Baliverne!!!

Cred ca unul din lucrurile triste care i se pot intimpla unui om este acela de a-si pierde pasiunea pentru viata, to lose interest in things, sa simta ca atirna, ca nu are nici o directie. In ceea ce ma priveste, mereu am avut cite o tinta, de la o vreme incoace, insa, m-am impotmolit un pic, dar nu se pune. hmm si parca nu-i chiar nasol sa stai atirnat ca un liliac, sa vezi lumea cu fundu'n sus. Jesus Lord, cum? m-am transformat intr-un liliac? Eu, Ina balerina si new-yorkina pe deasupra?! Ei, se intimpla si la case mai mari, nu?.*** Am fost zilele trecute la un brunch interesant, pe o mica croaziera in jurul Manhattan-ului. In loc sa stai acasa sau sa mergi la un local sa maninci, te sui pe un mic iaht si te mai si invirti un pic pe apa. Nu sint mare fan la plimbarea pe apa, insa o prietena a tot insistat si am zis sa accept totusi invitatia. Mi-a placut ca am revazut-o pe Miss Liberty, de ani buni nu o mai vazusem, mi s-a parut mai mititica acuma, spre deosebire de acum 10 ani cind facusem prima oara cunostinta cu ea, si cind mi s-a parut uriasa. Parca mai ieri stateam cu gura cascata si cu capul in sus la dimensiunile colosale de aici... Acum totul mi se pare mic... si voi imi pareti mici, mai ales TU, muahhhh

Oare v-am mai spus ca eu m-am nascut romantica si nostalgica si, desi ma repet, nu pot trai fara muzica? Unele cintece nu mor niciodata, clar. Zilele astea am ascultat muzica de pe vremea cind eram pionier. Cei din generatia mea sigur isi amintesc de: Carmen Radulescu, Oana Sarbu, Stela Enache si Florin Bogardo, Corina Chiriac, Eva Chis, Marina Florea, Natalia Guberna, Marina Scupra.. ce prezenta scenica era atunci, atitudine, costumatie...Iar eu chiar dansez ca pe vremea aia, mi s-a si zis ca dansez ca o matusa, nu le-am avut niciodata cu dansul modern, cu dezlantuirile-smucirile pe acorduri muzicale. De fapt, nu le-am avut niciodata cu nimic, mai ales cind e vorba de calitati creative si artistice. Si discutam cu prietena asta a mea in timp ce vaporul ala se legana pe valurile lui Hudson River, despre barbati. Cam banal subiectul, asa este... Avind in vedere ca ea este single, o preocupa, totusi, tema respectiva. Si cum se face ca atitea fete ca ea, dragute, inteligente, cu o frumoasa cariera, sint totusi singure? E un mister, pe undeva. Si socializarea asta virtuala intre oameni este de-a dreptul indobitoceala. Un barbat nu mai invita o femeie la un apus de soare, la ascultat o ciocirlie, la un mirosit de floare, la o splendoare-n iarba, acum un barbat te invita pe yahoo, la un chat pe messenger, la un webcam (asta cu webcamul m-a enervat mereu ca idee), la un blog, forum. Mda! Niste maimutoi barbatii din secolul asta (persoanele masculine de fata se exclud, of course, pai se poate?). S-au deformat parca relatiile umane, au disparut vechile cuceriri si pasiuni. Sau cumva am ramas eu in urma...cum ziceau bunicile noastre: "o innebunit lumea, maica", asa zic si eu acum. Cind nu aveti ce face, puteti sa intrati pe albumul meu foto, unde sint imprastiata si labartata, am luat tot spatiu' lu' flickr, nu mai are nimeni loc de mine. Cu drag, va sarut acum!!!

PS: Revin curind cu un Later Edit.

LATER EDIT: In acest later edit aveam de gind sa fabulez despre altceva, dar planul mi-a fost dat peste cap de un dialog constructiv (totusi) cu...un EL care sustine sus si tare ca femeia trebuie sa urmeze barbatul, nu invers. Ne refeream in special la acea situatie cind doi sint implicati in a long-distance romance. Cica femeia trebuie sa renunte la locul ei,(in care ei ii este bine) sa-si urmeze barbatul, acolo unde acesta se afla. Voi ati renunta la locul in care va este cald si bine, de dragul indragostelii si al marii iubiri? Ca raspunsul meu, oare il ghiciti?

It's no good!!!

Tocmai am vizionat filmul Tarzan (1932-alb negru, desigur). V-am zis ca ador filmele vechi.Nu cred ca mi-ar placea sa fiu rapita de Tarzan, tipatura-urlatura lui m-ar irita. Cit despre intepatura lui, nu stiu, nu ma bag hi hi hi Dar recunosc, m-ar cuceri cind m-ar apara de gura unei fiare fioroase.Cineva, mai demult m-a certat asa: "draga mea, esti tentata de stralucire si cacaturi, priveste in esenta, nu la suprafata". Din pacate, cred ca sint superficiala in multe lucruri si totusi, profunzimea trairilor si simtirilor mele, nu este mereu bine receptata si inteleasa. Cred ca trebuie sa merg intr-un loc anume, diferit, special, care sa ma ajute sa-mi schimb cumva perceptia despre viata, sa o apreciez mai mult, sa nu mai risipesc lucruri si emotii, sa fiu mai intelegatoare si mai docila. Culmea, inainte imi placea sa fiu supusa, acum sint o razvratita , inainte cu greu ma plictiseam, acum multe mi se par deja banale. Obisnuiam sa fiu cu usurinta, atasata emotional de lucruri si oameni. Acum m-am transformat intr-o risipitoare, arunc lucruri in general, sau la care cindva tineam si credeam ca au semnificatie sentimentala, ( tot spun ca intr-o zi o sa ma arunc si pe mine, sa-mi iau de-o grija), inainte aveam incredere in oameni, acum asta e de fapt o piedica, cu greu am incredere in cineva, si asta fara sa fi fost dezamagita de cineva sau ceva anume, ba dimpotriva. S-a intimplat gradual si sigur aceasta tendinta de lipsa de incredere. Poate ca vine dintr-un reflex de aparare, sint gata sa ma apar, inainte sa fiu atacata, de fapt. Curind voi celebra 11 ani de America!!! aaaa, deci asta e explicatia...dupa 11 ani de America ti se urca la cap, nu prea iti mai convine regimul, incepi sa te plingi de chestii pe care doreai sa le ai, dar iata, odata pusa mina pe ele, nu le mai apreciezi, nu le mai consideri de valoare. Urit din partea naturii umane!!! Mda, m-am cam lamentat in articolul asta. Dar e firesc sa ne mai plingem, o stare continua de bucurie ar dauna si obosi. Nu prea mi-e bine acum, nu-mi convine ceva, nu-mi convine si gata si imi este si ciuda pe deasupra, deci va imaginati ca sint o involburata acum, dar totusi hai sa cintam un pic, (iubesc versul asta:" I have all the time in the world to make you mine")si sa cascam ochii la niste poze facute aiurea prin oras si cu mine sooo out of it. AICI

PS: Mai nou mi s-a pus pata pe Costa Rica.Un coleg tocmai a sosit de acolo si m-a incintat tot ce a povestit despre calatoria lui. Costa Rica e de fapt in traducere rich coast si apropos de asta, un consatean de acolo(povestea acest coleg al meu) a exclamat: "nu stiu de ce i se zice rich, we don't have shit here"! Nu mai vreau civilizatie, urbanisme, vreau la vulcani, la rainforests, la jungla. Sint 4 ore cu avionul din New York in Costa Rica...Prin urmare, cine vrea sa alerge cu mine prin jungla lu' Costa Rica? Sa ne balacim cu frumosii crocodili, sa ne sisiim cu serpii, sa ne biziim cu insectele, sa ne tragem de urechi cu elefantii, sa mincam all day long orez si fasole...(cam asta este meniul in Costa Rica) Anyone? let me know!!!

je suis ina trambulina:)

Buna ziua, dragii mei, cu ce ocazie pe blogul meu? aaa, ati venit sa mai fabulam un pic! Bine faceti ca nu uitati de mine. Pai cum sa uitati? Sint eu fata de uitat? (amicul meu parizian, care ma urmareste din umbra, iara strimba din nas si-si zice: oh, ce plina de ea este fata asta si enervanta).... Dar sa lasam francezii in pace (habar nu au ei) si sa ne intoarcem la americanii si canadienii nostri.
Care va sa-zica viata mea de new-yorkina este una linistita si organizata. Asa ca stind si analizind mi-am zis sa ies un pic din cotidian si sa plec intr-un mic necunoscut, asa cum va povestisem pe scurt in postul anterior. M-am suit in avion si intr-o ora si 25 de minute am ajuns la Montreal. Franceza mea s-a saracit de-a binelea, AICI am scris despre acest aspect. It's a shame, insa sa dam rusinea deoparte si sa revenim la Montreal, asadar. Am avut un pic ginduri, cind mi s-a zis ca oamenii nu sint chiar primitori si prietenosi, mai ales daca nu li te adresezi in Franceza. Iar eu evit astfel de oameni: incruntati, ursuzi, nefericiti, care nu stiu sa se hilizeasca si sa nu ia viata prea in serios. Mereu am zis ca este foarte important sa fii inconjurat de oameni cu atitudine pozitiva, optimista, care vad viata in culori de primavara si care sint capabili sa se bucure de bucuria altora. Foarte amabili si ospitalieri s-au dovedit canadienii, tin sa va precizez. Totusi, Montreal nu m-a cucerit, nu m-a dat pe spate, nu m-a impresionat. Sau poate ca asteptarile mele au fost cam mari? Nu stiu exact ce voiam eu sa experimentez acolo, dar nu m-a satisfacut. Sau te pomenesti ca nu ma las impresionata cu una cu doua. S-ar putea, s-ar putea!!! E un oras mic, nu prea semnificativ, de locuit, nu de vizitat, imi dau eu cu parerea. Aveam impresia ca sint singura turista pe acolo, cam gol pe strazi. Mi s-a parut destul de anost, fara energie, vibratie, fara acel ceva care sa te faca sa vrei sa stai mai mult, sa te atraga. Daca nu o aveam pe Antoaneta , o draga prietena ce m-a gazduit si binedispus cu istorisirile din viata ei interesanta si cu personalitatea ei curioasa si vesnic insetata de inedit, cred ca imi petreceam toata sederea mea acolo, prin patiserii, unde am dat oricum buzna, din prima. M-as fi intors la NY rostogolindu-ma, de la atitea gogosi si "beigals". Mi-au placut totusi Festivalul de Jazz, portul vechi si niste cartiere mai boeme si cochete. Metroul mi s-a parut asemanator celui din Bucuresti. ....v-am zis ca, traumatizata fiind de ploile din ultima vreme din NY, am plecat la Montreal cu umbrela dupa mine? Insa mi-a prins bine, pentru ca nici acolo nu am scapat de ploaie, nu stiu, credeti ca pe mine ma urmareste sa ma faca cu capu'? Eu, pe cuvint, am impresia ca ploaia ma urmareste-hartuieste, i s-a pus pata pe mine, ma vrea, ma adora, ma vrea uda- stropita- flescaita pleosc- pleosc, fleosc-fleosc. Cine stie, poate ca urmatorul meu post se va numi simplu: PLOAIA. Dar duca-se odata!*** Si voi ce mai faceti, cum va mai desfasurati acum pe timp de "vara". Care vara? va puuup cu dor si dati-mi de veste ca sinteti bine si frumosi. Haideti la un pahar de vorba, sau de...comentarii.

PS: Si acum sa ne tragem un pic in poze AICI cu mentiunea ca nici de maimutarit in fotografii nu prea am avut chef pe teritoriu canadian.

LATER EDIT: Of, ce saptamina enervanta cu oameni enervanti, but when I put my mind to something, I take it all the way. Si tare nu-mi place sa iau decizii... sa-mi tineti pumnii ca ma pregatesc de un razboi... noroc ca am invatat sa dansez cu lupii... nici nu-i nevoie sa-mi ascut sabia, dintr-o miscare si smucitura, jap-jap am doborit lupul...hi hi hi Revin!