Sa alergam, sa zburam!

Pe vremea cind eram copil, vedeam adesea prin oras, o femeie pe nume Magdalena. Era scunda, cracanata si rotunda ca o basica gata sa pocneasca. Cu siguranta, placerea ei de a minca era de nestapinit. Cumva, imaginea ei mi-a ramas in minte si, uneori, ma pindeste teama de a ma transforma intr-o magdalena basicoasa.

Nu mi-a placut niciodata sa fac sport. Toata viata mea am fost inactiva in aceasta privinta. La scoala, chiuleam de la orele de educatie fizica. Nu urmaresc nici un eveniment sportiv, sportul fiind pentru mine un domeniu care nu m-a atras vreodata. Iar la sala nu-mi place sa merg. O singura data in viata mea am fost si mi s-a confirmat clar ca nu am ce cauta acolo.

In plus, am impresia ca in astfel de locuri, oricit de bine intretinute sint, tot pluteste in aer un amestec de mirosuri si parfumuri tari, emanate de pielea celor care, disperati, trag de tot felul de aparate si masini ce nu le-am priceput vreodata. Si nu am rabdare sa citesc despre exercitiile de intretinere si mentinere fizica. Le gasesc atit de plictisitoare. Adorm!

Dar iata, in ultima vreme s-a produs o modificare in rutina mea. Locuind linga un parc frumos cu pista de alergare (dupa cum se vede in poza de sus), m-am angajat in aceasta activitate sportiva, de care nu ma credeam vreodata in stare, anume, alerg! Alerg ca o naluca. Uneori simt ca mi se dezlipesc picioarele de pe pamint si-mi iau zborul. Cred ca de fapt asta imi place cel mai mult in treaba asta cu alergatul, senzatia de zbor, ca prind aripi...

De curind, am descoperit si adidasii. Nu purtam asa ceva inainte, dar inca nu s-a inventat alergatul pe tocuri si astfel am inceput sa iubesc si aceasta inventie, adidasii. Mi se par uriti ca naiba, dar sint usori si moi si ma ajuta sa zbor in alergarea mea.

Si pentru ca odata cu trecerea timpului ne mai trecem si noi, oamenii, am de gind sa ramin loiala acestei noi activitati din viata mea, cea sportiva. Alerg si zbor!

E interesant si curios cum anumite lucruri si obisnuinte se schimba odata cu procesul asta al " intineririi".

Apetitul pentru dulciuri mi-a scazut considerabil ( Doamne, multumesc pentru asta, ca un pic mai era si dadeam in diabet) si cum maninc prajituri sau produse de patiserie, ma simt parca greoaie, fainoasa si buretoasa. Si nu, nu vreau sa fac parte dintre acele magdalene basicoase. Cel putin, in tara in care am ales sa traiesc, le vad peste tot. Si nu, nu vreau sa ocup in metrou doua scaune in loc de unul.

Asadar, haideti sa ne punem trupul, inima si singele in functiune, sa mincam cit mai verde, crud, proaspat si sanatos, haideti sa alergam si sa zburam!