Daca s-ar desfiinta acest Internet, oare cum s-ar derula viata noastra? Eu l-am descoperit in 1999 si refuz sa cred ca pina atunci nu am avut o viata, ba dimpotriva. Si totusi, acum, daca apare o defectiune la cablu si vai, nu mai am internet, parca sint invalida, nici nu stiu ce sa fac cu mine pentru citeva momente, dupa care mi se lumineaza mintea si imi zic ca nu m-am nascut cu degetele pe tastatura si ca viata este plina si fara conectie virtuala. ( dar sa faca bine cei de la cablu sa rezolve cit mai rapid problema si sa-mi puna la loc Internetul, bine?)
Cu toate astea, refuz sa am internet pe telefon, deci gradul de dependenta nu este mare. Dar cum intru in casa, primul lucru pe care il fac, este sa apas pe-un buton, ati ghicit, pe cel de la laptop.
Si totusi, ce frumos era pe vremea adolescentei mele: ne bateam la usa si nu pe messenger, ne scriam biletele si scrisori si nu email-uri si mesaje private, ne sunam la telefon si nu ne textuiam, viata era mai misterioasa si discreta si nu asa expusa si dezvaluita.
Dragii mei, prin urmare, m-am hotarit sa va parasesc! Cei care ma antipatizeaza, n-au decit sa celebreze ca au scapat de persoana mea virtuala si ca blogul asta a expirat, in sfirsit, iar cei care ma indragesc, n-au decit sa-mi duca dorul...
Asta este ultimul articol pe care il scriu si, inainte sa imi iau ramas bun de la voi, vreau sa va multumesc cu drag ca mi-ati tinut de urit, ca mi-ati frunzarit gindurile si imaginile (chiar daca pe multi dintre voi nici nu va cunosc personal) si ca nu m-ati lasat sa bat cimpii de una singura. Va sarut cu drag si cu siguranta si eu va voi duce dorul, muahh! Adio, Good-bye.