Unsafe Sex and the City!!!

What? ce? cum? unde? cind?.........Rasfoind un ziar, mi-a atras atentia un articol in care se sublinia ingrijorator faptul ca 40% of new yorkers with multiple partners, didn't use condom. Si la fel de revoltator este ca nr. adolescentilor (ca sa nu le zic copii), care au sex protejat sau neprotejat, este in crestere. Daca la 14 ani faci sex, ce mai faci la 25? Daca la 16 ani ai copii, ce mai faci la 25? Mereu am considerat ca fiecare virsta are frumusetea, rostul si preocuparile ei. Ma depaseste cind aud cum fete la 15 ani sint insarcinate. Cum ramine cu frumoasa copilarie, adolescenta? E ca si cum un copil naste un copil. Nu mi se pare normal ca fete la 18 ani sa arate de 30, femei zdravene dpdv fizic, obosite si trecute mental. Uneori cind zaresc pe strada, in metrou, o fata de 15-16 ani calare pe un baiat, care emana o nonsalantza strigatoare la cer, facind schimb de saliva prin gurile imperecheate, fara sa fie stinjeniti de privirile celor din jur, ma-ntreb, daca se comporta asa in vazul lumii, ce se intimpla intre ei cind sint behind closed doors. Sau e normal ca un elev din clasa a 6-a sa vorbeasca de iubita lui pe care o cuprinde cu bratele, in asa hal incit bustul, nici macar dezvoltat, ii este atins? Da! Am vazut si asa ceva, elevi de scoala generala, incadrati intr-un very public display of affection. (si nu, nu in NY, ci in Romania, dar nu conteaza locatia, nu?). I'm not judgemental, imi exprim parerea si revolta si nu-mi pasa daca cineva se simte ofensat. Nu-mi place generatia tinerilor din ziua de azi. Nu-mi place! O prefer pe cea a mea, a anilor in care eram eleva, cind disciplina si bunul simt inca dominau, cind idilele dintre doi erau inca inocente si stinghere, cind fetele erau sfioase si roseau in obraji, cind baietii faceau timid curte celei preferate, cind cadoul cerut ptr. majorat erau blugii, patinele, si nu tatuajele, cerceii in buric si nas sau implanturile mamare si operatiile estetice. Da! Azi fete care ating virsta de 18 ani, cer cadou parintilor o pereche de sini noi, mai mici sau mai mari, dupa preferinta, sau un nou tatuaj pe...umar. Call me a grand-mamma!!! Nu-mi pasa!
PS: Si pentru ca am fost atit de serioasa in rindurile de mai sus, aproape incruntata, sa inchei prin a spune ca iubesc sa-mi petrec verile in New York, adica AICI

America, I love you!!!

Parca nu am pofta de nimic acum...nici macar de dragoste. Asadar, despre ce sa scriu eu astazi? Despre barbati? Nu! Subiectul e prea plictisitor. Despre femei? Nu! Subiectul e la fel de plictisitor.(oricum sintem toti o apa si-un pamint). Despre sex? Nu! Subiectul e la fel de banal.(S-a tot scris si dezbatut). M-am gindit: postez despre MINE. Ca doar de aceea i se zice blog personal, nu? Si ce sa zic? Ca sint Ina Beduina, ca imi place sa jonglez cu rolurile feminitatii, sa fiu cind o lolita aiurita, cind o floare inflorita-vestejita, cind plina de copilarie, cind femeie in toata firea (mai rar, recunosc). Acus se implinesc 10 ani de cind locuiesc in America the beautiful. Parca ma vad iesind din JFK, neintelegind clima umeda de aici...(era vara arzatoare).Deja nu-mi convenea clima...incet, incet, insa, m-am obisnuit cu umezeala (din aer) iar acum chiar nu o mai simt. In Romania eu nu transpiram, aici, deodata au inceput sa curga apele de pe mine, nu puteam sa ma imbrac cu o camasa din matase, spre ex., ca se uda si hop la iveala ieseau sinii rebeli, sau fusta mi se lipea de fesele rotofeie....era enervanta toata treaba asta a bluzei umezite de la clima, ma simteam ca o iapa..(noroc ca nu miroseam)..apoi, din fericire, organismul s-a obisnuit si s-a adaptat la clima respectiva si hainele au incetat sa mi se mai lipeasca de trupul meu micut si bine legat. Ce noroc! Acum port si pantaloni din matase, ramin uscatica, chiar daca afara e umiditate. Desigur, primul lucru ce mi-a sarit in ochi, indata ce am aterizat in tinara America, banuiti, obezitatea, suncile oamenilor. New York, acest monstru urban, care intimideaza pe oricine si pe care, ori il iubesti, ori il urasti, mi-a dat batai de cap in primii ani aici...Cind am iesit prima oara in Manhattan, m-am speriat. (America era prima tara straina in care pasisem vreodata). Ma simteam ca o gargarita damblagita-chinuita, printre colosii de aici...Mi-am zis" Doamne, ce caut eu aici? e prea mult, e prea mare, nu mai vreau sa visez vise americane, vreau inapoi la Romania, vreau sa plec in cautarea visului romanesc, unde sa ma lupt cu grija zilei de miine, unde sa-mi irosesc tineretea mea frageda si frumoasa, ce tot atita Haberica! Si am plecat inapoi in Romania, ptr. 4 luni...atunci am avut sansa sa vad diferenta uriasa, am obtinut acel reper de comparatie, am avut acel socant impact cu realitatea romaneasca de unde plecasem, Romania- un loc ce, de atunci, l-am numit sters, nesemnificativ, minuscul...si asa am inceput sa zbier in gura mare sa se auda pina la Statuia Libertatii: "vreau inapoi in America, vreau inapoi la grasi si obezi si la zgirie-nori". Si mi s-a dat a doua sansa... pe care am apreciat-o si pe care o voi aprecia pina la capat. Nu stiu ce s-ar fi ales de mine daca zaceam in Romania...probabil ca eram la Socola, internata de boli cu creierul din cauza traficului si a manelelor si a banilor vechi si noi si a dezordinii generale.... Dar sa revenim la USA, ooo yes, baby. Aici auzi tot felul de istorii ale romanilor, care, cum s-au acomodat, aterizat in tara asta...e interesant...fiecare poveste este unica in felul ei si totusi are ceva comun, punctul comun cel mai des intilnit este cum si-au tras tzeapa unul altuia, cum s-au tiganit, cum s-au pirit si urit, recunoasteti trasatura neamului romanesc, nu? Eu m-am ferit de asa ceva si nu am avut experimente cu romani uriti si rai. Am fost suficient de desteapta (ca modesta nu mai sint demult) sa invat din greselile altora. Multi ma intreaba ca de ce sint romance singure in NY? Well, comunitatea romaneasca e plina de nulitati, (desigur, nu toti) unii ba sint betivi, ba sint someri, ba nu au acte. Da! asta e o chestie, care, personal, ma incomodeaza: statutul ilegal. Sint multi care platesc sume mari ptr. obtinerea actelor. Mi s-au oferit si mie (de 2 ori) 12 mii de dolari sa ofer green card. Desigur, am refuzat! Nu as putea face asa ceva. In primul rind, sint fricoasa si habar nu am sa mint, (iar cind mint, ma dau de gol peste 10 minute) la primul interviu cu autoritatile hotzomane as zice tot, cum ca am fost platita...mie-mi place siguranta, imi plac lucrurile clare....iar apoi, daca intre timp, intilnesc iubirea mare din viata mea si vreau sa ma marit pe bune? vedeti? e complicat. O alta varianta ptr. o romanca-americanca care isi cauta sot, ar fi sa il aduca din Romania. Dar si asta e complicat, mai multa bataie de cap, si din pacate in multe cazuri, nu dureaza povestea, odata ce mirii ajung aici. Nu stiu, se produce ceva dezastruos, nu se mai inteleg intre ei, parca nu mai vorbesc aceeasi limba, parca au intrat in conflict americanismele cu romanismele, si pufff, ca un pirtz, se dezintegreaza toata romantza dintre ei, romantza inceputa in Romania...E o mare loterie, cu alte cuvinte. Si nu e usor sa aduci pe cineva aici, mai ales pe cineva care nu are o identitate-personalitate puternica, care nu stie ce vrea, caruia i-e teama de provocari si de o noua viata..., care nu are o profesie solida....asa ca mai bine, romancele singure din America se lasa pagubase... Desigur sint si cazuri fericite, cind dragostea inceputa in Romania se continua si dureaza si in America, dar...mai rar astfel de cazuri, din pacate.*** Sa mai zic ca si dupa 10 ani de America, in loc de kitchen, eu zic chicken si invers. Rar le nimeresc. In loc sa zic ca am mincat chicken, zic ca am mincat kitchen. Nu stiu, creierul mi le proceseaza aiurea, se intimpla ceva intortocheat cu limba mea din gura cind e vorba de aceste 2 cuvinte oarecum identice si imi ies pe dos. Mai aveam problema asta cu Tuesday si Thursday. Acum n-o mai am. Oh, sa nu uit sa spun ca nu am avut ce face si am aratat colegilor fotografii din vacanta mea romaneasca de luna trecuta. Mai bine imi vedeam de-ale mele. Nu usor mi-a fost sa explic americanilor ce cauta vaca in oras la pascut in fatza blocului, sau cum? cel mai inalt bloc din downtown-ul meu natal, are 7 etaje? ma rog, unii au crezut ca e o casa. Desigur, introducerea mea inainte sa le arat pozele, a fost asa: "stiti, uritilor, unde se afla Romania, nu?". Oh, I love the elements of my life!!!!!!!!!!*************** Dar sa lasam vorbaraia asta si sa trecem din nou la imagini. De data asta, eu, Ina Erotina, atasez niste nuduri personale si artistice AICI

What happens in Romania, stays in Romania:)

Cred ca fiecare om are o poveste, un secret al lui. Mi se intimpla uneori sa casc gura pe strada si sa analizez oamenii si sa ma intreb in gind: "oare care o fi povestea ta, secretul tau?" M-am gindit si la mine si am ajuns la concluzia ca trec ca ratza prin balta prin viata asta si totusi... parca nu-i chiar asa. Ce daca tot schimb fusele orare? Da! Iar l-am schimbat tic-tac-tic-tac!!! De data asta cu Romania. OOO, daaa!!! pai se poate? Dupa 3 ani in care nu mi-am vazut mama, m-am dus sa o surprind. Nu mi-era dor de Romania-romani-romanisme (sa nu-mi sariti in cap, va rog, daca asa simt, ce sa fac?) dar mi-era dor de ai mei, de orasul natal Comanesti, jud. Bacau, unde cu drag merg, sa ma joc cu copchiii de pe strada ( asa e, I'm still a kid at heart), sa-mi amintesc de pubertate si adolescenta, sa miros kile de balegar si gainatz si sa ma intorc cu aroma lor in nari, sa iau ouale din cuibar si sa fugaresc gainile prin curte, sa stau de vorba cu nea Ilie sau tanti Manditza si sa fiu transpusa in vremea batrinetii lor, sa ma dau bengoasa ca sint din Haberica si sa le impart vecinilor guma de mestecat americana si bomboane cu pesticide in ele ( sa se mai ingrase si moldovenii, nu numai americanii), sa revad liceul, scoala generala unde eram o eleva silitoare, dealurile, padurile, si oh, sa-mi bubuie capu' de manelele lu' vali vijelie... Si sa nu uit, niste cuconete din virfu' dealului, m-au luat la intrebari de genul" Si? pe cind te mariti? si cind faci un copil? si eu le-am lamurit asa: Da' de ce? Cine zice ca rolul femeii este acela de a procrea? O Ina pe planeta asta e suficient, nu am chef sa ma inmultesc. Si apoi, who needs a man?:) " Dupa ce le-am speriat pe cucoanele respective ce mi-au proiectat o uitatura strimba, mi-am vazut frumos de vacanta mea. Si uite asa, dupa ce am tras o gura de aer autentic romanesc, cu stres in el, m-am intors ACASA in NEW YORK, in ritm de manele (le consider o problema nationala) si mai opulenta cu vreo 2 kilograme.... cu o valiza de cozonaci, sfinti, pufuleti, pufarine, ciocolata Poiana si Primola si, ca de obicei, souvenirs ptr. colegele mele patrate si umflate si cu my stress level higher. Am ajuns la concluzia ca in Romania se respira stres. Oamenii (desigur, persoanele de fatza si cele dragi mie se exclud, ) sint money hungry, peste masura de materialisti, macinati si infuriati de gindul banului, grandomania si snobismul sint stridente. Ce ma deranjeaza-revolta cel mai mult acolo? Sfidarea! Discrepantza sociala! Sistemul de valori din Romania e saracacios sau inexistent, valoarea unui om consta parca in ce masina are, ce scrie pe eticheta hainei purtate... De cite ori merg acolo, parca ma intorc cu 100 de ani in urma, am impresia ca timpul a stat in loc. Aici e o vorba" if you make it in New York, you can make it anywhere". Ei bine, eu am schimbat demult vorba asta dupa cum urmeaza" if you make it in Romania, you can make it anywhere". *** ca fapt divers sa spun ca am pierdut total valoarea banului romanesc, adica habar nu aveam ce inseamna 12 lei, spre ex., nu m-am priceput sa inteleg banii noi si banii vechi, f. usor puteam fi pacalita daca nu era linga mine cineva care sa ma indrume si sa-mi explice. Nu ma simt in siguranta in Romania din nici un punct de vedere. Bucurestiul, care mi se pare in miniatura de cum ajung la Otopeni, l-am regasit la fel: cenusiu, inchis, ingust, inghesuit, parca eram imbulzita de toti si n-aveam loc pe strazile alea sa ma desfasor in voie si eu:) ... Cind mergeam pe strazi, ma simteam straina, printre straini, parca eram in plus acolo..si cindva indrageam Bucurestiul, unde am stat 5 ani, pe vremea studentiei...(in Regie). Un lucru e clar, m-am dezradacinat de tot. *** Ca de fiecare data, cu dor si nerabdare am revenit la NY, de care ma simt legata si de care apartin si unde oamenii mi se par familiari. Simt ca sint printre ai mei, cum s-ar zice. Ciudata, dar buna treaba. Si vaaai, se fumeaza pe rupte in Romania, nu am mai pomenit asa ceva. Romanii sint niste fumatori inraiti si gata. La terase, se vedea lejer fumul de tigara plutind in aer. Sa mai spun ceva despre trafic? Ca am avut palpitatii la depasirile care se fac pe drumurile de acolo, cu basculantele si carutele la un loc? Nu are rost sa ma intind, dar traficul din Romania e cam asa: care pe care. De aceea felicit toti soferii de acolo. E, intr-adevar, o mare calitate sa stii sa conduci in Romania! *** Dar acum sa lasam deoparte acest rechizitoriu critic (pe care l-am facut cit mai sumar ca nu cumva sa revolt poporul roman:) si sa spun ca de data asta, starea mea de spirit in perioada sederii la Bucuresti, a fost una frumoasa, datorita prietenei si preferatei mele prezentatoare de la Realitatea TV, DALIA , care m-a gazduit si care m-a facut sa ma simt un musafir special si fara de care, cu siguranta, nu m-as fi simtit binevenita in Bucurestiul aflat sub constructie. Thank you so very much si...te astept in Big Apple! *** Regret ca nu am reusit sa ma vad cu toata lumea, insa timpul mi-a fost limitat.Scopul vacantei mele -miroritice- :)a fost atins cu succes! Cred ca e adevarat cind se spune ca este revigorant sa revezi locurile natale si oamenii care au facut parte din copilaria, adolescenta ta. M-am intilnit cu oameni dragi pe care nu-i mai vazusem de 10-12 ani. Imi cer scuze daca am fost cam alambicata, insa sint decalata de la fusul orar si ca sa nu-mi uit ideile, am zis sa le scriu imediat. Poze din Romania AICI (ce? credeati ca ati scapat?:)

LATER EDIT: Am uitat sa spun ceva amuzant despre comertul (primitiv?) care se practica in Romania si anume, atunci cind mergeam la vreun magazin si nu aveau sa-mi dea rest, ma trezeam in schimb, ba cu o guma, ba cu o mentosana...intr-o zi m-am trezit cu o punga de pufuleti, de care, recunosc, m-am bucurat, caci mie-mi plac pufuletii. Cind nu am avut 50 de bani sa-i dau vinzatoarei, am intrebat-o daca pot sa-i dau la schimb o guma, dar m-a refuzat:)... Si totusi...facem troc in 2008:)?

Ingenua Perfida:)

Incapable of love-creating misery, cam asa eram eu cind a fost facuta aceasta fotografie (acum citiva ani)... Sau un fel de tinara si nelinistita. DA! Acum sint tot tinara, dar m-am mai linistit...si ce-i cu castronu' ala in capu' meu? Probabil ca pe vremea aceea glorioasa ma credeam interesanta si stylish. Noroc ca mi-a trecut. M-a intrebat deunazi cineva: "De ce femeile frumoase ajung mereu unde vor"? Eu i-am raspuns: " Pentru ca sint si destepte"!!! Nu stiu daca se referea la mine, dar raspunsul ramine valabil......Frumoasa incursiune de-a lungul anilor...asta a fost un post mai nostalgic asa, daca tot am scormonit prin niste sertare cu albume mai vechi, introducere la urmatorul, in care voi atasa fotografii noi intr-un decor hmmm, nu asa sexy ca cel din Hawaii, dar...cred ca o sa va incinte ochiul. Asadar, mai reveniti cind n-aveti ce face!!! ***
PS:Aceste rinduri sint personale,(asa de personale ca le vede toata lumea) pentru o draga prietena, careia i-am promis ca ii voi acorda un pic din spatiul meu virtual.(mi-a zis ca vrea sa fie bagata in seama si ea aici pe pagina la mine). Ea trece printr-un emotional turmoil si, desi nu-mi place sa dau sfaturi, vreau sa-i spun doar atit: daca cineva nu te indrageste-iubeste-doreste, nu inseamna ca esti unlovable and...don't even bother trying to please everyone.(huge mistake). Use your power and influence to move your own life in the direction of your dreams ! Simplu! Oh, era sa uit un sfat prietenesc si mai important: Be the best and fuck the rest (ouch!:) Pe curind, my darling si pina una alta am mai bagat niste chestii AICI

***

Am vazut ca se spune Later Edit atunci cind adaugi ceva nou pe un post vechi, (eu nu stiam) asa ca ma iau si eu dupa blogarii cu experienta si zic: LATER EDIT: azi, in New York City a fost o vreme de un imens caca-maca dar, desi ploua intr-o nebunie, iar zgirie-norii erau cu capul in nori la propriu vorbind, nu aveam chef sa vin acasa dupa serviciu, astfel incit, am zis sa mai frec mentosana prin ploaie si ceatza, numai ca ploaia nebuna si vintul mi-au doborit umbrela si ...pe mine, asa ca am intrat la adapost, (la nimereala), in magazinul United Colors of Benetton, unde mi-a atras atentia o rochie draguta si pentru ca mi-a placut, am intrat in posesia ei, cu drag.(desi, curios, I'm a pants person, nu le am cu rochitelele). Cind am ajuns acasa si m-am uitat pe eticheta, ce credeti ca scria?: Made in Romania!!! ooo, da' ce interesant, nu? Iaca de asta nu postez eu zilnic pe blogul meu aiurit, ca aberez si scriu cacatisuri...bineee, va pup, muahhh.

LATER EDIT nr.2 (imi place chestia asta cu Later Edit): Azi, Simbata 10 Mai, in New York a avut loc Asian-Pacific American Festival. Am adaugat niste poze noi AICI , dar pentru detalii si mai multe imagini, ia duceti-va voi la mult indragita mea LOLA ( in lista din stinga, ca nu mi-a iesit link-ul. Oh, I love blogging:)

J'adore Hawaii !!!

Aloha, dragi prieteni si dusmani!!! Ce faceti voi? Va mai amintiti cum in ultima vreme ma plingeam de iarna new-yorkeza, care, spre deosebire de altele, mi s-a parut cea mai lunga? Era la mijloc de Martie, iar eu inca ma sufocam sub haina lunga, caciula si fular, chiar incepusem sa cred ca am paduchi si riie de la atitea kile de bulendre, pina cind nu am mai suportat si m-am descotorosit de ele numaidecit si... mi-am luat lumea-n cap, vazind cum caldura nicidecum nu vrea sa vina, atunci m-am dus eu la ea.... Acum ma aflu intr-o dispozitie indracita, poate chiar intr-o stare de efervescenta creatoare si am zis sa va mai dau de veste despre cum e treaba pe Coasta de Est, nu ca v-ar interesa in mod express, dar asa de...kiki, va povestesc si eu.....Tocmai am iesit de sub dus, mi-am dat cu niste baby oil sa lucesc ca o perla, sa fiu alunecoasa si stralucitoare si acum vreau sa astern niste impresii de calatorie, din vacanta tropicala pe care tocmai am petrecut-o in mirificele insule Hawaii-Honolulu (de asta ziceam mai sus ca m-am dus eu la caldura, daca ea s-a incapatinat atita sa soseasca). Pina am aterizat acolo, am stat ca pe carbuni arsi, nu mai aveam stare... Oh, yeah!!! Imi amintesc cind eram mai mica decit sint acum, exista vorba aia" ma duc in Honolulu", nici nu stiam ca exista cu adevarat. Credeam ca e asa, o poanta-gluma. Abia asteptam sa ma fac ciocolatie all over, dar din pacate pudoarea americanilor nu permite asa ceva. Mda! Au legile lor care nu lasa fetele sa-si etaleze sinii cu sfircurile ca doua boabe de cafea, in sus, spre razele solare. Am auzit ca daca te prind goala pe plaja, te amendeaza. In fine, nu aveam de gind acum sa-mi expun gogosica pe nisipul hawaiian, dar, recunosc, mi-ar fi placut sa stau un pic cu bustul dezgolit sa se bronzeze mai pe-ndelete. Cum nu s-a putut, am incercat si eu sa ignor uritul ala de sutien care m-a cam scos de sarite, ptr. ca e ca niste hamuri asa. Dar overall, m-am ales cu un bronz frumos si catifelat.*** Asadar, am ajuns in plina vara, turmentata de la fusul orar si de la zborul interminabil: 6 ore din NY pina-n Los Angeles, de unde am luat ptr. alte 6 ore, the connecting flight spre Hawaii, care mi s-a parut la capatul lumii. Cum am aterizat in Honolulu, am exclamat: e vara! e vara! Mda, si dupa o zi, deja ma plingeam ca sint toropita, nicicum nu-i bine cu omu' asta. Cert este ca am avut aceeasi senzatie avuta in Florida, anume, oricit as fi eu de summer girl si oricit nu-mi place mie iarna, totusi prefer cele 4 anotimpuri, nu mi-ar placea sa traiesc intr-un loc unde soarele este prezent permanent. Nu m-as mai bucura de el, asa cum o fac dupa lunga asteptare, dupa luni de frig in care stau zgribulita. *** Mie nu-mi place sa vizitez un loc de doua ori, indiferent daca mi-a placut mult, insa, in Hawaii cu drag as reveni. NY is my true one love, dar, desi sint zgircita in dragoste, acum I love Hawaii too. Oamenii erau asa calmi, fara un nerv de stres, veseli, linistiti, aerieni chiar, rupti de realitate, parca aterizasem pe planeta fericirii, daca o exista asa ceva. Nici nu mai stiam ce zi, data, luna este, aveam impresia ca sint in Iulie-August. Era o stare stranie, dar una balsamica..Am observat multi indragostiti, mi-a atras atentia la un moment dat, un cuplu de batrini, la care inca puteai simti a strong sexual connection and chemistry. Admirabil!!!!!.Am asistat la niste apusuri spectaculoase si am admirat florile de un parfum distins, colorit viu si special din care mi-am facut coronita..(o femeie hawaiiana mi-a impletit-o de fapt).Parasailing-ul mi-a placut mult, as fi fost in stare sa stau o zi atirnata de parasuta aia deasupra Pacificului de un albastru asa frumos si clar, insa jetski m-a cam agitat, am tipat pina am ragusit, se pare ca eu sint aventuriera pe uscat si in aer, dar nu si pe apa. Spectacolele cu dansurile specific hawaiiene (hula dance) mi-au placut mult de tot. Fetele alea dansau din toate partile, ce mi-ar placea sa fiu si eu hoochie-coochie-hula girl, sa dansez din solduri-coapse-buci si...nuci:) Aveau niste miscari de ziceai ca acum se rup in doua, cind colo erau asa elastice, gratioase si flexibile si...artistice si pline de caldura si zimbete. Hula-dans autentic in Hawaii, is truly poetry in motion!!! Mi-au placut la nebunie costumele lor unice, dansurile in ritm tribal si dialectul lor hawaiian. Am aflat ca, cuvintul -aloha- are 3 sensuri: buna ziua, la revedere, te iubesc!!! Mahalo inseamna -multumesc-*** Am strabatut Honolulu in lung si-n lat si am un singur cuvint: BEAUTIFUL!!! Pearl Harbor a fost f. interesant de vazut, nu stiu daca ati vazut filmul cu acelasi nume, filmat in aceasta locatie, dar mie mi-a placut. Stind acolo si cascind ochii la vapoarele alea de razboi si torpile, la vaporul scufundat in care inca zac osemintele celor ucisi in timpul atacului japonez, am fost oarecum intoarsa in timp, in istorie, cind japonezii au aruncat cu bombe in cap, americanilor:) *** Waikiki Beach este o plaja animata si plina de forfota, agitatie...care mi-a amintit un pic de Miami...Acum inapoi la NY dirdii iara de frig, cind am iesit afara din aeroport, am inceput sa scot aburi pe gura si sa ma zgribulesc din nou... ce sa fac si eu? schimb temperaturile:) Ma lansez cu poze tropicale(deocamdata citeva) AICI.

L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta?:)

Vreau si eu ghiocei- toporasi- zambile. Ghiocei s-ar putea sa gasesc in vreun boschete din Central Park, dar sint inca racita-ragusita sa ma duc la "furat" ghiocei. Toata ziua tusesc si imi suflu nasu' care s-a facut mare si rosu ca un gogosar de atita frecat la el. La New York am avut frozen sunshine pina aseara, cind am jurat, ca, odata ce apare soarele veritabil al primaverii, arunc la gunoi fularul si caciula de care m-am saturat efectiv. Nu le mai suport. Februarie a fost o luna lunga si geroasa care m-a facut cu, capu' si alta nu, abia astept sa vina caldura sa umblu mai dezbracata, ca-n imaginea de mai sus, cu care ma consolez pe timp de iarna.*** Indragesc martisorul romanesc, am si eu unul, dar nu l-am pus in piept inca. Acus pe 9 Martie se fac sfintii,(cum se spune in Moldova) acei covrigi in forma de 8. Mi-e dor sa-i infulec si am stabilit cu mama sa-mi coaca niste sfinti la cuptorul din ograda si sa-mi trimita un mic pachetel cu mucenici-sfinti, cozonac si pasca cu brinza. Desigur ca avem si noi aici, dar mi-e dor sa maninc cozonac facut cu oua si lapte direct de la vaca si gaina. (se pune asa ceva la cozonaci, nu? gospodina lu' peste ce sint). Sper sa nu ajunga uscati in cele 7 zile cit probabil va face pachetul. Oare se vor tufli si farimitza? Dar ii voi minca oricum. Si i-am zis sa mai imi trimita niste faringosept (sau cum le zice la acele pastilute dulci de culoare cacanie, pe care le sugi cind te doare-n git), il maninc ca pe ciocolata. Oh, e fain sa mai primeasca si americanii pachete din Romania si nu numai invers si apropo-s, vreau sa fac reclamatie aici pe pagina mea personala, Postei Romane pe care am ajuns sa o urasc. Ultimile mele doua scrisori trimise in tara nu au ajuns, furaciosii si uritii. Iar odata mi-au furat 5 kg dintr-un colet de 30. Si de nenumarate ori nu au ajuns ravasele mele scrise cu drag celor dragi. Oare cum s-ar putea rezolva nesimtirea asta, a celor de la Vama Romana si Posta Romana? La un moment dat, devenisem paranoia, cind trimiteam scrisoare, scriam pe plic, pe spate, urmatorul anunt:" Pentru Posta Romana, va rog, nu mai furati plicul meu, contine doar poze si rinduri". Ce patetic!!! In US, Posta este una dintre cele mai sigure servicii, in cutia postala primesti pasaportul, taxele, cecuri, cartea verde, cele mai importante documente se trimit prin posta. Daca primesc un plic mai mare care nu incape in cutie si nu e trimis recomandat, il gasesc frumos in fata usii. In fine, mai bine nu mai zic nimic ca ma enervez si gata. Dar daca din senin, trece vreun postas sau postarita draguta pe blogul meu, as vrea sa-mi explice politicos, de ce postasii din Romania desfac si fura scrisorile oamenilor. Macar daca, dupa ce le-ar desface si ar descoperi continutul fara importanta ptr. ei, le-ar lipi inapoi cu niste saliva si le-ar trimite la destinatie mai departe si tot as fi recunoscatoare. Bine, ma opresc aici si va trimit o zambila parfumata de pe Coasta de Est si va imbratisez cu drag. Ina B

PS: My flickr AICI .

I might look sleazy, but I'm not easy:)

Hmmm, cumva indragostita pina peste cap (eeee), si ocupata cu dragostea (oooo) si nu mai am timp sa blogaresc? Cumva emotionally attached (ding-dong) si nu mai am timp de postari? Ma mai gindesc daca sa reveal this aspect of my egocentric world! Pina una alta sa trecem la un alt subiect important si sa spun ca, rasfoind printr-un folder cu sent messages am gasit un mesaj mai vechi cu impresiile scrise ca urmare a unei vizite la o exhibitie de trupuri umane. (interesant sa citesti o scrisoare de-a ta scrisa cu ceva timp in urma, mai exact acum 2 ani, uitasem ca am salvat-o). Ma gindesc sa impart impresiile aici cu voi, asa cum le-am asternut la acea vreme, pe hirtie electronica, cu niste completari ici colo. Mi-amintesc ca am fost impresionata-socata. Voila!
*********************
M-am dus la un exhibit de human bodies,(sau anatomical exhibit) insa nu era permis sa faci poze "exponatelor", care erau, cica, cadavrele unor puscariasi chinezi...erau spintecati, rupti in doua (dar artistic-stiintific facut totul) sa le poti analiza organele interne, desi suna macabru si crud, a fost ceva inedit... cel mai mult m-am minunat la sectiunea in care era infatisata o femeie gravida si puteai sa vezi fatul inauntru'ei , de asemenea erau expusi citiva fetzi la 4 saptamini, 32 de saptamini, ciudate "creaturi", m-am speriat un pic....mi-a mai placut sa ma uit la rinichi, creierul uman si inima, iar cind am ajuns in dreptul unei vitrine in care erau expusi doi sini de femeie, cu cancer, mi s-a cam taiat elanul...era asa o disturbing image. De asemenea a fost ciudat sa vad plamini sanatosi si cei mincati de cancer ( smoker's lungs le zicea....). Am vazut si un penis care "suferea" tot de cancer, era mic asa cit un Neghinitza, negricios, atrofiat, zbircit, timid, de fapt, mort de tot-Doamne Fereste, duca-se pe pustii, zau asa, au fost nebuni cei cu ideea asta, in ciuda faptului ca mi-a placut, dar nu penisu' cu pricina, ci toata expozitia "carnala", habar nu aveam ca un falus-madular poate avea cancer. Exista de fapt o controversa pe aceasta tema, caci uritii astia de americani ar fi luat cadavrele respective fara sa ceara permisiunea, autorizatia nimanui, mai cu seama "chinezimea" este ofensata, drept ptr. care nu am zarit nici un chinez acolo (inafara de cei expusi in vitrine ). Disturbing Art -asa este catalogata de unii aceasta exhibitie umana-skeletala, care am inteles ca tine pina in luna Mai. Am uitat sa specific ca am vazut doi gemeni uniti (jointed twins ) .............. apoi era asa ciudat sa vad acele body parts, aici zareai un ficat, mai mergeai un pic dadeai de un pancreas, o mina, un picior belit ca sa vezi muschii, venele, uhhhh, iar alaturi de fiecare organ se afla o hirtie pe care era explicata functia, rolul acestuia. Pe o masa imensa erau niste benzi frumos sculptate, din carne umana, care seamana la fel de bine cu cea de vaca-vita, rozalie-albicioasa asa, astfel incit nu am mai infulecat carne o buna perioada de timp (noroc ca eu nu sint a meat person). Trebuie sa fii open minded, sa ai chiar a thick skin, sa fii receptiv la asa ceva, nu toti "gusta", inteleg scopul acelor trupuri jupuite, schingiuite.....m-am exprimat gresit practic cind am zis ca trupurile respective erau in vitrine, erau pe un piedestal si puteai sa le atingi cu mina libera, numai ca nu era permis acest lucru si sincer, nici nu as fi atins cadavrele alea.
Am avut vedenii dupa expozitia asta, stiam ca asa o sa patesc, mi se parea ca vad prin casa creiere, placente (ca am vazut si asa ceva ) si stomacuri, dar m-am detasat rapid, intelegind ca e doar imaginatia mea zbanghie si vioaie. Ptr. mine a fost f. interesant-very educational (cu toate astea ma consider f. sensibila si eu ) dind la o parte elementul soc- scirbos. Corpul uman, in interior, chiar seamana cu o masina, uimitor procesul asta al formarii, sa putem functiona asa cum functionam, nu stiu, iti da de gindit parca si te face sa apreciezi si mai mult fiecare parte din trup, care este atit de vitala prin rolul sau..***Sa nu credeti ca trupurile erau harcea parcea-urit sfirtecate, ma rog, nu aratau fantabulous, dar maniera in care au fost prezentate-prelucrate, era stunning, magnetic. Si sa nu credeti ca putzea a hoit sau duhnea a cine stie ce miros viermanos-putrezos. Nu! Totul arata professional, trupurile respective fiind conservate frumos printr-un procedeu numit plasticizare. Nu degeaba zic eu ca tehnologia asta ma uimeste si depaseste. Nu stiu cum naiba i-au facut pe acei morti sa arate chiar veseli, caci privirea lor nu era deloc cadaverica, unii afisau un zimbet larg deschis. Na poftim! Aceasta exhibitie trebuia sa tina citeva luni, insa ptr. ca s-a bucurat de un mare success, la cererea publicului, s-a extins mai bine de un an, and, if I’m not mistaken, inca mai ruleaza in direct, asa ca va invit la un spectacol al cadavrelor zimbarete. (sa ma anuntati daca sa va iau biletul din timp:)*** Poza asta, in care, ca o infatuata ma arat lumii, sau, in care, I’m strutting my stuff, cum s-ar zice in versiunea americaneasca, nu are, desigur, nici o legatura cu subiectul dezbatut aici, sau, s-ar putea zice ca port doliu (in memoria celor ciopirtiti) avind in vedere ca sint Lady in black…bikini.( oh, cita cruzime, but yes, I have a mischievous side, ca mai tot muritoru').Dar imi place sa personalizez pagina si cum as putea sa fac acest lucru decit sa-mi pun fotografii personale, exhibitionista-narcisista cum sint. Si oricum, eu inca ma simt in procesul de inflorire, cind voi intra in cel de ofilire, cu siguranta latura exhibitionista se va diminua si ma voi apuca de crosetat-impletit si gata, la gunoi cu bolboroseala de pe sfera asta de blogosfera cu atitea bloguri. Mda! Ce tot atita limbaj academic, zorzoane stilistice, mai bine bag un limbaj colorat si fara perdea, nu degeaba mi-am facut o pagina personala in care sa develop my writing skills, chiar daca e un fel de free-style writing. Who cares? In alta ordine de idei, cred ca ma opresc aici ca mi s-a facut somn. Cind the inspiration strikes, mai revin. Pina atunci sa ma asteptati cu drag si dor. Bineee, la revedere. Ina Beduina va zice Noapte Buna.

Sexy and Single living the life of Sex and the City:)

Pentru ca aseara (ca mai toate serile) m-am culcat mai devreme decit gainile din cotet si m-am trezit odata cu, cocosii, proaspata si plina de energie, acum am chef sa cotcodacesc si sa...postez:)

Am o matusa de 38 de ani care se lamenteaza ca acus face 40, iar eu am criticat-o sa nu mai fie egoista si sa-i lase si pe altii din urma sa se bucure. Ce? Ar vrea sa aiba vesnic 20 de ani? Dar voi, care cititi aceste rinduri, vreti asa ceva? Daca da, sinteti niste egoisti si cu asta basta si nici nu mai vreau sa aud de voi:) Eu una gasesc plictisitor sa fii mereu aceeasi, nici mai frumoasa, nici mai urita, nici mai tinara, nici mai batrina, ci mereu ACEEASI si apoi nici n-as vrea sa traiesc mult, ce pizda ma-sii sa fac asa mult pe lume? Pe la vreo 70 asa as vrea sa ma car de aici:) Am pus 70 ca sa apuc si eu 5 ani de pensie, ca aici la 65 o femeie poate sa obtina titlul onorabil de pensionara. Abia astept sa fiu Inuca babuca pensionara! Oare tot pe blogul asta oi fi la batrinete? cu un batic pe cap, cu proteza-n gura, sarind din blog in blog si butonind comentarii ptr. just a girl, lola, ionouka, zuzu & comp. si cu vreo 10 mitze in jur, tinindu-mi de urit si mieunind strident in timp ce eu rumeg amintirile tineretii frumoase? Whataaa life:) Dar pina acum, absolutely no regrets! Oh, am de fapt o problema care ma cam preseaza si despre care tocmai vorbeam cu cineva, anume, grasii astia de habericani. Nu stiu ce sa ma mai fac cu ei, ma izbesc peste tot de cururile lor umflate care inunda strazile, dar cel mai mult ma seaca in metrou, cind am ghinionul sa nimeresc intre 2 fese babane care pur si simplu ma strivesc. Adica mai mica decit sint, chiar nu stiu cum sa ma fac. Imi vine sa-i trag de burtile alea care atirna pina la pamint, imi vine sa-i trag de gusile alea, deeee ....:) Asa as vrea sa apara o foamete (Doamne fereste:) sa mai dea jos din suncile alea mari, sa am si eu locul intreg in metrou, nu ocupat jumate de fundul sau soldul altuia. Nu am mai vazut asa umflati in viata mea si dupa 10 ani de Americaaa the beautifulaaa (muahhh:) inca ma minunez si incrucisez la ce tzitzoaie mari vad, falci si bulane:) Eu am mai scris un post despre aceasta problematica, asta e al doilea, deci ma apasa, clar. Uneori ma gasesc ca ma rog: "Doamne, te rog, fie-ti mila, azi, aseaza un slabanog linga mine pe scaun in metrou, nu mai suport sa fiu inghesuita de kile de grasime, nu mai pot, ajutooor":) Eu nu conduc ca sint fricoasa si apoi in NYC nu avem nevoie de masina. Thank God, ca nu stiu ce naiba ma faceam, nici cu bicla nu stiu sa ma dau, decit daca are 3 roti si sonerie puternica sa ma fac anuntata:). Iar metroul imi place, mai ales ca aici se circula si la suprafata si deci imi place sa casc gura pe geam. Eu ii indragesc pe americanii astia, dar nu-i mai suport ca sint asa de umflati si greoi. Iar in NY se gaseste mincare asa variata si sanatoasa, dar din pacate, grasii tot la fast-food restaurant se duc sa se umfle cu bombe chimicale comestibile si ca sa-mi ocupe mie tot scaunul in metrou. Si piuuu, pina si sobolanii sint grasi si obezi aici, nu am mai vazut asa sobolani dolofani care abia isi plimba coada. Ii vad pe la metrou (e o problema asta aici si acum se baga nu stiu ce tehnologie avansata sa ii monitorizeze si vineze) dar uneori te mai impiedici de ei si pe strazi cind iti mai taie calea:) Mi-e frica de mor de creaturile astea gri si sliioase si urite. But I love New York no matter what, asa stralucitor cum este si pe alocuri cu niste sobolani grasuni in el. DA! Deci cam asta ar fi, dragii mei, dragele mele!!!. Ma simt mai bine acum caci I really had to get it off my chest. Acum sint mai linistita ca am dezbatut pe blog-ul personal, tematica grasanilor din Haberica:) Mi-ar conveni sa primesc niste rinduri de consolare sa stiu ca nu m-am plins degeaba aicea:) Daca va urma si un al treilea post cu acest topic, e clar o obsesie personala! (dar si-asa nu am avut vreodata obsesii la viata mea si deci poate ar fi timpul:). Today is gone, today was fun, tomorrow is another one:) Good Bye!

PS: Si pentru ca textul de sus sa fie insotit de imagine:) poza asta tocmai am facut-o la Ocean, care se afla la 10 minute de casa. Ca o ursoaica morocanoasa ce hiberneaza pina dau pomii in floare, mi-am zis sa ies din vizuina si sa ma duc un pic pe plaja, profitind de soarele si cerul senin de azi, sa strike a pose:) Asadar, va trimit o bucatica din Atlantic si pe...bucatica de mine:) My flickr AICI

Printre betoane:)

Mi s-a reprosat (iara?:) ca de ce pun posturi asa rare pe blog-ul meu aiurit.(hello, dear anonim:) Cumva sint golita de inspiratie? Nu neaparat, doar ca nu il vreau too personal, (ii las pe altii sa o faca:) Iar apoi e de ajuns ca ma sparg in figuri:) in fotografiile afisate. Si totusi, azi fac o exceptie (daca tot am fost luata la intrebari:) si sint f. personala, spunind ca m-am trezit dimineata cam zburlita:), dar dornica sa ma logodesc, numai ca nu am cu cine:) Nu-mi place nimeni. Nici macar baiatul din vis:) Imi place ideea de logodna, sa fiu logodnica cuiva!!! Anyone? :) Uuh, cit fun am pe acest blog. Si ca sa ripostez un pic la replica primita nu demult: -Ina, esti ciudata si incilcita- spun atit: I like my individuality!!! (nu-mi pasa ce crede poporu':)
PS: In NY este deep freeze si trebuie sa recunosc ca ma face cu nervii iarna asta, desi, atita vreme cit nu ninge, nu vreau sa ma smiorcai. Prefer soarele cu dinti ascutiti, decit fulgii de zapada. Good Bye si... un sarut mai special-prelungit:) ptr. anonimul cu pricina, care m-a scos un pic din amorteala cu intrebarea lui (hmm, i'm getting flirtatious now:) Te pomenesti ca incepe sa-mi placa acuma sa get too personal on my own blog!!! More to come... My flickr AICI!

Winter in the Middle Village, NY

Nooo, I'm not in the Sex and the City mood:) Primavara, unde-mi esti? Te astept ca si cind numai dragostea noastra ar fi pe pamint:)! Dimineata cind m-am trezit si am vazut pe geam, albul-gri geros, am cazut brusc in starea bacoviana. Si flescaiala de afara -fleosc-fleosc- n-o suport nicicum (noroc, ca nu e cu noroi:) Mai multe fotografii

AICI .

PS: Intrebare pentru TINE:)" Stiai ca esentele cele mai puternice, salasluiesc in trupurile mici?"hmmm, ia sa vedem:)

Fix in Pix attitude:)

Fashion tips: low rise-OUT, high- waisted IN !!! (finally, bye-bye belly buttons, ca tare nu suportam modelul asta de pantaloni). Mi-am pus doar posteriorul:) in aceasta fotografie, sa scot in evidenta talia inalta a blugilor, (Diesel) care sint din nou la moda si pe care i-am tot asteptat, pentru ca ma saturasem sa vad pe strada atitea buricuri-burice, si uneori chiar crapatura din dos!( oh, that's gross). Inteleg ca everyone has different taste, but this one with low-rise pants, I never got it! So, welcome back, high-waisted!

PS: For more photos, click Aici

Totul sau Nimic!!!

Curind, oh pardon, recent, (mai exact acum 3 zile:) mi s-a reprosat ca sint Ina insensibila:) si din acest motiv, pun aici, in vazu' lumii, o mica explicatie: acord credit oamenilor pina la proba contrarie, imi place sa cred ca toti sint frumosi si buni, (de fapt chiar asa ii vad) dar daca descopar ca m-am inselat asupra lor, devin fara scrupul si ma descotorosesc de ei intr-o clipita.(bum bum). I love my life, o consider pretioasa si nu accept sa fie minjita cu oameni de duzina, marunti-girboviti si de nimic:)Explicatie incheiata:) Period.End of story! Aleluia:)
PS: Nu am mare experienta la oameni, but I have a strong support system si asta e de ajuns! Aha!

Pick one:)

Eu aleg maimutoiul nr.0 !!!

PS:Recomand-Castele de carton- de Almudena Grandes. Este o carte despre Arta (Pictura), iubire si sex, (oh, imi place acest amestec de elemente:) ), cu un subiect inedit (ptr. mine), care socheaza, eventual, prin indrazneala, chiar usurinta cu care este descrisa relatia neconventionala-atipica, dintre doi baieti si o fata, dar este asa frumos expusa, incit oricit ai fi de conservativ (old fashioned) si de principial, sfirsesti prin a fi de acord cu povestea lor, fara sa ii vezi strimbi sau murdari. Mie mi-a placut mult. (ca o ingenua perfida ce sint :) )

-Ignoring everyone -attitude:)

Portret

Next? Nudul !!! Stay tuned:)

PS: Sa comentez un pic: in "tablou"ochii sint mai maricei decit ii am in realitate, buza superioara a gurii este mai groasa decit in realitate, dar da, am gura un pic strimba asa cum reiese din portret, urechile insa mi se par un pic cam lungi, in realitate sint mici si cam inflexibile asa, iar sprinceana stinga a fost f. bine reprodusa caci asa si este, (momentan) cam ciopirtita :) Dar fruntea, nasul, gitul, le gasesc perfect redate. Iubesc pictorii !!!!!

Toamna la New York !!!

The Metropolitan Museum of Art
1000 Fifth Avenue at 82nd StreetNew York, NY 10128

Note: Mondays-closed :)

I love Bjork !!!

Impresii, dupa concert :)

Septembrie 24

Bjork-the eccentric pop chanteuse- mi-a incintat urechea with her inimitable vocals, intr-un decor fabulos cu efecte speciale- turbo-supersonice :)))) si sunet impecabil intr-o sala uriasa, care rasuna de aplauze, tipete de incintare, ce contribuiau la magicul intregului spectacol. Oare cintareata islandeza (known as November) o avea un metru inaltime? Tare micuta mi s-a parut. Costumatia -bizara ca intotdeauna, jocul scenic-unic- iar vocea ei cind zicea" thaank youu veryy muuch" mi-a sunat ca a unei fetite de 5 ani. De fapt asta mi-a si sugerat cind a intrat pe scena, (aceasta fiind una din "secventele" preferate, cind toata lumea s-a ridicat brusc in picioare, focuri inalte au izbucnit neasteptat, muzica a explodat din toate colturile de-mi bubuiau urechile,(intr-un mod super agreabil, desigur) multe lumini colorate fiind proiectate in toate directiile ) o fetita zgubilitica, care emana a strong pop personality, o voce puternica ce umplea intreaga sala si acoperea marea galagie produsa de aplauze si strigaturi. Concertul cu Bjork a facut sa-mi inchei ziua de ieri in ritm de dans si fredonind unul din preferatele lyrics "How am I going to make it right?", punindu-ma pe ginduri si facindu-ma sa ma intreb: "Chiar! How am I going to make it right"? :)

Iubirea fata de aproapele-Pascal Bruckner

Pe 28 August 2007 s-au implinit 9 ani de cind locuiesc in orasul New York. De cum am pasit pe american soil, am fost coplesita de dimensiunile de aici: strazile largi-spatioase, masinile late- mari, cladirile colosale, oamenii -unii mai grasi si mai imensi ca altii: cele mai mari burti, cele mai mari guri-nasuri, cele mai babane funduri si picioare, cele mai umflate busturi, cele mai ciudate chipuri, chiar cei mai hidosi oameni, "proveniti"din amestecul de rase si natii, aici mi-a fost dat sa vad. Dar nu m-am gindit niciodata ca pina si dejectiile-excrementele-fecalele "evacuate si produse" de anusul american, au o "greutate" aparte. Pascal Bruckner m-a lamurit insa in cartea pe care am savurat-o pe deplin" Iubirea fata de aproapele", in care l-am descoperit la fel de socant-surprinzator-pervers.( as vrea sa-l cunosc ). Am extras pasajul in care facea referire la acel "aluat maroniu-toxic" si care m-a amuzat de-a binelea: " Cunoasteti principala diferenta dintre Franta si Statele Unite? Marimea cacatilor facuti in fiecare din aceste tari. Oricine apreciaza bucataria americana incepe dupa citeva zile sa cace adevarate maciuci de care nu se credea in stare. Asta-i este miracolul yankeu:gigantismul pina si in matze. Serpii lungi, care-ti aluneca intre fese si se pravalesc in closet, sint nici mai mult nici mai putin, actul tau de naturalizare ". I love Pascal Bruckner no matter what si recomand cu drag, cartea "Iubirea fata de aproapele".Lectura placuta!

PS: Nu va speriati, cartea nu dezbate marimea cacatilor americani,(asta e doar o mica si neinsemnata frintura la care m-am oprit eu, pentru efectul comic, asa cum numai Bruckner il poate reda in stilul lui inconfundabil-original). Sper ca v-am linistit:)

Not worrying about how i'm perceived !!!

E permis sa "furi" imagini de pe alt blog si sa le pui pe al tau? Am vazut pe un blog o poza frumoasa cu niste nori mari-albi si as fi vrut sa o copiez si sa o transfer pe my blog, dar m-am gindit ca voi fi prinsa si criticata, asa ca mai bine ma pun tot pe mine, prefer sa play safe :)

PS: In citeva zile voi ateriza in canicula bucuresteana ( mai bine sa nu ma gindesc la traficul imposibil si aerul sufocant) , am o lista lunga cu cartile ce vreau sa mi le iau, (asta e unul din motivele ptr. care merg ) mie imi place sa citesc in limba romana. Eventual, astept sugestii despre librariile bucurestene spre care sa ma indrept si chiar recomandari de lectura:) Multumesc!