joi, 30 octombrie 2014

Vecinul


Era seara si ma intorceam de la aprozar, (cuvint iesit din uz, dar eu inca-l folosesc) pe o strada strimta, cocheta si ferita de galagie. Deodata, in spatele meu, am auzit o voce barbateasca, cu grai new yorkin (barbatul care purta graiul respectiv, avea in jur de 35-40 de ani si, ca sa scurtez descrierea lui fizica, spun doar ca semana cu Eros Ramazzotti). Voi reda dialogul in limba carpatina, ca sa inteleaga fara dificultate si stramatusa mea hi hi hi

El: Esti fata care alearga in fiecare zi, fie ca ploua, fie ca-i soare. Iti admir consecventa. Locuiesc linga tine si te vad mereu pe geam, cind pleci in parc. Si eu iubesc parcul Astoria. Poate alergam impreuna, intr-o zi?
 Eu: (surprinsa si incintata sa aflu ca un barbat ma urmareste pe fereastra lui, de dupa perdele). Multumesc, dar prefer sa alerg singura. Nu-mi place sa depind de ritmul nimanui.
 El: Aaa, okay, cred ca inteleg. De unde esti?
Eu: Romania. Stii, Europa de Est.
 El: (usor intepat in ego si cu o strimbatura in coltul gurii): Stiu foarte bine unde este situata Romania. Nu toti americanii sint ignoranti.
Eu: ( la rindul meu, usor tifnoasa) Ooo, nu am insinuat asa ceva, nu o lua chiar personal. Dar ma bucur sa aflu ca am un vecin destept care-mi poate arata pe harta tara in care m-am nascut.
El: Ma gindeam, daca nu vrei sa alergam impreuna, poate iesim sa luam masa intr-o seara? Uite, asta este cartea mea de vizita….

***Printre ideile la care am tinut mortis si cu placere, de-a lungul existentei mele, se numara urmatoarele: sa nu am de-a face cu sotii sau iubitii prietenelor mele, (nici macar cu fostii lor soti sau iubiti, imi repugna din plin ideea), cu colegii de serviciu, cu prietenul cel mai bun al aproapelui. Dar ce gogomana, nu m-am gindit niciodata la vecini. Hi hi ki ki

marți, 21 octombrie 2014

Josephine


Josephine s-a nascut de una singura si, de buna voie, asa avea de gind sa traiasca: prin filtrul singuratatii ei, indiferent ca cineva ii era aproape sau o iubea. Pustietatea era starea care-i placea cel mai mult pentru ca asa se simtea cu adevarat libera. Secretele ii erau in siguranta, simturile ii erau protejate. Rareori voia sa aiba oameni prin preajma. Ii gasea galagiosi si dintosi. Cu toate astea, se mai folosea de ei, amuzindu-se pe seama banalitatii lor si testindu-le onestitatea. Vanitatea si fatarnicia acestora, insa, o ingretosau si, in felul asta, bucuroasa si hotarita se retragea in adapostul ei sigur si solitar…

Aproape pe tot parcursul copilariei ei, Josephine a fost o slabanoaga si a purtat parul foarte scurt. Oricum, nimeni nu s-ar fi sinchisit sa i-l impleteasca sau sa i-l prinda in doua cozi. Fiind produsul a doua oi negre, era un copil neglijat. Isi vedea singura de visurile ei copilaresti si se legana neincetat. Sarmana Josephine! Nimeni nu ar fi banuit ca avea sa se legene pina la 30 de ani…Nici macar ea.
Implinise noua ani cind, imbracata in pijamale de bumbac, statea pe pat, in fund, proptita intre genunchii unui barbat. Se uitau la televizor. Deodata, ca din senin, ca dintr-o joaca, ca din intimplare, descoperea ceva straniu care-i aducea placere. Frecindu-si pulpele lipite si necoapte, intr-un mod lent, discret, dar insistent, un bulb carnos dintre picioarele-i subtiri, se activa, provocindu-i o placere straina pe care nu o intelegea, dar, despre care avea sa afle mai tirziu, ca oamenii mari o numeau strident si cu rinjetul pe buze, orgasm.

Desi muschii picioarelor ii erau obositi de la atita incordare, repeta miscarea din ce in ce mai curioasa. Tresarea de placerea nemaintilnita pina atunci, care-i iesea buluc de sub pijamalele inmuiate.
Teama de a fi descoperita, depistata, de barbatul intre ai carui genunchi statea, ii sporea si mai mult bucuria proaspat cunoscuta si-i accelera palpitatia. Emotia fricii ii placea. Auzea soapte in urechile ei mici, soapte pe care nimeni nu i le soptea: Josephiiine, Josephiiine, Josephiiine shhhhh
Josephine era fiziologic sanatoasa si raspundea stimulilor. Era un semn bun. Avea sa fie o femeie dezvoltata
normal din punct de vedere erotic si sexual…

marți, 14 octombrie 2014

Păpădie in octombrie


Pentru mine, Peru a fost ca o reintoarcere la inocenta, la viata in forma ei cruda, la simplitate in toata frumusetea ei organica, alaturi de cei mai calzi, primitori si candizi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. Toata ziua as fi ascultat clopotele, as fi mincat in nestire banane coapte pe carbuni, m-as fi ratacit prin munti, fara sa vreau sa fiu gasita, as fi dansat printre ruine, as fi furat palarii si as fi privit incașele cum, tacute in gindurile lor, impletesc culori la colturi de strada…

PS: Fotografii din calatoria peruviana sint publicate pe albumul meu flickr (sus in stinga).

sâmbătă, 4 octombrie 2014

i am genuinely enthusiastic about flying to Peru

Intr-o ora voi porni spre Peru, ca intr-o calatorie in timp. Oh, timpul pe care-mi place sa-l personific si sa-l iau drept barbat, un barbat din trecut la care, din cind in cind, imi place sa ma intorc, doar de dragul nostalgiilor. Nostalgiile! Ce veselii! Mereu am avut o legatura anapoda cu timpul si trecutul lui in care imi place sa ma las dansata si ancorata. Timpul si vraja lui...

Parasesc toamna pentru o reintoarcere la primavara. Vor fi multe ore de zbor spre emisfera sudica, din care stiu sigur ca voi reveni mai pricopsita sufleteste. Ma voi intoarce cu  vorbe bune din orasele pierdute, despre oamenii lor seninosi si neprihaniti, ghemuiti sub palarii vesele, despre cum se rasufla viata de sus, de pe  Machu Picchu, pe care, probabil, voi ajunge cu limba scoasa, ochii bulbucati si urechile infundate. Dar cui ii pasa? De ceva timp visez sa-i sar in spinarea  musculoasa si sa-i cuprind forta... Asadar, mi-am pregatit genunchii rotunjiti si mi-am lustruit  talpile pe care le-am inchis intr-o pereche de bocanci rezistenti.

PS: Gratioasele rumegatoare cu cercei vii, din fotografia de mai sus, sint viitoarele mele prietene. Pe curind!   Ina

vineri, 3 octombrie 2014

Carcasa spartă


Neavind parinti care sa ma apere, am crescut cu sentimentul viguros ca, n-am incotro, singura trebuie sa ma pazesc de cacacioasele vicisitudini, dezvoltind teoria clara: daca eu nu am grija de mine, nimeni nu are. Mi-a fost mereu frica de scandal, cucoane si scandalagii. Imi displac confruntarile si elimin cu usurinta persoanele care ar avea de gind, voit sau nu, sa-mi incurce existenta. Din fericire, foarte rar mi s-a intimplat sa ma tamponez de oameni tiganosi, sau de porci cu doua picioare (guiiitz, guiiitz). Insa, atunci cind sint provocata, in special cind teritoriul si linistea imi sint atacate, pot fi foarte scirboasa si batjocoritoare.

Dar nu verbal, cit mai ales, in scris sau, pur si simplu, prin actiune. (imi conturez cu tact, in secret si fara galagie, atacul). Prin urmare, cine vrea sa ma loveasca, sau sa ma doboare, trebuie sa o faca fizic, si nu prin cuvinte, pentru simplul fapt ca acestea nu ma sperie si nu ma descurajeaza. Filozofia mea de supravietuire este simpla: nu te deranjez, nu ma deranja!

Ultima mea scărmănătură cu o fiinta umana a avut loc acum vreo 4 ani. Aceasta fiinta s-a dovedit a fi o carcasă spartă! Intre noi era o prietenie disfunctionala din care voiam sa ies. Atit de mult mi-a sucit armonia, incapatinindu-se /sa se scoata/ din viata mea, incit am fost nevoita sa recurg la un act simplu: sa-i scriu o scrisoare in care sa-i exagerez defectele, uritenia, neputinta, lovind-o acolo unde furnica cel mai mult: in ego!

Provocata pina-n oase de nimicnicia descoperita, i-am intins si o cursa in care i-am produs, dinadins, iluzia ca va iesi victorioasa. In urma actului meu mirsav la care m-a silit si a scrisorii mele, am primit raspunsul, acesta fiind, de fapt, cea mai puternica urare pe care am primit-o vreodata de la un semen.
Am pastrat-o, pentru ca mi-au placut tensiunea si ecoul dispretului fata de mine, mi-a placut rezultatul actiunii mele zeflemiste, al cuvintelor mele, pentru ca da, mereu am crezut in puterea cuvintelor acide. Stiu, la prima vedere este o urare de om simplu, dar imi place intensitatea urii din ea: “Doresc din toata inima, sa mori rapusa de cele mai crincene boli".

Asa este, uneori, in viata, ni se strecoara oameni nepotriviti. Ei se ascund sub masti bine lustruite. Important este sa le demontam la timp si, in ceea ce ma priveste, pina acum, m-am descurcat foarte bine la asta. De aceea, viata mea este una linistita si pasnica! Oh, yes!