marți, 22 septembrie 2015

Oile


Intr-o noapte foarte calma ce gazduia cea mai prietenoasa luna, undeva intr-o padure, un ciine rebel a speriat un grup de vreo zece oi care, imbulzindu-se de spaima, au reusit sa evadeze din vizuina amenajata cu grija de stapinul lor. Ciobanul zguduit de nenorocire, a alergat dupa ele, incercind sa le opreasca, sa le linisteasca si sa le indrume inapoi spre salas. Mioarele, tinerele infricosate erau singura lui bogatie. Intunericul si spaima ii ingreunau fuga dupa rumegatoarele lui frumoase cu blana aurita. Luna isi strimbase zimbetul, stelele se ascunsesera, noaptea se umpluse cu vocile triste ale mioritelor si strigatul gros al ciobanului. Ce haos, ce disperare!

Au alergat prin intunericul dens, urmindu-se in nestire una pe cealalta si, tamponindu-se, au ajuns la marginea unei prapastii. Prima oaie s-a uitat in jos, analizind golul funest ce i se intindea in fata ochilor si, increzatoare, a sarit. La fel a doua, a treia...Toate au urmat-o pe prima. Fix ca oile. Buluc! Behehe. In noaptea aceea, ciobanul  isi pierduse mintile. Era ciobanul fara oi, era sarac! In ochii lui, ciinele era singurul vinovat. Si-a pregatit pusca si, fara mila, l-a impuscat.

***Este o scena dintr-un film vazut din intimplare, scena care mi-a placut mult si care a pus in imagini vorba spusa de noi, pamintenii, cu tonalitate ironica: "ca oile!" Scena  m-a dus cu gindul nu doar la neghiobia oilor si la personalitatea care le lipseste, ci si la acei oameni (multi, foarte multi) care urmeaza multimea (turma) doar pentru ca... asa le dicteaza ea. Behehe.

Niciun comentariu: