Viața nevăzută

Oamenii pe care-i admir si  care ma inspira sint oamenii pentru care fiecare zi din viata lor este o sfruntare, o zbatere, fara a se considera, sau simti victime.

Zilele trecute am cunoscut o  femeie care traieste o viata nevazuta. Nascuta in Japonia, la virsta de 10 ani, o explozie i-a luat vederea. Acum  vede doar umbre vagi, siluete pline de intuneric. Legal/medical este declarata un om orb. Se deplaseaza cu ajutorul unui baston. Azi este o femeie la 40 de ani, traieste la New York, alaturi de un sot si doi copii, vorbind o engleza clara.

Mi-a marturisit ca apreciaza faptul ca vede si desluseste viata chiar si asa pe jumatate si in ceața, pentru ca sint altii care nu vad deloc, care nu au vazut niciodata culorile si care nu stiu cum arata chipurile de oameni. Ea macar a vazut viata timp de 10 ani, iar acum, cel putin, ii vede umbra. Nu stie cum arata barbatul pe care il iubeste si care i-a dat 2 copii. Sa-l simta ii este de ajuns. O satisface si o implineste.    “Sint norocoasa”, a exclamat. Era exuberanta, optimista.

Pofta ei  de a trai  imi explica faptul ca, asa vicleana cum este, ea, viata, trebuie iubita si consumata pina in cele mai mici detalii. Aranjata, fardata, cocheta, era de o volubilitate verbala care m-a lasat muta.   Ochii ei ingusti si albi erau veseli. Prin ei, simte viata fara sa o vada.  Stind alaturi de ea, sîmburele pesimist si umflat din mine mi-a dat un ghiont, ordonindu-mi: “ ascult-o pe femeia asta cu atentie. De la ea invata bucuria, increderea…viata.”

Era o femeie fericita si impacata cu destinul ei unic.    Feeling inspired by genuine people