Vreau sa stiu ce faceati inainte de facebook, blogspot sau youtube. Vreau sa stiu cum va petreceati timpul si zilele inainte ca aceste inventii sa dea buzna in vietile voastre. Cind cineva imi spune ca nu are cont pe facebook, exclam: "in sfirsit, cineva care nu este pe facebook, felicitari!"Daca s-ar desfiinta acest Internet, oare cum s-ar derula viata noastra? Eu l-am descoperit in 1999 si refuz sa cred ca pina atunci nu am avut o viata, ba dimpotriva. Si totusi, acum, daca apare o defectiune la cablu si vai, nu mai am internet, parca sint invalida, nici nu stiu ce sa fac cu mine pentru citeva momente, dupa care mi se lumineaza mintea si imi zic ca nu m-am nascut cu degetele pe tastatura si ca viata este plina si fara conectie virtuala. ( dar sa faca bine cei de la cablu sa rezolve cit mai rapid problema si sa-mi puna la loc Internetul, bine?)
Cu toate astea, refuz sa am internet pe telefon, deci gradul de dependenta nu este mare. Dar cum intru in casa, primul lucru pe care il fac, este sa apas pe-un buton, ati ghicit, pe cel de la laptop.
Si totusi, ce frumos era pe vremea adolescentei mele: ne bateam la usa si nu pe messenger, ne scriam biletele si scrisori si nu email-uri si mesaje private, ne sunam la telefon si nu ne textuiam, viata era mai misterioasa si discreta si nu asa expusa si dezvaluita.
Dragii mei, prin urmare, m-am hotarit sa va parasesc! Cei care ma antipatizeaza, n-au decit sa celebreze ca au scapat de persoana mea virtuala si ca blogul asta a expirat, in sfirsit, iar cei care ma indragesc, n-au decit sa-mi duca dorul...
Asta este ultimul articol pe care il scriu si, inainte sa imi iau ramas bun de la voi, vreau sa va multumesc cu drag ca mi-ati tinut de urit, ca mi-ati frunzarit gindurile si imaginile (chiar daca pe multi dintre voi nici nu va cunosc personal) si ca nu m-ati lasat sa bat cimpii de una singura. Va sarut cu drag si cu siguranta si eu va voi duce dorul, muahh! Adio, Good-bye.
36 de comentarii:
Eu nu am profil pe Facebook, nici nu-mi fac, desi la ultimul interviu pentru job i-a cam cazut mandibula tipei care-mi punea intrebari cand a auzit ca n-am. Mda..
O sa-mi lipseasca blogul tau, e unul din putinele pe care le citesc constant. Sper sa-ti fie bine, sa ai o viata cel putin la fel de interesanta ca si pana acum.
Ce sa spun la final: mi-a parut bine sa te citesc, sa te admir, sa vad New York-ul prin ochii tai.Ramas-bun,Amalia.
Ina,draga e o decizie personala care nu trebuie comentata ,ea trebuie acceptata.
Viata e un camp de batalii, pe unele le castigam, pe altele le pierdem, nu conteaza asta, finalul e acelasi pentru toti, nu regret ca am citit si scris pe blogul ta,sunt mandru ca te-am cunoscut ... fie ca destinul sa-ti poarte pasii pe drumul bun pentru sufletul tau...
PS.Ne vedem pe facebook:)
Eeeehm... Ar trebui sa accept fara sa zic nimic. Asa ar fi frumos, nu? Well, I gotta say this: :(
Imi pare rau ca pleci, sincer. Iti urmaresc blogul cu drag de atata vreme, pozele, povestile despre the land of all possibilities. Of! :(
Dar sper ca o sa-ti prinda bine schimbarea, asa cum iti doresti. Si noroc ca te am in facebook. Sunt Theo Doraa acolo. O sa-ti mai admir pozele si viata pe-acolo :)
Ramas-bun, Ina... Te imbratisez!
E o faza prin care trec cam toti cu bloguri, deci o sa revii,o sa-ti treaca. Oricum nu scriai prea des, asa ca mai bine sa-l tii si sa mai bati campii pe el pentru ca eu ma bucur sa te citesc:)
daca am profil fictiv, fara activitate in afara de aruncat o privire pe la pers cunoascute gen "ia sa vad ce mai face cutare", se pune?
pfffff...daa..stiu, e si mai rau, ca-i treaba indoielnica sa "spionezi".
Nu pot decat sa ma bucur pentru tine ca ai puterea sa renunti la dependenta virtuala. Asta arata ca ti-ai recapatat acel echilibru interior si acea stabilitate care te scapa de dependente. Normal ca multora ne face placere sa te citim pe tine, pe altii, la fel cum ne face placere sa urmarim un serial si sa stam cu sufletul la gura in asteptarea urmatorului episod.Insa in spatele dorintei de a dezvalui intregului Mapamond ce activitati, ganduri, sperante ai sta intotdeauna o nesiguranta sau o nefericire din viata reala. Deci......faptul ca renunti la blog arata schimbarea in bine( chiar daca nu vei recunoaste asta in ruptul capului fata de altcineva).
Si asta nu poate decat sa ne bucure, nu?
Sa fii la fel de curajoasa ca pana acum si sa ai un drum frumos!
Eu nu am profil pe Facebook (never had, never will). But I'll miss you so much, sniff :( At least I have your email address...
Lovey-dovey from Toronto,
alien
Cand am citit prima data am vazut 0 comentarii, am crezut ca postul asta n-are acces la ele.Acuma ca vad cateva,ma bag si eu.Si zic ca e ceva in aer, multi ne dorim ceva, altceva,ce nu mai gasim in lumea virtuala si computerizata.Si atunci ne intoarcem incet incet la radacini,in loc sa ne mai exhibitionam intr-o lume superficiala incepem sa cautam profunzimea in interiorul nostru.
Poate e o pauza si te intorci, cum te-ai intors si pe FB, sau poate pleci de tot, e dreptul tau,decizia ta. Noi cei care trecem prin aceleasi stari,intelegem. Iar cei care nu,vor intelege la timpul lor, sau nu,dar nu conteaza. Eu is destul de noua in bloguitul asta si desi imi place ca ma mai provoaca la scris, la creat, la pozat, tot ma intreb alteori ce-mi trebuie sa fiu si eu una din multii nenumarati,nu mai bine stau in banca mea si si-n lumea mea, ca oricum la urma urmei, pe cine intereseaza chiar atat de tare ce are altul de spus sau de aratat.Dar cum ce facem e proiectia a ce simtim,atata timp cat ne simtim bine continuam,cand nu ne oprim si incepem altceva.
Bafta si implinire! ne mai vedem pe mail(sau pe scrisori,ca am adresa ta ;) )
Mi se confirma din nou cit de speculativa este natura umana.
Eu, de regula, cind parasesc pe cineva, am tendinta sa revin... pentru o perioada, dupa care BUM parasesc de tot.(pot aplica strategia asta nu numai in cazul unui barbat, dar si al blogului, asa ca...nu mai speculati:)
Nici nu pot sa o mai fac pe nebuna ca incep speculatiile. Bine, ma duc sa spal rufe acum, daca tot nu mai am blog, atunci sa pun mina la treaba:)
Cum ai plecat de pe facebook aproape o luna si ai revenit, asa o sa faci si cu blogul, pleci si te intorci. Eu te astept, pentru ca te plac asa ciudata cum esti:) Iarta-ma ca am speculat, dar nu m-am abtinut.
Ca sa vezi, anonim, inchid pravalia o luna, dupa care o voi deschide. Sper sa am marfa noua:) Si eu te plac pe tine, desi nu te-am intilnit niciodata, cred ca de asta ne si placem:)
Erai un fel de "cheesecake" din care gustam din cand in cand, acum mi-ai luat portia forever:)ah, si am invatat foarte multe de la tine chiar daca te-am citit din umbra.
o viata minunata, Ina!
si inca un amanunt ptr care vreau felicitari...sunt anti-FB:)
Cheesecake era prajitura mea preferata cind am aterizat prima oara in Haberica. acum nu-mi mai place, ca mi se pare prea grasa. felicitari ca nu faci parte din turma facebook.
Nu pot să cred că sunt persoane care te iau în serios și își iau adio! :-) Tu nu poți să fii divă doar la tine acasă, ai nevoie de un piedestal, așa că eu stau cuminte și aștept să-ți plece ideea cea nouă din cap și să scrii din nou pe blog.
Cât despre viața de dinainte de Internet, eu n-am nicio nostalgie. La fel cum n-am pentru mașina de spălat rufe Albalux sau mănușile și buretele de vase. Iubesc toate invențiile care-mi fac viața și munca mai ușoare, iar internetul este una din ele.
ha ha, zina florilor de botez, cine stie cunoaste. Trebuie sa intelegi ca cei care si-au luat adio, NU ma cunosc personal, deci nu stiu -materialul- in profunzimea lui:), de aceea vor fi mirati cind luna viitoare sau pina atunci, voi scrie un post nou,obisnuit, ca si cum nimic nu s-a intimplat:)
Ai dreptate, inventiile astea sint utile, atita timp cit nu abuzam si deci nu le simtim ca pe ceva nociv, dar, de moda veche cum sint, ma mai apuca melancolia vremurilor vechi. M-ai spart cu Albalux-ul tau, m-ai intors cu o suta de ani in urma:)
V-am pupat si...pe curind, in cazul in care cineva inca mai crede ca vreau sa o iau pe calea cea buna...ca asa comenta cineva, odata renuntind la un blog, cica te indrepti pe calea cea dreapta:)
De ce sa renunti la ceva ce iti place sa faci? Hhmm,mai gandeste-te draga Inuca. Sunt Laura si sunt dependenta de net:))))). Te pup
Bonjour Ina, cu regret iti spun ca-mi pare rau, ne-ai leganat o buna perioada cu cele mai frumoase postari, ne-ai aratat lumea prin ochii tai,ai artistului,am ras, am plans... Eu personal, ma bucur ca te-am cunoscut prin intermediul acestui blog,asa ca o sa-i duc dorul, o sa-ti duc dorul.Daca ar fi sa-l parafrazez pe Seneca as spune despre acest blog ca fost"Ca o piesa de teatru, nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat."
Sunt nostalgica dupa perioada cand ne scriam prin biletele, cand ne strigam la fereastra,cand trimiteam raspunsuri unii prin altii pentru o intalnire.
Nu ma deranjeaza nici acum, dar,consider ca atunci eram mai speciali.
Eu sper sa-ti fie bine,o decizie se respecta,iar daca tu ai hotarat sa te retragi,atunci draga mea, lasa-ma sa ma inclin,chapeau pentru ce ai facut pana acum.
Te pup si te imbratisez cu drag, Lili.
Beautiful picture to pick for what you say will be your last posting. You have too much of an artistic eye and wonderful style to give up forever though...people need that. Anyway, hopefully you had a nice birthday last month and that everything is going well. Au revoir and la revedere, you know who ;-)
Inucaa....eu o sa stau aproape ..sunt mai mult decat sigura ca o sa revii si o sa ne gasesti aici in bancutele noastre cu manutele la spate,cuminti asteptand o lectie,o poza,o stire noua...hai i-ati pauza dorita...si nu ne dezamagi..locul tau e printre noi:))..te pupa C
eu am profil dar nu abuzez. si-l am pentru ca sunt departe (veyi ca apar si scuzele?). iar inainte de el faceam fix aceleasi lucruri doar ca mai domol.
tie iti doresc o viata frumoasa si, pentru ca nu rupi usa, sa o mai deschizi din cand in cand sa ne saluti, poate suntem in trecere si vedem!
Va imbratisez cu drag si ne auzim in Martie, cind apar ghioceii:)
Chiar nu mai e mult..:D
Buna Ina,
...uite ca a venit si Martie, asa ca de abia astept sa citesc o noua postare din orasul viselor mele, pe care mi-l inchipuiam si mi-l inchipui inca exact ca in descrierea facuta de tine intr-un post anterior :)
...e cam tarziu comentariul meu, dar...eu nu cred deloc ca internetul ne indeparteaza de oameni, de cei dragi, eu cred ca din contra, ne apropie, ne face sa comunicam mai des, mai mult, mai profund...sa cunoastem oameni pe care altfel niciodata nu am fi avut sansa sa-i cunoastem...cu ce ma impiedica pe mine internetul sa ma duc la teatru, daca asta imi doresc ?!!, sau sa-mi vizitez o prietena cand vreau?!...in schimb, internetul, facebookul, blogurile mie mi-au deschis o noua lume, la care altfel n-as fi avut acces, mi-au usurat exprimarea si mi-au adus noi cunostinte si persoane pe care le apreciez...acum, bineinteles ca depinde si de cat discernamant ai pentru a alege ce e bun si bine din toate :)
Pe curand...
Pai, INA, draga mea, ce sa-ti spun ? A venit si la tine 2012. :)
The shift, cum zic americanii. Sa-ti fie bine !
Inainte de internet aveam biblioteci intregi de citit - si acum citesc, dar, deh, timpul se subtiaza... Inainte de bloguri se facea comunicare directa face-to-face intre oameni - acum se acorda prea mult timp anonimilor de pe bloguri - de ce? Habar n-am, poate cunosti tu raspunsul, Ina, si ni-l spui si noua dupa o luna, doua noua, cand mai intri pe blog.
Am intrat pe blogul tau din intamplare,cautam niste poze cu portrete si am dat de ale tale. Ma pasioneaza fotografia - o observatie pentru tine ca "fotomodel" - sper sa nu te superi: incearca sa stai mai relaxata si sa nu constientizezi prea mult cand obiectivul este indreptat catre tine - poti pricepe asta? Nu exprimi decat o atitudine oarecum fortata, iti lipseste ineditul, spontaneitatea... Ma mira faptul ca artistul tau nu a sesizat lucrurile astea si continua sa te foloseasca pe post de model.
Habar n-am cine esti si nici nu conteaza asta, cum nu conteaza nici daca mai redeschizi sau nu blogul - cui ii pasa (poate doar cunoscutilor tai)? Si nici nu ma priveste daca binevoiesti sau nu sa raspunzi unuia pe care nici blogul tau si nici "fotomodelul" nu l-au impresionat in mod deosebit.
Eu cred ca traiesti cu o teama cumplita de trecut si te arunci cu disperare in prezent - asa am dedus din cateva postari de-ale tale. Si cum spuneam, cui ii pasa viata altora? Vorbim discutii nimic mai mult... Mai bine ma duc sa citesc o carte si sunt mai castigat decat sa-mi pierd timpul pe blog... Oamenii isi fac bloguri pentru ca sufera de singuratate sau in viata reala sunt fie timizi, fie complexati. Habar n-am in care categorie te incadrezi - poate te plictisesti - e treaba ta, blogul tau...
La varsta ta esti destul de matura sa nu te superi copilareste pentru ceea ce ti-am scris.
Anonim, iar imi dai tircoale inutile. Niciodata nu mi-au placut insistentii, mai ales cacatii anonimi de genul tau, care zburda aiurea pe blogul meu. M-ai plictisit cu aceleasi comentarii, aceeasi tonalitate dulcegoasa si gretoasa, acelasi mesaj. Te-am tot lasat sa-ti faci jocul, dar tu chiar suferi de o boala, boala de MINE!
Banuiesc ca esti o insecta, de fapt! Una nefututa, evident! E clara treaba ca te incomodeaza persoana mea virtuala, dar parca te-am mai sfatuit: ocoleste-ma!
Nu te mai obosi atita, scrii acelasi cirnat lung si repeti ACELEASI idei. Le-am inteles, publicat, chiar respectat, dar deja esti libidinos de insistent. Acum, pentru ca tot a sosit d-ra primavara, te rog frumos si politicos kiss my ass si dispari, ca o carcasa sparta ce mi te inchipui ca esti, sau ca un cur atirnat.Thanks! Ina B
Ma bucur ca vei reveni pe blog, spre disperarea anonimului sau curului atirnat. Genial! carcasa sparta, de asemenea, mi-a placut. Eu nu mai scriu pe blog de ceva timp, dar toti cei care au bloguri se izbesc de genul asta de anonimi libidinosi. Nu scapa niciunul. Sunt peste tot. Iti trimit un martisor si te astept cu noi poze si texte din NYC.
Melanda, merci pentru martisor. Este cam singura traditie romaneasca careia ii mai duc dorul. Ah, si sfintii, mucenicii! Mor de pofta lor.
Cit despre cirnatosii astia de anonimi, in special asta care tot se baga in seama aici pe blogul meu,(un roman patetic din Canada), duca-se intr-un tunel intunecos, si sa ne scuteasca de sfaturile lor, lectiile de viata si impresiile lor pline de pirturi dulcegi si mirositoare, care NU intereseaza pe nimeni. Pe curind!
Ce zaluda esti, e ora 1 noaptea si mi drag de mor sa citesc dreptul la replica catre "nefutut"..hahahaha.
Salutari din Michigan, sunt tipa cu cheesecake-ul:)
Manyka, salutari din NYC:)
Presupun ca te vei intoarce destul de curand! :)
Pentru anonimul libidinos si putred din Ontario, nu ma mai lua cu puisor. Ala a fost SINGURUL cuvint (captat) ce ti l-am citit din comentariul pe care tocmai l-am sters. M-am coborit destul la nivelul tau de cucoana, publicindu-ti, (din vara), toate anomaliile malitioase si dejectiile verbale la adresa mea.
Uita-ma odata si urmeaza-mi sfatul vechi: pune mina pe o carte si nu mai saliva pe blogul meu. Sau,acolo in satucul canadian in care te ascunzi, mergi la biserica, roaga-te, do something with yourself! Esti PATETIC si e trist ca nu realizezi!
Din nou, pentru acelasi anonim chinuit, insistent si agatator ca un scaiete stricat:):)
TOATE comentariile tale, de azi inainte, vor ajunge la gunoi FARA ca ele sa fie citite. Deci nu te mai osteni si valorifica-ti timpul. Multumesc
PS: funny thing, pe acest blog au mai aterizat citiva anonimi dintr-astia penibili ca tine, dar niciunul nu a fost asa afectat si marcat de existenta mea cum esti tu! Amin! ha ha ha
Eu citesc demult blogul tau, inclusiv comentariile, pentru ca stau acasa, fiind mama a doi copii.
Ma miram cand nu reactionai atunci cand cineva iti comenta la un mod rautacios. Acum te felicit ca ai reactionat, in sfarsit. Uneori, tacerea nu este de ajuns pentru unii, trebuie sa tipi la ei, chiar sa te murdaresti, sa ii faci sa inteleaga ca, odata ce si-au exprimat parerea, nu e nevoie de atata repetitie in idei. Astept sa revii pe blog. Pentru mine este ca o cafea de dimineata.
Raluca: asta a fost si rationamentul meu initial. Specimenul asta(mi-am pierdut tot respectul pentru acest anonim) cind m-a abordat prima oara, mi-am zis ca e ok, e f. normal ca cineva sa nu ma placa, dar apoi m-a tot abordat si a emis aceleasi idei si comentarii si asa am inteles ca e ceva personal, are ce are cu mine.
Atunci cind cineva te agaseaza si enerveaza, dispari din mediul lui, nu?
Ei bine, acest anonim gol a ales sa stea aici pe pagina mea, chiar daca sustine ca sint asa si pe dincolo.
Cel mai mult m-a scirbit cind s-a legat de artistul meu preferat. Deci despre mine poti emite idei urite,(care si ele au o limita) dar de marea mea dragoste NU:) si asa am pornit la atac:) Am uitat cum este sa te duelezi cu cineva in vorbe, nu m-am mai certat demult cu nimeni, dar, in cele din urma, a fost un exercitiu amuzant. Bine, pe curind.
Vrem , nu vrem,atunci cand ne apucam de practicarea unui hobby, trebuie sa ne asteptam ca nu toti vor fi multumiti de noi si ca pe langa persoanele care te apreciaza pentru ceea ce faci ,vor exista si persoane carora le displace sau pur si simplu INVIDIA ii roade.
Asa se intampla si in cazul blogului tau,iar voi blogaritzele stiti cel mai bine asta:).Cate dintre voi nu ati primit comentarii rautacioase de la anonimi ??
De ce sa te enervezi ,pentru niste persoane care probabil n-au ce face toata ziua si arunca cuvinte din spatele unui monitor neavand macar curajul sa se semneze.?Da-l in spam...
Personal... imi place sa tratez cu indiferenta situatia.
florentin: de regula, ignor oamenii cu care nu am nimic in comun, mai ales pe cei negativi si nihilisti. (Eu cred ca doar cei nefericiti si macinati vad totul gri si intunecat, iar pe cei din jurul lor in aceeasi nuanta).
Dar sint si situatii in care simt nevoia sa ripostez, atunci cind atacul la adresa mea este gratuit.(mai ales repetat). Pot fi very nasty cind sint calcata pe coada, ca deh, traiesc in NYC:)
Iar pe blogul asta este alegerea mea despre ce subiecte scriu sau cite milioane de fotografii pun si felul in care pozez, sau ma labartez. Nu trebuie sa ma explic nimanui.
Nimeni NU este fortat sa intre aici. Ce tot atitea presupuneri, supozitii, banuieli la fiecare post ce il public?
Nu ma intimideaza oamenii meschini si prosti,dar nu ii vreau in universul meu, fie el si virtual.
Aici e un loc mic de interactiune sau distractie. Nu am chef sa primesc lectii de la nimeni, mai ales de la niste straini marunti.
Vorba aia,toata viata am fost independenta si nu am avut nevoie de sfatul nimanui(cind am, il cer) si se trezesc unii pe un blog, sa-mi ofere lectii si sfaturi.
In fond, cine sint acesti oameni? cine stie mai bine decit mine cum ma simt, ce traiesc, cum respir, ce iubesc, cum iubesc? Nimeni. Doar EU! Iti spun, a innebunit lumea:)
Bine, mi-e somn. Ciao
Trimiteți un comentariu