duminică, 26 decembrie 2010

Bate vintul frunzele

Motivul nefericirii mele actuale este ASTA. Am vrut sa ma aventurez prin oras, dar m-am intors val virtej acasa, asta dupa ce am inghitit si niste zapada, care mi-a intrat in ochi, gura si sub bluza, indiferent de fularul gros. Ce mi-a inghetat? Nu va zic. Plimbarea mi-a fost ruinata de vintul rece si fulgii nesuferiti care se imbulzeau in ochii mei micuti, dar patrunzatori. Ca sa stiti! Ma simt odihnita, de altfel, si ma bucur de zilele libere desi, in general, nu ma pling de timp liber, am suficient. Nu sint atit de ocupata ca restul populatiei de pe glob.

Ma intreba cineva daca mi-e dor de Craciunul romanesc. Nu. Nu mi-e dor, mai ales cind aud de porci taiati, sarmale si ciolan afumat. Craciunul nu trebuie celebrat prin suprasolicitatea stomacului, dupa parerea mea, nu trebuie sa-l asteptam ca sa facem cadouri si sa mincam ca lacomii. Mie nu-mi plac porcii, oricum (mai ales aia umani). Ii gasesc grasi, murdari si mirositori.

Cum a fost anul 2010 pentru mine? Un an intens, in care mi s-a confirmat inca o data: nu-mi place socializarea, ma obosesc grupurile mari de oameni, nu iubesc prea mult oamenii. Nu am rabdare sa cunosc prea multi oameni, ma epuizeaza de energie. De asemenea, nu iubesc nici animalele, nu simt vreo afinitate pentru aceste fapturi. (mi-e si frica de ele, recunosc). Ce fiinta ciudata si insuportabila mai sint si eu.

Bine, revenind la ce ziceam mai sus, desigur ca imi plac oamenii cu care, spre ex. interactionez aici, dar ce credeti, nu am un filtru prin care sa-i filtrez si astfel, mai intra pe teava si animale sub forma de porci gretosi care guitza strident, fara sa ma cunoasca personal. Acesti porci ar trebui taiati, jupuiti si mincati.(desi ar exista pericolul unei intoxicatii). Ce vreau sa zic este, de fapt, asta: nu mai pot cu unii!

Si acum ca am incheiat povestea porcilor (umani), imi iau la revedere de la voi, dragii mei frumosi si ma duc sa ma rostogolesc sub plapuma, sa ma ascund de vazduhul iernatic. Cu cine ma rostogolesc? Eeeeeee! Va sarut cu drag si, fara sa ma justific, sa stiti ca am avut un motiv anume sa ma leg de oameni si animale la un loc. Bine, pe curind! Of, cum era sa uit sa va indrum sa apasati AICI
PS: Voi? Sinteti bine, sanatosi, plictisiti, indragostiti?

LATER EDIT: -Bau Bau si sosonii- este noul meu filmulet inregistrat azi dimineata ca o matinala ce sint. Asadar sa ne diXtram un pic pe seama mea cu rol de bau bau.(o sa apar pe scurt in video clip ha ha ). Doamne, cita treaba au unii! Click AICI

duminică, 12 decembrie 2010

Printre stele...

De regula, merg AICI sa maninc si sa beau preferatul suc de morcovi facut pe loc, dar aseara, m-am dus special sa ma uit la STELE (galagia pare mai mare in micul filmulet ce l-am inregistrat, decit era in realitate, dar sper sa ma auziti cind va salut).

PS: Am uitat sa spun, stelele danseaza din culori si lumini dupa cum ii cinta muzica, din pacate, din cauza galagiei de pe fundal, s-ar putea sa nu va dati seama de asta. Pe youtube comentariile sint inchise. Va sarut cu drag!
PS1: Am uitat ca mai am un mic filmulet tot din aceeasi seara, eram cam dezorientata ha ha, insa m-am dus mai aproape de stele. AICI

vineri, 3 decembrie 2010

Tomboy vs feminine

Pentru inceput, sa spun ca prima poza este facuta acum vreo 10 ani, cind eram mai baietoasa. A doua poza este facuta zilele trecute, dupa dus. Imi plac pozele facute dupa baie, ma simt, cum sa zic eu... naturala!
Faceti click pe poza ca sa ne apropiem un pic.

La virsta maturitatii constat niste schimbari in materie de gusturi referitoare la: oameni, stari, mincaruri. Spre exemplu:
- Inainte imi placeau bananele, acum imi plac merele.
-Inainte imi placea guma mentolata, acum o prefer pe cea cu aroma de fructe.
-Inainte imi placeau baietii micuti de statura si bruneti, acum ii prefer pe cei inaltuti, atletici, mai deschisi la culoare.
-Inainte imi placea ciocolata, acum prefer vanilia.
-Inainte ma intelegeam mai bine cu femeile decit cu barbatii, acum... nu ma mai inteleg cu nimeni(ha ha).
-Inainte imi placea sa zbor, acum mor de plictiseala numai la auzul cuvintului avion.
-Inainte zimbeam la gindul ca imbatrinesc, acum ma ingrozesc (rid).
-Inainte nu suportam sa aplic nici un fel de machiaj, acum am descoperit rimelul.
-Inainte imi placea parul scurt, acum imi place parul lung.
-Inainte pretuiam relatiile cu oamenii din jur, acum le tratez cu o oarecare indiferenta (pai nu-i bine).
-Inainte eram ambitioasa, acum mi se rupe ha ha ha

Bagati de seama ca asta e un post scris aproape la misto, dar atentie, sint adevaruri in el, deci sa nu-l tratati superficial. Oricum, imi da de gindit lista asta cu schimbarile pe care le simt. (voua vi se intimpla astfel de transformari?)

Cum? eu care eram dependenta de ciocolata, de mai bine de 2 luni sa nu o mai vreau? Cum? Eu care nu suportam ceva pe fata mea, acum ma rimelez? E adevarat, ma aflu inca in etapa in care invat cum sa aplic rimelul pe gene si nu cred ca e vreo problema daca dam un pic si pe nas, pleoape sau obraz. Cine zicea ca rimelul este pentru gene? ha ha ha

AICI va daruiesc un cintec pentru copilul din fiecare dintre voi. Ma dezamagiti daca nu il ascultati si nu va bucurati. Iar AICI e un mozaic ce-mi place mie. Ma mai gindesc daca sa revin cu un post nou curind, sau cu un later edit cum imi sta in obisnuinta. Pe curind, atunci. Acum ma duc sa ma culc, mi-e somn! Cu drag, Ina


marți, 30 noiembrie 2010

Welcome!

Oh, ce s-a intimplat? Unde au disparut bulinele? Nu s-a intimplat nimic, doar ca, la sugestia unui prieten (si cu ajutorul lui), am schimbat un pic imaginea si culoarea blogului meu personal. Ma gindeam, uneori, sa fac aceasta schimbare, insa, afona cum sint in d-ale setarilor si modificarilor tehnice, m-am temut sa dau friu acestei actiuni, in fapt, minuscula. Inafara sa postez un articol, sa atasez o fotografie si sa las comentariu, admit, nu stiu sa fac mai nimic pe blogurile astea. (sa fac o paranteza, se pare ca blogul asta nu poate fi citit in Firefox, in acest browser apare dezordonat si anormal incadrat in pagina, facind imposibila navigarea pe el).

In alta ordine de idei, ce ziceti voi ca ne aflam in apropierea noului an cu numarul 2011? Ce naiba a facut timpul asta nebun? A zburat?

Urmeaza un sezon galagios, nu chiar pe gustul meu. Prea multe cintece si colinde, prea mare agitatie si goana dupa cadouri si surprize. E adevarat, surprizele si cadourile sint frumoase, dar de ce asteptam sfirsitul de an ca sa le facem?

Cu toate ca aceasta nu este una din perioadele mele favorite, ma bucur de frumusetea orasului, de stralucirea lui si am de gind sa ma plimb la bratul cuiva, pe bulevardele lungi si luminoase, admirind decoratiile minunate si oprindu-ma la o taraba sa maninc castane coapte. Dupa 12 ani de locuit in New York, inca ma regasesc admirindu-l si bucurindu-ma de el. In acelasi timp, contrastele lui ma tulbura.

Aici ma refer la acei oameni ai strazilor, care zac, dorm si-si duc zilele pe asfaltul rece, (pina sa fie depistati de serviciul social) linga cine stie ce cladire impunatoare din care ies sau in care intra oameni la costum, aranjati si dichisiti, cu servieta care 'gazduieste' ultimul tip de computer Apple, vorbind la iPhone sau Android, preocupati de cine stie ce afacere banoasa, sfidind si ignorind acei oameni flaminzi si murdari, de care, parca, se impiedica cu pantofii lor scumpi si luciosi, infatuati ca nu fac parte din colectiv, turma sociala...

Revenind la cei din categoria umana defavorizata, deseori ma intreb cine se ascunde sub vesmintele acelea negre, rupte si atit de urit parfumate, incit trebuie sa iti acoperi nasul cind treci pe linga ei. De cite ori trec pe linga un astfel de om pierdut si ratacit in mizerie si propriul esec, ma intreb cine este, cine a fost, care este povestea lui, cum de a ajuns sa aiba viata aceea de sobolan, ce gindeste, ce spera, ce simte, cum de rezista in ritmul acela incert si fara orizont.

Am remarcat cum unii isi marcheaza teritoriul, in sensul ca isi construiesc culcusul din cartoane si paturi, culcus care, pina sa le fie darimat, ii adaposteste pentru o anumita perioada de timp.Trec aproape zilnic (pentru cei care cunosc NYC) pe linga Columbus Circle ( o zona grandioasa) si acolo am ocazia sa vad, deseori, acesti oameni care par pustii si goliti de viata si un sens, care se cuibaresc regulat in acelasi colt rece de strada.

Ce m-a frapat intr-o dimineata de noiembrie, la ora 6.30 cind treceam pe-acolo, a fost sa vad o femeie ascunsa sub niste paturi imbibate in jeg, pitita si zgribulita de frig, dar cu o carte in mina, concentrata asupra lecturii.

Ea, om al strazii, statea calma si relaxata citind, -savurind- o carte, fara sa para ca ar avea o grija pe lumea asta, fara sa fie deranjata de frigul ascutit, de zgomotul din jur, de oamenii care treceau pe linga ea la fiecare 2 minute. In -dormitorul- ei improvizat sub cerul glacial, inconjurat de fabulosii zgirie-nori, femeia saracacioasa, care sclipea in propria murdarie mirositoare, tolanita pe un trotuar, CITEA o carte!!! M-am uitat la ea socata si in acelasi timp zimbind, spunindu-mi ca viata, pina si-n cele mai intunecate trasaturi ale ei, are o licarire de bucurie... Am descris pe scurt, un -spectacol- al discrepantelor sociale, oferit de unul dintre cele mai frumoase si provocative orase din lume, in care sint fericita ca traiesc: New York! Va sarut cu drag!

PS: AICI sint citeva poze. Din pacate au iesit cam mici pentru ca am setat camera gresit.
PS1: Sa ramin pe culoarea asta, sau sa revin la bulinele mele mari, cu care v-ati invatat?

vineri, 12 noiembrie 2010

Cum rămâne cu dragostea?

Am fost un copil mic si slabanog, care intelegea lucruri mari si grave, un copil responsabil care lua viata in serios. Uitindu-ma la pozele in care eram mica, un sentiment de dedublare ma cuprinde si, desi stiu ca sint eu, in ele vad un copil de care a trebuit sa am grija. Nu degeaba, la virsta maturitatii, am devenit copilaroasa si mai indiferenta la problemele lumii inconjuratoare, fara sa fiu dependenta de dragoste, dragostea fiind un lucru pe care nu l-am pretuit si inteles atunci cind mi-a iesit in cale. L-am refuzat, respins, ranit. Stiam ca pot trai si fara, pentru ca asa fusesem invatata.

Muzicienii vorbesc despre dragoste in note muzicale, poetii in versuri, pictorii in culori si uleiuri, sculptorii in lemn sau piatra, iar oamenii cu bloguri, pe bloguri. Imi dau seama ca eu niciodata nu am ridicat iubirea in slavi, nu am stiut sa o pun in cuvinte alese si pretioase. Foarte greu ma indragostesc de cineva, dar atunci cind se intimpla (foarte rar) sint capabila sa daruiesc acele stari, acele momente de fericire ( si nu ma refer la momentul orgasmic sau erotic), ca doar atita dureaza fericirea dupa care alergam cu totii, nu? Citeva momente. Restul de momente sint...viata, pur si simplu.

Ma refer la acea explozie de bucurie si vibratie pe care o simti atunci cind esti in preajma celui pe care il iubesti, la acea tulburare launtrica care te face sa te zvircolesti de dragul lui, la miinile puternice pe care le vrei uitate peste coapsele si soldurile tale, la acea unire si patrundere uda si ferma, la noptile care vrei sa fie cit mai lungi, la saruturile cit mai alunecoase si adinci, la teama ca miine nu vei mai avea abundenta asta de trairi - emotii clare (o teama ce te amorteste). Si, bineinteles, odata cu aceasta frumoasa dragoste apar si grijile aferente, ingrijorarea ca ceea ce traiesti, adica iubirea, este doar o biata amagire ce ne imbata ca sa ne putem misca si functiona in lumea asta gaunoasa.

Acum sa lasam lirismul si sa schimbam tonul, pentru ca am auzit ca prea multa dragoste, pe barbati, ii face ingrati. Daca li te dai toata, daca le faci prajitura preferata, daca mai ai si clasa, daca ii iubesti dupa bunul lor plac, la naiba!, barbatii, in prostia lor de barbati, nu inteleg, pentru ca, de cind e lumea si pamintul, se stie ca au o problema cu unul dintre cele 2 "capuri". Si nu ma refer la capul de pe umerii lor barbatosi. Dar de ce un barbat sa aiba coaie si sa insele si femeia nu? Care ar fi raspunsul drept?

Vedeti ce s-a intimplat? Am incercat sa scriu despre dorinta si dragoste si am ajuns sa vorbesc despre femeia cu coaie. Asta e problema mea, sint prea cerebrala si alerta, calculez prea mult, nu degeaba, pina ma indragostesc si iubesc trec luni, ani... Voi va dati dragostei cu usurinta, va aruncati in bratele ei asa cu una cu doua? Sau cereti mult timp? Si, daca tot am vorbit de dragoste, sa ne si sarutam acum la final, muahhh!

PS: O sa revin cu niste fotografii noi la acest post, intrucit, pentru mine urmeaza 3 zile libere si am chef sa zburd sub soarele asta de toamna primavaratica si sa click - click pe niste - hirtie digitala - (era sa scriu igienica ha ha)
Pe curind!
***Am revenit pe scurt. Iata ce soare este azi in New York City

miercuri, 27 octombrie 2010

...still a small town girl living in a lonely world













Recunoaste cineva primul oras din colajul de sus? (colajul se numeste: orasul natal si orasul adoptiv). Acolo m-am nascut eu si crescut pina la virsta de 18 ani. Eram fata dealurilor si a padurilor. Imi placea sa merg la izvor si la cules de margarete si ciubotica-cucului, sa privesc panorama orasului de sus din virful dealului, sa ma tavalesc cu baietii in iarba (fara splendoare), sa ma feresc de urechelnitele din finul abia cosit, sa ma mozolesc de verde de la nucile crude si de rosu de la agude, sa maninc flori de salcim, sa ma joc cu albinele si sa ascult cucuveaua:) Nu degeaba iubesc mai mult muntele decit marea. Muntii, padurile au mai multe culori, nuante si arome decit marile si oceanele si poti trai mai multe povesti in decorul lor...Daca ati putea alege locul in care sa va nasteti, care ar fi acela? V-ati intrebat vreodata? Acum, va invit sa ascultati cintecul asta pe care il aveam in cap, atunci cind am ales titlul de sus.

***Am aruncat cu privirea la arhiva de pe blog si m-am oprit la postul din octombrie 2009! Iata ce faceam acum un an cam pe vremea asta.
PS: Cred ca voi reveni cu un later edit. Va imbratisez cu drag!!!
LATER EDIT:
Hello, again! De la o vreme, dragii mei, simt asa: imbatrinesc si-mi pare rau. Alteori simt pe invers, adica asa: la dracu, viata e prea lunga. Da, lunga, am scris bine. Cine sa mai inteleaga femeile Capricorn? Apoi, cind sint revoltata ca cineva (apropiat) indrazneste sa-mi insulte inteligentza, fac ce stiu eu mai bine, anume, ma refugiez in lumea mea senina si incui poarta cu lacatul cel mai mare. In ultima vreme, starile mele emotionale sint dure si imi displace ca m-am facut om mare, pentru ca realizez ce de cacat pot fi viata si oamenii care ne inconjoara preocupati de problemele lor. Am si eu dreptul sa fiu dezamagita si neimpacata, dar mai ales nostalgica, atit de nostalgica incit mi s-a facut dor de mine cind eram copil. Mi-am dat seama ca nu am poze cu mine de cind eram mai mica decit sint acum si astfel i-am zis mamei sa-mi trimita. Ia de ma vedeti AICI. E adevarat, de atunci m-am mai dezvoltat un pic, ca na, pe vremea aceea eram soim al patriei, acum sint ina new-yorkina!

duminică, 3 octombrie 2010

Sa mai defulam si defilam




























Shhh, liniste, va rog, vreau sa ascult cum vuieste vintul care-si plimba agitat si nelinistit crengile pe linga fereastra mea. Asta este vocea toamnei, prietena mea urita si posaca, toamna, care a inceput sa ma trezeasca diminetile cu ploile ei zgomotoase si reci. Nu demult, cica, a fost o tornada la New York, care a facut ceva stricaciuni in anumite cartiere, (pomi rupti si cazuti pe masini sau case, geamuri sparte etc) din fericire, eu habar nu am avut, am dormit ca o nebuna, (o viata am si pe-aia o dorm), putea sa-mi intre copacul in casa si-n pat si sa ma trezesc cu nasul in crengile si frunzele lui, iar eu sa nu stiu de ce. M-as fi numit asa: fata care a dormit cu copacul.

Spuneam la un moment dat ca imi doream mult sa merg la amish country. Ii stresam pe toti cu: vreau la amish, vreau la amish, amish in sus, amish in jos, dar ma duce si pe mine cineva la amish? In cele din urma (ca nu stiu ce naiba, pina si chichinetele astea de dorinte nu mi se mai implinesc asa cu una cu doua, trebuie sa rabd si sa zbier la domnu' Univers sa se indure si sa ma ia in seama), mica dorinta a fost implinita, dar a doua oara nu m-as mai duce pina-n fundatura Pennsylvaniei. Mi-a placut sa revad cai, vaci, gaini, trasura cu cal, fintina, lanuri cu porumb, sa miros pamintul de tara, cimpul si linistea din el, insa abia asteptam sa ma intorc printre oameni, sa simt miscare in jurul meu, forfota. Gata, acum nu mai vreau la amish! Cumva nu mai suport linistea?***

In ultima perioada am avut pofta de lectura, astfel ca am terminat 2 carti: Mario Vargas llosa -Elogiu mamei vitrege- (dar mi-a placut mai mult cartea cu povestea acelei nesabuite) si Umberto Eco- Misterioasa flacara a reginei Loana-. Tot in ultima perioada, am avut mare chef sa merg la cinema si astfel am vazut- Wall Street- (imi place mult Michael Douglas, a carui performanta artistica o gasesc excelenta in filmul asta), -The Town-, - Buried-, and -Never let me go-. La al treilea film, desi sint iubitoare de filme thriller si suspans, nu stiu ce am cautat, claustrofoba cum sint, abia asteptam sa ies la lumina, dupa ce aproape 2 ore am ascultat si urmarit agonia unui barbat ingropat de viu.

Revenind la carti, urmeaza sa vina din Romania un drag prieten pe care l-am rugat sa imi aduca 2 carti ( ambele de Pascal Bruckner care este unul din preferatii mei) si anume: -Dezordine amoroasa- si - Iubito, eu ma micsorez- cel din urma, un titlu care te face sa zimbesti, insa daca il stii pe scriitor, cu siguranta intelegi ca nu a ales titlul la intimplare si are o insemnatate subtila. Dupa cum bagati de seama, mare lucru nu am sa va scriu, dar nu trebuie sa scriem numai despre lucruri mari, nu? Poate, ca fapt divers sa mai zic ca am participat la o clasa de nutritie ( se stie deja ca nu am imaginatie culinara deloc) si la o sedinta despre hartuire sexuala la locul de munca. Avocatul care a sustinut discursul a sfatuit asa: don't date anyone at the workplace. La fel gindesc si eu. (si pot argumenta). Voi? In rest, stelele si universul imi fac in continuare in ciuda, dar stiu ca in curind, imi vor face din nou pe plac, trebuie doar sa vreau neaparat si cu adevarat. Pina atunci, insa, nu merg nici inainte, nici inapoi, stau pe loc si torc la greu (ginduri frumoase). Acum ca eu v-am zis de poftele mele, voi ce pofte ascundeti? V-ati apucat de muraturi la borcan si de dulceturi? Doamne, cind ma gindesc ca eu in viata mea nu am pus o muratura sau un gogosar la otet. Si, daca tot nu am avut mare lucru de defulat, atunci poate am de defilat, (am impresia ca v-a fost dor de mine, sau nici cu asta nu am nimerit-o?) Asa ca, apasati...unde in alta parte daca nu pe acelasi buton, adica AICI

PS: Pe flickr am setat sa nu se lase comentarii, ca nu avem nevoie! Comentariile de pe blog sint importante. Va sarut cu drag!

duminică, 15 august 2010

Dileme...


























Sint din ce in ce mai dezamagita si o stare de dezolare m-a prins in zimtii ei ascutiti incit ma simt zgariata. Imi displace cum este orinduita lumea si cum, de la o vreme incoa', femei maritate si nemaritate incearca sa ma convinga ca toti barbatii sint infideli,(la un moment dat) gindesc cu penisul si ma indeamna sa ma trezesc la realitate, daca am de gind sa nu ramin fata batrina (of, of ce tragedie) cu ideile mele din epoca lui Casablanca. Mereu am luat apararea barbatilor, chiar daca pe blogul asta m-am amuzat adesea pe seama lor, dar asta nu pentru ca as fi o feminista cum adesea sint etichetata, ci pentru ca am inceput sa fiu mai curioasa despre relatiile dintre o femeie si un barbat. Era timpul! Prea individualista si dezinteresata fusesem si voiam sa cred ca barbatul nu are un rol important in viata unei femei. Prea egoista si preocupata de linistea de sine am fost, fara sa dau importanta celui de linga mine. Anii au mai trecut, nesabuita din mine s-a mai domolit, iar eu am mai crescut si am inceput sa simt altfel si sa vad si rolul barbatului, despre care, cum ziceam si in postul precedent, aveam o parere frumoasa, ba chiar strigam in gura mare ca barbatii sint fiinte bune, dar pe care nu am fost capabila sa le apreciez atunci cind am avut ocazia. De asemenea, ziceam mereu ca am cunoscut familii construite de 15-20 de ani si e dovada suprema ca se poate, ca da, exista coabitare armonioasa si oameni fericiti unii cu altii. Aceasta dovada mi-a fost, ulterior, darimata cind am aflat ca de multe ori, nimic nu este ce pare a fi, ca in spatele cortinei acelor familii si acelei fericiri aparente, exista de fapt multe cicatrici, multe iertari de greseli, multe mizerii. Convingerea ca barbatii sint fiinte bune si frumoase, de asemenea, mi-a fost strimbata cind am aflat ca de fapt, barbatii pot fi niste scurgeri de -puroi infectios-, peste care nu merita decit sa arunci cu un acid care fisiie.Voila! Inca nu pot iesi din bula mea de vis, sa ma confrunt cu realitatea de cacat, sa accept toate astea, sa le accept in sensul ca da, asa decurge lumea, asa se misca adesea legaturile interumane, prieteniile, amorurile, fie ca ne place sau nu. Mi-e sila ca, dupa spusele multora, ale celor cu un sac mai greu de experiente, fericirea trebuie adesea dobindita prin promiscuitate, compromisuri si inchis ochii. Atunci propun o hora a sexului, let's just have plain sex, ( ca la naiba, se pare ca omul e un animal grotesc care uita usor de indatoriri) fara sa tinem cont de sot, sotie, iubit, iubita, prieten, prietena. Cica in ziua de azi se poarta sa ne-o tragem unii cu altii, sa ne minjim si scormonim unii pe altii. Tineretea este facuta, printre altele, sa ti sa permita sa gresesti, si apropos de asta, cindva am fost si eu o buba cu puroi, si mereu am constientizat mirsaviile savirsite pentru care, din fericire, am fost iertata, (asta pentru ca eram o norocoasa) insa ma depaseste cind vad oameni la peste 35, 40 de ani ca se comporta imatur si uita ca au verigheta pe deget. Obisnuiam sa vad toti oamenii ca fiind frumosi si buni, insa acum simt altfel, o stare de descurajare ma incearca cind descopar ce urita si meschina poate fi speta umana. Si e adevarat, cu cit aduni ani mai multi in traista, cu atit devii mai pretentioasa: ala ba fumeaza, ba e cracanat, ba nu are acte, ba are baggage, ba plescaie cind maninca, ba nu are pic de romantism, ba e prea romantic si tandru dar nu are scoala vietii, ba e prea roman, ba e prea american, ba nu vrea copil, ba vrea prea multi, ba scuipa si se scarpina-n chiloti ha ha ha Normal ca nu sint nici eu vreo rupta din soare, insa imi rezerv dreptul sa aleg...pina culeg. Ma lasati, da? Bine! In orice caz, exemplificarile de mai sus sint inspirate si de ce vad in jur, de femeile care isi exprima nemultumirile cind e vorba de alegerea jumatatii. O prietena mi-a zis ca ea nu vrea sa fie cu cineva care cistiga mai putin decit ea. Ce ziceti mai barbatilor de asta? Au innebunit femeile, nu? Mda! Deocamdata eu prefer sa stau in bula mea de vis si sa vizionez in continuare -Casablanca-! Ma insoteste cineva? sau v-ati bagat cu totii in hora sexului? Si, daca tot sint o guraliva, mai ales pe ziua de azi, o ultima intrebare: e adevarat? barbatul gindeste cu penisul?

PS: AICI citeva poze, unele facute in Montauk, Hamptons! Sper sa ma intorc acolo intr-o buna zi, sa pot zimbi din nou la stelele de pe cer...Cred ca voi reveni cu un later edit, desi m-am plictisit si de blogul asta!!! va sarut!

LATER EDIT: Am uitat sa spun, in poza de sus sint alaturi de noii mei prieteni! Iar cind ascultam cintecul asta, inca nu stiam viata, abia acum m-am apucat sa o invat...(codasa).


marți, 27 iulie 2010

Arsita in New York City!!!

Ce liniste s-a asternut aici. E timpul sa facem niste galagie, mai ales ca arsita a dat buzna in NYC, motiv pentru care beau multa apa si dorm la amiaza ca un nou-nascut. Da, m-a toropit fierbinteala verii lui 2010, dar nu ma pling. Iubesc toate verile! ***Va amintiti de fantezia mea cu un pictor care sa-mi traseze nudul, nu? Da, am eu fantezia asta de ceva vreme, cu un pictor care ma trage-n pensula, ulei si acuarela. Ei bine, deocamdata nudul asta al meu, este sub forma de schita, urmeaza finalizarea, cred ca luna viitoare sau Septembrie, nu depinde doar de mine. Sper sa nu ma transform intr-o rubiconda pina mi se face si mie un nud. In orice caz, o sa revin cu un later edit la acest post, cind primesc schita respectiva. Oare ce-ar mai fi de spus? Dupa citeva saptamini sau chiar luni de analiza si reflectie, am ajuns la concluzia, dar mai ales am simtit, ca e timpul sa pun punct unei povesti ce a tinut aproape 3 ani. Si stiu ca de data asta nu a mai fost vina mea si in sfirsit sint pe partea cealalta a baricadei si recunosc, parca imi place mai mult, asta si pentru faptul ca ma saturasem sa fiu eu vesnicul vinovat si acuzata de fapte nu tocmai nobile. In orice caz, eu traiam cu impresia ca toti barbatii sint niste fiinte minunate, cind colo, abia acum inteleg femeile care afirma: barbatii -este- niste porci ha ha ha. Si e adevarat, barbatii pot fi niste creaturi dizgratioase, carcase sparte, care nu stiu sa piarda si nu au barbatia sa-si recunoasca grosolania. Este bine sa stii sa te descotorosesti de ei la timp. O doamna draga mie, mi-a marturisit asa: "draga mea, barbatii se impart in doua categorii: barbati suportabili si barbati insuportabili!" Ouch! Cam radicala clasificarea asta, nu credeti? Dar un lucru mi-e clar: nu pot tolera minciuna, infidelitatea nici atita! Si in privinta mea, cel mai important este ca am inima si mintea libere acum si sint mai deschisa si pregatita ca niciodata sa intru in adevarata si responsabila etapa a vietii mele, mai ales ca am aflat in sfirsit ce anume vreau si cum vreau. (mi-a luat ceva timp, e adevarat). Mai clar decit imi este acum, niciodata nu mi-a fost. Deocamdata m-am intors la "mine" din nou si marele meu noroc a fost ca am invatat cum sa jonglez cu a fi doar cu mine si sa ma bucur pur si simplu: stiu sa calatoresc singura, sa dorm singura, sa ma iubesc singura, sa-mi car singura sacosa cu pepenele de 5 kg, sa pling singura, sa zimbesc singura, sa-mi platesc singura toate facturile, sa maninc singura, sa visez de una singura, sa-mi schimb singura becul cind face pac sau poc... Desigur, orasul in care stau m-a ajutat intotdeauna. Nu degeaba am visat sa traiesc in el. Apropos, luna viitoare se fac 12 ani de cind m-am mutat aici. Eu zic sa celebram, asa ca va astept! Nu uitati sa-mi spuneti ce tort preferati: de inghetata sau normal...cireasa de pe el sint eu, desigur. Asadar, sint curioasa sa vad cine o sa ma infulece. Oh, sa nu uit, m-am facut vegetariana. Ma simt grozav. Am mai bine de 2 luni de cind nu am mai mincat carne, mincam doar pui si curcan, oricum, but not anymore.
***Vreau sa merg la amish country. "(The Amish are known for simple living, plain dress, and reluctance to adopt modern convenience)". Ati fost vreodata?*** Si pentru ca iubesc era anilor' 80 si cumva sint ancorata in trecut, va propun sa uitam citeva momente de Lady Gaga si sa ascultati cu mine acest cintec. Vi-l amintiti, nu? Eram in clasa a saptea. Va sarut cu drag, Ina

PS: Citeva fotografii noi AICI

LATER EDIT: Nude in progress. Ma dau doar jumatate. Atit!

joi, 24 iunie 2010

Ginduri de vara insorita...



















Cum e vara voastra? A mea e plina de soare, deci as putea sa spun asa:- I'm burning from the inside-!!! Recitesc Murakami, " La sud de granita, la vest de soare''. O placere... Imi aminteste de copilarie, mai ales ca se aduce vorba de copilul singur la parinti cum am fost si eu, de primele vibratii si nebuloase launtrice. V-am zis ca niciodata nu am visat la un frate sau la o sora? Nu m-am intrebat niciodata de ce am simtit asa. Revenind la cartea de sus, te indeamna cumva sa-ti pastrezi mereu o doza de inocenta si naivitate, odata ajuns la maturitate. Maturitatea-maturizarea nu sint adesea agreabile, sint etape in care incet si gradual realizezi ca relatiile interumane, pe cit sint de frumoase, pe atit pot deveni de veninoase. In ceea ce ma priveste, mereu am fost stricta si selectiva cind a venit vorba de oameni. I sense people, si foarte rar am dat gres in a-i simti si cataloga. Cred ca o singura data s-a strecurat in viata mea un om meschin si fals, defecte pe care, indata ce le-am detectat, BUM, la gunoi cu el. Intre timp imi place sa cred ca am platit suficient ptr. nefericirile produse altora (in perioada mea de glorie hi hi hi) si ca e timpul sa fiu din nou invadata de acel soi de iubire cu care am fost invatata. Oh, sa nu uit. Blogul asta e bun la ceva. Cind am intrat intr-un restaurant, (care NU era romanesc) o fata draguta, romanca, angajata acolo, m-a recunoscut exclamind cu zimbetul pe buze: "Esti Ina, fata de pe blog". Of course, eu sint aceea. Ei, si nu va mai mirati atita ca nu sint asa inalta precum par in poze si atentie, nici asa a dracului si aroganta nu sint, cum mi s-a cam zis de cind sint activa pe blogspot.com. Trebuie sa ne cunoastem mai bine, atita tot!!! Va imbratisez cu drag!!! AICI parca dirijam...

LATER EDIT: Nu mai pot cu unii, nu-i mai suport. Simt ca mi se suie tensiunea la cap cind cineva incearca sa ma prosteasca-n fata. Cum dracu ajung asa specimene sa-mi iasa in cale in ultima vreme, sa-mi disturbe viata mea pasnica si linistita? Si va asigur, specimenul asta este romanesc. Incep sa devin rasista cu proprii mei semeni, daca nu sint lasata in pace! Trebuie sa ma fac si mai a dracului, (tocmai ce ziceam ca nici nu sint) ca nu se mai poate!!!






duminică, 30 mai 2010

Cu sau fara sfirc?












Una dintre chestiile la care nu m-am americanizat, cum se zice, dom'le, este cea a sfircurilor dezgolite. Pudicii de americani au o problema, se pare, cu imaginea sfircului femeii, cind aceasta poarta o bluza prin care i se intrezaresc feminin, sfircurile, pe care eu, personal, le gasesc naturale si senzuale, fara sa fie ostentative cum s-ar interpreta de asa- zisii pudici. Adica ce e rau in a ti se vedea sfircurile, atita timp cit sint imbracate, dar isi scot "nasul" prin bluza? Americanii au produs aceste fisii, -nipple covers-, (nu ma refer la sutiene, desigur) pe care sa le lipesti de mamelon, astfel incit sa fie minimalizat, "sters", frumusete de sfirc. Va puteti imagina un sin fara sfirc? Eu nu! Cum preferati: ascuns sau in vazul lumii? Nu va sfiiti sa raspundeti, hi hi hi. Acum ca am lamurit si problematica sfircurilor, tin sa va anunt ca sint bine, sanatoasa, iar AICI am pus niste poze recente. Incotro vara asta? Mai vine cineva incoa'?(din Romania, ma refer) Vreau turta dulce, glucoza si o carte, doua...Va sarut cu drag, pe curind!!!


LATER EDIT: Am inceput sa merg la Body Combat classes, asa ca, sa nu ma enervati, deoarece i'll kick your ass. Dupa prima clasa, sint cam damblagita, but I really enjoyed it. The music is energetic and it kind of gets you all pumped up. In primele minute, nu stiam din ce sa dau mai intii: mina, picior, cap, toate la un loc. Mi-am dat seama ca habar nu am sa... kick and punch, iar reflexul de aparare cam lipseste. M-am smucit din toate partile and now my whole body aches. Nu mi-a placut niciodata sa fac sport, chiuleam de la toate orele, insa -chestia- asta, body combat, imi place. Sa vedem cit m-o tine!!!

vineri, 14 mai 2010

Yes! The perfect alternative to no.

M-am incadrat intr-un mozaic! Si-mi mai place cintecul asta. Una din sarcinile cele mai grele pentru mine este sa iau decizii. Ma gindesc si ma razgindesc, ma tulbur si ma limpezesc si-n cele din urma, zbang, lovesc! V-am zis cum imi place sa lovesc? Zimbind!! Partea buna este ca atunci cind decid, there is no regret. Si o sa ma asigur ca azi o sa hotarasc BINE! Va sarut cu drag!

PS: Acest post s-a vrut a fi cel mai scurt. Am reusit, nu?
LATER EDIT: As vrea sa o cunosc pe Alina (nu stiu daca este numele ei real), se pare ca locuieste in US, imi rasfoieste blogul si imi ia apararea atunci cind sint atacata pe alte site-uri. Stau si ma intreb cine se ascunde in spatele acestei persoane feminine care ma apara cu atita indirjire si careia vreau sa ii multumesc si sa ii trimit acest mesaj: - Daca locuiesti in New York, nu ezita sa ma contactezi. Mi-ar placea sa te cunosc!!! Cu drag, Ina-



sâmbătă, 8 mai 2010

All or Nothing!!!

Asta este deviza mea. Cu ce ma aleg, atunci cind o adopt? You go and figure! De mai bine de o saptamina o fac pe turista, m-a doborit New York-ul asta, tura viitoare cind mai vine cineva in vacanta la mine, eu voi pleca de acasa hi hi hi Glumesc, desigur! Cam asa arata NY-ul vazut prin ochii unei europence: urias, grozav, Dunkin' Donuts delicios, cappuccino la fel, oamenii relaxati si f. prietenosi, fiecare isi deruleaza ritmul propriu, fara sa tina cont de ce este in jur, mincarea buna (sa nu mai aud pe nimeni ca zice ca mincarea de aici nu este buna si ca se rezuma la McDonald's, ignoranta si ingratitudinea in astfel de afirmatii ma supara). Nu mi-am dat seama ca sint asa agitata pina nu mi-a zis musafirul meu, pe care l-am cam fugarit prin tot orasul, grabita fiind sa ajung la destinatia propusa. I-am explicat ca asa e ritmul in NY, aici nu se plimba, ci se alearga ha ha ha Se citeste mult aici, in metrou, pe strada, in parc. Chiar asa, stiati ca residents of Minneapolis and Seattle are the most bookish and well-read? Nu stiati. Sa revenim la NY! Magazinele sint atacate de catre europeni, care considera ca aici preturile la haine,(si ma refer la cele de calitate sau brand names cum se zice ) electronice, incaltaminte, mincare sint ridicol de ieftine comparativ cu cele din Europa. Astfel ca, nu e de mirare cind vezi europeanul carind cosul cu papuci, ca si cum ar cara la supermarket, legumele si fructele. Serviciile la salonul de frumusete, de asemenea, sint considerate de catre european, ca fiind ieftine si impecabile.( Georgiana a adormit cind si-a facut a spa pedicure). Eu ma gidil la pedichiura si asta enerveaza si pe cea care imi --"finiseaza" piciorul incercind sa il tina intr-un loc si pe mine, pentru ca...ma gidila. Chiar, stiti cum se scapa de gidileala? hi hi hi Bine, am scris pe fuga, cam asta ar fi in mare. Astazi gatim si o luam de la capat cu plimbarea sau...alergarea. Revin! AICI niste fotografii.(ce altceva?) Va sarut cu drag!





joi, 29 aprilie 2010

Intimacy

V-am orbit cu blitzul, stiu, dar imi place mie cum a iesit lumina lui, parca ar fi luna chiar linga urechea mea sa-mi dezvaluie un secret. Aproape ca uitasem de blogul asta, sint mai activa pe facebook acum, imi place acolo ca pot incarca cu usurinta si filmulete. Oricum, intru intr-o mini-vacanta, dat fiind faptul ca miine seara ma indrept spre JFK sa astept pe cineva drag, asa ca voi reveni cu noi poze si intimplari de pe acoperisul lui Empire State, ca unde sa ducem musafirii, daca nu la Miss Liberty, Empire State, Central Park, Times Square etc. Am constatat cum europenii dau buzna in magazinele de aici, eu de cite ori ma duc in alt oras, tara, ocolesc magazinele, nu imi place sa merg la cumparaturi in vacanta. Stiu, multi cred ca locuiesc intr-un magazin si ca alta treaba nu am decit sa probez pantofi. So wrong! Dar e interesant cum oamenii judeca asa fara sa cunoasca "dedesubtul". Si nici reviste nu citesc. Cele pentru femei ma plictisesc teribil, le gasesc siropoase si brinzoase, vesnicul subiect despre cum sa indepartam celulita si burtahanul, cum sa cucerim un barbat performind nu stiu ce felatie, cum sa ne mai imbracam si oh, ce ne mai prezic astrele. Cind traiam in Romania mai rasfoiam revista -Formula As-. O preferam pentru ca nu mi se parea asa comerciala, ba dimpotriva, avea informatii utile, gen "cum sa indepartam petele de ...cerneala". *** V-am zis ca mi-am cumparat adidasi? Tare uriti imi sint. Prima mea pereche de adidasi in vreo 8 ani, cred. Pentru ca locuiesc linga un parc dragut am zis sa incep sa mai fac si eu miscare, sa alerg, ca de nu, gravitatia incepe sa isi spuna cuvintul. (cu toate astea, dupa 6 ture de teren, nu stiu cind mai dau in parcul ala, m-a extenuat complet). Bineee, mi s-a facut somn acum! Ma culc! Noapte Buna

LATER EDIT: citeva POZE *** o sa tot adaug poze noi cam in fiecare zi saptamina asta, asa ca puteti intra pe flickr cind nu aveti ce face! Verisoara mea, dupa doar prima portie de New York, a declarat ca nu mai suporta galagia ha ha ha. Adevarul este ca, de dimineata de la 8 pina seara la 9, am strabatut strazile, a fost cam brusca trecerea ei de la linistea olandeza ( ea traind in Olanda) la vibratia new-yorkeza. Va sarut cu drag!

duminică, 11 aprilie 2010

Hi there

De la o vreme, adorm tirziu si ma trezesc turmentata.Tot de la o vreme, constat ca oamenii imi vorbesc, iar eu ma gindesc la cai verzi pe pereti, fara sa fiu atenta la ce mi se spune. (poate sufar de attention deficit disorder, se mai intimpla). Orice lucru neinsemnat, care nu e la locul lui, ma da peste cap si ma agita, de parca cine stie ce tragedie s-a intimplat in rutina mea. Niciodata nu am fost buna in a manevra stresul si presiunea. Tocmai de aceea cind acestea apar (din fericire rar, dar daca nu, gasesc eu niste motive sa ma perturbez in capul meu) nu stiu incotro s-o apuc si ce sa fac. Cunosc oameni care functioneaza perfect sub stres, ei chiar nu pot altfel. La mine e asa, daca intr-o zi sint stresata de ceva anume, simt cum ma micsorez, slabesc 5 kg in citeva ore, apetitul imi scade subit si ma simt extenuata-vlaguita de dorm 2 zile fara sa mai stiu de mine. Voi cum va descurcati cind ceva va streseaza la maximum? Poate ma sfatuiti cumva cum sa-i vin de hac acestui factor numit simplu: stres. *** In alta ordine de idei, acest wee, am fost la Carnegie Hall la opera si cum a inceput orchestra sa cinte, eu am inceput sa pling. Nu mai fusesem la opera de la Rigoletto, acum vreo 2 ani, cind tot asa, am fost sensibilizata. Minunati acesti artisti care ating fiecare particica sensibila dintr-un om, fie el egoist si self-centered, cum as fi eu de ex ha ha ha. Da, ce sa va mai spun? Intrebati-ma voi. Am pus un video pe Facebook, nu reusesc sa il incarc aici pe blog. L-am inregistrat aseara, pe strazi, vorbeam de una singura, (stiti, nu? ca in NY, din 5 oameni, unul vorbeste singur) insa galagia din jur mi-a cam acoperit vocea cristalina.(ei, vorba vine). Si trebuie sa invat sa nu misc camera, ma ia cu ameteli cind vizionez propriile inregistrari. Bine, va sarut cu drag!

LATER EDIT: Aseara m-am dus la Apple Store, eram in mare graba ca nu cumva sa inchida. Surpriza a fost sa aflu ca este deschis 24/7, asa ca, daca la 3 dimineata aveti chef sa va cumparati laptop, Ipad, Ipod, nu va grabiti, magazinul are usile larg deschise. Niste poze pe care le-am facut aseara la ora 9 in Apple Store le gasiti AICI


miercuri, 17 martie 2010

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Nu stiu ce sa mai scriu pe blog, decit ca e multa liniste pe Coasta de Est. O sa fac prajituri zilele astea. Pentru prima oara in viata mea o sa imi testez my baking skills. Daca simtiti miros de ars si fum, sa stiti, asadar, de unde vine: din cuptorul meu! De ce oare subiectul despre mincaruri ma plictiseste monstruos? Stiu ca unei femei ii sade bine la bucatarie, chiar mi-ar placea, insa este o antipatie reciproca intre mine si locul respectiv. Gatitul ar trebui sa fie relaxant, pentru mine este un chin. In fine, mi-amintesc cind eram in caminul studentesc din Regie with my then lover. Ne pregateam sa mincam cartofi prajiti, facuti de el. Din cauza unei certuri ivite chiar in timpul prepararii cartofilor, a pus in tigaie benzina in loc de ulei. Ce a urmat, va imaginati! Ce vreau sa spun cu asta este ca eu nu numai ca nu ma pricep in d-ale bucatariei, dar mai stresez si bucatarul!!! Bine, ma duc sa ma culc! Voiam doar sa va salut! Aici sint niste poze recente!

PS: In postul asta, reiese cit de "priceputa" sint cind dau nas in nas cu bucataria!

LATER EDIT: Intimpin probleme tehnice pe platforma blogspot.com Nu stiu ce se intimpla, insa nu-mi arata numarul corect de comentarii si, de asemenea, mi-a dat hard time la publicat. In cazul in care lasati comentariu si nu il vedeti afisat imediat, sa stiti ca e din cauza asta si o sa public mesajele indata ce rezolv dilema. Va imbratisez cu drag!!!

duminică, 7 martie 2010

Ziua buna, primavara!!!

Azi a fost prima zi primavaratica! Imi venea sa zburd, dar nu pe dealuri, caci nu le am la indemina. In orice caz, am aruncat cizmele cit colo, geaca si caciula, de asemenea. Sper totusi sa nu fie amagitoare vremea asta cu iz de muguri si papadie, ca apoi sa mai cada vreo ninsoare. Am inregistrat zilele trecute, cind a nins, un mic filmulet, dar nu am reusit sa il incarc, decit pe Facebook. In rest, sint bucuroasa, voi avea un musafir special, anume pe verisoara mea draga, pe care nu am mai vazut-o de 3 ani. Am avut emotii ca maimutoii astia de americani nu ii vor da viza, insa ce credeti, nici nu s-au uitat la invitatia trimisa. A fost cel mai usor interviu, dupa spusele ei. Nu am inteles niciodata criteriile lor de selectie a oferirii vizelor, oameni in virsta sint refuzati, in timp ce tineri primesc viza, fara sa fie luati la prea multe intrebari. In alta ordine de idei, azi cind am fost la supermarket, nu stiam ce sa iau desert, asa ca am luat ambele cutii. Urati-mi pofta buna! Eu va urez o primavara verde, colorata si florala, iar femeilor LA MULTI ANI!!! Aici nu se celebreaza ziua de 8 Martie, insa ca o romanca ce sint, mi-am amintit de aceasta traditie! Va imbratisez! Cu drag, aceeasi Ina New Yorkina. (asa este, vibrez, infloresc si am tonusul ridicat)!!! Primavara este de vina si...nu numai!!!

LATER EDIT: EU, in urma cu citiva ani...


joi, 25 februarie 2010

Fleosc, fleosc!!!

Asa am tropait azi prin orasul inzapezit. Am niste ciubote de ploaie, care, atunci cind dau printr-o baltoaca, mai bine sa te feresti din calea lor, pentru ca...stropesc! Ce sa va spun? Azi m-a intristat o stire, anume, un instructor de balene ucigase a fost omorit de...insasi una dintre balenele uriase pe care le-am admirat la Disney, in acele spectacole de la Sea World. Cit de mult trebuie sa iubesti acele "vietati", incit sa vrei sa-ti fie "colege de munca", linga care, iata, iti risti viata? Si acum sa ne inveselim putin. V-am zis ca si eu dansez ca ea? Sa nu imi spuneti ca nu va amintiti de "Flashdance". Nu degeaba iubesc era anilor'80...

PS: Acum click AICI


luni, 15 februarie 2010

Hola from Nueva York

A nins zilele trecute, prilej de bosumflare pentru mine. Dar azi dimineata cind m-am trezit si m-am uitat pe fereastra, un soare mi-a zimbit si un cer senin mi-a incintat ochiul, asa ca mi-am zis sa ies un pic la aer, sa salut soarele, mai ales ca in fata ferestrei auzeam ciripit de pasarele, (nu cred ca am auzit la patrat) numai ca, pina cind m-am foit eu si m-am urnit din casa, soarele s-a dus la mama naibii, iar seninul din cer a fost atacat de nori cenusii si grei si astfel ca am dat nas in nas cu aceeasi atmosfera apasatoare si greoaie a unui Februarie care astept cu nerabdare sa se incheie. Pentru ca a trecut o groaza de timp de cind nu am mai fost la cofetaria romaneasca, am zis ca ce ar fi sa ma duc azi sa imi iau niste prajituri. M-am dus cu o pofta de prajitura diplomat, numai ca mi-am pus pofta-n cui. Era inchis, dat fiind faptul ca azi este President's Day si cofetaresele si-au luat liber. Atunci mi-am zis ca daca tot am ajuns in zona cu localuri romanesti, sa ma opresc la restaurant romanesc sa ma tratez cu o ciorba de perisoare. Mi-am pus pofta-n cui si de la ea, deoarece nu aveau ciorba de perisoare. Si pentru ca nu am mai mincat ciorba de fasole de nu mai stiu cind, atunci am zis ca daca tot am ajuns pe vremea asta de balegareala pina in Sunnyside, (care numai sunny nu era), macar sa maninc ceva, fie ea si ciorba de fasole, care a fost delicioasa, cel putin. Macar asta mi-a placut azi: fasolea din ciorba. Acum sa vedem daca o sa tragem pirturi. Mi-e sila de iarna asta care parca te prosteste, te invita doar la mincat si la vegetat. Mda! Nu am un tonus bun. Am facut 4 poze azi, am revenit la breton.
*** Mi-am mai cumparat chestii pentru casa si am descoperit o noua pasiune, aceea sa cumpar farfurii, cani, si perne decorative.(parca-mi string zestrea). De cite ori ajung intr-un magazin cu accesorii de casa, hop, bag ba cite-o farfurie, ba cite-o perna. Dar pernele sint asa de dragute, umflate-n pene si colorate, sa tot dormi pe ele, ca nu tin doar de decor, sint si moi. Bine, una are o fundaloaie mare, nu cred ca mai incape capul cuiva acolo. Ceea ce nu imi place insa, sint ramele de fotografii. Imi place sa vad la altcineva, insa nu sa le am eu. Probabil ca s-ar crede ca am poze cu mine prin toata casa, ei, ma iubesc eu, dar inca nu sint indragostita de mine sa ma vad prin toata casa, in fiecare colt sau pe fiecare masa. Bineee, va las acum, ma duc... nu stiu unde ma duc, da' gasesc eu! Pe curind si mai scrieti si voi de una, de alta, sa nu am impresia ca vorbesc singura!

LATER EDIT: In pozele de ieri se vede ca era uscat, zapada aproape disparuse. Azi dimineata cind m-am trezit, iacata ce am descoperit dincolo de fereastra. Click AICI

joi, 4 februarie 2010

Maimutica fara cercei


















Cineva ma tot cicaleste ca de ce nu port cercei. Azi m-a cicalit iar ca am urechile golase. Mie nu imi plac bijuteriile, eventual, le admir la alte persoane, (de sex feminin, pentru ca la barbati, chiar sint a big turn off) dar nu sa le port eu. Curios este ca pe vremea liceului imi placea sa port cercei si margele. Ma apuca risu' cind dau de poze vechi in care cercei mari imi atirnau de urechile mele mici. Intre timp preferintele in materie de accesorii s-au schimbat si astfel le-am eliminat de tot. Nu numai ca nu-mi place sa port bijuterii, dar ma si incomodeaza, am impresia ca e ceva in plus pe mine. Prin urmare, diamantul nu este cel mai bun prieten al meu, cum spune vorba unei reclame, cum ca diamantul este cel mai bun prieten al femeilor. Ma lasa rece. Mai bine imi iei o cutie mare cu ciocolata. Ce de-a modestie pe capu' meu. Nici nu s-ar fi crezut! Dar nu exagerez cind spun ca nu iubesc podoabele. Si de cite ori persoana respectiva imi atrage atentia sa imi infig cercei in urechi, eu ii spun ca sint sofisticata si fara sa ma inzorzonez, nu am nevoie de accesorii aurii sau argintii. La fel si cu lenjeria intima, nu as putea purta nebuneli dintr-astea. Mi se par complicate, atitea funde, sireturi, dantelarii, barete, pentru ce? sa le dai jos oricum, sau...sa ti se dea jos oricum. Parca ai fi intr-un cabaret sau...bordel. Nu stiu, asa percep eu genul asta de lenjerie intima. Fiecare are preferintele lui, desigur, sa nu imi sariti in cap. Eu iubesc bumbacul. Si nu cred ca barbatii se dau in vint dupa astfel de lenjerie intima, atunci cind se afla sub plapuma cu o femeie. Sau cumvaaaa.... Oricum, multa munca pe capul lor la "descheiat si desfacut". Eu, daca as fi barbat, as vrea ca femeia in intimitate sa mi se dea simpla si totusi sa-mi fie atragatoare prin nuditatea si erotismul ei, fara sa se foloseasca de Victoria's Secret. Ei, si cu astea fiind spuse, va imbratisez cu drag!

PS: Peste 2 saptamini eu am musafiri. Am emotii pentru ca, de regula, eu sint musafir si nu gazda. Insa hai, Doamne Ajuta, sa nu las musafirii sa moara de foame ha ha ha, la cit de "gospodina" sint la bucatarie, dar onesta cum sint prin nastere, i-am avertizat deja ca bucataria e a lor, se pot auto-servi.

LATER EDIT: "Whatever u give a woman, she will make it greater. Give her sperm, she will give u a baby. Give her a house, she will give u a home. Give her groceries, she will give u a meal. Give her a smile n she will give u her heart. She multiplies and enlarges what she is given. So if u give her crap, be ready to receive a ton of craps..." Aha!!!


miercuri, 27 ianuarie 2010

Nedumeriri

S-ar putea sa nu ne-ntelegem in postul asta, sau mai bine spus, s-ar putea sa nu pricepeti ce vreau sa spun-transmit, pentru simplu' fapt ca este cam complicat de explicat in citeva vorbe despre starea mea din ultima perioada, mai ales ca niciodata nu m-am confruntat cu astfel de nebuloase. De cind ma stiu, am fost minata si dominata de o anumita dorinta, uneori, chiar obsesie, asta ca sa subliniez intensitatea si dramatismul dorintei ce punea stapinire pe mine, in anumite etape din viata mea. Gindul ca aveam la ce sau la cine visa, ma tinea treaza, "batalia" pentru a obtine acel ceva ma provoca si ma tinea vie, indiferent cit de greu parea de atins dorinta, mie mi-era bine si ma simteam motivata si determinata. Exemplul cel mai relevant ar fi dorinta mea de a trai in America si nu oriunde, ci la New York. Deci dorinta mi-era nu numai clara, dar si specifica. Chiar daca la un moment dat parea o himera, o utopie, m-am invirtit, sucit si rasucit si hop, am ajuns si in Haberica si dorinta mi-a fost bifata. Lista ar continua cu astfel de exemplificari, dar vreau sa ajung la problema care ma macina de ceva timp, anume, in aceasta bizara etapa a vietii mele, nu-mi doresc nimic cu adevarat, nu doresc pe nimeni cu adevarat si asta nu numai ca ma face sa lincezesc intr-o stare de indiferenta, dar daca cumva trebuie sa ma ingrijorez? Pentru ca nici ingrijorata nu sint. Tot ce vreau este sa VREAU ceva cu ADEVARAT, vreau sa pot sa vreau (din nou), vreau sa-mi suflec minecile si sa pornesc la atacul dorintei, la atingerea ei, vreau sa rivnesc ceva sau la cineva (chiar si la bunul altuia, numai sa rivnesc odata hi hi hi). Nu-mi dau seama de unde atita lipsa de dorinta, interes, visare, ca tare buna mai eram la visat cu ochii deschisi sau la caii verzi de pe pereti. Mi-e dor sa vreau, numai ca nu vreau, nu-mi vine si cu asta basta. Of, ca de fapt nici nu mi-e dor, deci se anuleaza cuvintul dor, ca de aici porneste drama mea, in fond. Daca m-ati inteles si aveti solutii, le primesc la casuta postala de sus (vorba vine). Un lucru va mai spun, mie nu imi plac sfaturile, nici sa le dau, (decit daca mi se cer) nici sa le primesc, mereu am facut cum am vrut eu si n-am ascultat de nimeni, dar acum as fi curioasa sa aflu daca cumva am innebunit, iar eu nu stiu ha ha ha. Rog seriozitate, asadar.***Mai nou, dragii mei, mi-am reactivat contul de pe Facebook, pe care inca nu il inteleg (ca de asta mi-l dezactivasem) si ma oboseste rau, nu pricep care pe care, cine pe cine, atitea caracteristici si desenele, rindunele, floricele si reclame, dar na, mi-am zis sa fiu si eu pe acest Facebook, ca numai de acolo nu mai lipseam. Si cind colo ce sa vaz? Toti cei de pe bloguri sint pe Facebook. Doamne, nici acolo nu scapam unii de altii! Ma gindeam ca o fi vreo lume noua, da' de unde. Pun pariu ca la rindul lor, toti cei care dau de mine si acolo, isi dau ochii peste cap si exclama: poaaah, nici aici nu scapam de narcisista asta de ina new-yorkina care iara isi intinde toate pozele de ne ia tot spatiul de pe facebooku' asta, ca parca nu ii mai ajungea blogspotu'. Na, ce sa va fac, mai suportati-ma un pic, pina imi gasesc dorinta aia despre care va povesteam si dupa care o sa ma fac ocupata sa alerg in atingerea ei, a dorintei, adica. Deocamdata nu fug dupa nimeni si nimeni nu fuge dupa mine. Macar e reciproca treaba, nu? Dar nu in asta sta gravitatea conditiei mele actuale, ci in faptul ca nici nu doresc sa fug dupa cineva si nici sa fiu fugarita. Ati obosit cumva cu aceasta intimitate a postului meu din 27 ianuarie 2010? Si ca sa va obosesc in continuare, conchid asa cum am inceput: imi lipseste dorinta de-a dori! Zbang! Bine, va puuup, muahhh!

luni, 18 ianuarie 2010

Din valiza cu amintiri...

Acum citiva ani am fost intr-un road trip in Arkansas. Curiozitatea mea mare era sa calaresc. Un cal, ce altceva? Eram in culmea bucuriei ca voi defila prin padure calare pe un cal. Bucuria mea a tinut doar pina in momentul in care mi-am suit fundul pe spinarea calului naravas, care a luat-o la sanatoasa fara sa am timp sa ma obisnuiesc in circa lui si care mi-a dat cu coada peste mina intr-un mod constant.Toti caii mergeau frumos, organizati, numai al meu o lua pe aratura. Vezi foto AICI Atunci am realizat ca nu mi-e bine deloc cind nu sint in control si ca da, I've got a controlling personality.Traseul dura in jur de 2 ore si implica trecut prin apa, suit si coborit povirnisuri, toate astea cu mine calare pe cal. Am stat incordata timp de 2 ore, incruntata si timorata ca animalul de cal o sa o ia la fuga prin padure, fara sa tina cont de mine. Am mirosit a cal 2 zile si m-a durut posteriorul alte citeva, de la atita incordare, de frica sa nu ma arunce calu' nebunu' in vreun boschete. De cite ori am repetat cuvintul -cal-? Prea multe, stiu! Chiar si instructorul a zis ca e ceva in neregula cu acel cal, care, de obicei, era pasnic si linistit. Asa ca visul meu de a calari s-a dovedit a fi o eroare ce s-a transformat in oroare si de atunci mi-am zis ca in viata mea nu o sa ma mai sui pe un cal. Un lucru am descoperit, totusi, nu-mi place cind lucrurile imi scapa de sub control si nu le pot manevra dupa bunul plac. Asa aratam dupa 2 ore de calarie prin padure. O alta dovada ar fi AICI unde eram intr-un roller coaster ce subit a luat-o la vale, cu spatele, pe intuneric bezna.(eram mai negricioasa pentru ca ma bronzasem). Da, asa arat eu cind nu pot controla ceea ce mi se intimpla, isterica si mutilata hi hi hi O alta curiozitate ce o aveam, era sa sar cu parasuta. Intre timp, se pare ca m-am facut mai fricoasa, nu as avea tupeul sa ma arunc dintr-un avion atirnata de un balon. Credeti ca e adevarat? Cu virsta devenim mai domoliti si mai putin dornici de aventura? hmmm ***Acum sint harnica, ma duc sa spal rufe, azi nu se lucreaza, este Martin Luther King. Stam acasa si sintem platiti. Nu-i chiar naspa in Haberica asta, nu? ha ha ha


PS: In pozele de pe cal, eram mai rotunjoara, iar parul scurt era preferatul meu.

LATER EDIT: Stralucesc!!!!!!!!!!