A blast from the past

Cind locuiam la Bucuresti, am cunoscut un muieratic. Un mare guraliv! Folosea cuvinte speciale, menite sa incinte femeia sub toate formele ei. Vorbele lui, cu cit erau mai solemne, cu atit erau mai pline de mucegai stralucitor. Emotional, cred ca era un barbat fara echilibru. In timp ce arma lui erau vorbele bine minuite, a mea erau replica si intuitia. Dar era inteligent, avea un umor bun si un sarcasm treaz! Dupa citeva strinsori sub lumina stelelor din batrinul Cismigiu si citeva plimbari la bratul lui meschin, ca sa previn un dezastru, am disparut, am fugit. M-am ascuns!

Mereu am fost alerta si m-am aparat de genul de om care a incercat sa ma fenteze sau sa ma prosteasca. L-am considerat un pericol. Gaseam felul lui ca fiind mincinos, iar mintea lui plina cu orificii femeiesti. Era un crai vanitos!
Ultimul mesaj pe care l-am primit de la el suna cumva amenintator si zaharos: “ Nu-i nimic! Si la 80 de ani si tot voi face dragoste cu tine”.

Au trecut aproape 20 de ani. Acum citeva saptamini alergam in parc, pe terenul special amenajat, imprejmuit de un gard din sirma. De el statea sprijinit un barbat. Era guralivul din Bucuresti! Socati si ingroziti cind ne-am depistat si recunoscut, ne-am facut instinctiv din mina, fara sa-mi opresc picioarele din fuga. Cind ajungeam in dreptul gardului unde ramasese nemiscat, in timp ce alergam, ne vorbeam aproape urlind, fiind o oarecare distanta intre noi:

Eu: Esti cumva bolnav? Ce naiba cauti aici? Locul tau e in trecut.
El: Esti nebuna? Sint sanatos tun. Opreste-te sa vorbim.
Eu: Alerg! Nu ma opresc pentru nimeni.

Din cind in cind, il mai zaresc linga gardul terenului pe care alerg. Are un catel mic, de care pare foarte atasat. Intr-o zi, vazind ca alerg fara oprire, s-a instalat si proptit in poarta de iesire, tinindu-si strins la piept catelul adorat. Amuzata de gestul infantil al vizitatorului meu din trecut, am intensificat ritmul picioarelor si, indepartindu-ma de poarta de iesire, am sarit gardul, pierzindu-ma printre copaci. Traiam un straniu déjà vu.

Ultima oara cind ne-am vazut de dupa gard, l-am surprins analizind posteriorul alergatoarelor. Ne-am facut din mina, zimbind arogant unul altuia. Rinjetul lui mi-a zis:

“O faci pe inabordabila, ha? Te prind eu. Antipatico!”
Al meu i-a raspuns: “Nu, nici la 80 de ani! Maimutoiule!”

Morala este simpla si obisnuita: Unii oameni nu se schimba niciodata. Lumea este un sat mic. Nu stii niciodata cind dai nas in nas cu un satean din trecutul tau.
Watch out! —