duminică, 30 septembrie 2012

Ginduri vii de toamna!

Dintotdeauna natura mea a fost una solitara! Nu mi-a placut niciodata sa fac parte din gasti, grupuri de oameni petrecareti, sau sa stau sa lincezesc intr-un club, sau bar intunecos cu fum de tutun si zgomot de sticle si pahare. Preferam, in schimb, o camera luminoasa cu liniste, un colt de padure cu miros de iarba si pamint, o bucata de riu cu pietre sa le simt sub talpa, un cimp nesfirsit cu margarete, o noapte hoinara cu stele, deseori cautind insingurarea.

Starea aceasta de pustiu si insingurare o simt, indeosebi, pe  timp de toamna! Este o emotie care imi place. O traire care mi se potriveste. Am  devenit prietena cu toamna, de curind. Asa scofilcita si fara viata cum este, am inceput sa o descopar si sa-i aflu frumusetea in toata uscaciunea, scorojeala si rugina ei! Vuietul ei rece si aprig nu ma mai sperie, dimpotriva, il gasesc duios, aerul ei rece il respir cu pofta, frunzele ei strivite imi incinta privirea, ii salut cu veselie copacii fara plete si ma cuibaresc in bratele ei coscovite si subtiri. Toamna este noua mea prietena. Este pribeaga! La fel ca mine...