16 ani

Zilele astea bifez in calendar 16 ani de viata in New York City! Uraaa! In prima mea saptamina aici, am cunoscut-o pe domnisoara Stone. Avea 85 de ani si era vecina mea cocheta. In fiecare simbata avea un tabiet: sa bea un pahar cu tuica. Îi placea cum i se imbujorau si aprindeau obrajii smochiniți si sarutati de multi. Mi-a spus:" Nu te cunosc, dar am un sentiment ca o sa-ti placa la New York". Sentimentul ei n-a dat gres! "New York is always hopeful. Always it believes that something good is about to come off, and it must hurry to meet it".

Fragmente din corespondența personală

Draga mea Kiki, am impresia ca, de la o vreme incoace,  pe strazile New York-ului miroase din ce in ce mai mult a marijuana.  Se pare ca oamenii au nevoie de o frunza aprinsa, ( sau de un praf in singe) cind isi dau seama ce căcășenie este acest dar divin numit –viata-. E  greu sa-i fii lucid in permanenta. De ce se ajunge la o saturatie? De ce? Pentru ca te dezmeticesti dintr-o iluzie si refuzi realitatea. Cauti si preferi halucinatia. Este mai reconfortanta.

*****

Dragul meu artist, azi as vrea sa-mi prinzi pe lentila ta simandicoasa, spatele tonificat. Daca nu m-as fi apucat de ridicat cele doua haltere, m-as fi transformat intr-o bășică. Iar o muză  bășicoasă nu se cade, nu? Procesul asta al maturizarii este curios, dar la naiba,  toate incep s-o ia la vale. Sportul e medicamentul necesar. Ce bine ca l-am descoperit la timp. Inca nu am chef si nici pregatita nu sint sa incep sa atîrn!   

*****

Draga mea Biki, raspunderea de a-mi purta singura de grija imi este de ajuns. Nu cred ca exista cineva care sa urasca mai mult ca mine responsabilitatile de adult.  Am zile pline de tristete. Ma simt ca-ntr-un cavou. Stau ascunsa.  Mi-e dor sa fiu aventuriera, curajoasa. De fapt, ce s-o mai lungesc? As vrea o nebunie. O nebunie! Intelegi? De ce mi-am dorit atit de mult stabilitatea? Este cel mai rau lucru care mi s-a intimplat. Mi-a anihilat trasaturile rebele, mi-a amortit maruntaiele emotive si mi-a cumintit comportamentul.  Ma tem ca am devenit plictisitoare! Imi vreau nelinistea inapoi!

****

Draga mea Liki, multumesc pentru carte. Citind-o pe Simone de Beauvoir in “  Memoriile unei fete cuminti”, am asteptat si am stat ca pe țepi sa  se intimple ceva. Ceva grotesc, ceva grav, ceva urit, ceva dureros.  Dar ce lectura calma, aproape banala. Ironie! Ea chiar era cuminte. Ce dezamagire!  Acum, dind la o parte scriitura de calibru, ce poate fi asa atragator povestind despre o fata cuminte? Dar o aplaud. A stiut sa dea cartii titlul perfect.  Prin cuvintul cheie –cuminte- a tinut cititorul curios, pina la sfirsit. Pentru nimic.

*****

Bonjour, dragul meu strain. A trecut mult timp de cind nu ne-am mai scris. Asa laconic cum ne-am obisnuit.  Cred ca e timpul sa iti spun ca esti cel mai enigmatic barbat din viata mea. Oare sa pastram misterul, sau sa-l demontam? Decide tu. Eu sint nehotarita. Dar daca vii la New York, asta este numarul meu  (1)-347-346….Deci vino!

*****

Ce zi, draga mea Ziki, ce zi! Insuportabila.  M-am saturat de toti ocupatii care nu au timp de nimic. Si de succesul lor prelins. Si de vietile lor incarcate cu lucruri care, chipurile, le dau sens. Ce fericiti inchipuiti! Si, dupa ce ca eram irascibila de la hormonii menstruali, (cit mai urasc o data pe luna sa fiu femeie) o colega s-a gasit sa-mi divulge intimitatea ei secreta, sa-mi faca grave confidențe. Asculta ce mi-a zis, ca sa te crucesti.  La 37 de ani este inca  virgina, dar…o suge!  Este si o mare credincioasa. Merge la biserica saptaminal, nu crede in sex inaintea mariajului si de aceea  tine mortis la castitate. Dar gura ei nerusinata nu are complexe! Ce a apucat-o sa-mi spuna mie toate astea? Pentru ca nu se mai suporta cu secretul ei cu tot. Se considera o mare pacatoasa.  Ce puteam sa-i zic?  “ Draga mea creștină,  ce onorata ma simt  sa o intilnesc pe fecioara cea muista.  Roaga-te si suge-o, dar numai  gaseste-ti  odata, calea  cea dreapta  si curata.” Am consolat-o cum m-am priceput mai bine, explicindu-i ca toti oamenii detin secrete obscene, dar nu recunosc. Sint pudici si ipocriti, pitiți sub masca intelepciunii false. In acelasi timp, i-am sugerat subtil ca ar fi timpul sa se cam futa, macar de dragul gurii, sa-i dea o pauza, sarmana…

In sinea mea mi-am zis: Doamne, scapa-ma de nebunii care-mi sar in cale si apara-ma de mintile lor diforme. Vezi tu? Cum sa nu iubesti New York-ul?  Aici poti intilni o  oarba fericita, un musulman jovial fara nevasta, o virgina cu gura inselatoare. Si, ca sa fie ziua completa, cind am ajuns acasa si mi-am deschis email-ul, am gasit acest mesaj:

“Good day ,

Nice to meet you , i am Philip Williams, from  American Soldier but I am stationed in Afghanistan. I saw your profile on Facebook and would like to know more about you. Thanks”.

Cum ajung soldatii americani pe pagina mea, sau, mai exact, ce cauta astia pe facebook? Iti spun, nu mi-e usor sa tin pasul cu vremurile astea.

*****

Oh, hello, haiducule! Bine ca ti-e bine.  Nu, nu am mari noutati. Aici avem o vara tomnatica. Ce incintata sint cind aerul plin de racoare imi zburleste porii adormiti. Ti-am zis ca dorm neobisnuit de mult, in ultima perioada? In rest, ce naiba sa-ti spun? Satula  de capitalism si de birocratia lui, sper sa ajung cit mai curind in Peru. De ceva timp port in mine acest capriciu: sa urc pe Machu Picchu, sa trag caprele de coada si sa ma imbratisez cu toti localnicii. Tu ai vazut ce colorit au straiele lor? Pun pariu ca ma voi intoarce de acolo cu o palarie vesela si larga si cu inima impodobita.

*****

Draga mea Kiki,  eu cred ca eroina mea este Anaïs Nin. Ce femeie vivace si bolnava-n ginduri, cu un destin absurd si intrigant. Dar cine-ar vrea o viata obisnuita? Eu ii aprob si-i inteleg  nevrozele, dezordinea boema, minciunile, lacomia amoroasa.  Aceasta narcisista bruna, cu sprincene negre si subtiri,  si-o tragea cu toata elita scriitoriceasca din acea vreme, iubitul ei preferat fiind Henry Miller. Si eu tot pe el l-as fi ales. In timp ce despre sotul ei declara ca avea un penis fara nerv, cu Miller se simtea in paradis. Imi amintesc pasajul in care, tolanita si goala printre manuscrise si insemnari, suspina”: Ce vremuri traim! Sint futută de moarte. Scriu, citesc, ma masturbez”.   

La vazul acestor rinduri, ma scutur!  Ma descopar in vorbele ei pline. Sint prinsa-n ele si, oh, ma inspira la… o gingașă preacurvie.   

Stind cu ochii in jurnalul  acestei  femei, o decadentă  cenzurată, ii simt spiritul aproape. Chiar si rasuflul. Cred ca este prima femeie de care ma simt atrasa. Nu te ingrozi, imaterial, ma refeream.  Dar, o  intrebare prinde radacini in mine: de ce nu m-am nascut la 1900? As fi scapat deja de viata…  

A blast from the past

Cind locuiam la Bucuresti, am cunoscut un muieratic. Un mare guraliv! Folosea cuvinte speciale, menite sa incinte femeia sub toate formele ei. Vorbele lui, cu cit erau mai solemne, cu atit erau mai pline de mucegai stralucitor. Emotional, cred ca era un barbat fara echilibru. In timp ce arma lui erau vorbele bine minuite, a mea erau replica si intuitia. Dar era inteligent, avea un umor bun si un sarcasm treaz! Dupa citeva strinsori sub lumina stelelor din batrinul Cismigiu si citeva plimbari la bratul lui meschin, ca sa previn un dezastru, am disparut, am fugit. M-am ascuns!

Mereu am fost alerta si m-am aparat de genul de om care a incercat sa ma fenteze sau sa ma prosteasca. L-am considerat un pericol. Gaseam felul lui ca fiind mincinos, iar mintea lui plina cu orificii femeiesti. Era un crai vanitos!
Ultimul mesaj pe care l-am primit de la el suna cumva amenintator si zaharos: “ Nu-i nimic! Si la 80 de ani si tot voi face dragoste cu tine”.

Au trecut aproape 20 de ani. Acum citeva saptamini alergam in parc, pe terenul special amenajat, imprejmuit de un gard din sirma. De el statea sprijinit un barbat. Era guralivul din Bucuresti! Socati si ingroziti cind ne-am depistat si recunoscut, ne-am facut instinctiv din mina, fara sa-mi opresc picioarele din fuga. Cind ajungeam in dreptul gardului unde ramasese nemiscat, in timp ce alergam, ne vorbeam aproape urlind, fiind o oarecare distanta intre noi:

Eu: Esti cumva bolnav? Ce naiba cauti aici? Locul tau e in trecut.
El: Esti nebuna? Sint sanatos tun. Opreste-te sa vorbim.
Eu: Alerg! Nu ma opresc pentru nimeni.

Din cind in cind, il mai zaresc linga gardul terenului pe care alerg. Are un catel mic, de care pare foarte atasat. Intr-o zi, vazind ca alerg fara oprire, s-a instalat si proptit in poarta de iesire, tinindu-si strins la piept catelul adorat. Amuzata de gestul infantil al vizitatorului meu din trecut, am intensificat ritmul picioarelor si, indepartindu-ma de poarta de iesire, am sarit gardul, pierzindu-ma printre copaci. Traiam un straniu déjà vu.

Ultima oara cind ne-am vazut de dupa gard, l-am surprins analizind posteriorul alergatoarelor. Ne-am facut din mina, zimbind arogant unul altuia. Rinjetul lui mi-a zis:

“O faci pe inabordabila, ha? Te prind eu. Antipatico!”
Al meu i-a raspuns: “Nu, nici la 80 de ani! Maimutoiule!”

Morala este simpla si obisnuita: Unii oameni nu se schimba niciodata. Lumea este un sat mic. Nu stii niciodata cind dai nas in nas cu un satean din trecutul tau.
Watch out! —

Pălăria

El  este un barbat din Bangladesh de la care cumpar, deseori, fructe. Vinde la o taraba pe strazile new yorkine. Este tot timpul vesel, bine dispus si mi-a destainuit ca...isi cauta nevasta. I-am sugerat ca asta inseamna de multe ori probleme si ca mai bine isi vede de caisele lui. M-a contrazis inversunat! Dar nu asta vreau sa spun. De cite ori il vedeam imi placeau palariile lui rotunde, vizibil usoare si colorate diferit. Intr-o zi i-am spus: "stii, daca tot cumpar mereu banane de la tine, imi dai si mie o palarie ca a ta?".

Mi-a raspuns cu un zimbet incurcat: "Miss, e pentru barbati si, in general, in cultura noastra, o purtam cind ne rugam."I-am raspuns ca asta nu e treaba mea, eu imi doresc o palarie ca a lor. I know how to make it fashionable si, eventual, ca sa ma supun ritualului, cind o port, ma si rog sa-mi fie bine mie si...aproapelui.

Dupa vreo saptamina, mi-a adus doua palarii. Le-a cumparat de la magazinul lor traditional. M-a taxat cu $10. De bucurie, am cumparat si o sacosa mare cu struguri, piersici si banane! Feeling fashionable with the Bangladesh hat

Ploaia

Cred ca am inceput sa am o relatie intima cu ploaia. Cum incepe furtuna, cum ma duc in parc sa alerg, aruncindu-ma in virtejul ei. Si-n ce hal alerg, si-n ce hal ma balacesc in ploaia care curge din cerurile încruntate. Tuna, fulgera, eu ma încolăcesc in jurul ei.Uneori e brutala. Imi place! Cu cit vintul e mai agresiv, cu atit ma stropeste mai mult. Îi zimbesc cu subînteles si-i strig: "mai vreau! mai vreau! Voi reveni pentru mai mult, nemiloaso!"

Maieul ud devine transparent, sfîrcurile trezite, curioase privesc galagia de afara, rizind pe ascuns, pulpele intarite si alunecoase se cutremura, umerii imi sint inmuiati, genunchii tin pasul cu ritmul meu intens, respiratia se accelereaza necontrolat, gitul isi ia pozitia de drepti si gura mi se deschide treptat, primind apa curata a ploii mele minunate si perfide. E ca un sarut plin si hranitor in care buzele apoase tremura de mirare si placere. Ce amestec!  Dupa o ora de facut dragoste cu ploaia, ma simt îndestulată.  Asadar, va dau de veste: am o iubita! Numele ei este Ploaia. Feeling intimate with the rain
 

I want to break free

Ce este, ma rog, asa grozav si inaltator in a fi om mare, adult responsabil si raspunzator? Pentru mine este o povara si o suferinta! Vreau sa fiu un copil batrin cu spiritul descatusat, o nebuna libera in libertate. Vreau sa fiu un fluture, o pasare, un pirat rebel pe-o mare sa ma pierd, departe de tot ce-i regula si lege.

Ah, de as putea, as (in)calca regulile toate, normele acestei lumi, o lume strimb orinduita. De as putea, multimii si legii ei, cu pumnul m-as impotrivi. Si daca cineva, vreodata, ar cauta pedeapsa sa imi dea, ea, fara indoiala, ar fi asta: libertatea sa mi-o ia! Oh, libertatea mea draga, pazeste-ma, te rog, de oameni sluți si raufacatori. I want to break free!  feeling paranoid about losing my sweet freedom

Viața nevăzută

Oamenii pe care-i admir si  care ma inspira sint oamenii pentru care fiecare zi din viata lor este o sfruntare, o zbatere, fara a se considera, sau simti victime.

Zilele trecute am cunoscut o  femeie care traieste o viata nevazuta. Nascuta in Japonia, la virsta de 10 ani, o explozie i-a luat vederea. Acum  vede doar umbre vagi, siluete pline de intuneric. Legal/medical este declarata un om orb. Se deplaseaza cu ajutorul unui baston. Azi este o femeie la 40 de ani, traieste la New York, alaturi de un sot si doi copii, vorbind o engleza clara.

Mi-a marturisit ca apreciaza faptul ca vede si desluseste viata chiar si asa pe jumatate si in ceața, pentru ca sint altii care nu vad deloc, care nu au vazut niciodata culorile si care nu stiu cum arata chipurile de oameni. Ea macar a vazut viata timp de 10 ani, iar acum, cel putin, ii vede umbra. Nu stie cum arata barbatul pe care il iubeste si care i-a dat 2 copii. Sa-l simta ii este de ajuns. O satisface si o implineste.    “Sint norocoasa”, a exclamat. Era exuberanta, optimista.

Pofta ei  de a trai  imi explica faptul ca, asa vicleana cum este, ea, viata, trebuie iubita si consumata pina in cele mai mici detalii. Aranjata, fardata, cocheta, era de o volubilitate verbala care m-a lasat muta.   Ochii ei ingusti si albi erau veseli. Prin ei, simte viata fara sa o vada.  Stind alaturi de ea, sîmburele pesimist si umflat din mine mi-a dat un ghiont, ordonindu-mi: “ ascult-o pe femeia asta cu atentie. De la ea invata bucuria, increderea…viata.”

Era o femeie fericita si impacata cu destinul ei unic.    Feeling inspired by genuine people

Doru

Doru poate fi un nume, poate fi un simț. Mi-e dor sa-mi fie dor de-acel dor bezmetic si  sucit. Cine-ar putea îndura o viata fara dor? Toti avem nevoie de un dor, toti tînjim sa ne fie dor, toti cautam sa ducem dorul dorului: dorul de duca, dorul de revedere, dorul de suspin, dorul de a fi indragostit si perpelit, dorul de-a trăi in trei, dorul de a fi… batjocorit! Cite doruri sint pe lume?  O gramada! Dar dintre toate dorurile, mie cel mai dor mi-e dor de...dorul cel nebun! Oh, Dorule! Doru! Dor! 

Nesărutatul

Mie-mi place sa fiu sarutata asa: brusc-neasteptat, lung si nemiscat! Un astfel de sarut imi pune singele-n miscare si gura-mi potoleste. Sarutul generos este preferatul meu. Strigatul omului fara (de) sarut este unul disperat. El are mereu chipul incruntat si infometat, dezamagit ca nimeni nu-l saruta. Sta tot timpul cu ochii insetati si gura pregatita. Tot ce-si doreste este un biet sarut si-n orice loc il cauta descurajat.Toti in jurul lui au guri de sarutat, el raminind nesarutat. Sa-i dam, asadar, nesărutatului, un plin sarut. Si ce credeti? Indata sarutat, nesărutatul incruntat se transforma intr-un om vesel, chiar înfumurat!!!

Cerșetoarea de iluzii

Am o mare  învrăjbire cu starea asta: deziluzia.Ah, cit de urita-mi este! Doamne, scapa-ma din ea. Cei doi de z din deziluzie imi pișcă porii fericiti. Zzzzzzz
iluzia ma excita, ma trezeste mental si-apoi trupeste. Imi da impresia ochioasă ca este si va fi  asa cum vreau si cum cer eu. Ce-mi pasa mie ca impresia cauzata este una plăsmuită?

Vreau iluzii, vorbe acre, vreau minciuni  care sa ma înalțe. iluzia este escapada din realitate. Cine naiba vrea sa lîncezească in realitatea obligata? Eu nu! Am nevoie de-o iluzie. O cer si recunosc: sint cerșetoarea de iluzii! feeling hungry for illusions

Flirtul

Frumosul Kundera declara: “Flirting is a promise of sexual intercourse without a guarantee”.

Pentru mine flirtul este o  agitatie, un pericol in care, din cind in cind, imi place sa ma arunc si din care ma descurc  sa ies la timp. Este ca o verificare a reflexului. Cind flirtez, ma incalzesc si ma foiesc ca o fata curata si cuminte care se transforma spontan intr-una jegoasă si porcoasă. Pentru mine, flirtul este de doua feluri: verbal si in scris. La cel din urma  ma descurc  mai bine. Forta declaratiilor este mai mare. Arunc cu vorbele-n scris si nu-mi pasa de efectul  lor. Ma pornesc intr-un spectacol cu ginduri spurcate, in timp ce imaginatia imi scapa intr-o groapa  adîncoasă,  groapa in care,  imi despletesc gura si picioarele, invit si…promit ! (ca-n zicala lu’ Kundera).  In flirtul efectuat in scris, mintea imi este triviala si bolnavicioasa. Ma intreb  rusinata, dar cu zimbet murdar in coltul gurii: “Sint chiar asa de ordinara?” Imi aplec capul jenata  cind imi recitesc vorbele scrise. Refuz sa cred ca pot gindi asa lăbărțat. Dar totul este negru pe alb. Lasciv!

In scris, in sacul cuvintelor mele,  atunci cind flirtez, sint in stare sa ma arunc in bratele tuturor celor care-mi  ies in cale. Intreb, sint indiscreta, iscodesc si ispitesc complicele. Ma tavalesc in cuvinte urite, sint libera si ma simt eliberata. Flirtul in scris mi-e usor. Este ca o activitate distractiva, in care ma las scuturata de colo-colo. Fantezia mea este stricata! Participantul meu se bucura si el de pericolul in care s-a  angajat. Amindoi ciugulim din promiscuitatea noastra secreta care ne ațîță poftele, fara sa ne pese ca am putea fi prinsi. Ni se rupe!  Pentru ca amindoi vrem aceeasi nebunie: sa ne pierdem mintile!
Flirtul verbal, insa, este dificil pentru mine. Calculata cum sint, acesta se transforma usor in discutie serioasa,  aproape insultind interlocutorul. Sint stingace si ma irita imediat daca un cuvint care mi s-a spus, imi suna  umflat, sau exagerat. Eram la o petrecere. Mincarea si desertul sint singurele mele placeri cind ajung la o petrecere, intrucit abilitatile mele sociale sint mediocre.  Gasesc  obositor sa fac cunostinta cu oameni  si sa incep sa intretin dialoguri de dragul protocolului.

Stateam izolata intr-un colt de camera si priveam ingramadeala de oaspeti parfumati, lustruiti, importanti. Petreceau, dansau, rideau zgomotos.  Eu nu am fost niciodata o partenera buna de petrecere. Nu beau, nu fumez, nu dansez din buric, nu ma urc pe mese, nu tip de bucurie cind se cinta melodia  preferata, nu-mi azvirl miinile in aer si nu dau din cap de-a lungul muzicii.  Astept ca petrecerea sa se termine mai repede ca sa pot merge acasa in singuratatea mea muta, sa dorm in tihna...Cam asta e atitudinea mea la o reuniune de voie buna.

La acea petrecere, un barbat simpatic si sigur pe el a venit linga mine. Mi-a zimbit si m-a abordat direct cu vorbe si complimente vizibil regizate. Nu-mi dau seama daca in ochii lui i-am parut vreo nefutută neconsolată si a nimanui, dar a inceput sa flirteze cu mine. Eram in incurcatura, intrucit flirtul era in direct… I-am tinut in seama, acceptind sa fiu pionul lui de joc  usor agasant, pastrind in acelasi timp o tonalitate serioasa, sa nu transmit mesaje gresite ca as fi stîrnită sa petrec  seara cu el.  Nu aveam nevoie de nimeni. 

Indiferenta cum eram,  ar fi trebuit, totusi, sa ma bucur ca aveam companie, macar de dragul petrecerii si de …ochii lumii. De parca imi pasa! Dar in schimb, asteptam un moment in care sa scap de barbatul de linga mine. Si a venit ca o surpriza.  Cind prostănacul a ris larg si masculin, uitindu-ma in gura lui, i-am depistat un inel in limba. Mie nu mi-au placut niciodata limbile găurite. Nici nasurile, nici buricele, nici buzele cu cercei…  Cu o voce melodioasa, i-am zis:  “iti marturisesc un lucru si apoi ne putem intoarce la dialogul nostru. Limba ta, dragul meu, este  dezgustatoare, iar inelul din ea serveste drept capcană pentru bacterii. Nu te-as săruta in veci! “ La auzul declaratiei mele,  zimbetul  i s-a strimbat, mi-a spus la rindul lui ca sint un caracter interesant, dar urit si s-a scuzat ca trebuie sa plece pentru moment. Si dus in departari a fost!

Incintata,  in sfirsit, de petrecerea la care am fost invitata, m-am repezit in toate farfuriile cu mincaruri alese.  Petrecerea incepea si pentru mine. Fara sa-mi dau seama, imi miscam fundul in ritmul muzicii. Mi-era bine!  Barbatul care a incercat sa flirteze sincer cu mine era la o alta masa, in compania altei pizde, careia, probabil, ii dezvaluia aceleasi –adevaruri- languroase.
Am avut dreptate! Actul de-a flirta nu-mi iese atunci cind acesta se deruleaza față in față.  In scris, insa, in spatele cortinei si al usii inchise, mintea mea este altfel organizata si pusa pe  murdarii golașe. Asadar,  stati departe cind ma zăriți la petreceri si flirtati cu mine la …masina de scris, sau prin răvașe….    Feeling flirtatious

Welcome

Cred ca voi scrie mai des pe aceasta pagina:    http://www.inabixade.com/ro/texts

2013!

Se incheie un an domol, fara prea multe framintari. Cumva prea linistit! 2013 are, insa, o rezonanta aparte, o forta anume. Iar forta este frumoasa atita timp cit nu striveste. Imi place acest 13, mai ales ca, peste putin timp, o sa fie ziua geroasa in care m-am nascut. Mereu geruiala pe 13 Ianuarie!

Cu cit iubesc mai mult soarele si vara lui, cu atit e mai ger si viscol de ziua mea. 13 13 13! Sa-l celebram pe 13, asadar! Sa porneasca muzica si dansul in cinstea lui, sa bem sampanie, sa ne sarutam unii cu altii.

Sa iubim mai mult si sa oftam mai putin, sa citim mai multe carti, sa visam mai cu imbold, sa cutreieram in lung si-n lat, sa apreciem mai mult si sa criticam mai putin, sa ridem cu gura pina la urechi si sa plingem doar de bucurie... 2013 sa ajungi cu bine peste citeva ore. La Multi Ani! 

Ginduri vii de toamna!

Dintotdeauna natura mea a fost una solitara! Nu mi-a placut niciodata sa fac parte din gasti, grupuri de oameni petrecareti, sau sa stau sa lincezesc intr-un club, sau bar intunecos cu fum de tutun si zgomot de sticle si pahare. Preferam, in schimb, o camera luminoasa cu liniste, un colt de padure cu miros de iarba si pamint, o bucata de riu cu pietre sa le simt sub talpa, un cimp nesfirsit cu margarete, o noapte hoinara cu stele, deseori cautind insingurarea.

Starea aceasta de pustiu si insingurare o simt, indeosebi, pe  timp de toamna! Este o emotie care imi place. O traire care mi se potriveste. Am  devenit prietena cu toamna, de curind. Asa scofilcita si fara viata cum este, am inceput sa o descopar si sa-i aflu frumusetea in toata uscaciunea, scorojeala si rugina ei! Vuietul ei rece si aprig nu ma mai sperie, dimpotriva, il gasesc duios, aerul ei rece il respir cu pofta, frunzele ei strivite imi incinta privirea, ii salut cu veselie copacii fara plete si ma cuibaresc in bratele ei coscovite si subtiri. Toamna este noua mea prietena. Este pribeaga! La fel ca mine...

Ugliness is in a way superior to beauty because it lasts!

Lectura mea virtuala este destul de restrinsa, imi place sa citesc despre beneficiile nutritive ale alimentelor pe care le consum, despre cum trimit americanii roboti pe Marte, sau despre anumiti autori sau artisti care ma intereseaza. In rest, consider Internetul toxic si sufocant daca nu stii sa selectezi informatia care-l "infesteaza". Si sint demodata, imi place sa rasfoiesc paginile unei carti, nu sa i le butonez. Deci lectura online este ceva care nu ma atrage.

Astazi, insa, mi-a captat atentia un articol despre o adolescenta in virsta de 14 ani, care, tachinata si hartuita de catre colegi, asupra urechilor ei mari si, in general, asupra fizicului ei in etapa de pubertate, a hotarit sa isi faca operatie estetica. S-a gindit chiar sa-si puna capat zilelor, dar, intr-un moment de luciditate, cu mintea ei infantila si curata, a inteles ca asta nu e o solutie.

Se pare ca e adevarat, nu toti copiii sint ingeri, iar lumea lor nu este atit de inocenta, ca in povestile spuse seara inainte de culcare. Intre ei, pot fi la fel de cruzi si rautaciosi precum adultii. Nu as putea judeca alegerea acestei fetite in dezvoltare, pentru ca, desi mi-e greu, incerc sa ii inteleg trauma si suferinta personala, dar, in acelasi timp, actiunea ei arata cit de mult ne pasa despre ce cred altii despre noi, in felul asta devenind victimele propriei slabiciuni si ale lipsei de identitate si individualitate.

Imi displace din ce in ce mai mult societatea asta viermanoasa, in care fetele tinere citesc reviste de moda, in loc de carti si, cind le intrebi ce vor sa devina cind vor fi mari, raspunsul lor este: actrita sau model,( nu doctorita sau profesoara, cum se raspundea odata), imi displace societatea asta corporatista si gaunoasa in care toti se vor figuri publice sau, in care, baietii tineri isi risipesc energia pe jocuri de computer, transformindu-se in niste roboti lipiti de un scaun.

Revenind la cit de mult ne pasa despre cum ne percep cei din jur, vreau sa stiu de ce, in general, omul este asa afectat de parerea "exterioara", de ce unii se sinucid sau sufera interventii chirurgicale din cauza ca au fost subiect de glume proaste sau batjocura, de ce unii nu isi traiesc viata de teama ca deh, ce o zice lumea? (care lume? cine este aceasta lume cacacioasa?) Daca cineva nu ne place, nu e sfirsitul pamintului! De fapt, gasesc plictisitor sa fii placut si iubit de toata lumea. Iar lumea! Lume, lume, lume!

De cind am blogul asta, am fost caracterizata in toate felurile clasice si traditionale: proasta, urita, curva, taranca, vaca, chiar mi s-a urat moartea, dar nu am fost vreodata intimidata. In fond, cine sint acesti oameni sa stie mai bine decit mine ce simt, cine sint, cum sint?

Pentru mine sint niste sobolani cu dintii cariati, niste mocirlosi si mlastinosi, personaje secundare si comune, care, gratuit si cu disperare isi exprima antipatia, ura sau dispretul fata de o persoana pe care o cunosc sau nu. Mi-ar placea sa spun ca, uneori, ma tem de unele animale (cum ar fi oamenii), dar am invatat demult sa ma feresc de ele ca doar am ales sa traiesc intr-o "jungla frumoasa".

Si am mai invatat ca LUMEA este formata din oameni buni si oameni de cacat! Simplu! Oamenii buni te iubesc, chiar daca ai urechile mari de elefant, iar cei de cacat, care, normal, put, te ironizeaza si te batjocoresc pina ajungi pe patul de spital! De ce e asa greu sa traim de dragul nostru si nu al altora, de ce unii traiesc doar ca sa dea bine lumii? Iar lumea! Lume, lume, lume!

Hot summer in the City!!!

Eu iubesc toate verile, oricit de aprinse ar fi! Rid de oamenii care, pe timp de canicula, isi doresc ger, iar atunci cind pietrele scrisnesc, isi doresc soarele linga ei. Omul, un caraghios vesnic nemultumit... Vara mi se dezgheata nostalgiile, mi se dezvelesc picioarele, gindurile mi se racoresc, visele se inmultesc! Vara as cutreiera in lung si-n lat, vara as saruta iarba si pamintul cald, vara mi-as alege-o drept sora, verii i-as zimbi mereu. Cum sa nu iubesti vara, cum sa-i gonesti soarele, cum sa vrei sa-ti fie frig si sa visezi la oameni de zapada? Omul, un caraghios vesnic nemultumit...

Pe valuri

Din cind in cind, am nevoie sa ies din mediul citadin, sa ma afund cu capul intr-un nisip cald si matasos, sa-mi furisez sfircurile goale sub soare, sa ma deconectez de civilizatie, sa ma desprind de rutina mea disciplinata. E adevarat, nu ma pling niciodata de timp liber pentru ca am destul si chiar nu vreau sa fiu ocupata ca restul oamenilor de pe planeta asta, care se pling ca nu mai au timp de nimic, fie din cauza ca au, chipurile, cariera (de cele mai multe ori doar cu niste titluri pompoase si umflate), fie ca scopul lor in viata este doar acela de a creste un copil caruia sa ii ofere ceea ce ei nu au avut, uitind ca si viata lor este la fel de importanta.

In alte cuvinte, cred ca as putea s-o frec asa la nesfirsit, sa umbresc coltul pamintului rotund si sa nu fiu ingrijorata ca vai, nu voi lasa nimic in urma mea. Doamne, dar cui i-ar pasa de pomul pe care l-as sadi sau de copilul pe care l-as face? Pentru asa ceva chiar nu am timp! Asadar, sa ne intoarcem la soare, nisipuri, ceruri libere si inseninate.

Nu mai fusesem niciodata pe un vapor mare cit Titanic, astfel ca, pentru prima oara, am plutit pe valurile Caraibe, intr-o croaziera romantica, unde, daca mai stateam mult, aveam sansa sa ma transform intr-o purcica dizgratioasa. Practic, pina vaporul ajunge pe o insula unde te lasa pe cont propriu, obosesti dormind si mincind.

Nu stiu daca cei care organizeaza astfel de croaziere au impresia ca oaspetii lor sint flaminzi si morti de foame, dar eu, una, nu am mai vazut atita mincare cit am vazut pe vaporul asta urias cit o namila frumoasa si bine facuta. Ma tem ca am descoperit placerea de a minca si ca, daca tot nu am un scop precis in viata asta, tocmai mi l-am gasit: traiesc ca sa maninc! Patetic!

Senzatia pe care o aveam era ca ma aflam intr-o cladire cu 10 etaje care plutea pe valuri albastrui si spumoase, sau intr-un oras in care desfasurai activitati gen: mergeai la plaja, la restaurant, sau la spectacole in sala de teatru.

Nu am vazut niciodata luna atit de clara si luminoasa cum s-a aratat de la balconul camerei de la etajul 8 care ne-a gazduit si pe care imi placea sa stau, uneori, de una singura...pina noaptea tirziu. Sunetul si culoarea Atlanticului in mijloc de noapte le-am gasit stranii, dindu-mi o stare de insingurare, una frumoasa: doar eu cu gindurile mele ascunse, stelele, luna si oceanul bolborosind...Nu ma mai gasisem intr-o astfel de ambianta pina atunci, de aceea pentru mine aceasta croaziera a fost o experienta inedita.

Diminetile erau o placere sa fiu salutata de d-nu' soare care isi arata lent dar tantos, crestetul rotund si auriu, in timp ce serile ne luam ramas bun, retragindu-se in culcusul lui, asta ca-n urmatoarea zi sa ne zimbim din nou in semn de buna dimineata!

Plutind in sinul oceanului zile-n sir si avind vecini doar cerul, soarele, stelele si luna, te simti cuprins de o stare de pace si calm si te intrebi daca vrei sa mai revii in sinul civilizatiei perfide si corupte. In acelasi timp, te supune la un exercitiu de gindire si ajungi sa te intrebi daca, intr-adevar, a minca, a medita, a iubi sint conditiile cheie pentru a gasi un grad de echilibru si fericire in viata asta...

Note: Cei care veti merge in croaziera, luati preventiv pastile de rau de mare. Eu, desi am fost sfatuita sa iau, nu am ascultat, spunindu-mi in sinea mea ca am infruntat furtuni mai mari si nu ma va dobori un ocean. Dar, in prima noapte pe la 3, m-a zguduit in somn o stare de rau si ameteli, pina am vomitat si asa am ajuns la cabinetul medical. Nu-mi amintesc sa-mi fi fost vreodata asa de rau fizic. Mi-am revenit dupa citeva ore dupa ce am inghitit medicamentele amarui.

Daca vreti sa vedeti fotografii personale, intrati pe albumul meu foto. Cele din Caraibe se intind cam pe 3-4 pagini. Click AICI

Viata ca o calatorie!

In aproape 15 ani de America, am trecut cu bine de atacurile teroriste, am participat la un eveniment istoric, votind primul presedinte american de culoare, am supravietuit recesiunii, nu am uitat limba romana si...unde sa mai pun ca m-am indragostit de cel mai iscusit pictor si sculptor. Asadar, viitorul arata luminos si frumos sculptat!

Se pare ca viata fiecaruia dintre noi este o calatorie. Depinde de fiecare ce destinatie alege si incotro. Eu am ales o calatorie care, din fericire, mi s-a potrivit. Fara prea multe opriri si poticneli. Iar atunci cind cineva a incercat s-o dirijeze si sa-i puna bolovani in drum, am apasat pe acceleratie si am luat-o la goana fara sa ma uit in urma. Nu am stiut dintotdeauna ca, de fapt, sint stapina mea si pot decide cu luciditate ce anume vreau din calatoria asta numita viata.

Desigur, m-am oprit in citeva statii nepriincioase, pina sa poposesc si sa aflu de cea care mi se potriveste. Daca cineva ma intreaba ce am inteles pina acum din viata asta mare, ii raspund asa: ca este doar una singura si, ca atare, trebuie traita linistit si armonios si dupa bunul tau plac si nu al altora!

Daca cineva simte sa ma contrazica, o sa avem o lunga si tulburatoare conversatie. Pe curind!

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Dragii mei, am obosit sa alerg si sa zbor de una singura, asa ca am luat elicopterul sa-mi iau zborul de-adevaratelea.

Cind eram in clasa a patra, m-am inscris la Clubul Elevilor la sectiile cinefoto si aero-modele. Am fost mereu fascinata de aparate de zbor, de la elicoptere si avioane, la navete spatiale si rachete. Nu le-am inteles niciodata mecanismul de functionare, stiu doar ca au aripi si de aceea zboara.

Cu ani in urma, eram prezenta la airshow-urile din Cincinnati, (Ohio) unde stateam ore intregi cu gitul intins la avioanele supersonice care faceau piruete si acrobatii spectaculoase. Deci am avut fantezii nu numai cu artistii, ci si cu pilotii si astronautii (prefer, totusi, artistii).

 La aero-modele am construit citeva avioane din hirtie si lemn si au iesit un dezastru. Se prabuseau la sol inainte sa se inalte-n aer macar un minut. La cinefoto am invatat sa fac fotografii, sa le developez, dar imi ieseau cetoase si neclare. In cele din urma,  mi-am dat seama ca nu ma pricep sa fac nimic si ca miinile mele neindeminatice mai degraba strica si uritesc decit construiesc si infrumuseteaza asa ca...m-am oprit la a visa cu ochii deschisi...

Daca aveti timp, puteti vedea citeva  imagini  facute din elicopterul care m-a purtat lent si lin deasupra orasului meu preferat, New York.   Click  AICI  

Sa alergam, sa zburam!

Pe vremea cind eram copil, vedeam adesea prin oras, o femeie pe nume Magdalena. Era scunda, cracanata si rotunda ca o basica gata sa pocneasca. Cu siguranta, placerea ei de a minca era de nestapinit. Cumva, imaginea ei mi-a ramas in minte si, uneori, ma pindeste teama de a ma transforma intr-o magdalena basicoasa.

Nu mi-a placut niciodata sa fac sport. Toata viata mea am fost inactiva in aceasta privinta. La scoala, chiuleam de la orele de educatie fizica. Nu urmaresc nici un eveniment sportiv, sportul fiind pentru mine un domeniu care nu m-a atras vreodata. Iar la sala nu-mi place sa merg. O singura data in viata mea am fost si mi s-a confirmat clar ca nu am ce cauta acolo.

In plus, am impresia ca in astfel de locuri, oricit de bine intretinute sint, tot pluteste in aer un amestec de mirosuri si parfumuri tari, emanate de pielea celor care, disperati, trag de tot felul de aparate si masini ce nu le-am priceput vreodata. Si nu am rabdare sa citesc despre exercitiile de intretinere si mentinere fizica. Le gasesc atit de plictisitoare. Adorm!

Dar iata, in ultima vreme s-a produs o modificare in rutina mea. Locuind linga un parc frumos cu pista de alergare (dupa cum se vede in poza de sus), m-am angajat in aceasta activitate sportiva, de care nu ma credeam vreodata in stare, anume, alerg! Alerg ca o naluca. Uneori simt ca mi se dezlipesc picioarele de pe pamint si-mi iau zborul. Cred ca de fapt asta imi place cel mai mult in treaba asta cu alergatul, senzatia de zbor, ca prind aripi...

De curind, am descoperit si adidasii. Nu purtam asa ceva inainte, dar inca nu s-a inventat alergatul pe tocuri si astfel am inceput sa iubesc si aceasta inventie, adidasii. Mi se par uriti ca naiba, dar sint usori si moi si ma ajuta sa zbor in alergarea mea.

Si pentru ca odata cu trecerea timpului ne mai trecem si noi, oamenii, am de gind sa ramin loiala acestei noi activitati din viata mea, cea sportiva. Alerg si zbor!

E interesant si curios cum anumite lucruri si obisnuinte se schimba odata cu procesul asta al " intineririi".

Apetitul pentru dulciuri mi-a scazut considerabil ( Doamne, multumesc pentru asta, ca un pic mai era si dadeam in diabet) si cum maninc prajituri sau produse de patiserie, ma simt parca greoaie, fainoasa si buretoasa. Si nu, nu vreau sa fac parte dintre acele magdalene basicoase. Cel putin, in tara in care am ales sa traiesc, le vad peste tot. Si nu, nu vreau sa ocup in metrou doua scaune in loc de unul.

Asadar, haideti sa ne punem trupul, inima si singele in functiune, sa mincam cit mai verde, crud, proaspat si sanatos, haideti sa alergam si sa zburam!