Este aprilie! Este timpul florilor tinere care-si scot la iveala petalele vesele si ne zîmbesc. Cita viata! Ma gindeam la flori. Pe vremea studentiei, eram si eu o floare. Un baiat ma striga Panseluța. Uneori, ca alintul sa fie mai intens, imi zicea Panse.
Cînd venea la mine in camin, sa ma scoata la cantina sa
mincam la prînz, sau la o plimbare pe linga briza Dîmboviței,
ii lasam bilet in usa: "revin in 20 de minute!" Dar, dinadins, ma
intorceam seara tirziu. In biletul pe care mi-l lasa in usa, scria: "te-am
asteptat pina nu am mai putut... Ma intorc mîine".
Tachinarea se repeta.
Intr-o zi mi-a spus clar si raspicat ca nu sînt o panseluta, ci un vis urît. A mai
trecut timpul. Un alt baiat intilnit primavara care, initial, mi-a marturisit
ca sint cea mai mare dragoste a lui, in
cele din urma, mi-a strigat la ureche ca
sint cea mai mare dezamagire din viata
lui. Amindoi aveau dreptate! Nu eram floare, nu eram dragoste!
Eram vis urît, eram dezamagire!
Acum, nimeni nu ma
mai striga pe nume de floare. “Numele” meu
este Mademoiselle ( colegele de
la serviciu ma striga asa), sau Ina New Yorkina. Si da, imi plac aceste doua apelative. Cui ii
pasa de vise urite, sau deziluzii? Asadar,
sa mirosim primavara cu panselutele, cu lacramioarele ei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu