Azi ninge peste mine...

De ce oamenii singuratici sau insingurati sint considerati ciudati, eventual, nebuni? De cite ori am avut o altercatie, sau o cearta verbala cu cineva care ma cunostea de mult timp, dojana comuna care mi se facea, suna asa: esti o singuratica, o ciudata! Spre disperarea interlocutorului enervat, zimbeam! Imi placea reprosul lui. Nu am vazut niciodata nimic grav in a ma simti linistita in lumea mea in care putini oameni intra... pentru ca asa vreau eu, asa aleg. Deseori, cind sint caracterizata de cineva care m-a cunoscut efemer, intr-o anumita imprejurare, poti auzi: "Ina este o fata interesanta, dar... un pic ciudata!" Automat se ataseaza apelativul: -ciudata-. Zimbesc din nou! Chiar asa m-am nascut (si nu este vina mea), un pic ciudata si, din fericire, nu numai ca-mi accept conditia, dar o si imbratisez!

Eu, mai degraba, nu-i inteleg (fara sa-i judec) pe acei fluturi sociali, pe acei oameni care nu pot trai decit inconjurati in PERMANENTA de altii, nu inteleg oamenii care nu pot dormi singuri o noapte, pentru ca le e teama de intuneric si singuratate... Vai ce tragedie, ce boala grea! "Cu siguranta" se poate muri din asta (nu-mi amintesc sa fi auzit de cineva care a murit de insingurare-singuratate). Si uite asa am ajuns la concluzia ca, de fapt, specia umana este frumoasa si curioasa in varietatea si individualitatea ei. Daca am fi cu totii identici, am muri de anosteala si banalitate, nu-i asa?

Ianuarie

M-am nascut intr-o noapte de ianuarie! Unele ianuarii au fost zbuciumate, geroase. Altele, luminoase si calde. Ca cea de acum! S-ar putea sa devina una dintre lunile mele preferate, chiar daca in fiecare ianuarie mai cresc cu un an. Se pare ca e adevarat ce mi se-ntimpla, anume, "infloresc" si-mi pare rau! Dar in urma acestei descoperiri, parca traiesc si mai din plin zilele care duc la saptamini, saptaminile care duc la luni, lunile care duc la ani. Tot ce vreau este sa fiu sanatoasa tun ca pina acum, sa cochetez cu viata care parca a innebunit de se duce ca un val-virtej. Duca-se!

Fara vreo ezitare o sa ma napustesc in virtejul ei, sa-i simt forta si strinsoarea. Un lucru bun atunci cind "infloresti" este ca nebuloasele si angoasele se mai diminueaza, indiferenta fata de oamenii marunti si goi creste, nu te mai afecteaza asa grav putoarea anumitor caractere din jur, nostalgiile se controleaza mai usor, fostii se transforma in niste pitici transparenti, accepti fara confruntare ca unii prieteni vechi nu au fost si adevarati, afli ca dragostea matura este cea mai frumoasa, iar sexul deplin si hranitor. Ianuarie, luna in care m-am nascut...

La la la diri diri da!

May Christmas joy remain with you to brighten up the New Year too! La New York avem un Craciun pe gustul meu, tomnatic si nu unul inzapezit cu sanie si zurgalai, un Craciun asa cum imi place, armonios si linistit, fara parfum de sarmale, cirnati spinzurati in brad sau intinsi in farfurie ori butoaie cu varza murata. Cine spune ca trebuie sa taiem purcelul, sa mincam soric si sa facem racituri, sau sa mergem cu plugusorul, ca sa simtim Craciunul?

Orasul straluceste pe acorduri de muzica, dragostea in alb si negru rataceste-n aer, mirosul de castane coapte se imprastie, oamenii au un spirit saltat, in timp ce contul in banca li se goleste, dar hei, o data pe an se celebreaza Mos Craciun, asadar sa vina cadourile alea odata, cit mai multe si mai scumpe (rid, dar... cum sa spun eu, vorbesc serios).

Va sarut, imbratisez si sa ne regasim cu bine in fabulosul 2012 cind...o sa fie si mai frumos, nu-i asa? Cu drag, Ina

AICI am mai adaugat fotografii facute zilele astea.

Later Edit: Iata si ultima mea activitate artistica, sa dati sonorul mai tare:)

New York, 16 decembrie, ora 21.42

Ma desfasor si comport diferit cind sint la serviciu si cind sint inafara lui. Sint cumva inchegata in doua personalitati: cea de la serviciu este mai organizata, mai discreta, mai distanta. Cea din sfera personala este mai imprastiata, mai aiurita, mai curioasa,

Cu toate astea, nu-mi prea place sa aud secretele murdare ale nimanui sau evenimentele prea dramatice din viata cuiva. Ma sperie si indispun. De aceea nu citesc ziarele, nu ma uit la TV. Din pacate, nu am scapare de fiecare data, cum a fost zilele astea cind fara sa vreau ochii mi-au ramas proptiti pe o pagina de ziar care descria sfirsitul absurd si groaznic al unei femei zdrobita de un lift care si-a pierdut controlul, in timp ce alti doi oameni au fost martori la scena oribila. M-a durut capul toata ziua si m-au luat toate depresiile.

Eram deja intristata de citeva zile, in care o colega s-a gasit tocmai pe mine sa ma ia drept confidenta si sa-mi dezvaluie despre cum copil fiind,(la 8 ani) a fost molestata sexual de un unchi de-al ei. Zile in sir ma tragea intr-un colt sau venea aproape de mine sa-mi spuna despre traumele ei. Nu usor mi-a fost sa o incurajez sau sa-i spun cuvinte alese. As fi vrut sa nu stiu lucrul asta nefericit, intim si grotesc despre viata ei, nu sint puternica suficient sa aud astfel de drame, nu prea stiu cum sa raspund la auzul lor. Ma las afectata de ele, noaptea mi se strecoara pe furis in vis sa mi-l tulbure...

Simt uneori cum toate murdariile si nefericirile care se intimpla prin lume se pun pe umarul meu si ma ghebosesc de greutatea lor. Lumea prin ochii mei o vreau roz, albastra, calda, lina, usoara, o vreau muzica, poezie, primavara, dragoste...

PS: AICI am pus citeva fotografii noi. Chiar daca nu postez ceva nou pe blog, pe albumul foto flickr, o sa pun poze mai regulat decit scriu pe blog, asa ca, daca vi se face dor de mine click pe link-ul din stinga de sus-my photos-. Va sarut, va imbratisez! Cu drag, Ina

Bau!

La New York a venit iarna! Aud cum trosnesc lemnele in soba.Dar stiti deja, nu? In inima mea e primavara! Azi am avut totusi o zi obositoare care a inceput cu metroul new-yorkez. Am stat o ora blocata in tunel, intr-un vagon cu new-yorkezi autentici, animati de o personalitate inflacarata si pasionala. Cu nervii fututi la maximum din cauza ca metroul nu mai pornea, 2 au inceput sa se certe intre ei. Asa cum vedem, uneori, prin filmele cu nebuni, au inceput sa ne incurajeze pe noi, ceilalti care doar ne roteam ochii si strimbam din nas iritati : "There is no way out, people! We all gonna die in here! Mother fucker! Fuck MTA! Fuck this shit!" Asa poate arata o zi obisnuita din viata unui locuitor al orasului indragit de mine. O ora sa stai inchis in tunel, fara sa primesti vreo informatie.

Cine zicea ca-n America e mereu roz, e clar ca se uita la multe filme americane. Este si negru, fix ca-ntr-un tunel de metrou. Nu vreau sa-mi imaginez cum s-ar fi derulat scena, daca vagonul in care ma aflam era prea plin si nu aveam loc si eram nevoiti sa stam lipiti unii de altii, sau, daca se nimerea un cersetor tipic, cu miros care te face sa lesini sau sa o iei la fuga. Cei care nu locuiesc in NY, ar trebui sa stie ca, atunci cind vad un vagon gol de metrou sa nu se bucure si ingramadeasca sa intre in el, pentru ca, motivul pentru care e asa, este pentru ca acolo este un homeless care nu s-a spalat de un an de zile. Si toti au fugit in alte vagoane!

Dar cei care ma stiti de citiva ani, imi cunoasteti dragostea pentru orasul NY cu toate defectele si neajunsurile lui. Desi la un moment dat m-am speriat ca daca scoate vreunul pistolul si-mi trage un glont in fund si mor nevinovata, chiar acum cind am zis ca soarele danseaza pe strada mea, toate glasurile agitate si ridicate, s-au potolit, odata cu auzul rotilor de tren. Din fericire, a fost doar un incident, care apare, citeodata, pe liniile metroului din NYC. Dragii mei, ma duc sa ma culc, daca am scris ceva gresit, puneti, va rog, pe seama grabei si a oboselii, nu mai stau sa vad ce am scris. Am avut chef sa bat un pic cimpii pe blogul asta si sa povestesc pe scurt aceasta patanie de astazi. Noapte buna! Cu drag, Ina