How do you do?

Repede, repede, sa postez ceva pe luna Septembrie, inainte ca doamna si cucoana toamna sa soseasca neinvitata, cu frunzele ramolite si copacii chelbositi. V-ati cumparat lemne pentru soba? sau va incalziti cu dragostea? Ce bine ar fi daca dragostea asta ar tine de foame si caldura.
Si pentru ca v-am neglijat (dar cum oare sa creasca dorinta), e timpul sa va umplu gurile cu sarutul meu lasciv: muah muah muah. Ce sa spun? ca am fost ocupata? cu ce naiba? aaa, poate cu dragostea! Mereu mi-a luat mult timp chestia asta.Kevin Bacon, care-mi place ca actor, cind a fost intrebat care este secretul mariajului lui, a raspuns : Sex! cit mai dirty! Ce ziceti, e adevarat secretul asta? Atunci, sa ne murdarim-stropim-minjim-terfelim cu d-ale sexului si sa traim in plina armonie unii cu altii. Indrazneste cineva sa refuze invitatia? Atit ii trebuie.
Of course, voi reveni cu impresiile din vacanta despre care mai jos va povesteam. Stiti ce fac eu acum? I create my memories pentru cind nu voi mai fi ce sint acum: tinara si exuberanta!

PS Sa nu uit, New York State este singurul stat care obliga lumea, in special pe cei din medical field, sa-si faca vaccinul anti-gripa. In cazul in care refuzi, te concediaza. hmmm, unde ma credeam eu ca traiesc? in capitalismu' lu' Big Haberica?

LATER EDIT: Am fost la pescuit! Ia de ma vedeti AICI

Cucu-Bau!!!

Stiam eu ca va sperii! Ia sa vedem ce se mai intimpla in lumea asta virtuala? ca-n cea reala m-am lamurit, este atita liniste, ordine si disciplina, nu stiu ce s-a intimplat cu furtunile, tunetele...pe unde s-au poticnit... nici nu mai cred in chestia aia cu linistea dinaintea furtunii. Oricum, de data asta as avea chef de un tunet mare, sa ma faca harcea-parcea ha ha ha. Ma plingeam ca, dom'le, as vrea sa zburd si nu am pajiste. Voi ati inteles ceva din rindurile de mai sus? Ca eu, nu.(asa este, imi place sa o fac pe nebuna sau cumva asa m-am nascut?) Am observat ca lumea se repeta pe blogurile astea, eu una am scris despre oamenii grasi de 3 ori. Constat ca nu am scris niciodata despre sex. Oare cum am indraznit?(eh, cine are nevoie de asa ceva, se poate trai armonios si fara dinsa'ntrinsa hi hi hi). Citind cartea -Eat Pray Love-, am inteles ca practic asta ar fi mesajul catre omul-cititor, avem nevoie de 3 simple elemente sa ne fie bine: mincare,dragoste si credinta. Chiar cred asta, ne trebuie doar putina vointa si mai multa intelepciune. In ultima vreme ma tot gindesc la copilarie, la anii din scoala generala...atit de mult mi s-au trezit amintirile, incit am inceput sa google niste nume de colegi de clasa...Si ce frumos sa gasesc citiva...vi s-a intimplat, nu? sa intrati pe google si sa tastati numele unor oameni cu care la un moment dat v-ati intersectat, chiar al unui fost iubit, iubita. Am fost asa nostalgica cind am vazut poze cu niste colegi din clasa a 6-a, realizind ca au trecut anii astia ca o vijelie, ca s-au dus si copilarie si adolescenta.... nu imi vine sa cred ca ne-am facut asa oameni mari, ca am crescut, ca am imbatrinit, de ce sa nu spunem adevarul, nu? Surpriza frumoasa a fost nu numai sa dau de anumiti fosti colegi, dar sa si pot comunica cu ei, sa avem afinitati de comunicare, deoarece mi s-a intimplat sa ma reconectez cu oameni din trecut si sa realizez ca nu mai am nici o legatura emotionala cu ei, chiar sa ma enerveze si plictiseasca reaparitia lor in viata mea ca mai bine nu ne regaseam. Si stiti ce ma mai enerveaza? ca veni vorba de enervare. Cind se trezesc unii sa ma apeleze direct pe yahoo fara sa-si dezvaluie identitatea. Se pare ca sint destui care au criza de identitate. Iar lista mea de ignore a depasit-o pe cea de friends pentru ca nu am chef si dispozitie sa o frec aiurea cu necunoscuti virtuali sau sa stau la vrajeli de caca-maca. And now, let's shed my malicious persona and try to be nice again si sa va spun ca la New York este vara minunata, ca-n curind voi pleca spre lumea lui Alba ca Zapada si cei 7 pitici. Daca ati fost la Orlando, la Disneyworld, sa-mi spuneti ce parc v-a placut cel mai mult. Si asa simt ca my adventure level a scazut mult, deoarece nu mai am tupeul sa ma urc in acele deliciously disturbing roller coasters. Se pare ca mi-au pus capac acum 7 ani cind m-am urcat in cel mai rapid si inalt roller coaster, undeva prin Cleveland. Mi-a trebuit o saptamina sa ma recover. Mi-amintesc ca m-a zguduit in asa hal, incit sinii mi-au iesit din bluza decoltata (dragii de ei, ce agitati au mai fost, batindu-se sfirc in sfirc unul de altul, eu fiind neputincioasa sa ii introduc la loc sub bluza, din cauza vitezei cu care ma zguduia trenuletul ala), falcile imi tremurau, ochii mi se invirteau in cap, parul vilvoi, iar creierul meu bagat in sperieti. De atunci, am zis ca niciodata n-o sa ma mai sui in asa ceva. Si nu m-am mai suit. However, acum ca ma voi merge in fabulosul Disneyworld, parca nu ar fi fair sa nu-mi cocot fundul intr-un roller coaster, sau macar intr-o gargarita de aia care se invirte. Ati incercat vreodata free fall? Nu numai de sus in jos, dar si de jos in sus. Cu un fel de lift in aer liber te ridica sus de tot, la inaltimea unui bloc de 7 etaje sa zicem ,dupa care ti se da drumul subit si liber in gol. Sau brusc, esti ridicat de jos in sus. Doamne, sint nebuni cei care au inventat asa ceva..mi-amintesc ca iubitul meu de atunci a zis ca la suitul brusc si neasteptat de jos in sus a avut impresia ca i-au ramas testiculele pe asfalt hi hi hi Bine, ramine de vazut cum ma voi desfasura in lumea lui Mickey Mouse cu care o sa dau noroc. Si sper sa nu fiu turmentata de la roller coasterurile alea, ca sa fac si niste poze dragute. AICI am pus o poza din zona WTC unde se ridica "Gemenii", nu stiu exact cum se vor numi, de fapt! Va sarut! Cu drag, Ina B

LATER EDIT: Eu am long weekend, deoarece Luni este Labor Day si nu se lucreaza. So, if you're looking for troubles, just call me hi hi hi Toata ziua ma hilizesc pe blogul asta! Vedeti ca am ametit setarile la postul asta si de aceea fontul este ca vai de el, insa mi-e teama sa incerc sa corectez problema, sa nu dau, din greseala, delete la blog, mi s-a mai intimplat...voi ce ziceti? Sa stergem acest blog, sau sa ne mai distram un pic? Va puuuup, paaaaa!!!!

Despre oameni de zapada...

Atrag atentia de la inceput, ca sa nu ma trezesc cu bombardamente, (unii sint ca niste insecte atunci cind se simt avizati) asupra faptului ca in acest post o sa ma leg de oamenii grasi, care, in viziunea mea, arata ca niste oameni de zapada, asa ca rog sa nu se ia personal, nu am intentia sa jignesc pe nimeni, doar ca am dreptul sa imi exprim parerea, fie ea acida. ***Da, dragii mei, din cind in cind (f. rar, mai bine zis) ma mai apuca pofta de hamburgers astfel incit ma duc la McDonald's sau Burger King, asta din urma preferindu-l, de fapt. Aici restaurantele Mcdonald's sint aiurea, alea din Ro stralucesc pe linga astea. Oricum, azi cind am intrat intr-un McDonald's Express (care inseamna deschis 24 de ore, asta mai lipsea, da) m-a izbit o imagine de multa dolofaneala, unul mai gras ca altul, era o femeie rotunda ca un bulgare, care minca la o masa, 2 hamburgers uriasi. Mi s-a implinit pofta doar uitindu-ma la ea. Jenanta treaba! Aici toata ziua se vorbeste de cura de slabire, toate femeile sint la diet si merg la gym. Nu am mai vazut o alta natie atit de obsedata de grasime (din pacate, pe buna dreptate). Eu am mai scris un post sau 2 pe tema asta, dupa atitia ani, inca, minunindu-ma de cele mai mari burduhane, busturi, posterioare, falci si gusi. Deci daca sinteti prea slabi si firavi si vreti sa puneti niste colacioi de carne adevarata pe voi, veniti in Haberica, in nici o luna, sinteti in forma "maxima". Sa stiti ca am momente cind pur si simplu ma incomodeaza ca ma invirt printre ei si aici nu intra cei care au probleme medicale). Adevarul ca nu sint usor de suportat, mai ales cind imi ocupa tot scaunul in metrou. O fesa de-a mea, de multe ori sta suspendata pe linga scaun, ca juma' din el e ocupata de gabaritul de linga mine. Si nu stiu cum se face, insa grasanii astia ochesc de multe ori locurile in metrou linga cei cu a petite frame, asa ca a mea, ca sa se lafaie ei pe ambele scaune. Au si ei micile lor bucurii, se pare... Nu e de mirare ca atunci cind ajung in alta tara, primul lucru care ma intreb este: unde sint oamenii grasi? Imediat sesizez absenta acestora.Sondaje s-au tot facut despre tarile cu oamenii cei mai grasi (America ia premiu intii cu coronita) dar oare exista vreun loc cu cei mai slabi oameni? Nu am auzit, dar mi-ar placea sa existe si asa ceva. Si acum sa lasam birfele astea de duzina si sa ne mai etalam un pic in poze diverse. Cita treaba au unii, nu?

PS: Voi ce faceti acum in August? Sinteti bine, indragostiti, nefericiti, ingindurati, plini de dor, curiosi? Cumva cei care ma cunoasteti personal, in carne si oase imi duceti dorul? Ce stare va acapareaza? ca pe mine ma apuca toate deodata...but humans are emotional creatures. Oh, sa nu uit, o prietena a sosit din Romania si ce credeti? mi-a adus pufuleti. Vedeti? Lucrurile simple conteaza in viata asta mare. Stiam eu!

LATER EDIT: Mereu am zis ca sint destule imperfectiuni si aici. In ultima luna, am deja 2 exemple care arata ca exista mari goluri in sistemul american (mai ales in cel medical) Mai intii, mi s-au pierdut rezultatele de laborator (a doua oara, in 5 ani), si apoi, cind m-am dus la o programare, doctorul era in vacanta hi hi hi. Da! Mi s-a dat un appointment cu un doctor care de fapt se afla in vacanta... Asta mi s-a parut f. tare. M-am intrebat in primele secunde: cumva am aterizat in Romania si nu stiu eu? But anyway, God bless America!!!

Baliverne!!!

Cred ca unul din lucrurile triste care i se pot intimpla unui om este acela de a-si pierde pasiunea pentru viata, to lose interest in things, sa simta ca atirna, ca nu are nici o directie. In ceea ce ma priveste, mereu am avut cite o tinta, de la o vreme incoace, insa, m-am impotmolit un pic, dar nu se pune. hmm si parca nu-i chiar nasol sa stai atirnat ca un liliac, sa vezi lumea cu fundu'n sus. Jesus Lord, cum? m-am transformat intr-un liliac? Eu, Ina balerina si new-yorkina pe deasupra?! Ei, se intimpla si la case mai mari, nu?.*** Am fost zilele trecute la un brunch interesant, pe o mica croaziera in jurul Manhattan-ului. In loc sa stai acasa sau sa mergi la un local sa maninci, te sui pe un mic iaht si te mai si invirti un pic pe apa. Nu sint mare fan la plimbarea pe apa, insa o prietena a tot insistat si am zis sa accept totusi invitatia. Mi-a placut ca am revazut-o pe Miss Liberty, de ani buni nu o mai vazusem, mi s-a parut mai mititica acuma, spre deosebire de acum 10 ani cind facusem prima oara cunostinta cu ea, si cind mi s-a parut uriasa. Parca mai ieri stateam cu gura cascata si cu capul in sus la dimensiunile colosale de aici... Acum totul mi se pare mic... si voi imi pareti mici, mai ales TU, muahhhh

Oare v-am mai spus ca eu m-am nascut romantica si nostalgica si, desi ma repet, nu pot trai fara muzica? Unele cintece nu mor niciodata, clar. Zilele astea am ascultat muzica de pe vremea cind eram pionier. Cei din generatia mea sigur isi amintesc de: Carmen Radulescu, Oana Sarbu, Stela Enache si Florin Bogardo, Corina Chiriac, Eva Chis, Marina Florea, Natalia Guberna, Marina Scupra.. ce prezenta scenica era atunci, atitudine, costumatie...Iar eu chiar dansez ca pe vremea aia, mi s-a si zis ca dansez ca o matusa, nu le-am avut niciodata cu dansul modern, cu dezlantuirile-smucirile pe acorduri muzicale. De fapt, nu le-am avut niciodata cu nimic, mai ales cind e vorba de calitati creative si artistice. Si discutam cu prietena asta a mea in timp ce vaporul ala se legana pe valurile lui Hudson River, despre barbati. Cam banal subiectul, asa este... Avind in vedere ca ea este single, o preocupa, totusi, tema respectiva. Si cum se face ca atitea fete ca ea, dragute, inteligente, cu o frumoasa cariera, sint totusi singure? E un mister, pe undeva. Si socializarea asta virtuala intre oameni este de-a dreptul indobitoceala. Un barbat nu mai invita o femeie la un apus de soare, la ascultat o ciocirlie, la un mirosit de floare, la o splendoare-n iarba, acum un barbat te invita pe yahoo, la un chat pe messenger, la un webcam (asta cu webcamul m-a enervat mereu ca idee), la un blog, forum. Mda! Niste maimutoi barbatii din secolul asta (persoanele masculine de fata se exclud, of course, pai se poate?). S-au deformat parca relatiile umane, au disparut vechile cuceriri si pasiuni. Sau cumva am ramas eu in urma...cum ziceau bunicile noastre: "o innebunit lumea, maica", asa zic si eu acum. Cind nu aveti ce face, puteti sa intrati pe albumul meu foto, unde sint imprastiata si labartata, am luat tot spatiu' lu' flickr, nu mai are nimeni loc de mine. Cu drag, va sarut acum!!!

PS: Revin curind cu un Later Edit.

LATER EDIT: In acest later edit aveam de gind sa fabulez despre altceva, dar planul mi-a fost dat peste cap de un dialog constructiv (totusi) cu...un EL care sustine sus si tare ca femeia trebuie sa urmeze barbatul, nu invers. Ne refeream in special la acea situatie cind doi sint implicati in a long-distance romance. Cica femeia trebuie sa renunte la locul ei,(in care ei ii este bine) sa-si urmeze barbatul, acolo unde acesta se afla. Voi ati renunta la locul in care va este cald si bine, de dragul indragostelii si al marii iubiri? Ca raspunsul meu, oare il ghiciti?

It's no good!!!

Tocmai am vizionat filmul Tarzan (1932-alb negru, desigur). V-am zis ca ador filmele vechi.Nu cred ca mi-ar placea sa fiu rapita de Tarzan, tipatura-urlatura lui m-ar irita. Cit despre intepatura lui, nu stiu, nu ma bag hi hi hi Dar recunosc, m-ar cuceri cind m-ar apara de gura unei fiare fioroase.Cineva, mai demult m-a certat asa: "draga mea, esti tentata de stralucire si cacaturi, priveste in esenta, nu la suprafata". Din pacate, cred ca sint superficiala in multe lucruri si totusi, profunzimea trairilor si simtirilor mele, nu este mereu bine receptata si inteleasa. Cred ca trebuie sa merg intr-un loc anume, diferit, special, care sa ma ajute sa-mi schimb cumva perceptia despre viata, sa o apreciez mai mult, sa nu mai risipesc lucruri si emotii, sa fiu mai intelegatoare si mai docila. Culmea, inainte imi placea sa fiu supusa, acum sint o razvratita , inainte cu greu ma plictiseam, acum multe mi se par deja banale. Obisnuiam sa fiu cu usurinta, atasata emotional de lucruri si oameni. Acum m-am transformat intr-o risipitoare, arunc lucruri in general, sau la care cindva tineam si credeam ca au semnificatie sentimentala, ( tot spun ca intr-o zi o sa ma arunc si pe mine, sa-mi iau de-o grija), inainte aveam incredere in oameni, acum asta e de fapt o piedica, cu greu am incredere in cineva, si asta fara sa fi fost dezamagita de cineva sau ceva anume, ba dimpotriva. S-a intimplat gradual si sigur aceasta tendinta de lipsa de incredere. Poate ca vine dintr-un reflex de aparare, sint gata sa ma apar, inainte sa fiu atacata, de fapt. Curind voi celebra 11 ani de America!!! aaaa, deci asta e explicatia...dupa 11 ani de America ti se urca la cap, nu prea iti mai convine regimul, incepi sa te plingi de chestii pe care doreai sa le ai, dar iata, odata pusa mina pe ele, nu le mai apreciezi, nu le mai consideri de valoare. Urit din partea naturii umane!!! Mda, m-am cam lamentat in articolul asta. Dar e firesc sa ne mai plingem, o stare continua de bucurie ar dauna si obosi. Nu prea mi-e bine acum, nu-mi convine ceva, nu-mi convine si gata si imi este si ciuda pe deasupra, deci va imaginati ca sint o involburata acum, dar totusi hai sa cintam un pic, (iubesc versul asta:" I have all the time in the world to make you mine")si sa cascam ochii la niste poze facute aiurea prin oras si cu mine sooo out of it. AICI

PS: Mai nou mi s-a pus pata pe Costa Rica.Un coleg tocmai a sosit de acolo si m-a incintat tot ce a povestit despre calatoria lui. Costa Rica e de fapt in traducere rich coast si apropos de asta, un consatean de acolo(povestea acest coleg al meu) a exclamat: "nu stiu de ce i se zice rich, we don't have shit here"! Nu mai vreau civilizatie, urbanisme, vreau la vulcani, la rainforests, la jungla. Sint 4 ore cu avionul din New York in Costa Rica...Prin urmare, cine vrea sa alerge cu mine prin jungla lu' Costa Rica? Sa ne balacim cu frumosii crocodili, sa ne sisiim cu serpii, sa ne biziim cu insectele, sa ne tragem de urechi cu elefantii, sa mincam all day long orez si fasole...(cam asta este meniul in Costa Rica) Anyone? let me know!!!

je suis ina trambulina:)

Buna ziua, dragii mei, cu ce ocazie pe blogul meu? aaa, ati venit sa mai fabulam un pic! Bine faceti ca nu uitati de mine. Pai cum sa uitati? Sint eu fata de uitat? (amicul meu parizian, care ma urmareste din umbra, iara strimba din nas si-si zice: oh, ce plina de ea este fata asta si enervanta).... Dar sa lasam francezii in pace (habar nu au ei) si sa ne intoarcem la americanii si canadienii nostri.
Care va sa-zica viata mea de new-yorkina este una linistita si organizata. Asa ca stind si analizind mi-am zis sa ies un pic din cotidian si sa plec intr-un mic necunoscut, asa cum va povestisem pe scurt in postul anterior. M-am suit in avion si intr-o ora si 25 de minute am ajuns la Montreal. Franceza mea s-a saracit de-a binelea, AICI am scris despre acest aspect. It's a shame, insa sa dam rusinea deoparte si sa revenim la Montreal, asadar. Am avut un pic ginduri, cind mi s-a zis ca oamenii nu sint chiar primitori si prietenosi, mai ales daca nu li te adresezi in Franceza. Iar eu evit astfel de oameni: incruntati, ursuzi, nefericiti, care nu stiu sa se hilizeasca si sa nu ia viata prea in serios. Mereu am zis ca este foarte important sa fii inconjurat de oameni cu atitudine pozitiva, optimista, care vad viata in culori de primavara si care sint capabili sa se bucure de bucuria altora. Foarte amabili si ospitalieri s-au dovedit canadienii, tin sa va precizez. Totusi, Montreal nu m-a cucerit, nu m-a dat pe spate, nu m-a impresionat. Sau poate ca asteptarile mele au fost cam mari? Nu stiu exact ce voiam eu sa experimentez acolo, dar nu m-a satisfacut. Sau te pomenesti ca nu ma las impresionata cu una cu doua. S-ar putea, s-ar putea!!! E un oras mic, nu prea semnificativ, de locuit, nu de vizitat, imi dau eu cu parerea. Aveam impresia ca sint singura turista pe acolo, cam gol pe strazi. Mi s-a parut destul de anost, fara energie, vibratie, fara acel ceva care sa te faca sa vrei sa stai mai mult, sa te atraga. Daca nu o aveam pe Antoaneta , o draga prietena ce m-a gazduit si binedispus cu istorisirile din viata ei interesanta si cu personalitatea ei curioasa si vesnic insetata de inedit, cred ca imi petreceam toata sederea mea acolo, prin patiserii, unde am dat oricum buzna, din prima. M-as fi intors la NY rostogolindu-ma, de la atitea gogosi si "beigals". Mi-au placut totusi Festivalul de Jazz, portul vechi si niste cartiere mai boeme si cochete. Metroul mi s-a parut asemanator celui din Bucuresti. ....v-am zis ca, traumatizata fiind de ploile din ultima vreme din NY, am plecat la Montreal cu umbrela dupa mine? Insa mi-a prins bine, pentru ca nici acolo nu am scapat de ploaie, nu stiu, credeti ca pe mine ma urmareste sa ma faca cu capu'? Eu, pe cuvint, am impresia ca ploaia ma urmareste-hartuieste, i s-a pus pata pe mine, ma vrea, ma adora, ma vrea uda- stropita- flescaita pleosc- pleosc, fleosc-fleosc. Cine stie, poate ca urmatorul meu post se va numi simplu: PLOAIA. Dar duca-se odata!*** Si voi ce mai faceti, cum va mai desfasurati acum pe timp de "vara". Care vara? va puuup cu dor si dati-mi de veste ca sinteti bine si frumosi. Haideti la un pahar de vorba, sau de...comentarii.

PS: Si acum sa ne tragem un pic in poze AICI cu mentiunea ca nici de maimutarit in fotografii nu prea am avut chef pe teritoriu canadian.

LATER EDIT: Of, ce saptamina enervanta cu oameni enervanti, but when I put my mind to something, I take it all the way. Si tare nu-mi place sa iau decizii... sa-mi tineti pumnii ca ma pregatesc de un razboi... noroc ca am invatat sa dansez cu lupii... nici nu-i nevoie sa-mi ascut sabia, dintr-o miscare si smucitura, jap-jap am doborit lupul...hi hi hi Revin!

Good Evening!!!

De bine ce ma laudam ca a sosit vara, de citeva zile incoace este chiar rece si multa ploaie de m-am saturat sa car umbreloaica dupa mine. Numai eu stiu cite umbrele am pierdut. Dar ma consolez cu gindul ca peste putin timp voi lua avionul spre Montreal,(deci Elena, Dan si Ovidiu nu ati ghicit destinatia) sa mai bintui un pic prin lume, ca doar asta mi-a fost planul de pe vremuri. Si sint incintata ca zborul va fi cel mai scurt din viata mea: o ora si 45 de minute. In Canada am mai fost, dar in Vancouver si Ontario ( la Cascada Niagara). Numai cu gindul la patiseriile si brutariile din Montreal stau. Daca ati fost acolo, sa-mi sugerati ce anume este delicios in patiseriile lor. O sa ma intorc de acolo mai dolofana, but hey, cum zice americanul, more cushion for the pushin'...bine, nu-i bun nici prea mult cushion, ca nu mai putem pushin' hi hi hi Am mai pus 2 poze AICI dar voi reveni cu ceva impresii canadiene. (se zice ca americanii si canadienii sint precum romanii cu ungurii). Si pentru ca am primit reclamatii ca toata ziua port pantaloni,(but I just love leggings, admit, 30 de perechi am colectionat, dintre care 4 black) voila, m-am dezbracat...un pic. Pina una alta va sarut cu drag and... let's break the ICE

PS: uraaa, mi-a iesit un post SCURT! (toata lumea respira usurata, aha).

LATER EDIT: Cineva m-a enervat!!! De regula sint o necrutatoare si tai in carne vie atunci cind sint calcata pe coada mea delicata si fina. De data asta, chiar daca sint cea care poarta vina, (I'm brutally honest, da) am decis doar sa-i trag un glonte-n cap: pac pac!!! acum sa celebram moartea personajului, care avea sa-mi cinte asa: STOP I love this one!!! Voi cind va enervati, cum procedati? Trageti cu pusca sau va faceti ca nu vedeti? Stiu ca fiecare reactioneaza diferit in momente de astea cu nervii suparati!va puuup ma' si pe curind!

Abortion: pro sau contra?

Desigur ca cel mai sanatos ar fi sa nu se ajunga aici, insa "accidente" in timpul actului, sa-i zicem, erotic, se intimpla si ca atare sint de parere ca femeia trebuie sa aiba optiunea de a alege. Yes, it's cruel to destroy the human life, but it's more torture sa nasti un copil pe care nu l-ai dorit si "planificat".(si ma refer in special la acele situatii in care chiar NU se dorea un copil). It's a touchy subject, dar mi-a venit ideea sa scriu un PIC despre asta cind, stind de vorba cu o colega care are 4 copii, mi-a zis ca ea a ajuns la acest numar pentru ca nu crede in avort. Cind a aflat ca este insarcinata a 4-a oara a fost deprimata si panicata.(am intilnit o gramada de femei aici care au 2 copii, ambii facuti din "accident," nu din dorinta). Aici sint multe femei (in special black and hispanic ones) care au cite 2-3 copii cu barbati diferiti. It is very common in their culture. Ca sa nu mai zic ca nici nu sint casatoriti multi din acei care au copii.(nu accept deloc ideea asta, prima, nici atita). De aceea in tara asta se pune mare pret pe familie, tocmai ca este greu sa o construiesti. Femeia este independenta, powerful, are drepturi, este protejata, respectata. Oooo da, femeia este atit de independenta incit de multe ori ea este cea care intretine familia...(she's the provider)...numai eu am 2 colege care isi tin sotul acasa pe post de nanny, in timp ce ele muncesc. S-a intors lumea cu fundu'n sus. Daca as fi barbat, nu as accepta sa fiu intretinut de o femeie. (bine, mie nici ca femeie nu imi place sa fiu in grija unui barbat, ca doar cel mai intelept este sa te bazezi DOAR pe tine...dar nu ma mai leg iar de ei, ca cine stie, or crede ca am ceva impotriva lor...hi hi hi la la la, cind de fapt...eu ii indragesc, asa ca rasa).... However, statisticile arata ca in USA, populatia alba are sanse sa devina minoritara, in timp ce the black , hispanic and the asian population sint in crestere. Pai ce faceti oameni albi? Nu mai aveti chef de facut copii? Sau ne bazam pe evrei care se pare ca sint singurii albi care au chef de sex cu un scop precis: sa se inmulteasca considerabil.(noroc cu ei, nu?) Locuiesc in cartier evreiesc si mereu ma izbesc de imaginea asta: mama, tata si...copilul, pardon, 6 copii. Macar asa sa se mentina populatia alba! Aleluia! ***Am strabatut Brooklyn-ul asta pe jos (ca mersul pe jos e sanatos si este singurul exercitiu de care sint in stare) pina am ajuns prin niste tufisuri si balarii, asa ca am pornit la cules de iasomie. Ia sa ma vedeti AICI
Cum cred ca deja v-ati familiarizat pe blogul asta narcisist, titlurile posturilor nu au aproape niciodata vreo legatura cu subiectul din ele (hai sa zicem ca asta de azi e o mica exceptie) iar pozele, nici atita. Bine, la revedere si o vara fabuloasa!!!

PS: Dar cita vacanta are dom'le romanu'? Aici lumea se plinge ca europenii au vacante mai lungi decit americanii.(in jur de 2 saptamini, asta dupa vreo 2-3 ani de munca in aceeasi companie, ma rog, se mai adauga vreo 4 personal days, plus 8 sick days si deci se mai lungeste vacanta pina la vreo 3 saptamani asa trase de par). In Ro nu am lucrat decit 8 luni, dupa care mi-am luat vacanta...definitiva, insa cum? se da vacanta de o luna? Cineva drag m-a tot invitat in Romania anul asta.Eu la anul am de fapt in plan sa ajung sigur (dar nu ca ma da dorul natal pe dinafara, ci din motive personale), insa invitatia respectiva m-a cam provocat si nu stiu, ma mai gindesc. Voi ce ziceti? Se mai vind covrigi pe Lipscani? Ca pentru ei, as trage o fuga pina acolo. hai va pup, muahhhh

LATER EDIT: Buna Dimineata!!! De citeva zile, la New York ploua, e gri si ceata... aseara aveam impresia ca este Noiembrie! Dar va reveni zgircitul soare de miine! Intre timp, ma pregatesc de decolare. Ia sa vedem daca ghiciti ce am ales dintre urmatoarele destinatii: Disneyworld( Orlando-Florida), Bucuresti (Romania), Montreal (Canada). Pe curind!!!

From New York with Love!

A venit vara! Asadar sint toata o bucurie. Dupa atita timp in care au stat ascunsi de frig, sinii-mi zimbesc si ei fericiti ca i-am scos la aerul varatic. De acasa pina la plaja, pe jos fac in jur de 20-25 de minute, astfel incit, in sfirsit fac si eu un pic de miscare. In general, mi-e lene sa ridic si o mina-n sus. Ca tot ma plingeam ca sufar de o forma usoara de ipohondrie, sa continuam asadar pe aceasta linie. America asta, daca nu esti atent, te transforma intr-un risipitor si un rasfatat. Eu chiar cred ca ti se poate uri cu binele si incepi sa scormonesti, in cele din urma sa te "depresezi". In Romania, nu stiam ce e aia anxietate, acolo avind motive reale, aici, ce sa zicem, cind nu apare soarele pe cer, sintem deprimati. Dar sa revenim la nelinistile mele. Ele se aplica si in cazul mincarii. Tin cel mai mult la sanatate, care depinde in mare parte de ce bagam in gura.(culinar vorbind, desigur). Toate produsele lactate ce le maninc, musai sa fie organice. In Ro nu prea mincam fructe. Cind am aterizat prima oara in America, am sarit pe banane si capsuni. Am infulecat toate bananele si capsunile americanilor. Acum sa nu le mai vad. Nu-mi convine ca am inceput de la o vreme sa analizez eticheta de pe mincare, sa ma asigur ce anume ingrediente sint puse in ea. Inainte nici nu o observam. Dar de cind un amic, care este nutritionist, mi-a zis ce anume poti gasi in anumite mincaruri, m-am speriat si acum analizez totul in materie de hrana. Stiti, s-a emis si teoria ca boala oribila-cancer- este cauzata si de chimicalele din mincare. Asta-mi mai lipsea. In Romania exista avocado? eu nu imi amintesc sa fi mincat acolo. Imi place mult. De asemenea, ginger ale imi place sa beau. Nici de asta nu imi amintesc sa fi baut in Romania, unde am auzit ca si acolo mincarea a inceput sa fie processed. Too bad! In alta ordine de idei, v-am zis oare cum este traditia americana cind cineva isi celebreaza ziua de nastere? In traditia americana, spre deoserbire de cea carpatina, cel care isi sarbatoreste ziua de nastere este tratat la restaurant de prieteni, ei suportind cheltuiala. Da, prietenii fac cinste. La inceput mi s-a parut asa ciudat. Apoi mi-am zis ca de fapt it makes more sense. Iar eu aplic obiceiul asta dupa bunul plac: cind e ziua mea, ma dau americanca si deci mi se face cinste. Cind e ziua unui prieten, ma dau romanca si deci iara mi se face cinste. So, no one can win but me. Vedeti? Asta este avantajul dublei cetatenii: ai multe privilegii! Si ca veni vorba de acest subiect, nu mai retin unde am citit ca s-ar putea sa se elibereze vizele de America ptr. romani. Sa vedeti ce parere am enuntat, de mi-a sarit in cap prietenul meu drag, cu care, va mai povesteam eu intr-un post, ca era sa ma iau la bataie, el fiind inca atasat de Romania (desi o critica), iar eu...cea care s-a dat cu americanii.(desi tot nu imi place Mc Donald-ul lor si alte obezitanii). In fine, iata parerea mea:
"Sper sa NU se scoata vizele!!! Imi este tare bine in US, fara sa se stie de catre americani cum este neamul romanesc in esenta lui…da, the ignorance is bliss, uneori. Si cum a mai zis cineva, sa se pastreze criteriul de selectie in continuare. Romanii si-au stricat destul imaginea in batrina Europa, nu avem nevoie de asta si in America!!! Deci VREAU vize!!!" (mrrrrrrr) Prietenul cu pricina i-a acuzat pe romanii care ajung aici ca uita de unde au plecat. In privinta mea, nu am uitat, ci am vrut sa uit. Imi place sa pastrez anumite chestii de acolo cum ar fi: papanasii, cozonacii, martisorul, Declaratie de Dragoste, si desigur expresiva Limba Romana pe care nu o voi uita vreodata. Desigur ca imi pare rau ca cei dragi care as vrea sa vina cu usurinta aici in vacanta trebuie sa treaca prin procesul asta al cererii de viza, insa e mai bine asa pentru toata lumea. Cam asta ar fi parerea mea!

PS: Aici celebram The Memorial Day, asa ca Luni nu se lucreaza. Zilele astea am fost prin oras si m-am fitiit un pic...nu mai fusesem pe Brooklyn Bridge de citiva ani. Nu prea am avut chef de fotografii,(se si vede ce moaca aveam in ele, but hey, nu pot straluci chiar in fiecare zi, nu? i've got my bad days too) dar am facut citeva. AICI Va sarut cu drag si pe curind!

It's complicated:)

Fiind in vizita la niste dragi prieteni,(casatoriti de mai bine de 15 ani) ma gindeam la convietuirea in doi (pe care, cindva, am cunoscut-o). Cit am stat eu acolo, acesti 2 soti simpatici s-au ciondanit de la un geam, pe care unul il voia deschis, celalalt il voia inchis, prin urmare: unul il inchidea, celalalt il deschidea, unul il inchidea, celalalt il deschidea, au facut cu turele pina cind am obosit eu... Coabitarea, a real challenge!!!

Am realizat (ce descoperiri mai fac si eu) ca 2 oameni, ca sa traiasca impreuna, trebuie sa se muleze unul pe altul, sa-si suporte capriciile-nebuloasele si totusi, chiar si dupa o lunga perioada de timp sub acelasi acoperis, inca sa se certe de la aceleasi chestii ca la inceputuri sau pur si simplu de la nimicuri...Inca nu imi dau seama de ce anume "unealta" ai nevoie in primul rind sa depasesti aceste mici inconveniente, diferente de personalitate, obiceiuri- preferinte divergente, ca sa poti convietui armonios in doi. Ca sa nu mai zic de acele bodily functions, de care, inevitabil, te izbesti in rutina in doi: ragaituri, pirturi, sforaieli. Pirturile, cred ca sint cele mai provocative. Un studiu zicea ca never, ever, sa tragem o fisiiala fata de partener. Studiul asta, cu totii sintem de acord, e gresit, in ciuda frumoasei lui intentii. Cum adica sa ne abtinem de la asa o desfatare prin ejectarea acelei bule acidoase, parfumate care ne strabate cerculetul anal.(ce metaforica sint, nu?) Pe mine, spre ex., m-ar enerva colacul de la buda sa imi fie lasat in sus, ridicat, adica. Un barbat ar trebui sa invete sa urineze sezind, nu stind in picioare, existind pericolul gretos de a stropi cu jetul lui auriu. Disgusting!!! Femeia are si ea damblalele ei. Cind o apuca durerea menstruala e irascibila, chinuita si pusa pe cearta de la orice.(barbatul tinde sa o numeasca nebuna in situatiile astea). Eu consider ca femeia e mult mai puternica decit un barbat, emotional-mental vorbind (de aceea ele, femeile, ar trebui numite sexul tare si mare). Femeile trec prin atitea procese, ca de pilda: nastere, avort, ciclu, menopauza. Barbatul trece prin...viata! Oh, feminista, ma pot cataloga unii! Sa le fie de bine! De asemenea, nu-mi place cind un barbat scuipa. Urit! Mai ales daca scuipatul este format dintr-o mucozitate mai consistenta, flegma cum s-ar zice. Saliva, indiferent de cantitate si textura, trebuie inghitita. Ea contribuie la curatarea cavitatii bucale, asa ca...sa o tina-n gura, sau nu stiu, sa o pastreze pentru momente mai intime si personale, pentru ca are si rolul de lubricant. Nu era mai bine, oare, ca fiecare sa stea la casa lui? Ce tot atita coabitatie, sa ne amestecam gazoasele-mucoasele-fluidele... Un alt gest barbatesc care ma incrunta, este cind un reprezentant al sexului asa zis tare, isi apuca in public, din reflex sau disconfort, pachetul genital. Nu-mi este clar care e motivul, insa am o banuiala ca ori isi aranjeaza accesoriile testiculare, ori barbatia greoaie care atirna cumva acolo in pantaloni si jeneaza.( credeam ca odata nascut cu aceasta parte anatomica, nu simti nimic in plus).Deseori vad pe strada aceste apucaturi masculine. Vad aceste gesturi specific masculine, fara sa vreau, sa nu care cumva sa se inteleaga ca stau acuma cu ochii atintiti la...cine stie ce. Oh, m-am cam legat de barbati in postul asta, shhhh, oricum nu se prind ei, caci blogul meu este frunzarit 99% doar de gagici dragute. Va puuup, frumoaselor, muahhh !!! Mda! De altfel, in New York City au inflorit, laolalta cu mine, desigur, pomii, florile, doar ca nu am auzit albinele nebunele. Probabil ca sint ocupate cu bondarii lor. Voi cu cine sinteti busy, ma rog? La mine, zilele trecute s-au scurs intr-un ritm lent si linistit si am tras o fuga pina la Ocean. Dovada AICI PS: Voi reveni cu un Later Edit!!!

LATER EDIT: Tocmai am vazut filmul romanesc realizat in 1990 "Sobolanii rosii"-film interzis in Romania. Nu-l recomand! Am vazut altele mai bune.

I'm single, let's mingle:)

Eveniment! Azi am gatit macaroane cu brinza care mi-au iesit delicioase (si nu din greseala). Cine stie, s-o ascunde-n mine o mica gospodina, dar care rar iese la iveala, deoarece ma apuca din An in Pasti sa stau prin bucatarie si cind fac o omleta, mi se pare ca cine stie ce grozavie am mai facut si eu (stiu ca adevaratele gospodine isi rotesc ochii si-mi rid in nas, daca citesc rindurile astea, in care ma dau mare ca am facut omleta si niste macaroane, care aratau ca niste floricele, ca daca nu aveau forma asta draguta, nici nu le mai faceam).

In alta ordine de idei, dragii mei prieteni, de la o vreme-ncoace constat o doza de paranoia care a pus stapinire pe mine. Cum ma doare ceva, incep sa-mi aplic singura diagnosticul, sau cum aud ca cineva e bolnav, incep sa ma paranoizez ca daca si eu am boala aia. Daca imi iese pe nas un cos mai mare si mai rosu, ma gindesc ca daca e skin cancer, daca ma doare capul, ma intreb daca cumva am ceva, o buba pe creier, daca imi trosneste un os, ma sperii ca daca sufar deja de batrinete. O prietena tocmai a aflat ca are nu stiu ce noduli la ambii sini. Atita mi-a trebuit, acum toata ziua imi ating "merele" sperind sa nu dau de vreo "nuca" umflata si tare...de fapt, parca incepe sa-mi placa..(deci e de bine). Nodulii astia uriti apar cica sub forma unei nuci. Pe altcineva am auzit ca i-au iesit niste noduli la git, asa ca mi-am luat gitul la pipait si ptr. ca nu am fost sigura ca o fac cum trebuie, am rugat un doctor sa-mi examineze gitul. Din fericire, sint bine, sanatoasa. Dar stau prost la capitolul paranoia...deci s-ar putea sa nu fiu chiar sanatoasa cum tocmai ziceam si asta sa fie boala de care sufar: paranoia. Nu stiu ce tratament exista ptr. asa ceva...O alta prietena isi face practica de viitoare sora medicala la spitalul -Bellevue- which is well known for its psychiatric facilities. Imi povestea cum un tinar de 25 de ani, dus cu capul, i se plingea ca medicamentele care i se dau il fac de fapt nebun si ca nu stie ce se intimpla, de ce l-au pus cu toti nebunii la un loc, cind el e perfect sanatos. Boala de care sufera este schizophrenia. Imi povesteste intimplari din acel spital si ma ia cu frica. Mereu am zis ca sanatatea este cea mai importanta si ca cel mai trist si dureros lucru din acest punct de vedere este sa-ti pierzi controlul aupra ta, asupra propriei minti, sa nu stii ce e cu tine, sa nu fii capabil sa gindesti lucid si sa traiesti pe cont propriu, ci ajutat de altii care gindesc si decid ptr. tine. Cea mai mare pedeapsa ptr. mine ar fi asta: sa depind de cineva. Sensibila cum sint si mindra-n toate cele, as muri de necaz. Ploaia de afara cred ca mi-a indus o stare de anxietate si neliniste. Demult nu am mai fost asa cu... fundu-n sus, sa zicem....nu-mi vine nici sa plec, nici sa stau. De asta nu as putea trai intr-un oras mic, am nevoie de zgomot, de drama, si unde sa gasesti aceste elemente, daca nu in NYC. Si ce chestie, se implinesc 6 ani de cind locuiesc singura intr-un cartier frumos, din care nu vreau sa ma mut. Trebuie sa celebrez una din cele mai faine etape din viata mea, pe care vreau s-o prelungesc si parca in acelasi timp, as vrea sa-i aduc o schimbare...ma mai gindesc. Si ca veni vorba de pedepse, care ar fi cea mai mare pedeapsa ptr. voi, sau chinul pe care cu greu l-ati indura? Si acum ia vedeti mica mea colectie de magneti AICI (din pacate nu am luat din toate locurile pe unde am fost, cum ar fi minunata Cascada Niagara sau misteriosul Marele Canion, pe vremea aia nu ma pasionau magnetii, deci daca ajungeti pe-acolo sa-mi trimiteti unul). In rest, nimic fabulos deocamdata...(dar sint eu fabuloasa destul, nu?)
PS: Poza de sus (a carei scanare nu e prea reusita) a fost facuta about 9 years ago by my then-husband...eram tinara si nelinistita...ca si-acum!!! va sarut, cu drag, of course!!!

LATER EDIT: in ultimile 5 minute ma gindeam ca nu stiu ce naiba sa mai scriu pe blogul asta bulinos, caruia nu-mi vine sa-i bag delete, pentru ca... il simpatizez oarecum. Am tot batut cimpii, (dar de asta e blog, nu?), am ajuns sa vorbesc despre macaroane si omleta, eu, care nu am nici o treaba cu subiectele culinare...ma rog, daca aveti sugestii, le primesc. Poate mi se deblocheaza inspiratia si imi iau avint. Pina una alta, ma duc la cofetaria asiatica sa-mi iau un tort dragut. Ma celebrez pe mine!!! Va imbratisez!!!

Bonjour from San Francisco

Ce faceti? Imi duceti dorul cumva? Sau v-a si trecut deja? Nu-i nimic, pot trai si fara dorul vostru si tin sa va anunt, dragii mei, ca eu sint precum vinul fin, mai buna cu virsta. Eee, ce ziceti de chestia asta? hmmm. Intre timp, de pe Est, am zburat un pic pe Vest. De asta iubesc America, ca e mare si multa, chiar daca atunci cind te apuci sa o strabati, te extenueaza. Am facut 6 ore din NY pina in San Francisco (zbor direct si cu multe turbulente)....(pina in Amsterdam, acum 2 ani, am facut 7 ore, ce diferenta, nu?)

*****California, the beautiful…San Francisco, dupa parerea mea, este cel mai european oras din America, din care am vazut cam tot ce merita vazut, de-a lungul anilor in care traiesc cu placere in ea. Strabatind-ul in sus si-n jos, superbul oras american, este ici-colo parca un amestec din French Riviera si Zurich, unde si de care am fost impresionata cu ceva timp in urma. Chiar pot sa-i spun Riviera Franceza in versiunea americana. Am fost sigura ca voi fi incintata de San Francisco, atunci cind am decis ca vreau o vacanta acolo.(mai ales ca auzisem numai pareri frumoase de la cei care l-au “cunoscut” inaintea mea). Nu am dat gres in alegere, de regula am intuitie buna, atit la oameni cit si la locuri. Am fost impresionata de arhitectura ingenioasa a cladirilor, de abundenta de flori colorate cu parfumul lor proaspat, clima clara si aerisita, de Pacific(care mi se pare mai frumos, mai impunator, mai nelinistit decit Atlanticul) cu valurile lui albe si spumoase si hey, credeti sau nu, nu m-am izbit de oameni grasi, cu care mi s-a format si obisnuit, eventual, ochiul. Mi-a placut de minune cind urcam si coboram colinele-dealurile care alcatuiesc strazile propriu-zise, (la un moment dat, erau unele asa abrupte, incit gifiiam la urcat). Troleele si tramvaiele greoaie intareau si mai mult senzatia ca ma aflam undeva prin batrina Europa. Provocarea mare a fost cind si din dorinta de a face ceva miscare si de a explora cit mai mult din tinutul californian, am inchiriat bicicleta, ca sa traversez, in acelasi timp grandiosul Golden Gate Bridge,(nemultumindu-ma sa-l trec doar pe jos si cu masina) despre care se spune ca este podul unde se inregistreaza cele mai multe sinucideri. (eu una m-am speriat numai cind m-am uitat in jos, nu stiu ce curaj au unii sa-si ia zborul si viata de acolo). Si ca o balerina ce sint, am pedalat, atentie, 30 de km, ceea ce m-a extenuat la maxim si chiar daca privirea mi-a fost incintata de niste imagini absolut magnifice, nu ma voi mai urca pe o bicla muuuult timp de acum incolo. Mi-a pus capac toata pedalarea aia si am mers cracanata vreo 2 zile si cu ceva durere intr-un loc dorsal sensibil. Ca sa nu mai zic ca traseul a inclus si o padure la mama naibii, in care, chipurile, zaceau cei mai inalti copaci din lume. Mie nu mi s-au parut asa inalti, insa la cit eram de epuizata, e f. posibil sa nu fi fost in stare sa vad ce e mare sau scund. Foarte incintata am mai fost sa vizitez renumita inchisoare Alcatraz, care a functionat intre anii 1934-1963 si care a “gazduit” cei mai notorii criminali, inclusiv pe Al Capone. De cind am vazut filmul Escape from Alcatraz, inspirat de una din cele 14 incercari de evadare, la care au participat in total 36 de prizonieri am fost curioasa sa vad acest loc glacial si deloc prietenos. Curiozitatea mea a fost cu atit mai mare intrucit a fost pentru prima oara in viata mea cind am intrat intr-o inchisoare. M-am amuzat cind m-am plimbat pe strazile franciscane cu cable car,(un fel de teleferic, insa pe strada, nu aerial, tras de un cablu, ah, nu stiu sa explic intocmai mecanismul, nu sint tehnica deloc) de care am stat atirnata de bara.(o sa intelegeti din poze despre ce e vorba, sa nu rideti de mine, eram cam incordata sa nu scap bara din mina). Un oras f. original, i-as mai zice eu. Oamenii f. prietenosi si veseli, mai laid back decit new-yorkezii care au renumele de agresivi si nu chiar politicosi.(eu contrazic totusi ideea asta). Anyway, din San Francisco pina-n Los Angeles am facut in jur de 10 ore cu masina, pe Coasta Pacificului, un peisaj balsamic si mirific. De o parte se intindeau munti si vai, pe de alta, Oceanul linga care, pe o fisie de pasune puteai zari vaci dolofane la pascut sau foci masive tolanite in nisipul matasos. Los Angeles nu mi-a placut in mod special, dar nici nu mi-a displacut. Un lucru e clar, traficul este absurd(fiecare membru de familie are masina, aceasta fiind indispensabila ptr. oricine locuieste in L.A) si daca as locui acolo as fi bolnava cu nervii din aceasta cauza. Beverly Hills- un cartier cu multa liniste, verdeata si cu niste resedinte superbe, cu mult bun gust, imprejmuite de garduri vii. Hollywood mi-a placut prin agitatia lui, prin magazinele colorate, prin cei care "impersonau" staruri precum Superman, Marilyn Monroe etc. Da, cam asa ar arata in mare calatoria mea in California insorita. Recomand cu placere sa alegeti aceasta destinatie atunci cind porniti in vacanta. Asadar, eu (dezlantuita and californicated)in San Francisco si Los Angeles, in fotografiile ce urmeaza- click pe mine AICI
PS: Va puuuuup ma’ si va doresc o primavara cu mult soare, flori si tril de rindunele!!!! muaahhhhhh

LATER EDIT: Portarul de la serviciu, care are si un al doilea job de taxi driver si care stie ca sint europeanca, m-a intrebat: "Ikeatarina(americanii asa ma striga, e vorba de Ecaterina, v-ati prins, cred) de ce europenii nu platesc tip taximetristilor?" Era indignat ca turistii europeni sint zgirciti la bacsis. L-am asigurat ca o sa va iau eu la intrebari pe blogul meu personal. Asadar va intreb: Pai ce faceti europenilor? Credeti ca in Haberica e pe de-a moca plimbarea cu taxiul?

Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor:)

Mereu am fost fascinata de zbor, avioane, navete spatiale...Chiar visam sa ma marit cu un pilot sau astronaut.( in facultate am fost iubita unui viitor inginer in industria aero-spatiala, deci un pic din vis se implinise; cind facea practica pe aeroportul din Baneasa, ma duceam si eu sa ma sui in avioane). Mereu il puneam sa-mi explice cum functioneaza aparatele astea de zbor, cum e motorul, structura lor. Desigur ca mintea mea de umanista nu intelegea mare lucru, insa era o placere sa aflu cit mai mult despre avioanele mele preferate. De asemenea, mereu am fost atrasa de atmosfera din aeroporturi. Voiam la un moment dat sa ma fac stewardesa. Mi-a trecut pina la urma, mi-am dat seama ca nu ar fi de mine, eu care ma culc la 9 seara...si apoi meseria asta de flight attendant e un fel de chelner (asa o vad eu, cel putin) doar ca in aer, nu pe pamint. Primul meu zbor cu avionul a fost Bucuresti-Sibiu. Eram dezamagita ca avionul nu zburase deasupra norilor. Si era un avion Tarom, cam mic si cam damblagit. Cel mai mult mi-a placut sa merg la air show ( in Cincinnati, Ohio) sa vad spectacolul avioanelor alea supersonice...la un moment dat voiam sa sar si cu parasuta, intre timp insa, gradul meu de aventura s-a anihilat si acum nu cred ca as mai avea tupeul sa stau atirnata de o parasuta chiar daca as avea o plasa moale pe care sa aterizez. Cind ma aflu in aeroport, mereu analizez avioanele. Le vad ca pe niste capsule sau ca pe niste bombe. Turbulentele nu ma sperie, uneori imi plac, deoarece ma scot din amorteala. E minunat sa te plimbi printre nori, sa te uiti in jos si sa realizezi ce mica e lumea asta...e adevarat, nu mai e asa minunat sa dai nas in nas cu niste pasari aiurite care iti doboara capsula zburatoare.... De fapt, aici voiam eu sa ajung. Nu prea inteleg oamenii care au fobia asta de zbor. Am o colega care, inainte sa zboare, ia medicamente de calmare. Ma rog, o femeie mai merge sa aiba temeri de astea, dar un barbat? Ma apuca risul cind un barbat are teama de zbor (sau de dentist). In general, fac misto de barbatii fricosi si fug de ei (fuga fiind reciproca). Poza de sus e mai veche, de pe vremea cind eram mai mica si mai nelinistita, cu capul in nori si la propriu si la figurat si ma duceam la air shows sa casc gura la avioanele dansatoare pe cer. Apropos, mi-e dor sa zbor.Voi reveni curind cu fotografii noi si impresii de calatorie. Pina atunci, va sarut ca intotdeauna, adica cu drag!

PS: AICI sint 2 poze care imi plac mie.( intr-una ma aflam la Air Show, iar in a doua, ma intorceam la New York, din Olanda, unde o vizitasem pe verisoara mea draga)

LATER EDIT: Inmuguresc!!!

Punctul meu sensibil:)

Mie nu-mi place sa ma cert, mi-e frica de scandal, dar recunosc, daca te legi de americani la modul rautacios si gratuit,(retineti: rautacios si gratuit) imi esti antipatic. Asa simt.(dar imi trece in timp, pentru ca inteleg ca e o chestie strict personala, a mea si doar a mea, pe care nu trebuie sa o explic nimanui). Desigur ca nimeni nu e obligat sa-i iubeasca, nu am aceasta pretentie, insa eu am o problema cu oamenii, mai exact cu romanii care traiesc in US si ii critica pe americani sau sistemul de aici. Simt cum mi se urca nervii in cap si imi vine sa pocnesc interlocutorul (care locuieste aici de citiva ani buni, bucurindu-se de privilegiile oferite de viata americana) cind zice:" americanii sint cei mai mari hoti, iti spala creierul, te indobitocesti traind printre ei". Imediat reactia mea ( eu aratind deja zburlita, cu ochii bulbucati in cap) vine asa:" ce dracu cauti atunci aici? intoarce-te in tara de origine, du-te-nvirtindu-te de unde ai venit si uite asa mai scapa America de un loser si de un frustrat care nu stie sa aprecieze". Eu nu prea cred in noroc, cred in chestia aia ca asa cum dormi, iti asterni, sau ma rog, pe invers. Iar creierul nimeni nu ti-l poate spala daca stii cine esti si ai o personalitate solida. Numai oamenii slabi, with low self-esteem, sint usor de manipulat si controlat. Nimeni nu te poate indobitoci daca stii ce vrei si incotro. Consider ca atunci cind alegi sa traiesti in alta tara, ai datoria sa ii imbratisezi traditia, cultura, sa ii respecti oamenii, legile... Pentru mine, America este casa mea, este o tara a tolerantei, care rasfata prea mult, uneori, mai ales pe cei care nici nu vorbesc engleza, dar au tupeul sa isi ceara drepturile. Americanii nu sint prosti (acest stereotip produs tot de niste frustrati) asa cum le place multora sa ii catalogheze, ii caracterizeaza doar un lack of interest fata de rest, fata de ce se intimpla in lume, nu ii intereseaza, evit sa ii numesc ignoranti, dar da, poate asta e un cuvint mai delicat, decit calificativul prosti.( cu alte cuvinte, li se cam rupe). Credeti sau nu, am intilnit americani culti, cititi, well-spoken, vorbitori de mai multe limbi, cu educatie, care au o viziune clara asupra ceea ce se intimpla in afara Americii. Ultima mea polemica pe aceasta tema, am avut-o chiar acum citeva zile, cind, la un pahar de vorba si de vin alb, aproape era sa ma iau la paruiala cu un drag prieten, cu care am inceput un dialog calm si linistit despre nimicuri, dar care a escaladat cind am atins subiectul -Haberica si habericanii-. Unul zbiera mai tare ca altul, eu ii ridicam in slavi pe americani, el ii injura, el ma facea sclifosita cu creierul spalacit, eu il faceam bulangiu de roman ofuscat si mic cit un Neghinitza, lipsit de gratitudine, invitindu-l sa ia avionul inapoi spre Romania si sa nu-l mai prind pe aici. Dialogul tipator-urlator s-a terminat cu mine plingind si cu el plecat in ale lui. (recunosc, se cam invirtea casa cu mine, ca eu o picatura de vin sa inghit si floricele pe cimpii incep sa vad). Deci da, daca vreti sa ma vedeti smiorcaind, sa ma frecati la cap si sa ma scoateti din sarite, legati-va de americani.(eu va sfatuiesc totusi sa nu fiti rautaciosi, ca sa nu stricam prieteniile). Dar cum mai ziceam, oricit de mult iubesc americanii, nu as putea trai cu unul, (la nivel intim si personal ma refer)...La mine, iubirea trebuie sa fie alba si romaneasca.(asta ca o paranteza). Am zis mereu ca exista imperfectiuni si aici ca peste tot, insa nu ma apuc sa fac disectie pe aceasta tema, in fond nu pot eu schimba felul in care este orinduita lumea. Acum ideea este doar asta: de ce alegi sa traiesti intr-un loc, daca nu-l intelegi si-l critici, daca nu ai capacitatea-abilitatea de a te adapta, nimeni nu te forteaza sa traiesti in el (asta este ipocrizie). Daca ar fi sa o iau de la capat, fara indoiala as alege sa-mi traiesc tineretile, singuratatile, iubirile, batrinetile tot in America, the fat and the beautiful, sau pe romaneste cum ar veni: America, grasa si frumoasa!!! Case closed!*** Si ca sa inchei in ton cu titlul, punctul vostru sensibil care este? ce va irita si zburleste la maxim?

PS: Ciocolata cu marzipan de unde vine dom'le? Imi place asa mult si o cumpar de la magazinul rusesc. M-a intrebat vinzatoarea rusoiaca care ma vede bucuroasa ori de cite ori imi iau ciocolata asta: "de cit timp esti in America? de 10 ani, am raspuns eu. la care ea zice...aaa, de aia!" nu m-am prins ce a vrut sa zica si nici nu am intrebat, ca eram grabita...*** Pentru ca s-a mai incalzit zilele astea, m-am mai tras in citeva poze AICI (pozele astea sint facute de partenerul de dialog cu care, tocmai va spuneam, ca era sa ma iau la bataie, acum ne-am impacat). Doar se stie, nu? After the break-up vine the make-up.(eeeeee)!!! Acum sa stiti ca va sarut, cu drag!!!

LATER EDIT: Stralucesc!!!

Palavrageli de new-yorkina:)

Sinteti de acord cu eutanasia? eu DA! "Eutanasia este acţiunea prin care, într-un mod nedureros, este suprimată viaţa unei persoane a cărei suferinţă grea şi prelungită, este considerată iremediabilă". Stiu ca in US nu este acceptat acest proces al eutanasiei, in putine tari exista, Olanda, parca, se numara printre acestea. Eu prefer sa mor, decit sa traiesc ca o planta blegita, prelungind o agonie fara sens. Da' chiar si asa ca o floarea-soarelui ce ma cred, uneori, imi vine sa mor, sa ma scutur de seminte si petale si sa ma car naibii de aici, de pe acest pamint cacacios. Ca veni vorba de flori, stiti ce mi-a zis mai demult, o florareasa? Ca atunci cind mirosim o floare, ii mirosim, de fapt, organul sexual! ( hmmm, acum chiar ca vreau sa fiu o floare, sau mi se pare mie ca sint cam porcoasa in ultima vreme? hi hi hi) Dar concluzia este: Ce bine le-o mai fi si florilor!

****In rest, la New York este inca frig de nu stiu la sinu' cui sa ma mai cuibaresc, mi-am pus martisor in piept (iubesc martisorul romanesc, multumesc, Elena), zimbesc primaverii, desi e inca dintoasa si colturoasa, ma uit dupa zambile, maninc, ca o sparta, ciocolata si in ultima vreme am fost la cinematograf non-stop si am epuizat toate filmele. Ador sa merg la cinematograf. Pe voi ce stari va mai apuca ca pe mine ma apuca mai multe deodata, dar deocamdata nu duc la implinire niciuna. Acum, spre ex., ma incearca o stare de neastimpar, imi vine sa fug de-acasa, si o pofta sa zburd (dar nu din floare-n floare), de primavara, dragoste si sex, ca e cea mai frumoasa combinatie, nu? adica frumos si firesc ar fi sa nu se poata una fara alta...***zilele trecute am adormit in metrou. Si cit mai rideam la inceput de americanii astia babani cind ii vedeam dormind si sforaind in metrou. Ma intrebam: cum naiba pot astia dormi intr-un mijloc de transport care zdrangane si zguduie creierii-n cap. Mda, cred ca m-am americanizat...din ce in ce mai des mi se intimpla sa adorm in metrou...(dar eu nu sforai, insa cred ca adorm cu gura larg deschisa, in metrou, ma refer, si asta din cauza ca stau cu capul cumva suspendat)...anyway, stiti, mie nu-mi prea place sa citesc ziarele sau sa urmaresc stirile, selectez informatia atit cit sa nu imi tulbure universul meu linistit si ma simt destul de informata incit sa am idee in mare despre ce se intimpla pe aceasta Planeta minunata si pe alocuri buboasa-infectioasa. Ei bine, zilele trecute am dat de un articol de ziar oribil care mi-a dat toata dispozitia peste cap.(deci nu am selectat informatia cum trebuie). Aici ziceam, printre altele, ca iubesc maimutele. (pentru ca sint negre, urite si pentru ca le gasesc amuzante, caraghioase si uneori inteligente sau, ma rog)...Acum nu le mai iubesc. Articolul respectiv m-a facut sa ma razgindesc. In acest articol era redata tragedia cauzata de un cimpanzeu de 100 de kg. Acest cimpanzeu a fost crescut de o femeie, dintr-o suburbie new-yorkeza, care il considera ca pe copilul ei. Numai ca acest "copil" negru si cu par, de 100 de kg, i-a atacat buna prietena, ce-i venise in vizita, in asa hal, incit i-a mutilat chipul ce nu va mai fi vreodata la fel. Desi, initial, cimpanzeul era prietenos, se pare ca din cauza ca prietena respectiva si-a schimbat tunsoarea,(Doamne Fereste, ce stiri locale) acesta nu a mai recunoscut-o (cica) si a atacat-o intr-un hal fara de hal...in cele din urma, maimutoiul a fost injunghiat si impuscat, in timp ce femeia desfigurata se afla sub grija medicala intensiva, iar stapina fiorosului, sub investigatii de catre autoritati...in articol se spunea ca nu este, insa, clar daca Legea din New York State permite omului sa tina maimute in casa...asadar, dragii mei dragi, nu ma invitati la voi daca aveti astfel de creaturi sub acoperisul vostru, cu mare placere va voi refuza invitatia. Si acum sa ma maimutaresc (numai ca eu nu atac...sau cumvaaa?... ) si eu AICI Au revoir and muahhhh!

PS: Si tu ce mai faci? (hello, Bucuresti) dar tu? (hello, Brasov), dar tu? (hello, Comanesti City, yessss), dar tu? (hello, Pitesti), dar tu? (hello, Suceava), dar tu? (hello, Canada), dar tu? (hello,New York), dar tu?( hello,Germany), dar tu? (hello,United Kingdom, apropos, who are you?), dar tu? (hello, Los Angeles), dar tu? (hello, Sibiu), dar tu? (hello, Cluj), dar tu? (hello, Holland), dar tu? (hello, Paris), dar tu?( hello,United Arab Emirates, da' oare cine esti?), dar tu? (hello, Ivrea Piemonte, Italy and who are you?), dar tu? (hello, google reader, ooo, I see), dar tu? (hello, Aspen), dar Tu? (hello, mon amour:)

LATER EDIT: Infloresc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Scrisoare de adio:)

Hello, my own darling, cu ce ocazie in viata mea? Regret! Nu mai e loc. S-a ocupat. Stii ca ai avut o iubita rivnita de multi, nu? Initial, te alesesem pe tine, ca mi-erai la indemina si parea ca ne potrivim ca doi bobi intr-o pastaie. Dar atentie, PAREA. Apoi am realizat ca esti un pitic fricos, un mascarici, credeam ca te-ai prins, I need a man with a gigantic personality, who knows how to deal with me. Ce sa-ti fac? Stiai cum sta treaba: my way or...the highway! Ai fost o roata de rezerva.Thanks, but no thanks! Ti-am zis sa nu ma iubesti prea mult si sa nu te legi la cap cu mine ca-ti voi spune Adio, zimbind, dar deh, unii barbati nu suporta refuzurile- infringerile in dragoste! Ti-am marturisit ca te iubesc, dar te-am mintit in fatza. (da, eu sint protagonista din "Romantza celei care minte"). Si nu-ti datorez nimic. Nici macar o explicatie. Hai totusi sa-ti spun, asa de dragul efectului comic-tragic:te parasesc pentru un altul care m-a cucerit si care ma satisface 150%. Tu ma satisfaceai doar 100%, so, I cannot lower my standards. (I tried) No! I'm not a serial cheater! Doar ca ...nu m-ai cucerit! Let's put it this way. Dor de tine nu mi-a fost vreodata. And oh, my own true love, "you might have a big penis, but you have no balls"! ( bang bang you are dead)! Si daca m-ai indragit asa cum ziceai, tine-mi pumnii ca EL sa fie marea si adevarata iubire pentru mine. Acum poti fredona asa: "ma uit ca fraieru'n trecut si-mi dau seama ce-am pierdut!" Prin urmare, daca de uimit nu ai fost in stare sa ma uimesti, atunci nu-ti ramine decit un singur lucru: Uita-ma! Cu indiferenta totala, a ta, cindva, Ina balerina!!!! ****** ********************

eee, scrisoarea de adio este laconica si la obiect! ce rost are sa ne intindem, nu? (cred ca prefer sa compun scrisori de adio, decit de amor, sint mai distractive). Si acum, dupa ce m-am certat de una singura si m-am jucat de-a scrisorile, (in sfirsit, mi-a iesit si mie un post mai scurt, era timpul, ma rog, scurt, comparativ cu celelalte) va las pentru moment, nu inainte sa va spun ca sint bucuroasa, ziua s-a marit, semn ca primavara este pe undeva, in drum spre mine...
Mi-am amintit: va recomand filmele: The Reader, The Revolutionary Road, A place in the sun.(asta din urma e un film alb-negru din 1951) si va mai recomand sa cascati ochii la niste poze personale AICI ***A fost cineva in San Francisco? Am auzit ca e f. frumos si as fi curioasa sa vad Alcatraz. Si pentru ca veni vorba de San Francisco si de filme vechi, va recomand filmul Escape from Alcatraz.
Si ca tot sar de la un subiect la altul, as vrea sa stiu de ce un barbat, atunci cind se insoara, are pretentia ca sotia sa-i ia numele? Stiu ca in Romania era obligatorie chestia asta, si deci nu prea aveai incotro, in US insa, este optional, dar cu toate astea, stiu cazuri in care barbatul are pretentia sa i se poarte numele...de ce, ma rog? ce s-o ascunde sub aceasta regula sau traditie? eu nu-i vad sensul...personal, as prefera sa imi pastrez numele...sau poate sa il ia el pe-am meu, de ce nu? (cine stie, s-o ascunde in mine un mic barbat, nu degeaba mai nou mi se spune ina masculina) Are cineva ceva impotriva? Sa ridice mina sus! Va saruuut mai frumosilor mai si...pe curind!!!

PS: Nu mi-am dat seama, dar trebuie sa adaug o mica explicatie, scrisoarea aia de adio e facuta la misto, nu e personala, nu are legatura cu nimeni...asa m-a apucat, ce naiba sa mai scriu si eu pe blogul asta, ha? fabulez si inventez! sper ca am elucidat misterul si s-au linistit spiritele, dar multumesc pentru ingrijorare, ma gindeam eu ca sint citiva oameni care imi poarta de grija:) putini dar adevarati!!! va puuuuup muahhh

Amintiri din copilarie !!!

Incercam sa-mi amintesc de mine, cum eram pe vremea copilariei... stiu ca eram un copil singuratic, nu prea social. Si mai stiu ca eram toata o intrebare, ma intrebam in permanenta de ce si cum? si ii disperam pe toti cu intrebarile mele incuiate de genul" dar de ce miauna pisica?".... Detestam serbarile si reuniunile de scoala...(nici la banchet nu m-am dus, motiv pentru care s-au suparat toti pe mine). Tendinta asta spre solitudine (care inca exista si va exista), cred ca venea si de la faptul ca facind parte dintr-o familie mica, fiind singura la parinti, niciodata nu am avut multi oameni prin preajma, nu plingeam daca eram lasata singura in casa....si curios, niciodata nu mi-am dorit sa am o sora sau un frate...n-am simtit ca imi lipseste ceva sau cineva din acest punct de vedere... De pe atunci eram self-sufficient! Ce bine! Imi vin in minte anumite momente de cum am intrat in etapa curioasa a pubertatii...mi-amintesc ca imi analizam adesea sinii care se umflau gradual, fara sa fie hraniti in vreun fel, aveam cosuri pe fata, probleme cu cavitatea bucala, (motiv pentru care ma prezentam constant la dentist), eram destul de dezvoltata fizic incit sa atrag privirile baietilor liceeni, aratam mai matura decit eram in realitate...imi petreceam toata vacantele de vara (sau iarna) in Bucurestiul comunist, (toti bucurestenii plecau la tara, cum se spunea atunci, eu plecam la oras, in canicula arzatoare) de unde imi cumparam haine moderne de la celebrul magazin Unirea. Cine mai era ca mine? Toamna, inainte de 15 Septembrie, reveneam in orasul natal, cu aere de capitala, mai emancipata decit plecasem si cu accent de Bucuresti de ii enervam si ii scoteam pe toti din sarite. Mi-aduc bine aminte o pereche de pantaloni blue cu niste dungi albe pe care mi i-am luat de la Cocor sau Unirea si of, ce mindra mai eram de ei, i-am purtat pina s-au tocit...Imi luasem si material de rochie de vara, pe care croitoreasa mi-o facuse prea scurta si mi-amintesc de o geaca de iarna ce avea imprimat pe spate, un om de zapada. Doamne, ce incintata mai eram de geaca aia. Eram in stare sa merg cu spatele, doar ca sa se vada frumosul om de zapada pe care mindra il caram in circa! Cind se uita un baiat la mine, eu ii intorceam spatele sa-mi vada omul de zapada. (chipurile, acum aveam motiv sa-l tratez cu spatele)... si recunosc, nu prea tratam bine baietii, inca de cind eram scolarita. (Orgoliul mi-a dat batai de cap pina acum la virsta maturitatii...se pare ca asa sint eu construita)! NU stiu, eram cam antipatica si cu nasul pe sus, de pe atunci eram convinsa ca inca nu s-a nascut baiatul care sa ma cucereasca, dar asta este deja o alta poveste .....Asadar, la Bucuresti, stateam la matusa mea in Militari, unde inchegasem frumoase prietenii cu fetele din acelasi cartier...(eu mereu m-am inteles mai bine cu fetele, decit cu baietii).Mi-amintesc cum m-am ratacit in pasajul Unirea. Ce m-am mai speriat! Ma invirteam in cerc si nu ajungeam nicaieri. Nu mai retin cum am gasit drumul spre casa. In clasa a noua am avut primul si ultimul meu iubit, din timpul liceului Nu! Sa nu va ginditi la prostii sau erotisme. Doamne, ce adolescenti cuminti eram! (eu tineam mortis la castitate si daca era dupa capu' meu, stateam ina virgina pina la 30 de ani hi hi hi). Iubirea noastra a fost si s-a mentinut una platonica, inocenta, cruda, asa cum trebuia si era frumos la acea virsta, moment! Ce vremuri! Imi cinta la chitara ("eu sint nebunul care te iubeste, eu sint acel frumos nebun"-ducu bertzi- sau "fata din vis" a lui compact, oh, sint deja melancolica), mergeam pe deal la izvor, la cules de margarete si trifoi cu 4 foi, la cofetarie, la majorate (unde, recunosc, cu greu ma lasam convinsa sa merg, deoarece mie nu imi plac petrecerile)...Intr-o vara, mi-amintesc ca i-am zis iubitului meu (pentru care am fost prima iubire, tin eu sa mentionez) ca mi-e pofta de caise si ca sa mergem la furat in gradina profului de mate de la liceu. Avea un cais mare si frumos, care ma facea sa salivez de cite ori treceam pe linga el. Se facuse seara bine astfel incit sa putem patrunde in gradina cu caise. Ne-am inteles ca eu sa stau la pinda sa-l pazesc,(oare?) iar el sa se cocoate sus in copacul cu caise aurite. Am asteptat pina a ajuns in virful copacului si eu am inceput sa strig: hotii la furat caise, hotii la furat!!!! iar el ma implora asa: shhhhhhhhhhh, taci, Ina, ce te-a apucat? shhhhhhh Iar eu ma amuzam de sperietura lui! Nu mai retin daca mi-a dat cu caisele-n cap indata ce a ajuns cu picioarele pa pamint, de sus din copac.*** In scoala, eram in relatie de dusmanie cu matematica. "Bixade, la tabla", asa ma striga profu' de mate care ma stia paralela la aceasta materie, eu fiind umanista prin constructie...de multe ori refuzam sa ma duc la tabla, caci ma duceam degeaba...matematica mi-a dat batai de cap, pina in clasa a noua, cind, din fericire, a venit Revolutia si atunci si sistemul invatamintului s-a schimbat. Asa am avut sansa sa optez ptr. profilul uman al liceului la care eram eleva.... eram chinuita rau, matematica fiind un mister ptr. creierul meu. Mi-amintesc ca am luat un 4 chiar de ziua mea, pe 13 Ianuarie. Aveam sa mor de suparare. La lucrari de control, facusem o intelegere cu colega de banca, ea imi sufla la mate, eu ii suflam la latina si franceza, ne ajutam-suflam reciproc. In catalog, notele cele mai mari de 9 si 10 erau la Romana, Franceza, Latina, iar notele urite erau la: mate, fizica, chimie. Dar am supravietuit si fara antipatica asta de matematica si uita asa am intrat din prima la Facultatea de Litere din minunatul Bucuresti pe care l-am indragit pina in 1998 cind l-am parasit pentru un altul, mai destept, mai frumos, mai bogat, mai iubitor: New York City!!!!!! yeeeees!!!!! Iar cind stateam in Regie in caminul P11, mi-amintesc ca lasam bilet in usa de genul: "Revin in 10 minute", cind de fapt stiam ca voi reveni peste citeva ore bune, sau... a doua zi, dar imi placea sa ma las asteptata!!! hmm, mi-a placut aceasta mica calatorie in anii copilariei, adolescentei... Voi aveti un moment memorabil din copilaria voastra? sau nu ati fost niciodata la scaldat, sau la furat de ...cirese sau caise? Va imbratisez acum! Good Bye!!!


PS: Si oare cum am uitat de filmele copilariei? Eram innebunita dupa Arabela, (cit mai voiam si eu un inel de ala fermecat sa ma transform in...bufnita) , Omul din Atlantis, Ciresarii, Pistruiatul...iar la cinema vizionam si plingeam la celebrele filme indiene: O floare si doi gradinari, Lantul Amintirilor....cit despre muzica mai este nevoie sa spun: CC Catch, Jennifer Rush, Blue System, Modern Talking? ce sa mai...ma simt deja ca o bunica tot vorbind de vremurile acelea atit de indepartate si totusi...parca ieri aveam cosuri pe fata, imbracata fancy cu pantaloni de la Unirea.... Acum, veniti AICI unde m-am mai jucat de-a pozele.

LATER EDIT: sint suparata ca mi s-au lasat comentarii si nu le-am primit. Incepe sa ma enerveze blogspot.com, nu suport cind trimit ceva si nu ajunge, sau cind mi se trimite ceva si nu ajunge. Chiar am o fixatie cu asta! Anyway, daca lasati comentariu si nu-l vedeti publicat, anuntati-ma pe ina.bixade@yahoo.com va puuuuup

Scrisoare de dragoste:)

Nu ma pricep la declaratii de dragoste, ca drept sa zic, nici nu-mi plac, nici sa le fac, nici sa le primesc,(hmm, doar daca nu-s siropoase) dar pentru ca am stat inchisa in casa din cauza gerului care mi-a pus capac,(nu stiu, s-a mutat Polul Nord la New York fara ca eu sa fiu anuntata?) am inceput sa aud tril de pasarele si sa mi se umple capul cu ciripit si sa-mi imaginez ca afara e primavara, pomi in floare, iar in geam aud o bubuitura: Iubirea imi batea la geam, asadar, iaca ce mi-a iesit: "Good Afternoon, my love! Afla ca ma simt cel mai bine in bratele tale puternice si paroase, e adevarat, cit despre sarutarile tale nu mai zic, vibrez si zvicnesc, dar material, recunosc, nu ma simt in siguranta cu tine. In acelasi timp, stiu ca ai potential si ca ma vei satisface si din acest punct de vedere (desi eu ma descurc si singura) insa vreau sa ma simt safe cu tine din toate aspectele. Scenariul sa fim saraci, dar indragostiti e frumos, din poveste, insa din pacate, dragostea trece prin stomac (nu-mi place cum suna, dar nu gasesc altceva) si deci trebuie sa avem macar the basics. Dar oricum, putem trai asa simplu, plini de iubire si dorinta, bintuind prin cotloanele lumii sa o descoperim impreuna Nu cumva sa ma dezamagesti, indiferent ce va fi...pina acum, trebuie sa iti marturisesc ca esti singurul barbat care m-a infruntat, sau mai bine zis, mi-a infruntat nebunia si personalitatea hai-hui si m-a acceptat asa cum sint, fara sa incerce sa ma schimbe. Apreciez asta si o sa fac tot ce pot sa nu te dezamagesc. Imi place sa imi dai libertate atita timp cit avem incredere unul in altul. Totusi, onesta cum sint, te sfatuiesc sa nu-mi dai prea multa libertate, caci o sa fug de acasa, sau o sa ma sui in capu' tau. Oh, mi-e asa teama sa intru in miezul vietii, a problemelor de cuplu sau cum ii zice acelei chestii in care se unesc doi oameni, vreau sa construim o viata frumoasa impreuna, fara complicatii care sa ne amarasca si imbatrineasca inainte devreme....mai trebuie sa stii, daca ajungem sa facem acel pas important, trebuie sa o facem pina la capat. Deunazi am citit undeva cum unii oameni traiesc in -invisible divorce- (m-am intrebat, ce o mai fi si dracia asta)? Am aflat: oameni care stau impreuna doar de convenienta, fara sa mai aiba conectie emotionala sau sexuala. Vai! Nu pot asa ceva! Trebuie sa fim conectati pe toate nivelele, mai accentuat pe cel emotional. Mai vreau sa stii si sa te gindesti bine inainte de a ma alege, ca nu simt nevoia de a avea copil, bine, doar UNUL, atit. unul si bun. (ca sa nu zici ca nu ti-am spus)... Eu zic ca putem fi fericiti si fara scutece si biberoane prin preajma, nu cred ca a avea un copil este cea mai mare scofala in viata unui om. Eu ma simt completa chiar daca te-as avea numai pe tine. (bine, eu ma simt completa, oricum, tu ai fi doar un bonus). Si mai vreau sa nu ne jignim, in gluma mai merge sa ne porcim, dar NU accept sa aruncam cu jigniri grosolane, vreau sa ne respectam si sa comunicam si te vreau tandru si romantic! Oh, romantismul este ingredientul meu preferat! Si nu accept sa ne certam de la bani. E urit si jenant! Vreau sa nu ne pierdem si pina acum ai fost singurul din ultimii ani, perseverent, care a vrut sa fie cu mine. (in rest, toti au fugit ca i-am speriat eu, ca o baba cloanta ce sint, uneori:) Sint cam tulburata acum, vreau sa aleg bine de data asta! Nu vreau sa aleg pina culeg, ( ma pricep la asta). Iubirea este motorul, chiar daca, din pacate, in timpurile astea reci si plastice, primeaza factorul material. Vreau sa ne asiguram, ca indiferent ce va fi, nu vom renunta unul la altul. Asta e sentimentul care mi-a placut cel mai mult de cind te cunosc: faptul ca ma pot baza pe tine si asa vreau sa-l pastram. Da! Cred ca asta visam: un barbat pe care sa il dau afara pe usa si el sa intre pe geam. Cred ca l-am gasit, nu? tu esti acela!!! mi-amintesc bine ca te-am dat afara pe usa si tu mi-ai intrat pe geam. ( la propriu). Si da! Imi place sa alergi dupa mine ca un ciine gifiind cu limba scoasa! Stiam eu ca sint modesta si nu vreau multe. Oricum, tin sa te anunt ca nu ma dau toata, pina nu declari in gura mare ca ma iubesti! Vino, sa pot regasi drumul catre mine.(nu, nu eu am zis asta, ci Octavian Paler, D-zeu sa-l ierte). Cu nerabdare, te astept in viata mea! (sa nu intirzii, ca nici nu stii cum ma razgindesc) SFIRSIT!!! "

****Ei, ce ziceti frumosilor, (alooo, mai citeste cineva blogul asta?) ma pricep la scrisori de amor? sau sint o stingace in d-ale scrisului idilic, asa cum sint si in d-ale amorului? si sa nu uit, voi sinteti bine, cu ce va mai preocupati? ca mie mi-a inghetat mintea-n loc de la iarna asta crincena! Ca de altfel, duc aceeasi viata pasnica si linistita de adolescenta! Ma delectez cu aceleasi filme clasice, alb-negru. La mine, televizorul este deschis 99% doar pe canalul de filme vechi din era lui Cary Grant, Greta Garbo, Rita Hayworth... Uneori mai baga si cite un film mut, ma uit si la ala! fara indoiala mi-ar fi placut sa fi trait in acea perioada.. voua in ce perioada v-ar fi placut sa traiti, aveti vreo preferinta?

PS: Doamneee, ce ghiveci de post am facut aici, sint vreo 3 posturi in postul asta, bine? Si am scos un pic capul la aer, in cartierul meu pe care il iubesc muuult, AICI ( parca se mai dezmortise gerul).Cind or da batrinetile peste mine, sa vedeti ce inchid eu si blog si flickr si ma ascund in d-ale batrinetii! adevarul ca, pe undeva, incep sa simt cum tineretea se duce incet, dar sigur, pe apa simbetei. Dar atentie, gaina batrina face ciorba buna hi hi hi bine, va sarut ca cine stie, poate v-a fost dor! (oricum sarutul meu este congelat acum, nu stiu unde sa ma mai ascund de iarna asta, nu stiu)!!!

A venit si vremea mea:)

DA! Asa am de gind s-o duc anul asta: din bine in mai bine!!! (un fel de prelungire a lui 2008, doar ca in editie revizuita si imbunatatita, cu noi si apetisante capitole) Imi inchipui cum sint ridicata in slavi si dezmierdata-sarutata toata, ca doar sint fata de iubit, nu? (cum imi zicea, cindva, cineva). Sau cumva imi imaginez cam mult? Ramine de vazut! Acum pun la cale o calatorie. Prima pe 2009! Nu! Nu vin in Romania de data asta, mai veniti si voi aici! (nu uitati sa-mi aduceti niste Poiana si covrigi ). Intre timp, mai sar din blog in blog si mai comentez. Care este blogul vostru preferat? al meu este ASTA (nu-l luati prea in serios, ca tot veni vorba) ***Sa mergeti la filmul "The curious case of Benjamin Button", despre un barbat who ages in reverse ( asa ca mine:). Oare cum ar fi sa o luam de la coada la cap? sa ne trezim la 80 de ani si in fiecare an sa ne transformam in tinerete? Sa vezi cum zbirceala se diminueaza pe zi ce trece, cum liniile dispar, cum postura cocosata se indreapta, cum albul din cap se face negru, cum carnea cacacita se intareste si catifeleaza, cum expresia matura se transforma in una tinereasca, cum petele maronii de pe piele dispar, cum menstruatia se opreste, himenul se regenereaza (uraaaaa:) V-ar placea asa? sa fiti pe dos? Mie cred ca mi-ar placea, sa fie totul pe invers! Sa devin Ina virgina hi hi hi Cu privire la tinuta, eu cred ca atunci cind o sa ma damblagesc de tot din cauza batrinetii, o sa fiu gheboasa, deoarece I often have a poor posture, motiv pentru care e indicat sa faci yoga, insa arat eu a yoghina? Nu ma prinde deloc, la cit sint de inflexibila si vai de mine. Tare as vrea sa imi placa sa fac exercitii, dar pur si simplu it's not my thing...sa nu mai zic, ca un prof de sport mi-a zis ca nici sa alerg nu stiu. Mi-a zis ca sint urita cind fug. Nu-i nimic, cred ca in sinea lui ii era ciuda ca nu alergam dupa el. De aceea cred ca mi-a mai zis ca sint fata buna da' a dracului. Nu ma supar, eticheta de afurisita, de cind ma stiu, o primesc de la sexul tare*** Si mai cred ca atunci cind o sa fiu baba in toata regula o sa ma micsorez, asta ma sperie cel mai rau, caci sint deja mignona, unde naiba o sa ma mai duc, in pamint? Nu stiu, nu mi se pare corect deloc. Sa va mai aduc la cunostinta ca la NY este asa frig de iti ingheata floricica cu tot cu petale hi hi hi Si daca aveti chef sa va distrati, intrati pe http://translate.google.com/translate_t?hl=ro# sa vedeti cum va este tradus blogul in engleza....trebuie doar sa va introduceti adresa lui si apoi vedeti ce bazaconii ies. Al meu arata jalnic! Am ris bine. Primele poze pe anul asta, in care ma chinuie talentul AICI

PS: si pentru ca sint satula de atitea sarutari, (numai cit mi le imaginez) azi nu va mai sarut! Sa va puneti pofta-n cui pina tura care vine! paaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

LATER EDIT:Draga mea Ana, azi cind am deschis cutia postala si m-am trezit in poala cu plicoiul tau greoi, iti dai seama ce surpriza si bucurie pe capul meu, dar in acelasi timp, te-am si mustruluit in gind caci NU trebuia! Am sarit in sus de bucurie cind am dat de ciocolata de casa. Ador! (si mai am doar o bucata:) Calendarul e deja pe perete, iar magnetul e inclus si el la colectia mea de magneti. Multumesc mult, mult , mult!!! Lucrurile finute si cu gust pe care mi le-ai trimis, m-au facut sa ma simt speciala si, desi este inca 12 Ianuarie, simt deja ca este ziua mea! (dar in Romania, fiind ora 1 noaptea, este deci 13 Ianuarie, ca atare, ziua mea a inceput macar peste Ocean).Totul a ajuns intact, deci Posta Romana mai face si exceptii sa trimita la timp corespondenta!!! O sa incep lectura cu cartea ce mi-ai trimis-o! Eu acum am ajuns acasa de la serviciu, se anunta un mare ger aceasta saptamina, iar miine, ma mai gindesc daca sa ma duc sau nu la serviciu. In alta ordine de idei, am primit urmatoarea marturisire (in visul de azi-noapte) anume, ca ma iubeste chiar daca (sau pentru ca) NU am multe calitati: mincare nu stiu sa fac, sex nici la ala nu ma prea pricep, copii nu ma bate gindul sa fac decit unul, (sau niciunul), in schimb ma pricep sa comentez pe bloguri si din cind in cind sa-i mai sparg parolele atunci cind mi se nazare ca ceva nu e in regula! Morala: cine zice ca trebuie sa ai calitati ca sa fii iubita? **** Draga mea, iti multumesc mult de tot pentru frumoasele tale atentii, pentru prietenia ce mi-o porti si pe care trebuie sa o pastram intacta si pretioasa indiferent ce va fi. In zilele din timpurile astea superficiale, prietenia este din ce in ce mai rara si mai greu de dobindit! Te sarut si imbratisez cu mult drag si pe curind!!! Cu dor, Ina

Intre Rai si Iad:)

Dragii mei, va scriu de pe lumea cealalta. Mi s-a urit pe Pamint si am decis sa mor, asa ca i'm blogging from here. Sint transferata cind in Rai, cind in Iad. In Rai, e prea liniste si oh, ce ma fac? Imi vine sa pacatuiesc! (cum? nici aici nu ma cumintesc)? Si ptr. ca iti pot fi citite gindurile, in functie de murdaria lor, esti trimis pe ture, in Iad. De aceea, stau cind in Rai, cind in Iad. In Rai, nu am intilnit pe nimeni cunoscut. Din generatia mea, se pare ca numai eu am murit. Aaa, nu! Mint! Mi-am revazut a former flame. Ramolit si vai de el... El a murit de dorul meu. Si aici in Rai, dragii mei, e prea bine, multa armonie, soarele auriu imi bronzeaza pulpele, genunchii rotunzi, luna imi sopteste despre stele, te simti vegheat si binecuvintat. Sint inconjurata de iarba, flori, pasarile imi ciripesc, animale frumoase imi zimbesc si in plus, am si laptop cu tot cu blogspot.com. In Iad, e negru-intuneric si miros de foc si smoala. Sint multi draci cu coarne, care, cu o furca te mai imping pe la spate, sa iti aminteasca de boacanele comise cind erai pe pamint...am fost intrebata de un diavol negricios: ina bubulina, care este cel mai mare pacat al tau? cea mai mare greseala comisa? Am mintit, zicind ca nu am infaptuit nedreptati pamintesti...Va dati seama ce pedepsita sint aici in Iad, caci am mintit pe diavolul fioros? Revoltat, d-nu' drac care ma interoga, m-a trimis in camera cu smoala. Nu am avut incotro, m-am saturat sa inghit atita smoala (ma ingrasasem, facusem falci si posteriorul cam mare) si in cele din urma am recunoscut ca am fost pacatoasa, pe vremea cind eram pe Pamint. Diavolul mi-a suris triumfator si pentru ca in cele din urma mi-am recunoscut pacatele, m-a trimis inapoi in Rai. Si de aici din Rai, ma uit la muritorii de rind, cum isi duc zilele, se tiriie ca niste rime, cind mai fericiti, cind mai nefericiti, fabricile se inchid, Wall Street este in declin, Big Haberica are somasul in floare, New York a fost diagnosticat cu anxiety disorder (yes, new yorkers, apparently are popping more pills), asadar lumea se prabuseste... Si de aici de SUS, existenta muritorilor de rind, imi pare patetica: aceeasi goana dupa visuri, alearga ca bezmeticii dupa bani, dragoste, se iubesc ca apoi sa se urasca, se folosesc unii de altii, se agatza, spera si dispera... Eu am hotarit: prefer sa ramin in Rai, cu mici calatorii in Iad.**** Ce? V-am speriat cu postul asta stiintifico-fantastic? Sint morocanoasa din cauza racelii ce m-a izbit asa din senin si imi imaginam cum ar fi sa calatoresc intre Rai si Iad! Vedeti ce se intimpla iarna cu mine, nu? o iau pe aratura, imaginatia se schilodeste...E adevarat, iarna sint nesatisfacuta, I'm not easy to please, si in plus, zic una si fac alta...si se pare ca I really don't know how to beat the winter blues, how to stay happy in the cold. Ei, la toti ni-i greu (vorba ardeleanului), dar ia sa nu ma mai pling atita si sa va cer sugestii in materie de muzica, mai exact vocal trance. Pe iPod imi pun numai trance, dar nu stiu de unde sa tot scot, am aproape tot din: Armin Van Buuren, DJ. Tiesto, ATB, George Acosta, Benassi Bros, Paul Van Dyke, Paul Oakenfold. M-as bucura sa imi mai spuneti voi de altii, sa-mi dati nume de artisti, stiu ca nemtii, olandezii sint buni la trance, eu, inafara de cei enumerati mai sus, nu mai stiu. Acum ca am primit cadou, boxe (tot mov:) ptr. iPodul asta vreau sa-mi bubuie in cap tot trance-ul posibil. Eu imi incarc muzica cu un program bun, se numeste btjunkie.com. Imi convine ca incarca albumul intreg, avind posibilitatea sa vezi ce anume cintece si artisti contine albumul respectiv. Intr-o dimineata m-am trezit ca mi-a incarcat 500 de cintece intr-o clipita.****** Si sa vorbim un pic si de moda, ca ma intreba cineva ce preferinte am. Hmmm, desi sint europeanca, I'm really into american labels. Prefer: J. Crew, Gap, Banana Republic, Ralph Lauren, Calvin Klein, Cole Hann, Kenneth Cole, DKNY, Arden B. American Apparel, Michael Kors, Marc Jacobs, Max Studio, Charles David. Imi plac, de asemenea, BCBG MaxAzria, Diesel, United Colors of Benetton. Nu-mi place Victoria's Secret, (nu inteleg fascinatia femeilor despre VS, hainele lor, cel putin, nu-mi plac deloc) dar asta si pentru faptul ca eu nu le am deloc cu zorzoanele si dantelaria, insa produsele lor cosmetice sint OK, chiar daca eu nu folosesc. (recunosc, totusi, ca e stralucitor sa mergi la ei in magazin, numai arome sexy si plin de culori). Si pentru ca tot sintem la capitolul frumusete, sa va spun ca in materie de crema de fata si ochi prefer Lancome si La Mer. (asta din urma, insa, fiind recomandata femeilor peste 40 de ani, insa mie imi place si acum). La 20 esti daring,(asa cum eram) la 30-confident,(asa cum sint) la 40-elegant, nu?(ei, mai vedem:) Bine, multumesc pentru atentie si nu uitati de muzica mea trance. *** Rindul asta este special pentru d-na Fintescu si mica ei versiune, Mara:), sa fiti sanatoase si frumoase si...zi-mi, Antena 1 e in sectorul 1? ca nu ai scris in acel email, si vreau sa ma asigur ca am adresa corecta. Exista Antena 1, 2, 3, pe locuri fiti gata start, :) ce de-a antene acolo la voi hi hi hi

PS: Daca anul trecut de ziua mea, pe 13 Ianuarie, opream circulatia in NYC (what was I thinking)?:) anul asta I'll have a low-key celebration! Dar tot un tort mare am de gind sa iau.
Acum, cu gura mea mica, va sarut pe toti muahhh si va doresc a stellar new year!!! Timpul vostru pretios il puteti irosi AICI