marți, 27 iulie 2010

Arsita in New York City!!!

Ce liniste s-a asternut aici. E timpul sa facem niste galagie, mai ales ca arsita a dat buzna in NYC, motiv pentru care beau multa apa si dorm la amiaza ca un nou-nascut. Da, m-a toropit fierbinteala verii lui 2010, dar nu ma pling. Iubesc toate verile! ***Va amintiti de fantezia mea cu un pictor care sa-mi traseze nudul, nu? Da, am eu fantezia asta de ceva vreme, cu un pictor care ma trage-n pensula, ulei si acuarela. Ei bine, deocamdata nudul asta al meu, este sub forma de schita, urmeaza finalizarea, cred ca luna viitoare sau Septembrie, nu depinde doar de mine. Sper sa nu ma transform intr-o rubiconda pina mi se face si mie un nud. In orice caz, o sa revin cu un later edit la acest post, cind primesc schita respectiva. Oare ce-ar mai fi de spus? Dupa citeva saptamini sau chiar luni de analiza si reflectie, am ajuns la concluzia, dar mai ales am simtit, ca e timpul sa pun punct unei povesti ce a tinut aproape 3 ani. Si stiu ca de data asta nu a mai fost vina mea si in sfirsit sint pe partea cealalta a baricadei si recunosc, parca imi place mai mult, asta si pentru faptul ca ma saturasem sa fiu eu vesnicul vinovat si acuzata de fapte nu tocmai nobile. In orice caz, eu traiam cu impresia ca toti barbatii sint niste fiinte minunate, cind colo, abia acum inteleg femeile care afirma: barbatii -este- niste porci ha ha ha. Si e adevarat, barbatii pot fi niste creaturi dizgratioase, carcase sparte, care nu stiu sa piarda si nu au barbatia sa-si recunoasca grosolania. Este bine sa stii sa te descotorosesti de ei la timp. O doamna draga mie, mi-a marturisit asa: "draga mea, barbatii se impart in doua categorii: barbati suportabili si barbati insuportabili!" Ouch! Cam radicala clasificarea asta, nu credeti? Dar un lucru mi-e clar: nu pot tolera minciuna, infidelitatea nici atita! Si in privinta mea, cel mai important este ca am inima si mintea libere acum si sint mai deschisa si pregatita ca niciodata sa intru in adevarata si responsabila etapa a vietii mele, mai ales ca am aflat in sfirsit ce anume vreau si cum vreau. (mi-a luat ceva timp, e adevarat). Mai clar decit imi este acum, niciodata nu mi-a fost. Deocamdata m-am intors la "mine" din nou si marele meu noroc a fost ca am invatat cum sa jonglez cu a fi doar cu mine si sa ma bucur pur si simplu: stiu sa calatoresc singura, sa dorm singura, sa ma iubesc singura, sa-mi car singura sacosa cu pepenele de 5 kg, sa pling singura, sa zimbesc singura, sa-mi platesc singura toate facturile, sa maninc singura, sa visez de una singura, sa-mi schimb singura becul cind face pac sau poc... Desigur, orasul in care stau m-a ajutat intotdeauna. Nu degeaba am visat sa traiesc in el. Apropos, luna viitoare se fac 12 ani de cind m-am mutat aici. Eu zic sa celebram, asa ca va astept! Nu uitati sa-mi spuneti ce tort preferati: de inghetata sau normal...cireasa de pe el sint eu, desigur. Asadar, sint curioasa sa vad cine o sa ma infulece. Oh, sa nu uit, m-am facut vegetariana. Ma simt grozav. Am mai bine de 2 luni de cind nu am mai mincat carne, mincam doar pui si curcan, oricum, but not anymore.
***Vreau sa merg la amish country. "(The Amish are known for simple living, plain dress, and reluctance to adopt modern convenience)". Ati fost vreodata?*** Si pentru ca iubesc era anilor' 80 si cumva sint ancorata in trecut, va propun sa uitam citeva momente de Lady Gaga si sa ascultati cu mine acest cintec. Vi-l amintiti, nu? Eram in clasa a saptea. Va sarut cu drag, Ina

PS: Citeva fotografii noi AICI

LATER EDIT: Nude in progress. Ma dau doar jumatate. Atit!

40 de comentarii:

Anonim spunea...

eu, impreuna cu restul porcilor, asteptam nudul cu nerabdare.

ina bixade spunea...

Vaai, anonim, pai se poate? nu trebuie luat personal.Am uitat sa specific ca personajele de sex masculin care ajung pe blogul asta se se exclud. Si apoi eu nu am facut barbatii porci, ci mai degraba carcase sparte! E mai metaforic asa:)

Monica spunea...

pai daca te-ai facut vegetariana ca mine in decembrie nudul nu se face gras!:)
aici era frig si iar frig, suntem in aceeasi emisfera deci chiar ma asteptam la niste caldura, asa, de vara. cand colo, 12 grade, ploaie de 10 ore numarate pe ceas de altii mai rabdatori. ca urmare, azi, in maieu, bluza de lana si jerseu de lana am infruntat 28 de grade in masina, asa, pe la ora 14, cand frigul s-a uitat pe calendar si si-a dat seama ca mai la sud e iarna.
vreau si io la amish, in tabara de vara. or face asa ceva sau sunt reluctants si la asta?

ina bixade spunea...

monica: aici sint niste calduri, de mai am un pic si ma culc cu AC-ul. Eu nu am inteles niciodata unde e locul tau stabil, sint atitea orase, tari afisate la tine:) te pup

tot anonimu spunea...

tot ce am vrut sa spun in comentariul de mai sus e ca astept nudul. nici o treaba cu metafore, atacuri personale. groh!

Monica spunea...

acusşica(ahorita, ahorita!) sunt in Mexic(or mai trece doi ani cand om pleca)

Ionouka spunea...

Aaaah, Ina nud, can't wait!
Si cu vegetarianismul, care-i faza? Tre sa ne explici mai multe.
Misto fatuca, eu o preferam insa pe Sandra, pe muzica ei imi faceam in scoala generala exercitiile la sport si intotdeauna luam 10!

Anonim spunea...

draga Inuca,in sfarsit un pic de viata,de miscare,energie new-yorkeza!!!Ca imi lipsea,pe bune!!Cate schimbari!!!^Principalul e ca esti bine,echilibrata!!!Si vreau si eu la amish,ar fi asa ca o calatorie in timp...Hai te pup!!E.

ina bixade spunea...

hei, ionouka, am tinut demult sa renunt complet la carne, in primul rind pentru ca nu mincam des oricum si in al doilea rind, am tot citit despre cite chimicale contine, nu doar carnea in sine cind este procesata, dar chiar animalul cind este taiat, elimina niste toxine, pe care ulterior, le preia omul cind maninca carnea respectiva. Maninc doar peste, deci nu sint gelul ala cu dieta strict vegetariana.
Cu privire la samantha fox, imi placea cind eram mica, iar melodia aia ce am pus-o aici mi se pare asa de vara, vesela si fun. Oricum, muzica pop dance a anilor '80 ma face mereu nostalgica. Si eu o preferam pe Sandra.

eugenia: si mie imi place ideea de amish, te transpune in alte timpuri, in plus, vreau sa cumpar mincare de la ei, e f. buna, naturala, neprocesata.

Anonim spunea...

Parca e a doua tentativa de dieta vegetariana,nu?Cat ai rezistat la prima?Esti perseverenta,asta-i bine.Ma bucur c-ai facut curat in viata ta,sper sa fie de bun augur si s-aud numai de bine.Pup,M.

Anonim spunea...

Scumpa,mea...noi ne-am auzit live...in direct si nu vreau sa ma repet,referitor la relatia ta!Imi cunosti opinia...asta e!Tu esti din fire o tipa independenta...asa ca eu cred, ca o sa-ti prinda bine o pauza.Referitor la faptul ca iti doresti sa fii vegetariana,te felicit!Dar cand spui carne...renunti la tot ce anseamna carne......nu????????:))))))))TE PUP C.

ina bixade spunea...

mihaela: prima tentativa nu mi-a iesit ptr. ca e mai usor sa gasesti chestii cu carne decit fara, si din comoditate renuntam usor la planul meu, dar acum ma descurc.

claudia: pai de aia ziceam ca nu sint genul ala strict de vegan, frate, daca nici peste, nici oua si nici lapte nu mai maninc,(sint unii vegetarieni care nu maninca nici astea) atunci ce mai maninc si eu? deci pestele nu se exclude. Sa stii ca motivul ptr. care am ales sa pun punct acelei prietenii, nu este din cauza ca sint eu o mare libertina,( sincer,mi-a cam ajuns portia de independenta) ci faptul ca nu pot fi cu cineva in care nu am incredere si care imi inseala asteptarile...hai va pup

Elena spunea...

E sigur: ma mut in NY (virtual deocamdata), deja la noi nu mai poate fi vorba de vara adevarata:(
In rest, eu iau de bune vestile de la tine, in contextul in care stii foarte bine ce vrei si nu accepti compromisuri doar de dragul de a nu ramane singura:)O "viata vegetariana" mi-as dori si eu... carnea de "porc" oricum nu imi place;)

ina bixade spunea...

elena: oh, nici mie nu-mi plac porcii, nici la propriu, nici la figurat:) te pup

ovi spunea...

ah... caldura asta... ce toropeste si trupul si sufletul... sleind vointa si lasand loc de visare... va trece... si va veni frumoasa toamna... abia astpet...
am fost pe la amishi... este interesanta viata lor... desi sincer nu inteleg incapatanarea de a nu se bucura de unele din modernitatile veacului... cel putin de electricitate si masina de spalat...
sunt adeptul mancarurilor sanatoase... mananc si carne... si da... cea de la amish este mai sanatoasa... dar si de la muslmani este tot asa de buna...
in glandele... la atlas mall... este o pita unde se vand produse amish... si in manhattan sunt doua magazine amish... dar recomand cupararea produselor de la ei de acasa nu de la magazine de pe aici...
astept sa-mi povestesti cum a fost...

Antoaneta spunea...

Nostima si convingatoare, ca de obicei. Stiu cine e doamna draga tie, si mai draga mie:) Si cred ca are dreptate. Mi se pare ca problema de baza este maturizarea, sau mai bine zis intarzierea ei. Asta-i determina pe barbati sa faca tot felul de lucruri absurde si sa nu-si asume responsabilitati.

Drum bun in continuare prin viata.

ina bixade spunea...

ovi: da, prefer sa merg la ei -acasa-, abia astept.

antoaneta: eram sigura ca vei deduce negresit cine este doamna draga, mai ales ca mi-a zis asa: "draga mea, i-am zis si Antoanetei, barbatul perfect nu exista" ha ha ha have va puuup

Anonim spunea...

Revin...:)))))))))))))chiar nu ai inteles cand am spus "tot ce inseamna carne"hi,hi,hi!PUP C.

ina bixade spunea...

ah, claudia, perversa cum esti, chiar nu m-am prins...dar am impresia ca abia acum...ce scirbosenie:)

Gabriela spunea...

Asteptam cu mare interes nudul, Ina draga:D. Fotografiile sunt superbe ca de obicei hihihi, iar tu curajoasa ca intotdeauna.

De fiecare care data cand o prietena ia decizii hotarate cu privire la viata ei, despartiri amoroase sau schimbari de tara (de cele mai multe ori radicale), eu nu pot decat sa sustin fapta.

Ce e mai bine, decat sa fii impacat cu tine, ca nu iti distrugi viata stand langa cineva in care nu ai incredere/intr-un loc care nu iti ofera nimic, stiind ca viata nu se mai poate repeta, ca sa mai incerci alte variante de stil de viata.

Asa ca nu te compatimesc, si nici tu nu ar trebui sa fii trista, daca stii ca ai putea sa fii fericita fara el. Ai grija de tine pana atunci. Te puuuup

PS : Pregatesc si eu o schita speciala cu NY <3

Zâna Bună Rău spunea...

Bine ai (re)venit în rândurile lacto-vegetarienilor, hai că nu e greu! Cât despre vizita la amish, mă amuz numai imaginându-mi-te :-)printre ei. Poate îți completezi garderoba cu o rochie din acelea lungi, largi și în culori pastelate. Sau o bonețică, cine știe?

ina bixade spunea...

gabriela: multumesc ptr. sustinere si astept schita ta:)

hei mariuca, chiar mi-ar placea sa-mi iau o bonetica. Te admir ptr. dieta ta sanatoasa si pretentioasa:)

bogdan spunea...

Daca vrei Amish sunt pe aici prin western NY cateva comunitati de astea (chiar la vreo 30 min driving time pe aici prin zona cred)

Pana una alta in 15 min am sters-o spre New York,NY, dar pe viitor poate aranjam un timeshare (gen "schimb pe perioada weekendului cazare la 30 min de amish trail cu cazare la max 30 min de Manhattan")

ina bixade spunea...

bogdan: Nu te-am mai vazut demult. Uitasem de tine:) Cu siguranta o sa ajung la amish country pina da frigul. Pe curind, vorbim!

iulian spunea...

Felicitari ptr. calegerea facuta(aceea de a nu manca carne).
"In orice caz, eu traiam cu impresia ca toti barbatii sint niste fiinte minunate, cind colo, abia acum inteleg femeile care afirma: barbatii -este- niste porci ha ha ha. Si e adevarat, barbatii pot fi niste creaturi dizgratioase, carcase sparte, care nu stiu sa piarda si nu au barbatia sa-si recunoasca grosolania"
Eu as pune "unii barbati pot fi..."
Oricum ,eu nu ma simt jignit.Inca odata vreau sa te felicit pentru alegerile facute.

ina bixade spunea...

iulian: Unii pot fi, e adevarat. Nu am fost specifica ptr. cei care fac analiza pe text, asa ca tine:)have a great summer

Lola spunea...

Stii ca porcul e leguma mea preferata, asa ca nu comentez despre dieta ta. La cat mananci tu chiar nu conteaza daca esti sau nu vegetariana. (sa-ti amintesc ca ai dat spanacul jos de pe pizza? LOL)

Ce vreau sa zic este ca ii cam idealizezi un pic pe amishi si mi-e sa nu fii dezamagita. Mancarea lor este naturala ca doar si-o cresc ei in ferme, dar de gatit o gatesc cam naspa (sosuri si prajeli). Desertul pentru care sunt faimosi, shoofly pie, este o crusta umpluta cu un fel de sirop de zahar (molasses), faina si unt.

Nici sa nu te astepti sa gasesti magazine cu bonetele LOL
In mare parte nu-s foarte prietenosi fata de turisti, chiar daca sunt amabili (mai ales cand e vorba sa le ia banii). Si personal, ii inteleg. De-aia am fost o data si nu am planuri sa repet experienta.

Privelisti minunate insa, fermele foarte frumos aranjate - sarmul vietii la tara.

ina bixade spunea...

lola: sint curioasa si eu cum e la amishii aia si cred ca de fapt tinjesc un pic dupa viata la tara, de aceea as vrea sa ma duc acolo, sa ma abat un pic de la agitatia din oras, sa vad o gaina, vaca, sau ce animale or fi pe acolo. Bine ca mi-ai zis de desert, nu o sa-l iau! te pup

Virtualkid spunea...

Am calatorit prin NY, impreuna cu fiul meu. M-am intrebat daca am sa reusesc sa-l ajut vreodata sa vada cu ochii lui.
Altfel spus, ne-ai furnizat material didactic pentru o lectie simpla.....

Metropolitan cosmetics spunea...

interesata de un schimb de banner sau link?

iulian spunea...

SI TU SA AI O VARA FRUMOASA!

EU NU ANALIZEZ BLOGUL NIMANUI,DOAR AM SPUS CE PUNEAM EU .
IMI CER SCUZE DACA TE-A DERANJAT.

Zuzu spunea...

Si eu mananc rar carne si, daca nu exista in alimentatie, nici nu ii duc lipsa. Eu pot trai f fericita numai cu branza, rosii, condimente (si paste!) :P.
Bine, si ceva dulce, din cand in cand. :P

Asa ca eu votez pt tort de inghetata ca sa sarbatorim cei 12 ani ai Inei NewYorkInei pe taramul fagaduintei hihihi

te pup

Anonim spunea...

La multi ani! Si eu sarbatoresc 9 ani de America luna asta :) si ma mut la New York pentru un an. Abia astept sa cunosc colturile orasului astuia.

ina bixade spunea...

anonim: la multi ani si tie si sper sa te bucuri de frumusetile orasului astuia:) si sa iti placa sa-i fii rezident, chiar si ptr. un an. va imbratisez pe toti. Ma grabesc acum!

health spunea...

dar de ce trebuie sa impartim in aceste doua categorii...femei si barbati?
sunt oameni suportabili sau insuportabili...oameni buni si oameni rai sau poate este vorba de noroc si ghinion cand nu gasim persoana potrivita si traim o viata cautand...

ina bixade spunea...

health: habar nu am despre ce este vorba:)

Liana C spunea...

Ina, ma gandeam la tine si iata iti las cateva randuri.Ma bucur pentru tine ca esti categorica atunci cand simti ca o relatie nu e ceea ce ar trebui sa fie.
Succes in vegetarism ... si apropo, reusit nudul.
Si te mai anunt ca vara aia a mea minunata e pe sfarsite, caci, probabil voi fi categorica pentru ca asa trebuie.

Iulian spunea...

Ina, numa' nu te transforma intr-o feminista convinsa...

Cred ca ai dreptate cand spui ca animalele au niste toxine...mai jos afli si cat de multe.
Este o replica geniala din "cel mai iubit dintre pamanteni":
" - Ba, tu stii cate toxine elimina porcul la taiere?"
"...?"
R: " - Enorm, enorm!"

ina bixade spunea...

liana: regret ca vara ta minunata e pe sfirsite, insa vor veni altele, cu mai mult soare...

iulian: cu privire la feminism, nu te preocupa, totul e sub control:)

Zuzele spunea...

Mai draga, ce-mi mai place de tine :)