Citeva rinduri

M-am gindit ca, pina revin din calatoria costa ricana, sa va mai tin un pic de urit cu niste imagini din New York, orasul de care sint indragostita si de care nu ma satur. Motivele sint multe, unul dintre ele fiind faptul ca nu te poti plictisi niciodata, datorita diversitatii pe care ti-o ofera pe tava: vrei galagie, betoane si agitatie le gasesti, sa zicem, pe Broadway, vrei calm, natura, poveste, le gasesti AICI. Ce ziceti? Am sau nu dreptate? Ca sa stiu sa-mi suflec minecile si sa ne luam la contrazis (glumesc).

Ce vreau de fapt sa spun este ca New York nu inseamna doar zgirie-nori, sirene,Wall Street si aglomeratie, ci si pamint, miros de iarba, (chiar balegar), oaza de liniste. Trebuie doar sa fii informat si sa stii unde sa le cauti. Spre ex., Old Westbury Gardens, pe care le veti vedea in poze, se afla cam la 20-25 de minute(cu masina) de unde locuiesc. Bine, cam atit pe azi dragii mei frumosi. Acum va sarut de ramas bun si ne -vedem- cind ma intorc! Intre timp sa nu indrazniti sa va distrati mai bine ca mine. Ca sa nu ziceti ca nu v-am zis! Cu drag, Ina

Printre flori, printre copaci...

Azi m-am plimbat printre ciresi, magnolii, panselute, dupa cum veti vedea AICI. Cind eram in facultate, iubitul meu de atunci imi zicea Panseluta, iar cind nu mai putea de dragul meu, ma prescurta in Panse. Cind l-am parasit pentru un alt copac la trunchiul caruia sa infloresc, a oftat asa: "Of, of panseluta mea a fugit in alta gradina!" Morala? cele mai frumoase flori nu-s panselutele, nici trandafirii...Dar, care atunci?

Ma intrebam azi, plimbindu-ma prin gradina botanica, ce floare sau copac mi-ar placea sa fiu, ce planta? O magnolie, o lalea, o floare de -nu- ma- uita? Un nuc, un cires, un cactus?

Am simtit mereu o oarecare atractie fata de nuc. Un nuc batrin si bogat pentru ca il simt plin de poveste si secrete ce ascunde sub crengile lui blegite si pentru ca imi aminteste de copilarie, cind ma jucam in frunzele si nucile lui verzi cu care-mi murdaream gura mica si miinile. Azi am stat citeva minute sub un nuc, dar parea prea tinar si fraged sa aiba ce povesti. Nu am simtit mare emotie...

Voi ce floare sau planta credeti ca vi s-ar potrivi? Eu inca nu mi-am gasit floarea sau copacul care sa ma reprezinte si care sa mi se potriveasca. Poate ca le voi descoperi in jungla tropicala din Costa Rica unde voi decola luna asta? Asadar, daca vrei sa aflati ce fel de floare sint si ce mireasma mi se ascunde in petale si cum m-am inteles cu prietenosii costa ricani, nu trebuie decit sa-mi bateti din nou la usa pe adresa asta. Va sarut cu drag si ramine cum am stabilit. Pe curind!

Infloresc gradinile!

Cu mare nerabdare astept Pastele. Cei care ma cunosc stiu ca este sarbatoarea mea preferata. Anul asta sint asa ocupata cu dragostea, incit nici cozonaci nu am timp sa fac. Voi cu ce sinteti ocupati? La mine este dupa cum va spuneam: infloresc gradinile!!!

Vreau doar sa trimit ginduri frumoase celor care zimbesc sau se incrunta atunci cind citesc paginile mele de blog si care mi-au tinut de urit, dar mai ales celor care, veniti din alte locuri, (tara sau oras) au vrut sa ma cunoasca personal. Surpriza de pe fata lor? Nu sint asa inalta precum par, ci, dimpotriva, sint o mignona veritabila, dar cu proportiile bine armonizate (rid). O alta remarca de la cei care abia m-au cunoscut? Ca as fi agresiva atunci cind comand meniul la restaurant sau cind merg intr-un magazin. Eu cred ca mi se trage de la ritmul orasului in care traiesc. (ce sa mai zic si eu, nu?)

Dar sa lasam proportiile si remarcile si sa ne intoarcem la cozonaci si sa va trimit urmatoarea urare: din New York City, va sarut pe toti (sint darnica acum) si va doresc sarbatori insorite, un Paste cu multa fericire in el si desigur, cu multi cozonaci umpluti cu...ce altceva, daca nu dragoste? Acum sa ne uitam la niste fotografii recente facute ici-colo. Va sarut cu drag! Ina

Etape

De-a lungul timpului, am trecut prin citeva etape personale care au dat culoare existentei mele, culoare mai mult sau mai putin placuta.

A fost o lunga perioada in viata mea cind unii alergau dupa mine, iar eu...dupa altii. Imi place sa numesc etapa asta asa: perioada mea de glorie, sau perioada alba. Eram preocupata de fericirea individuala, nu-mi pasa daca raneam oameni care-mi purtau de grija, nu stiam decit sa iau, fara sa dau. Mi se urcase la cap ca sint-toate femeile- si ca m-am nascut o rasfatata in d-ale dragostei. Cu cit eram mai iubita si dorita, cu atit loveam mai mult. Nu intru in detalii, dar vreau sa spun ca ma aflam in acea parte din viata in care ma cautam si nu ma gaseam, nu ma interesa dragostea, pentru ca mereu o primeam fara efort si, ca atare, ma saturasem de ea. Imi doream solitudinea, undeva intr-un colt din lumea asta mare. Sa fiu doar eu cu mine...Era evident, aveam o problema.

Apoi a urmat o lunga perioada in viata mea cind eu alergam dupa unii si...nimeni dupa mine. Gasisem solitudinea visata (izolarea, daca vreti)! Imi displace, dar numesc etapa asta: perioada mea de cacat, sau perioada neagra. Imi gasisem coltul in lumea asta mare, dar, emotional vorbind, era un fel de n-ar mai fi fost. Aveam sa cunosc prima mea dezamagire in amor, desi infatuarea care ma caracteriza, imi dadea convingerea ca nu mi se va intimpla vreodata.

Asadar, cunosteam chinurile inimii si dezamagirea, la o virsta la care cei mai multi sint deja casatoriti si au copii. Eu, intirziata, eram abia la prima dragoste si prima dezamagire. Vulnerabilitatea ce pusese stapinire pe mine, ma mutilase. Prima mea dragoste avea nume de imparat: Claudiu! Stateam atirnata de...imparatia lui si nu stiam decit sa il iubesc si sa mi-l inchipui peste tot. In orice barbat, imi aparea EL. Ma transformasem intr-o obsedata, intr-o rima lucioasa care se tiriia mereu catre aceeasi directie: a lui! Agonia mi-era accentuata de indiferenta, de respingerea ce mi le servea fara rezerve. In momentele de luciditate, tot ce voiam era sa-mi revin la propria identitate, sa aduc inapoi perioada mea de glorie, sa-i vin de hac imparatului si sa-l bag in pizda ma-sii cu imparatia lui cu tot. (ceea ce s-a si intimplat, dar asta e o alta poveste).

Desi, la momentul respectiv, aveam sa mor de suparare, acum stiu ca am avut nevoie de etapa mea existentiala de cacat, mi-a prins bine, m-a ajutat sa cresc, sa fiu matura, sa nu ma mai joc in dragoste si cu viata altora. Am aflat ce ticalosi misuna prin lume, ce crunt doare cind unuia ii pasa prea mult, in timp ce pe celalalt il doare fix in acel loc rotund si intim: cur! Pe scurt, invatatura ce am tras-o de aici este asta: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face sau...totul se plateste!

Acum am intrat intr-o noua etapa. Imi place sa o numesc perioada roz sau perioada PUF. Este caracterizata de sincronizare: se alearga reciproc, in aceeasi directie. Sa zicem ca eu sint o caprioara, careia ii place sa rumege iarba din aceeasi poiana cu a unui cerb care are niste coarne frumoase si tari. La rindul lui, cerbul se bucura de compania caprioarei, se dezmiarda reciproc in coarne si-si declara armonie fara...agonie. Amindoi alearga unul catre celalalt...

Si acum, dupa ce v-ati distrat pe blog la mine, voi, dragii mei, in ce etapa va aflati in momentul asta si ce culoare are? Sint curioasa, sincer! Va sarut cu drag, din coltul meu din lume, despre care va povesteam: New York! Pe curind! Ina

PS: O sa merg la un festival indian si o sa revin cu niste poze la acest post, intr-un later edit. Deocamdata, apasati AICI pentru primele fotografii din primavara asta mult asteptata.

LATER EDIT: Ce veselie la festivalul indian, sau festivalul culorilor! Imaginea din cele 2 filmulete (scurte) se cam misca pentru ca ma bitiiam pe acordurile muzicale. Imi venea sa ma urc si eu pe scena sa dansez cu indiencele gratioase care se smuceau din trupurile mladioase.(pe femeile indience, eu le gasesc calde, senzuale si expresive). Mi-am amintit de copilaria comunista, cind, la cinematograful din orasul natal, se rulau numai filme indiene, fiind fascinata de dansul lor unic, muzica si costumele stralucitoare si elaborate. Si acum iubesc ritualul dansului indian! In general, e frumos sa fii receptiv si deschis la culturi si traditii diferite, dar mai ales daca traiesti in New York, caruia i se mai spune si- a cultural melting pot-. Bine, intrati AICI, AICI si AICI (in poza am pudra colorata pe frunte, ca sa celebrez culorile festivalului indian). Va imbratisez!

Unde-i bine, e de mine!

Seara buna! D-ra primavara este iubita mea! Deja ii simt mireasma de zambile si ii aud zumzetul de albine batind in geam (mereu ma amuza cind un om incearca sa construiasca o metafora).

Spuneam ca voi povesti pe scurt despre cum am aterizat eu pe aceasta blogosfera romaneasca. Ei bine, prima oara cind am auzit eu termenul asta-blog- a fost in 2006, cind o prietena mi-a zis ca isi face blog. Am intrebat-0 asa: ce naiba mai este si chestia asta? Mi-a explicat cum a stiut ea mai bine, iar eu o intrebam: deci pot sa scriu despre ce-mi trece prin cap? pot pune si poze? si cine ma vede? sau cine afla de blogul asta ca eu tot nu ma pricep sa-nteleg.

In fine, aflind ca pot pune poze personale, atita mi-a trebuit. Pe vremea aceea, in loc sa fac ceva util si constructiv, tinjeam dupa o iubire apusa si lesinata si deci cum ziceam, aflind ca pot atasa poze, mi-am zis in sinea mea: aha, imi fac si eu blog, dar cu un scop precis: sa ma vada fostul iubit si sa cinte refrenul meu preferat: -ma uit ca fraieru-n trecut si-mi dau seama ce-am pierdut- hi hi hi

In primele posturi puneam numai poze si ma comentam singura pina m-am prins ca altii ar trebui sa comenteze. Dupa foarte scurt timp, deja uitasem parola. Mai bine de un an a fost inactiv. L-am dat uitarii. Apoi, din senin, mi-am amintit ca am un blog si de atunci i-am fost fidela (ma rog, il neglijez doar).

Si oh, dupa ce oamenii dadeau de blogul asta si ma puneau in lista numita blogroll, ce ma mai minunam. Mi se parea asa o grozavie sa-mi vad numele pe pagina unor oameni. Ca sa nu mai zic ce scofala mare era cind primeam comentarii, mai ales ca aveam rolul de a le publica. In capul meu, eu eram sefa unui business asa de important cu numele blog.

Si asa intram eu in, ceea ce oamenii numesc, blogosfera romaneasca. Cam asta ar fi istoria acestui blog personal. Dar tot nu am un raspuns clar de ce el inca exista. Fostu' gagic a murit demult pentru mine, deci mi se rupe ca ma vede sau nu, bani nu fac din el, informatii utile nu furnizez, literatura nu fac, asa ca, singurul raspuns plauzibil ar fi asta: vad in el o usoara forma de distractie, de exhibitionism si narcisism, un instrument de comunicare cu oameni pe care ii stiu sau nu, dar fara sa joace un rol decisiv sau important in viata mea (ar fi culmea). Mi-ar fi placut sa scriu mai multe lucruri despre orasul asta pe care-l iubesc si de care nu ma satur, ati ghicit, e vorba de New York, insa cumva mi-a scapat, nu m-am concentrat pe aceasta latura, si in plus, sint altii care o fac, unde sa mai am si eu loc sa il ridic in slavi, nu?

Eu nu sint activa ca multi altii care au domiciliu pe blog, insa bine ca nu mai uit parola. Si desigur, ma bucur cind oamenii sint prietenosi si imi scriu comentarii, chiar daca pe cei mai multi nu ii cunosc. Chiar asa, voi cine sinteti dragii mei straini si cum ati ajuns pe adresa asta: www.inabixade.blogspot.com? Ia dati-va mastile jos si dati noroc cu mine sa facem cunostinta. Nu credeti ca e timpul? Eu zic ca da.

Si ca veni vorba de New York, iata ca avem si noi telecabina aici, nu numai voi acolo la Poiana Brasov. Cei care locuiesc pe Roosevelt Island, fac neveta in oras, cu telecabina. Bine, cam atit pe azi. Va sarut, noapte buna!

Cele 7 secrete

Fosta mea colega de camin, de pe vremea studentiei, mi-a sugerat sa divulg pe blogul personal 7 lucruri pe care unii s-ar putea sa nu le stie despre mine. Asadar, ma lansez:

1.In facultate, materia la care eram cea mai buna era limba latina.

2.Cind eram mica, locuind la bloc (era sa scriu blog) la etajul 2, aruncam cu diverse chestii in cap oamenilor sa ma amuz pe seama lor.

3.Nu am avut niciodata un idol.

4.Am un tic: imi invirt-rasucesc parul cind sint suparata-iritata, sau cind imi pierd rabdarile.

5.Nu am fost niciodata la petrecerile din comunitatea romaneasca din NY.

6.Nu pot adormi cu lumina aprinsa sau cu televizorul deschis.

7. Sint virgina.

Ce mai secrete si la mine! Stiam eu ca nu pot fi serioasa pina la capat. M-am impotmolit fix la secretul nr. 7. Chiar asa, de ce 7 secrete si nu 10? Poate ne luminezi tu Mariuca, care ai propus acest joc al secretelor.

Lasind jocurile la o parte, tin sa va anunt ca e iarna serioasa la NY. Un pic mai dureaza si iau calmante. De cele mai multe ori, cind nu ninge, sigur ploua. Dimineata cind ma scol, mi-e teama sa ma uit pe geam sa nu vad alb in fata ochilor. Nu am vazut niciodata atitea masini de deszapezire ca anul asta. Saptamina viitoare merg la teatru si tocmai am aflat ca in ziua respectiva se anunta mare zapada. Minunat!!!

Nu pot amina deoarece am confirmat ca merg si chiar asa? sa imi las viata ruinata de o iarna imposibila? E adevarat, am inceput sa-mi fac program in functie de conditiile meteo: e sarbatoare cind nu ninge, sau cind nu e ger. Singurul semn de speranta ca o trece si iarna asta si care se vede stingaci, este faptul ca s-a marit un pic ziua si astfel...mi-e tare dor de sandale.

Sarind la un alt subiect, va spun ca fapt divers ca ard de nerabdare sa ma urc in avion si sa plec in vacanta. Mai este ceva pina atunci, insa numai asta am in cap: cum o sa vorbesc cu broastele testoase pe care le poti pindi cind isi depun ouale, cum voi experimenta zipline, cum voi asculta vulcanii bolborosind, cum ma voi scalda in hot spring...

Oamenii sint foarte prietenosi si renumiti pentru ospitalitatea lor, ceea ce va alcatui o vacanta perfecta. Locul se afla in America Centrala. Acum ca v-am dat citeva repere, v-ati prins incotro o sa o apuc? Ia sa vedem.

Voi ce faceti? ***Voi reveni cu un post (sugerat de cineva) in care, pe scurt, voi scrie despre motivul initial pentru care acest blog a fost conceput.

PS: Acum sa ne sarutam un pic muah-muah si sa ne vedem AICI si AICI.( micul filmulet arata ce vreme penibila a fost ieri, spre finalul lui, pentru citeva secunde, aratindu-ma si pe mine facind fetze, iar pozele arata ce soare este azi, mai aveam un pic si ma dezbracam de tot, dar cui ii mai pasa ca domnul soare are niste dinti mari si lati? dupa intunericul si ceatza din iarna asta, sigur o sa ies timpita din ea). Pe curind! Ina

2011

2011! Ce-i cu numarul asta? Parca-i din razboiul stelelor dar, ma rog, avem nevoie de un reper, care sa ne organizeze si disciplineze viata. Daca nu ar exista ceasul sau calendarul, nu am putea functiona ordonat.

Traim era facebook-ului, a youtube-ului, a blogurilor. Cind va lua sfirsit aceasta era tehnologica? Daca nu esti atent, iti intoxica existenta. Sau ce credeti ca va urma dupa?

Refuz sa am internet pe telefon. (nici webcamul nu mi-a placut niciodata, dar greu gasesti acum celular fara camera).

Vad atitia oameni care nu mai privesc in jur, ci in jos, nu conteaza unde se afla, la slujba, in metrou, la volan, pe strada, cei mai multi fac acelasi lucru: butoneaza pe Iphone, sau BlackBerry, verificind statusul pe facebook sau postarile pe un blog.

Am inceput sa vad facebook-ul, spre ex, ca o baie comunala, unde toti NE balacim intr-o baltoaca hilara. Nu mai exista intimitate, chestiune personala, toti ne expunem, putem citi liber ce scriu altii altora, de poze nu mai zic, astfel disparind si factorul curiozitate, mister. Ce atita personal si confidential? Luati si vedeti pe alese, sa vada toata lumea. Sa nu mai zic, unii isi scriu la profil, adresa si nr. de telefon.

Tehnologia asta ar trebui sa ia o pauza de la inventii. Deja a depasit bunul simt, nu credeti? Eu asa cred. Am auzit ca unii isi cumpara roboti care reproduc intocmai comportamentul uman. Miine poimiine nu se mai plinge nimeni de singuratate, ne vom iubi cu roboti. Cind se strica, ii ducem la reparat si le punem suruburile la loc.

Bineee, am avut o zi cam obositoare si m-am saturat ca de ziua mea, pe 13 ianuarie, sa fie asa ger. Multumesc mult celor care m-au felicitat. E prima oara cind am primit atitea urari si ginduri frumoase. Pina la urma, facebook-ul asta nu-i chiar asa rau. Asadar sa ne balacim si iubim in continuare. AICI puteti vedea primele fotografii pe 2011. Va sarut cu drag! Ina

Bate vintul frunzele

Motivul nefericirii mele actuale este ASTA. Am vrut sa ma aventurez prin oras, dar m-am intors val virtej acasa, asta dupa ce am inghitit si niste zapada, care mi-a intrat in ochi, gura si sub bluza, indiferent de fularul gros. Ce mi-a inghetat? Nu va zic. Plimbarea mi-a fost ruinata de vintul rece si fulgii nesuferiti care se imbulzeau in ochii mei micuti, dar patrunzatori. Ca sa stiti! Ma simt odihnita, de altfel, si ma bucur de zilele libere desi, in general, nu ma pling de timp liber, am suficient. Nu sint atit de ocupata ca restul populatiei de pe glob.

Ma intreba cineva daca mi-e dor de Craciunul romanesc. Nu. Nu mi-e dor, mai ales cind aud de porci taiati, sarmale si ciolan afumat. Craciunul nu trebuie celebrat prin suprasolicitatea stomacului, dupa parerea mea, nu trebuie sa-l asteptam ca sa facem cadouri si sa mincam ca lacomii. Mie nu-mi plac porcii, oricum (mai ales aia umani). Ii gasesc grasi, murdari si mirositori.

Cum a fost anul 2010 pentru mine? Un an intens, in care mi s-a confirmat inca o data: nu-mi place socializarea, ma obosesc grupurile mari de oameni, nu iubesc prea mult oamenii. Nu am rabdare sa cunosc prea multi oameni, ma epuizeaza de energie. De asemenea, nu iubesc nici animalele, nu simt vreo afinitate pentru aceste fapturi. (mi-e si frica de ele, recunosc). Ce fiinta ciudata si insuportabila mai sint si eu.

Bine, revenind la ce ziceam mai sus, desigur ca imi plac oamenii cu care, spre ex. interactionez aici, dar ce credeti, nu am un filtru prin care sa-i filtrez si astfel, mai intra pe teava si animale sub forma de porci gretosi care guitza strident, fara sa ma cunoasca personal. Acesti porci ar trebui taiati, jupuiti si mincati.(desi ar exista pericolul unei intoxicatii). Ce vreau sa zic este, de fapt, asta: nu mai pot cu unii!

Si acum ca am incheiat povestea porcilor (umani), imi iau la revedere de la voi, dragii mei frumosi si ma duc sa ma rostogolesc sub plapuma, sa ma ascund de vazduhul iernatic. Cu cine ma rostogolesc? Eeeeeee! Va sarut cu drag si, fara sa ma justific, sa stiti ca am avut un motiv anume sa ma leg de oameni si animale la un loc. Bine, pe curind! Of, cum era sa uit sa va indrum sa apasati AICI

PS: Voi? Sinteti bine, sanatosi, plictisiti, indragostiti?

LATER EDIT: -Bau Bau si sosonii- este noul meu filmulet inregistrat azi dimineata ca o matinala ce sint. Asadar sa ne diXtram un pic pe seama mea cu rol de bau bau.(o sa apar pe scurt in video clip ha ha ). Doamne, cita treaba au unii! Click AICI

Printre stele...

De regula, merg AICI sa maninc si sa beau preferatul suc de morcovi facut pe loc, dar aseara, m-am dus special sa ma uit la STELE (galagia pare mai mare in micul filmulet ce l-am inregistrat, decit era in realitate, dar sper sa ma auziti cind va salut).

PS: Am uitat sa spun, stelele danseaza din culori si lumini dupa cum ii cinta muzica, din pacate, din cauza galagiei de pe fundal, s-ar putea sa nu va dati seama de asta. Pe youtube comentariile sint inchise. Va sarut cu drag!

PS1: Am uitat ca mai am un mic filmulet tot din aceeasi seara, eram cam dezorientata ha ha, insa m-am dus mai aproape de stele. AICI

Tomboy vs feminine

Pentru inceput, sa spun ca prima poza este facuta acum vreo 10 ani, cind eram mai baietoasa. A doua poza este facuta zilele trecute, dupa dus. Imi plac pozele facute dupa baie, ma simt, cum sa zic eu... naturala!

Faceti click pe poza ca sa ne apropiem un pic.

La virsta maturitatii constat niste schimbari in materie de gusturi referitoare la: oameni, stari, mincaruri. Spre exemplu:

- Inainte imi placeau bananele, acum imi plac merele.

-Inainte imi placea guma mentolata, acum o prefer pe cea cu aroma de fructe.

-Inainte imi placeau baietii micuti de statura si bruneti, acum ii prefer pe cei inaltuti, atletici, mai deschisi la culoare.

-Inainte imi placea ciocolata, acum prefer vanilia.

-Inainte ma intelegeam mai bine cu femeile decit cu barbatii, acum... nu ma mai inteleg cu nimeni(ha ha).

-Inainte imi placea sa zbor, acum mor de plictiseala numai la auzul cuvintului avion.

-Inainte zimbeam la gindul ca imbatrinesc, acum ma ingrozesc (rid).

-Inainte nu suportam sa aplic nici un fel de machiaj, acum am descoperit rimelul.

-Inainte imi placea parul scurt, acum imi place parul lung.

-Inainte pretuiam relatiile cu oamenii din jur, acum le tratez cu o oarecare indiferenta (pai nu-i bine).

-Inainte eram ambitioasa, acum mi se rupe ha ha ha

Bagati de seama ca asta e un post scris aproape la misto, dar atentie, sint adevaruri in el, deci sa nu-l tratati superficial. Oricum, imi da de gindit lista asta cu schimbarile pe care le simt. (voua vi se intimpla astfel de transformari?)

Cum? eu care eram dependenta de ciocolata, de mai bine de 2 luni sa nu o mai vreau? Cum? Eu care nu suportam ceva pe fata mea, acum ma rimelez? E adevarat, ma aflu inca in etapa in care invat cum sa aplic rimelul pe gene si nu cred ca e vreo problema daca dam un pic si pe nas, pleoape sau obraz. Cine zicea ca rimelul este pentru gene? ha ha ha

AICI va daruiesc un cintec pentru copilul din fiecare dintre voi. Ma dezamagiti daca nu il ascultati si nu va bucurati. Iar AICI e un mozaic ce-mi place mie. Ma mai gindesc daca sa revin cu un post nou curind, sau cu un later edit cum imi sta in obisnuinta. Pe curind, atunci. Acum ma duc sa ma culc, mi-e somn! Cu drag, Ina

Welcome!

Oh, ce s-a intimplat? Unde au disparut bulinele? Nu s-a intimplat nimic, doar ca, la sugestia unui prieten (si cu ajutorul lui), am schimbat un pic imaginea si culoarea blogului meu personal. Ma gindeam, uneori, sa fac aceasta schimbare, insa, afona cum sint in d-ale setarilor si modificarilor tehnice, m-am temut sa dau friu acestei actiuni, in fapt, minuscula. Inafara sa postez un articol, sa atasez o fotografie si sa las comentariu, admit, nu stiu sa fac mai nimic pe blogurile astea. (sa fac o paranteza, se pare ca blogul asta nu poate fi citit in Firefox, in acest browser apare dezordonat si anormal incadrat in pagina, facind imposibila navigarea pe el).

In alta ordine de idei, ce ziceti voi ca ne aflam in apropierea noului an cu numarul 2011? Ce naiba a facut timpul asta nebun? A zburat?

Urmeaza un sezon galagios, nu chiar pe gustul meu. Prea multe cintece si colinde, prea mare agitatie si goana dupa cadouri si surprize. E adevarat, surprizele si cadourile sint frumoase, dar de ce asteptam sfirsitul de an ca sa le facem?

Cu toate ca aceasta nu este una din perioadele mele favorite, ma bucur de frumusetea orasului, de stralucirea lui si am de gind sa ma plimb la bratul cuiva, pe bulevardele lungi si luminoase, admirind decoratiile minunate si oprindu-ma la o taraba sa maninc castane coapte. Dupa 12 ani de locuit in New York, inca ma regasesc admirindu-l si bucurindu-ma de el. In acelasi timp, contrastele lui ma tulbura.

Aici ma refer la acei oameni ai strazilor, care zac, dorm si-si duc zilele pe asfaltul rece, (pina sa fie depistati de serviciul social) linga cine stie ce cladire impunatoare din care ies sau in care intra oameni la costum, aranjati si dichisiti, cu servieta care 'gazduieste' ultimul tip de computer Apple, vorbind la iPhone sau Android, preocupati de cine stie ce afacere banoasa, sfidind si ignorind acei oameni flaminzi si murdari, de care, parca, se impiedica cu pantofii lor scumpi si luciosi, infatuati ca nu fac parte din colectiv, turma sociala...

Revenind la cei din categoria umana defavorizata, deseori ma intreb cine se ascunde sub vesmintele acelea negre, rupte si atit de urit parfumate, incit trebuie sa iti acoperi nasul cind treci pe linga ei. De cite ori trec pe linga un astfel de om pierdut si ratacit in mizerie si propriul esec, ma intreb cine este, cine a fost, care este povestea lui, cum de a ajuns sa aiba viata aceea de sobolan, ce gindeste, ce spera, ce simte, cum de rezista in ritmul acela incert si fara orizont.

Am remarcat cum unii isi marcheaza teritoriul, in sensul ca isi construiesc culcusul din cartoane si paturi, culcus care, pina sa le fie darimat, ii adaposteste pentru o anumita perioada de timp.Trec aproape zilnic (pentru cei care cunosc NYC) pe linga Columbus Circle ( o zona grandioasa) si acolo am ocazia sa vad, deseori, acesti oameni care par pustii si goliti de viata si un sens, care se cuibaresc regulat in acelasi colt rece de strada.

Ce m-a frapat intr-o dimineata de noiembrie, la ora 6.30 cind treceam pe-acolo, a fost sa vad o femeie ascunsa sub niste paturi imbibate in jeg, pitita si zgribulita de frig, dar cu o carte in mina, concentrata asupra lecturii.

Ea, om al strazii, statea calma si relaxata citind, -savurind- o carte, fara sa para ca ar avea o grija pe lumea asta, fara sa fie deranjata de frigul ascutit, de zgomotul din jur, de oamenii care treceau pe linga ea la fiecare 2 minute. In -dormitorul- ei improvizat sub cerul glacial, inconjurat de fabulosii zgirie-nori, femeia saracacioasa, care sclipea in propria murdarie mirositoare, tolanita pe un trotuar, CITEA o carte!!! M-am uitat la ea socata si in acelasi timp zimbind, spunindu-mi ca viata, pina si-n cele mai intunecate trasaturi ale ei, are o licarire de bucurie... Am descris pe scurt, un -spectacol- al discrepantelor sociale, oferit de unul dintre cele mai frumoase si provocative orase din lume, in care sint fericita ca traiesc: New York! Va sarut cu drag!

PS: AICI sint citeva poze. Din pacate au iesit cam mici pentru ca am setat camera gresit.
PS1: Sa ramin pe culoarea asta, sau sa revin la bulinele mele mari, cu care v-ati invatat?

Cum rămâne cu dragostea?

Am fost un copil mic si slabanog, care intelegea lucruri mari si grave, un copil responsabil care lua viata in serios. Uitindu-ma la pozele in care eram mica, un sentiment de dedublare ma cuprinde si, desi stiu ca sint eu, in ele vad un copil de care a trebuit sa am grija. Nu degeaba, la virsta maturitatii, am devenit copilaroasa si mai indiferenta la problemele lumii inconjuratoare, fara sa fiu dependenta de dragoste, dragostea fiind un lucru pe care nu l-am pretuit si inteles atunci cind mi-a iesit in cale. L-am refuzat, respins, ranit. Stiam ca pot trai si fara, pentru ca asa fusesem invatata.

Muzicienii vorbesc despre dragoste in note muzicale, poetii in versuri, pictorii in culori si uleiuri, sculptorii in lemn sau piatra, iar oamenii cu bloguri, pe bloguri. Imi dau seama ca eu niciodata nu am ridicat iubirea in slavi, nu am stiut sa o pun in cuvinte alese si pretioase. Foarte greu ma indragostesc de cineva, dar atunci cind se intimpla (foarte rar) sint capabila sa daruiesc acele stari, acele momente de fericire ( si nu ma refer la momentul orgasmic sau erotic), ca doar atita dureaza fericirea dupa care alergam cu totii, nu? Citeva momente. Restul de momente sint...viata, pur si simplu.

Ma refer la acea explozie de bucurie si vibratie pe care o simti atunci cind esti in preajma celui pe care il iubesti, la acea tulburare launtrica care te face sa te zvircolesti de dragul lui, la miinile puternice pe care le vrei uitate peste coapsele si soldurile tale, la acea unire si patrundere uda si ferma, la noptile care vrei sa fie cit mai lungi, la saruturile cit mai alunecoase si adinci, la teama ca miine nu vei mai avea abundenta asta de trairi - emotii clare (o teama ce te amorteste). Si, bineinteles, odata cu aceasta frumoasa dragoste apar si grijile aferente, ingrijorarea ca ceea ce traiesti, adica iubirea, este doar o biata amagire ce ne imbata ca sa ne putem misca si functiona in lumea asta gaunoasa.

Acum sa lasam lirismul si sa schimbam tonul, pentru ca am auzit ca prea multa dragoste, pe barbati, ii face ingrati. Daca li te dai toata, daca le faci prajitura preferata, daca mai ai si clasa, daca ii iubesti dupa bunul lor plac, la naiba!, barbatii, in prostia lor de barbati, nu inteleg, pentru ca, de cind e lumea si pamintul, se stie ca au o problema cu unul dintre cele 2 "capuri". Si nu ma refer la capul de pe umerii lor barbatosi. Dar de ce un barbat sa aiba coaie si sa insele si femeia nu? Care ar fi raspunsul drept?

Vedeti ce s-a intimplat? Am incercat sa scriu despre dorinta si dragoste si am ajuns sa vorbesc despre femeia cu coaie. Asta e problema mea, sint prea cerebrala si alerta, calculez prea mult, nu degeaba, pina ma indragostesc si iubesc trec luni, ani... Voi va dati dragostei cu usurinta, va aruncati in bratele ei asa cu una cu doua? Sau cereti mult timp? Si, daca tot am vorbit de dragoste, sa ne si sarutam acum la final, muahhh!

PS: O sa revin cu niste fotografii noi la acest post, intrucit, pentru mine urmeaza 3 zile libere si am chef sa zburd sub soarele asta de toamna primavaratica si sa click - click pe niste - hirtie digitala - (era sa scriu igienica ha ha)
Pe curind!
***Am revenit pe scurt. Iata ce soare este azi in New York City

...still a small town girl living in a lonely world

Recunoaste cineva primul oras din colajul de sus? (colajul se numeste: orasul natal si orasul adoptiv). Acolo m-am nascut eu si crescut pina la virsta de 18 ani. Eram fata dealurilor si a padurilor. Imi placea sa merg la izvor si la cules de margarete si ciubotica-cucului, sa privesc panorama orasului de sus din virful dealului, sa ma tavalesc cu baietii in iarba (fara splendoare), sa ma feresc de urechelnitele din finul abia cosit, sa ma mozolesc de verde de la nucile crude si de rosu de la agude, sa maninc flori de salcim, sa ma joc cu albinele si sa ascult cucuveaua:) Nu degeaba iubesc mai mult muntele decit marea. Muntii, padurile au mai multe culori, nuante si arome decit marile si oceanele si poti trai mai multe povesti in decorul lor...Daca ati putea alege locul in care sa va nasteti, care ar fi acela? V-ati intrebat vreodata? Acum, va invit sa ascultati cintecul asta pe care il aveam in cap, atunci cind am ales titlul de sus.

***Am aruncat cu privirea la arhiva de pe blog si m-am oprit la postul din octombrie 2009! Iata ce faceam acum un an cam pe vremea asta.
PS: Cred ca voi reveni cu un later edit. Va imbratisez cu drag!!!

LATER EDIT:

Hello, again! De la o vreme, dragii mei, simt asa: imbatrinesc si-mi pare rau. Alteori simt pe invers, adica asa: la dracu, viata e prea lunga. Da, lunga, am scris bine. Cine sa mai inteleaga femeile Capricorn? Apoi, cind sint revoltata ca cineva (apropiat) indrazneste sa-mi insulte inteligentza, fac ce stiu eu mai bine, anume, ma refugiez in lumea mea senina si incui poarta cu lacatul cel mai mare. In ultima vreme, starile mele emotionale sint dure si imi displace ca m-am facut om mare, pentru ca realizez ce de cacat pot fi viata si oamenii care ne inconjoara preocupati de problemele lor. Am si eu dreptul sa fiu dezamagita si neimpacata, dar mai ales nostalgica, atit de nostalgica incit mi s-a facut dor de mine cind eram copil. Mi-am dat seama ca nu am poze cu mine de cind eram mai mica decit sint acum si astfel i-am zis mamei sa-mi trimita. Ia de ma vedeti AICI. E adevarat, de atunci m-am mai dezvoltat un pic, ca na, pe vremea aceea eram soim al patriei, acum sint ina new-yorkina!

Sa mai defulam si defilam

Shhh, liniste, va rog, vreau sa ascult cum vuieste vintul care-si plimba agitat si nelinistit crengile pe linga fereastra mea. Asta este vocea toamnei, prietena mea urita si posaca, toamna, care a inceput sa ma trezeasca diminetile cu ploile ei zgomotoase si reci. Nu demult, cica, a fost o tornada la New York, care a facut ceva stricaciuni in anumite cartiere, (pomi rupti si cazuti pe masini sau case, geamuri sparte etc) din fericire, eu habar nu am avut, am dormit ca o nebuna, (o viata am si pe-aia o dorm), putea sa-mi intre copacul in casa si-n pat si sa ma trezesc cu nasul in crengile si frunzele lui, iar eu sa nu stiu de ce. M-as fi numit asa: fata care a dormit cu copacul.

Spuneam la un moment dat ca imi doream mult sa merg la amish country. Ii stresam pe toti cu: vreau la amish, vreau la amish, amish in sus, amish in jos, dar ma duce si pe mine cineva la amish? In cele din urma (ca nu stiu ce naiba, pina si chichinetele astea de dorinte nu mi se mai implinesc asa cu una cu doua, trebuie sa rabd si sa zbier la domnu' Univers sa se indure si sa ma ia in seama), mica dorinta a fost implinita, dar a doua oara nu m-as mai duce pina-n fundatura Pennsylvaniei. Mi-a placut sa revad cai, vaci, gaini, trasura cu cal, fintina, lanuri cu porumb, sa miros pamintul de tara, cimpul si linistea din el, insa abia asteptam sa ma intorc printre oameni, sa simt miscare in jurul meu, forfota. Gata, acum nu mai vreau la amish! Cumva nu mai suport linistea?***

In ultima perioada am avut pofta de lectura, astfel ca am terminat 2 carti: Mario Vargas llosa -Elogiu mamei vitrege- (dar mi-a placut mai mult cartea cu povestea acelei nesabuite) si Umberto Eco- Misterioasa flacara a reginei Loana-. Tot in ultima perioada, am avut mare chef sa merg la cinema si astfel am vazut- Wall Street- (imi place mult Michael Douglas, a carui performanta artistica o gasesc excelenta in filmul asta), -The Town-, - Buried-, and -Never let me go-. La al treilea film, desi sint iubitoare de filme thriller si suspans, nu stiu ce am cautat, claustrofoba cum sint, abia asteptam sa ies la lumina, dupa ce aproape 2 ore am ascultat si urmarit agonia unui barbat ingropat de viu.

Revenind la carti, urmeaza sa vina din Romania un drag prieten pe care l-am rugat sa imi aduca 2 carti ( ambele de Pascal Bruckner care este unul din preferatii mei) si anume: -Dezordine amoroasa- si - Iubito, eu ma micsorez- cel din urma, un titlu care te face sa zimbesti, insa daca il stii pe scriitor, cu siguranta intelegi ca nu a ales titlul la intimplare si are o insemnatate subtila. Dupa cum bagati de seama, mare lucru nu am sa va scriu, dar nu trebuie sa scriem numai despre lucruri mari, nu? Poate, ca fapt divers sa mai zic ca am participat la o clasa de nutritie ( se stie deja ca nu am imaginatie culinara deloc) si la o sedinta despre hartuire sexuala la locul de munca. Avocatul care a sustinut discursul a sfatuit asa: don't date anyone at the workplace. La fel gindesc si eu. (si pot argumenta). Voi? In rest, stelele si universul imi fac in continuare in ciuda, dar stiu ca in curind, imi vor face din nou pe plac, trebuie doar sa vreau neaparat si cu adevarat. Pina atunci, insa, nu merg nici inainte, nici inapoi, stau pe loc si torc la greu (ginduri frumoase). Acum ca eu v-am zis de poftele mele, voi ce pofte ascundeti? V-ati apucat de muraturi la borcan si de dulceturi? Doamne, cind ma gindesc ca eu in viata mea nu am pus o muratura sau un gogosar la otet. Si, daca tot nu am avut mare lucru de defulat, atunci poate am de defilat, (am impresia ca v-a fost dor de mine, sau nici cu asta nu am nimerit-o?) Asa ca, apasati...unde in alta parte daca nu pe acelasi buton, adica AICI

PS: Pe flickr am setat sa nu se lase comentarii, ca nu avem nevoie! Comentariile de pe blog sint importante. Va sarut cu drag!

Dileme...

Sint din ce in ce mai dezamagita si o stare de dezolare m-a prins in zimtii ei ascutiti incit ma simt zgariata. Imi displace cum este orinduita lumea si cum, de la o vreme incoa', femei maritate si nemaritate incearca sa ma convinga ca toti barbatii sint infideli,(la un moment dat) gindesc cu penisul si ma indeamna sa ma trezesc la realitate, daca am de gind sa nu ramin fata batrina (of, of ce tragedie) cu ideile mele din epoca lui Casablanca. Mereu am luat apararea barbatilor, chiar daca pe blogul asta m-am amuzat adesea pe seama lor, dar asta nu pentru ca as fi o feminista cum adesea sint etichetata, ci pentru ca am inceput sa fiu mai curioasa despre relatiile dintre o femeie si un barbat. Era timpul! Prea individualista si dezinteresata fusesem si voiam sa cred ca barbatul nu are un rol important in viata unei femei. Prea egoista si preocupata de linistea de sine am fost, fara sa dau importanta celui de linga mine. Anii au mai trecut, nesabuita din mine s-a mai domolit, iar eu am mai crescut si am inceput sa simt altfel si sa vad si rolul barbatului, despre care, cum ziceam si in postul precedent, aveam o parere frumoasa, ba chiar strigam in gura mare ca barbatii sint fiinte bune, dar pe care nu am fost capabila sa le apreciez atunci cind am avut ocazia. De asemenea, ziceam mereu ca am cunoscut familii construite de 15-20 de ani si e dovada suprema ca se poate, ca da, exista coabitare armonioasa si oameni fericiti unii cu altii. Aceasta dovada mi-a fost, ulterior, darimata cind am aflat ca de multe ori, nimic nu este ce pare a fi, ca in spatele cortinei acelor familii si acelei fericiri aparente, exista de fapt multe cicatrici, multe iertari de greseli, multe mizerii. Convingerea ca barbatii sint fiinte bune si frumoase, de asemenea, mi-a fost strimbata cind am aflat ca de fapt, barbatii pot fi niste scurgeri de -puroi infectios-, peste care nu merita decit sa arunci cu un acid care fisiie.Voila! Inca nu pot iesi din bula mea de vis, sa ma confrunt cu realitatea de cacat, sa accept toate astea, sa le accept in sensul ca da, asa decurge lumea, asa se misca adesea legaturile interumane, prieteniile, amorurile, fie ca ne place sau nu. Mi-e sila ca, dupa spusele multora, ale celor cu un sac mai greu de experiente, fericirea trebuie adesea dobindita prin promiscuitate, compromisuri si inchis ochii. Atunci propun o hora a sexului, let's just have plain sex, ( ca la naiba, se pare ca omul e un animal grotesc care uita usor de indatoriri) fara sa tinem cont de sot, sotie, iubit, iubita, prieten, prietena. Cica in ziua de azi se poarta sa ne-o tragem unii cu altii, sa ne minjim si scormonim unii pe altii. Tineretea este facuta, printre altele, sa ti sa permita sa gresesti, si apropos de asta, cindva am fost si eu o buba cu puroi, si mereu am constientizat mirsaviile savirsite pentru care, din fericire, am fost iertata, (asta pentru ca eram o norocoasa) insa ma depaseste cind vad oameni la peste 35, 40 de ani ca se comporta imatur si uita ca au verigheta pe deget. Obisnuiam sa vad toti oamenii ca fiind frumosi si buni, insa acum simt altfel, o stare de descurajare ma incearca cind descopar ce urita si meschina poate fi speta umana. Si e adevarat, cu cit aduni ani mai multi in traista, cu atit devii mai pretentioasa: ala ba fumeaza, ba e cracanat, ba nu are acte, ba are baggage, ba plescaie cind maninca, ba nu are pic de romantism, ba e prea romantic si tandru dar nu are scoala vietii, ba e prea roman, ba e prea american, ba nu vrea copil, ba vrea prea multi, ba scuipa si se scarpina-n chiloti ha ha ha Normal ca nu sint nici eu vreo rupta din soare, insa imi rezerv dreptul sa aleg...pina culeg. Ma lasati, da? Bine! In orice caz, exemplificarile de mai sus sint inspirate si de ce vad in jur, de femeile care isi exprima nemultumirile cind e vorba de alegerea jumatatii. O prietena mi-a zis ca ea nu vrea sa fie cu cineva care cistiga mai putin decit ea. Ce ziceti mai barbatilor de asta? Au innebunit femeile, nu? Mda! Deocamdata eu prefer sa stau in bula mea de vis si sa vizionez in continuare -Casablanca-! Ma insoteste cineva? sau v-ati bagat cu totii in hora sexului? Si, daca tot sint o guraliva, mai ales pe ziua de azi, o ultima intrebare: e adevarat? barbatul gindeste cu penisul?

PS: AICI citeva poze, unele facute in Montauk, Hamptons! Sper sa ma intorc acolo intr-o buna zi, sa pot zimbi din nou la stelele de pe cer...Cred ca voi reveni cu un later edit, desi m-am plictisit si de blogul asta!!! va sarut!

LATER EDIT: Am uitat sa spun, in poza de sus sint alaturi de noii mei prieteni! Iar cind ascultam cintecul asta, inca nu stiam viata, abia acum m-am apucat sa o invat...(codasa).

Arsita in New York City!!!

Ce liniste s-a asternut aici. E timpul sa facem niste galagie, mai ales ca arsita a dat buzna in NYC, motiv pentru care beau multa apa si dorm la amiaza ca un nou-nascut. Da, m-a toropit fierbinteala verii lui 2010, dar nu ma pling. Iubesc toate verile! ***Va amintiti de fantezia mea cu un pictor care sa-mi traseze nudul, nu? Da, am eu fantezia asta de ceva vreme, cu un pictor care ma trage-n pensula, ulei si acuarela. Ei bine, deocamdata nudul asta al meu, este sub forma de schita, urmeaza finalizarea, cred ca luna viitoare sau Septembrie, nu depinde doar de mine. Sper sa nu ma transform intr-o rubiconda pina mi se face si mie un nud. In orice caz, o sa revin cu un later edit la acest post, cind primesc schita respectiva. Oare ce-ar mai fi de spus? Dupa citeva saptamini sau chiar luni de analiza si reflectie, am ajuns la concluzia, dar mai ales am simtit, ca e timpul sa pun punct unei povesti ce a tinut aproape 3 ani. Si stiu ca de data asta nu a mai fost vina mea si in sfirsit sint pe partea cealalta a baricadei si recunosc, parca imi place mai mult, asta si pentru faptul ca ma saturasem sa fiu eu vesnicul vinovat si acuzata de fapte nu tocmai nobile. In orice caz, eu traiam cu impresia ca toti barbatii sint niste fiinte minunate, cind colo, abia acum inteleg femeile care afirma: barbatii -este- niste porci ha ha ha. Si e adevarat, barbatii pot fi niste creaturi dizgratioase, carcase sparte, care nu stiu sa piarda si nu au barbatia sa-si recunoasca grosolania. Este bine sa stii sa te descotorosesti de ei la timp. O doamna draga mie, mi-a marturisit asa: "draga mea, barbatii se impart in doua categorii: barbati suportabili si barbati insuportabili!" Ouch! Cam radicala clasificarea asta, nu credeti? Dar un lucru mi-e clar: nu pot tolera minciuna, infidelitatea nici atita! Si in privinta mea, cel mai important este ca am inima si mintea libere acum si sint mai deschisa si pregatita ca niciodata sa intru in adevarata si responsabila etapa a vietii mele, mai ales ca am aflat in sfirsit ce anume vreau si cum vreau. (mi-a luat ceva timp, e adevarat). Mai clar decit imi este acum, niciodata nu mi-a fost. Deocamdata m-am intors la "mine" din nou si marele meu noroc a fost ca am invatat cum sa jonglez cu a fi doar cu mine si sa ma bucur pur si simplu: stiu sa calatoresc singura, sa dorm singura, sa ma iubesc singura, sa-mi car singura sacosa cu pepenele de 5 kg, sa pling singura, sa zimbesc singura, sa-mi platesc singura toate facturile, sa maninc singura, sa visez de una singura, sa-mi schimb singura becul cind face pac sau poc... Desigur, orasul in care stau m-a ajutat intotdeauna. Nu degeaba am visat sa traiesc in el. Apropos, luna viitoare se fac 12 ani de cind m-am mutat aici. Eu zic sa celebram, asa ca va astept! Nu uitati sa-mi spuneti ce tort preferati: de inghetata sau normal...cireasa de pe el sint eu, desigur. Asadar, sint curioasa sa vad cine o sa ma infulece. Oh, sa nu uit, m-am facut vegetariana. Ma simt grozav. Am mai bine de 2 luni de cind nu am mai mincat carne, mincam doar pui si curcan, oricum, but not anymore.

***Vreau sa merg la amish country. "(The Amish are known for simple living, plain dress, and reluctance to adopt modern convenience)". Ati fost vreodata?*** Si pentru ca iubesc era anilor' 80 si cumva sint ancorata in trecut, va propun sa uitam citeva momente de Lady Gaga si sa ascultati cu mine acest cintec. Vi-l amintiti, nu? Eram in clasa a saptea. Va sarut cu drag, Ina

PS: Citeva fotografii noi AICI

LATER EDIT: Nude in progress. Ma dau doar jumatate. Atit!

Ginduri de vara insorita...

Cum e vara voastra? A mea e plina de soare, deci as putea sa spun asa:- I'm burning from the inside-!!! Recitesc Murakami, " La sud de granita, la vest de soare''. O placere... Imi aminteste de copilarie, mai ales ca se aduce vorba de copilul singur la parinti cum am fost si eu, de primele vibratii si nebuloase launtrice. V-am zis ca niciodata nu am visat la un frate sau la o sora? Nu m-am intrebat niciodata de ce am simtit asa. Revenind la cartea de sus, te indeamna cumva sa-ti pastrezi mereu o doza de inocenta si naivitate, odata ajuns la maturitate. Maturitatea-maturizarea nu sint adesea agreabile, sint etape in care incet si gradual realizezi ca relatiile interumane, pe cit sint de frumoase, pe atit pot deveni de veninoase. In ceea ce ma priveste, mereu am fost stricta si selectiva cind a venit vorba de oameni. I sense people, si foarte rar am dat gres in a-i simti si cataloga. Cred ca o singura data s-a strecurat in viata mea un om meschin si fals, defecte pe care, indata ce le-am detectat, BUM, la gunoi cu el. Intre timp imi place sa cred ca am platit suficient ptr. nefericirile produse altora (in perioada mea de glorie hi hi hi) si ca e timpul sa fiu din nou invadata de acel soi de iubire cu care am fost invatata. Oh, sa nu uit. Blogul asta e bun la ceva. Cind am intrat intr-un restaurant, (care NU era romanesc) o fata draguta, romanca, angajata acolo, m-a recunoscut exclamind cu zimbetul pe buze: "Esti Ina, fata de pe blog". Of course, eu sint aceea. Ei, si nu va mai mirati atita ca nu sint asa inalta precum par in poze si atentie, nici asa a dracului si aroganta nu sint, cum mi s-a cam zis de cind sint activa pe blogspot.com. Trebuie sa ne cunoastem mai bine, atita tot!!! Va imbratisez cu drag!!! AICI parca dirijam...

LATER EDIT: Nu mai pot cu unii, nu-i mai suport. Simt ca mi se suie tensiunea la cap cind cineva incearca sa ma prosteasca-n fata. Cum dracu ajung asa specimene sa-mi iasa in cale in ultima vreme, sa-mi disturbe viata mea pasnica si linistita? Si va asigur, specimenul asta este romanesc. Incep sa devin rasista cu proprii mei semeni, daca nu sint lasata in pace! Trebuie sa ma fac si mai a dracului, (tocmai ce ziceam ca nici nu sint) ca nu se mai poate!!!

Cu sau fara sfirc?

Una dintre chestiile la care nu m-am americanizat, cum se zice, dom'le, este cea a sfircurilor dezgolite. Pudicii de americani au o problema, se pare, cu imaginea sfircului femeii, cind aceasta poarta o bluza prin care i se intrezaresc feminin, sfircurile, pe care eu, personal, le gasesc naturale si senzuale, fara sa fie ostentative cum s-ar interpreta de asa- zisii pudici. Adica ce e rau in a ti se vedea sfircurile, atita timp cit sint imbracate, dar isi scot "nasul" prin bluza? Americanii au produs aceste fisii, -nipple covers-, (nu ma refer la sutiene, desigur) pe care sa le lipesti de mamelon, astfel incit sa fie minimalizat, "sters", frumusete de sfirc. Va puteti imagina un sin fara sfirc? Eu nu! Cum preferati: ascuns sau in vazul lumii? Nu va sfiiti sa raspundeti, hi hi hi. Acum ca am lamurit si problematica sfircurilor, tin sa va anunt ca sint bine, sanatoasa, iar AICI am pus niste poze recente. Incotro vara asta? Mai vine cineva incoa'?(din Romania, ma refer) Vreau turta dulce, glucoza si o carte, doua...Va sarut cu drag, pe curind!!!

LATER EDIT: Am inceput sa merg la Body Combat classes, asa ca, sa nu ma enervati, deoarece i'll kick your ass. Dupa prima clasa, sint cam damblagita, but I really enjoyed it. The music is energetic and it kind of gets you all pumped up. In primele minute, nu stiam din ce sa dau mai intii: mina, picior, cap, toate la un loc. Mi-am dat seama ca habar nu am sa... kick and punch, iar reflexul de aparare cam lipseste. M-am smucit din toate partile and now my whole body aches. Nu mi-a placut niciodata sa fac sport, chiuleam de la toate orele, insa -chestia- asta, body combat, imi place. Sa vedem cit m-o tine!!!

Yes! The perfect alternative to no.

M-am incadrat intr-un mozaic! Si-mi mai place cintecul asta. Una din sarcinile cele mai grele pentru mine este sa iau decizii. Ma gindesc si ma razgindesc, ma tulbur si ma limpezesc si-n cele din urma, zbang, lovesc! V-am zis cum imi place sa lovesc? Zimbind!! Partea buna este ca atunci cind decid, there is no regret. Si o sa ma asigur ca azi o sa hotarasc BINE! Va sarut cu drag!

PS: Acest post s-a vrut a fi cel mai scurt. Am reusit, nu?

LATER EDIT: As vrea sa o cunosc pe Alina (nu stiu daca este numele ei real), se pare ca locuieste in US, imi rasfoieste blogul si imi ia apararea atunci cind sint atacata pe alte site-uri. Stau si ma intreb cine se ascunde in spatele acestei persoane feminine care ma apara cu atita indirjire si careia vreau sa ii multumesc si sa ii trimit acest mesaj: - Daca locuiesti in New York, nu ezita sa ma contactezi. Mi-ar placea sa te cunosc!!! Cu drag, Ina-

All or Nothing!!!

Asta este deviza mea. Cu ce ma aleg, atunci cind o adopt? You go and figure! De mai bine de o saptamina o fac pe turista, m-a doborit New York-ul asta, tura viitoare cind mai vine cineva in vacanta la mine, eu voi pleca de acasa hi hi hi Glumesc, desigur! Cam asa arata NY-ul vazut prin ochii unei europence: urias, grozav, Dunkin' Donuts delicios, cappuccino la fel, oamenii relaxati si f. prietenosi, fiecare isi deruleaza ritmul propriu, fara sa tina cont de ce este in jur, mincarea buna (sa nu mai aud pe nimeni ca zice ca mincarea de aici nu este buna si ca se rezuma la McDonald's, ignoranta si ingratitudinea in astfel de afirmatii ma supara). Nu mi-am dat seama ca sint asa agitata pina nu mi-a zis musafirul meu, pe care l-am cam fugarit prin tot orasul, grabita fiind sa ajung la destinatia propusa. I-am explicat ca asa e ritmul in NY, aici nu se plimba, ci se alearga ha ha ha Se citeste mult aici, in metrou, pe strada, in parc. Chiar asa, stiati ca residents of Minneapolis and Seattle are the most bookish and well-read? Nu stiati. Sa revenim la NY! Magazinele sint atacate de catre europeni, care considera ca aici preturile la haine,(si ma refer la cele de calitate sau brand names cum se zice ) electronice, incaltaminte, mincare sint ridicol de ieftine comparativ cu cele din Europa. Astfel ca, nu e de mirare cind vezi europeanul carind cosul cu papuci, ca si cum ar cara la supermarket, legumele si fructele. Serviciile la salonul de frumusete, de asemenea, sint considerate de catre european, ca fiind ieftine si impecabile.( Georgiana a adormit cind si-a facut a spa pedicure). Eu ma gidil la pedichiura si asta enerveaza si pe cea care imi --"finiseaza" piciorul incercind sa il tina intr-un loc si pe mine, pentru ca...ma gidila. Chiar, stiti cum se scapa de gidileala? hi hi hi Bine, am scris pe fuga, cam asta ar fi in mare. Astazi gatim si o luam de la capat cu plimbarea sau...alergarea. Revin! AICI niste fotografii.(ce altceva?) Va sarut cu drag!