarit sus pe povirnis?

***De la mine catre o amica parizianca:

Oh, draga mea, cita incintare ca ne-am revazut pe pamintul lui Hugo! Voiam sa te salut si sa-ti urez spor la terminat lucrarea de doctorat. La New York sint rasfatata de o toamna imbelsugata, dar stii, sezonul ce se apropie, cu iarna cu tot, imi va da batai de cap. Ca fapt divers, iti spun ca simbata am fost la un dinner party si am cunoscut oameni din cercul artistului meu favorit: francezi, italieni, australieni, americani, oameni cu international life, cu studii la Paris, Berlin, Viena, ce sa spun, un context social, din care ai ce invata. Chiar asa, stii care sint cele 50 quiet places in New York City? (daca tot ai stat aici, poate le-ai aflat). Se spune ca unele dintre cele 50 de locuri care se voiau secrete pentru linistea si pacea din ele, nu mai sint asa linistite. Intre timp s-a aflat de existenta lor si masele au dat navala.

Tin sa-ti mai spun ca nici nu voiam sa merg la aceasta petrecere, pina cind am auzit o voce masculina frumoasa cu iz de repros: de ce esti salbatica? Si astfel am decis sa ies din carapacea mea si sa dau nas in nas cu lumea. Si ce crezi? Am fost o vorbareata! Am fost intrebata daca sint artista si am raspuns, da, (in gindul meu), pictez ginduri naravase.
Bine, draga mea, hai ca te-am innebunit la cap cu bazaconiile mele, tu, femeie maritata, mama si viitoare detinatoare de diploma de doctorat. Te-am pupat si sper sa revii la NY. Ciao

***De la o fata care vrea sa ma cunoasca: Buna, vin la New York si mi-ar placea sa ne cunoastem. Iti citesc blogul de mult timp. Am raspuns: desigur, da-mi de veste cind aterizezi si ne vom intilni negresit. Pe curind!

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Toamna e ca primavara!

Cascind gura la toamna calda si la natura ei zburlita, ma gindeam cu uluire la repeziciunea cu care se duc zilele. As vrea sa tin timpul in loc. Imi place timpul asta, imi place toamna asta, pe care, desi nici nu s-a incheiat, as vrea deja sa o repet. Este o toamna balsamica, pe care as vrea sa o prelungesc la nesfirsit... Nu-mi miroase a vestejire, ci a pomi inverziti. Da, toamna mea are parfum de liliac inflorit. Si nu stiu cum sa fac sa opresc timpul in loc, imi aluneca printre degete, as vrea ca timpul meu sa schiopateze si de acum incolo vreau ca anul meu sa aiba 4 toamne, ca cea de acum.

Concluzia la care am ajuns in toamna asta fandosita in care se numara furnicile, este ca dragostea ma face fericita, dar... banii ma fac si mai fericita! Na poftim ce revelatie!(rid cu gura pina la urechi ). Voi cum stati cu revelatiile tomnatice? dar cu timpul liber? Eu, in timpul liber, ma fandosesc dupa cum veti vedea AICI Va sarut, muahh!