miercuri, 29 aprilie 2015

Vagonul


Astazi este vara! Mi-am pus rochie si sandale. Dimineata in metrou ( metroul new yorkin fiind un loc cu tot felul de caractere, fizionomii, preocupari si comportamente) barbatul linga care m-am asezat intimplator, mi-a zis: "have a wonderful day. I love your perfume!" Mi-am zis in gindul meu: "oh, cred ca am inceput bine ziua asta".

Dupa ce barbatul navetist care m-a mirosit, a coborit din vagon, linga mine s-au asezat doua fete care isi etalau afectiunea matinala, una fata de cealalta. Parea ca toata lumea era a lor si numai a lor. Unii citeau, altii ascultau muzica la casti, unii isi butonau ecranele luminoase. Eu ma uitam la barbatul de pe bancheta din fata mea,( intotdeauna mi-au placut barbosii) el se uita intens la cele doua indragostite, asteptind parca sa li se alature.

Tot urmarind atmosfera si expresia din ochii lui, imaginindu-mi scene interzise, (gaaangbaaang) am uitat sa cobor la statia la care aveam nevoie. Metroul fiind expres, nu a mai oprit decit la capatul lumii. Am intirziat la serviciu 30 de minute. Morala: nu-ti folosi imaginatia erotica dis-de-dimineata, in metrou, in drum spre slujba cea de toate zilele. S-ar putea sa dai explicatii sefului.

duminică, 5 aprilie 2015

Panseluța


Este aprilie! Este timpul florilor tinere care-si scot la iveala petalele vesele si ne zîmbesc. Cita viata! Ma gindeam la flori. Pe vremea studentiei, eram si eu o floare. Un baiat ma striga Panseluța. Uneori,  ca alintul sa fie  mai intens, imi zicea Panse.

Cînd venea la mine in camin, sa ma scoata la cantina sa mincam la prînz, sau la o plimbare pe linga briza Dîmboviței, ii lasam bilet in usa: "revin in 20 de minute!" Dar, dinadins, ma intorceam seara tirziu. In biletul pe care mi-l lasa in usa, scria: "te-am asteptat pina nu am mai putut... Ma intorc mîine".  

Tachinarea  se repeta. Intr-o zi  mi-a spus  clar si raspicat  ca nu sînt o panseluta, ci un vis urît. A mai trecut timpul. Un alt baiat intilnit primavara care, initial, mi-a marturisit ca sint cea mai mare  dragoste a lui, in cele din urma,  mi-a strigat la ureche ca sint  cea mai mare dezamagire din viata lui. Amindoi aveau dreptate! Nu eram  floare, nu eram  dragoste!  Eram  vis urît, eram  dezamagire!   

Acum,  nimeni nu ma mai striga pe nume de floare. “Numele” meu  este  Mademoiselle ( colegele de la serviciu ma striga asa), sau Ina New Yorkina.  Si da, imi plac aceste doua apelative. Cui ii pasa de vise urite, sau  deziluzii? Asadar, sa mirosim primavara cu panselutele, cu lacramioarele ei…