duminică, 3 octombrie 2010

Sa mai defulam si defilam




























Shhh, liniste, va rog, vreau sa ascult cum vuieste vintul care-si plimba agitat si nelinistit crengile pe linga fereastra mea. Asta este vocea toamnei, prietena mea urita si posaca, toamna, care a inceput sa ma trezeasca diminetile cu ploile ei zgomotoase si reci. Nu demult, cica, a fost o tornada la New York, care a facut ceva stricaciuni in anumite cartiere, (pomi rupti si cazuti pe masini sau case, geamuri sparte etc) din fericire, eu habar nu am avut, am dormit ca o nebuna, (o viata am si pe-aia o dorm), putea sa-mi intre copacul in casa si-n pat si sa ma trezesc cu nasul in crengile si frunzele lui, iar eu sa nu stiu de ce. M-as fi numit asa: fata care a dormit cu copacul.

Spuneam la un moment dat ca imi doream mult sa merg la amish country. Ii stresam pe toti cu: vreau la amish, vreau la amish, amish in sus, amish in jos, dar ma duce si pe mine cineva la amish? In cele din urma (ca nu stiu ce naiba, pina si chichinetele astea de dorinte nu mi se mai implinesc asa cu una cu doua, trebuie sa rabd si sa zbier la domnu' Univers sa se indure si sa ma ia in seama), mica dorinta a fost implinita, dar a doua oara nu m-as mai duce pina-n fundatura Pennsylvaniei. Mi-a placut sa revad cai, vaci, gaini, trasura cu cal, fintina, lanuri cu porumb, sa miros pamintul de tara, cimpul si linistea din el, insa abia asteptam sa ma intorc printre oameni, sa simt miscare in jurul meu, forfota. Gata, acum nu mai vreau la amish! Cumva nu mai suport linistea?***

In ultima perioada am avut pofta de lectura, astfel ca am terminat 2 carti: Mario Vargas llosa -Elogiu mamei vitrege- (dar mi-a placut mai mult cartea cu povestea acelei nesabuite) si Umberto Eco- Misterioasa flacara a reginei Loana-. Tot in ultima perioada, am avut mare chef sa merg la cinema si astfel am vazut- Wall Street- (imi place mult Michael Douglas, a carui performanta artistica o gasesc excelenta in filmul asta), -The Town-, - Buried-, and -Never let me go-. La al treilea film, desi sint iubitoare de filme thriller si suspans, nu stiu ce am cautat, claustrofoba cum sint, abia asteptam sa ies la lumina, dupa ce aproape 2 ore am ascultat si urmarit agonia unui barbat ingropat de viu.

Revenind la carti, urmeaza sa vina din Romania un drag prieten pe care l-am rugat sa imi aduca 2 carti ( ambele de Pascal Bruckner care este unul din preferatii mei) si anume: -Dezordine amoroasa- si - Iubito, eu ma micsorez- cel din urma, un titlu care te face sa zimbesti, insa daca il stii pe scriitor, cu siguranta intelegi ca nu a ales titlul la intimplare si are o insemnatate subtila. Dupa cum bagati de seama, mare lucru nu am sa va scriu, dar nu trebuie sa scriem numai despre lucruri mari, nu? Poate, ca fapt divers sa mai zic ca am participat la o clasa de nutritie ( se stie deja ca nu am imaginatie culinara deloc) si la o sedinta despre hartuire sexuala la locul de munca. Avocatul care a sustinut discursul a sfatuit asa: don't date anyone at the workplace. La fel gindesc si eu. (si pot argumenta). Voi? In rest, stelele si universul imi fac in continuare in ciuda, dar stiu ca in curind, imi vor face din nou pe plac, trebuie doar sa vreau neaparat si cu adevarat. Pina atunci, insa, nu merg nici inainte, nici inapoi, stau pe loc si torc la greu (ginduri frumoase). Acum ca eu v-am zis de poftele mele, voi ce pofte ascundeti? V-ati apucat de muraturi la borcan si de dulceturi? Doamne, cind ma gindesc ca eu in viata mea nu am pus o muratura sau un gogosar la otet. Si, daca tot nu am avut mare lucru de defulat, atunci poate am de defilat, (am impresia ca v-a fost dor de mine, sau nici cu asta nu am nimerit-o?) Asa ca, apasati...unde in alta parte daca nu pe acelasi buton, adica AICI

PS: Pe flickr am setat sa nu se lase comentarii, ca nu avem nevoie! Comentariile de pe blog sint importante. Va sarut cu drag!

33 de comentarii:

Liana C spunea...

Torci ganduri frumoase, draga Ina ...mi-a placut mult. Defulam din nevoia EU-lui nostru care cauta si asteapta si, iata, uneori defilam virtual in toata splendoarea noastra feminina ! Deci, sa ne bucuram pentru tot ceea ce putem sau vrem sa fim ... nu conteaza daca muraturile au fost sau nu au fost puse cu manutele noastre!
Si eu citesc ... Conversatii cu Dumnezeu - Neale Donald Walsch !

Anonim spunea...

Si la noi a venit toamna,e frig si ploua,insa aici n-a fost tornada(asta ne-ar mai lipsi).Imi place sa citesc,mai ales in anotimpurile reci,imi place sa stau la gura sobei,sa mananc floricele si sa savurez povesti de dragoste si dor.Insa,deocamdata citesc abecedarul,despart in silabe si fac socoteli pe numaratoare.Ureaza-ne succes,pup.P.S.ti-am vazut pozele,interesanta combinatie,esti unica,draga mea.(matusa)

ina bixade spunea...

iana: am auzit de cartea asta si poate ca ar fi timpul sa ma apuc de conversat si eu cu Dumnezeu, sa-l intreb ce se intimpla:)

matusa: iti urez succesuri:)(stiu si eu gluma asta romaneasca, vezi?) S-o inveti pe Ruxi sa desparta corect in silabe si sa socoteasca bine. Va pup

Zuzu spunea...

Si eu citit Conversatiile...
Foarte frumoase carticelele.

O fi toamna prietena ta posaca, dar uite ca te inspira frumos.

Mie toamna aia ideala, racoroasa si colorata, inmiresmata si melancolica imi place. Dar vine mereu la pachet si cu ploile urate si reci, cu vant si zgribau, cand, in sfarsit, poti sa te cuibaresti intre paturi, cu ceai cald si poate o companie alaturi...
Nu e asa urata toamna, de noi depinde!

Se pare ca tot mai multa lume s-a reintors la lectura in perioada asta, ceea ce e bine.

O duminica frumoasa de toamna iti doresc!
Muuaaak

ina bixade spunea...

zuzulina: o melancolica cum sint prin natura, e un paradox ca imi displace toamna, care te invita chiar la asta: la melancolie:) te muahhh si eu:)

Simona spunea...

Bravo Ina, vezi ca se mai gaseste cate ceva de spus?
O toamna placuta!

Anonim spunea...

Tu, Ina..nu stiu ce sa-ti scriu...sincer! Mi s-a racit creierul odata cu vremea.Si cand ma gandesc ca astia au anuntat o iarna foaaarte grea si geroasa..mmmm...imi vine sa ma cuibaresc intr-un fotoliu si sa intru in hibernare pina de ziua Mariei,pe 10 aprilie,hi,hi,hi...pe bune!!!!Referitor la cartea "Conversatii cu Dumnezeu"...stii ca ti-am povastit de ea...ar trebui sa o citesti,ti se va schimba viata, crede-ma!!O sa revin daca imi mai coace mintea ceva...ok?te pup..C

ovi spunea...

ce bine e sa dormi... si multe sa nu stii...
la mine.. prin vecini... se zice ca a fost vantul cel mai rau... si da... a a fectat parcul saracindu-l de pomii cei mai mari... le duc dorul... 9am pus poze pe blog cu dezastrul asta)
amish... si totusi friptura cu carne de la ei este cea mai gustoasa... de ce oare??? poate de la felul cum hraneset animalele...
altfel... nu le inteleg hotararea sa nu se bucure de anumite modernitati... care noua ne sunt indispensabile...
ascund pofta unui concediu... sper sa fine luna viitoare...
muraturi... nu sunt catre vrei si de care verei la magazinul grecesc titan... de ce sa te chinui???
spor la citit... iti doresc...
ca la poze ai... si asta ma bucura...

ina bixade spunea...

simona, o toamna aurie si tie:)

tu claudia, ce tot atita te freci la cap ca nu stii ce sa scrii? ai zis foarte bine ce ai zis:) o sa citesc si eu cartea aia, trebuie sa ma conversez cu Dumnezeu sa vad ce se mai intimpla in gradina lui:)

ovidiu: Am vazut acum pe blog la tine imaginile de la tornada. Nu pot crede ca eu am dormit si nu am auzit nimic, mai ales ca am un copac mare in fata geamului, care, ce ma bucur ca nu s-a lasat invins de turbata tornada:)

Anonim spunea...

draga Inuca,aici e inca timp placut,e cald,mi-am cumparat nuci si mere ca sa simt^parfum de toamna...M-as defula cu actiuni violente asupra unor agenti imobilieri care ma fac cu capu'in ultimele zile..In rest,esti o fashionista ca de obicei,te pup!E.

ina bixade spunea...

eugenia draga, nervi tari in continuare si bafta sa gasiti ceva frumos si pe plac!

ovi spunea...

ca sa vezi cat pierzi... cand nu imi vizitezi blogul... nu stii ce se intampla in oras...
:P)
da... bine ca a rezistat pomul de la fereastra ta... la primvara va gazdui psarelele care-ti ciriesc in geam...

Gabriela spunea...

Te simt parca putin mai impacata cu tine si mai linistita, nu te mai agiti asa mult. Ceea ce e bine, pentru ca poti sa te bucuri mai mult de ce te inconjoara, si la fel de simplu chiar si de o carte citita, care te ajuta sa-ti analizezi gandurile mai bine, de povesti care-ti linistesc sufletul.

Scrii frumos, asta-mi place cel mai mult la tine.

drstoica spunea...

Pfff... ce toamna literara te invaluie!... Cu parfumul placut colorat in cald si bine, chiar daca tu vrei sa subliniezi contrariul. :)
Pe-aici, tornadele sunt doar sociale. In rest, remarc absenta soarelui care ne tot lasa in compania gradelor putine si amarate.
As da urmatoarele doua luni pe una singura de vara. Sa uit din nou de haine multe, sa-mi sterg sudoarea de pe frunte... (m-a facut mama Cosbuc, vezi? :)) Hop! si m-am trezit, gata. :)

ina bixade spunea...

Ovi: da, uitasem ca blogul tau nu este numai unul de poezie, dar furnizeaza si stiri de ultima ora:)

Gabriela: cu mine sint impacata demult, cu altii nu ma prea impac:)

mai Cosbuc, ca ai adus vorba de haine groase, aseara imi cautam disperata sosete prin sertare si bluza groasa, numai eu stiu ce sila imi este de sezonul care se apropie, dar...il depasim noi si pe asta. Hai va pup

motanes spunea...

Cu toamna asta, e nasol că nu mai vezi sfârcuri prin bluze nici în libertina Românie...

Anonim spunea...

Se pare ca-ti prieste aceasta toamna, se simte liniste in randurile scrise :) si daca nu ai auzit nici furtuna...... clar! La noi a venit caldura, pe care nu am avut-o in vara. De o saptamana vremea e superba!
Cu dulceata si muratutile nu ma pot lauda, ca nici eu nu am facut niciodata, dar mi-a adus mama cate un borcanel din fiecare :)) ! Te pupic, Gia.

ina bixade spunea...

Motanes: Iata de ce iti pasa tie: de sfircuri. N-ai decit sa-ti pui pofta-n cui pin' la primavara-vara!:)

georgiana: Tu esti o norocoasa si o rasfatata. De muraturi nu mi-e pofta, dar ca ai adus vorba, mi-am amintit si mi s-a facut pofta de dulceata de fragi...cum facea tanti Cici (of).

amalia spunea...

nici eu n-am pus in viata mea nicio muratura. O fi de bine sau de rau :))) ??

ina bixade spunea...

amalia: nu stiu daca e de bine sau de rau, dar arata cit de gospodine sintem:)

Falvo spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

Elena spunea...

nu este toamna in preferintele mele de anul asta:( e o toamna atat de friguroasa, brrrr:(
Si pentru ca oboseala e maxima, m-am lasat de sportul numit "muraturi", anul asta chiar nu am pregatit nimic pentru toamna! ma bazez pe rudele mele:))
te pup si sper sa fie altfel de toamna la tine (pozele sunt mult prea... faine;))

ina bixade spunea...

elena: pozele sint faine, dar toamna mea nu prea:) pofta buna la muraturi

d spunea...

Faina descrierea toamnei ..nu stiu de ce dar mie imi place si cred (nu sunt convins) ca e anotimpul meu favorit !
O fi de la locurile in care traiesc ..

Concurs Invisible spunea...

Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

ina bixade spunea...

Dan, sint multi oameni care indragesc toamna, asa cum eu iubesc primavara si vara. Oricum, Colorado e frumos pe toate anotimpurile, eu am fost acolo vara si mi-a placut.

Anonim spunea...

Emotion d'automne -NICHITA STANESCU.

L'automne est revenu,
couvre mon coeur de n' importe quoi,
del'ombre d' un arbre, ou plutot, de ton ombre a toi.
...Je crains que parfois je ne te vois plus,
que, bien minces, me poussent des ailes jusqu'au nues,
que tu te caches dans un oeil etranger
qui, pareil a une feuille d' absinthe, en lui va te fermer

Et alors je me tais, je m'approche des pierres,
je prends les mots et je les noie en mer.
Je siffle la lune, et je la fais se lever et je la transforme
dans un amour tout enorme.
http://www.youtube.com/watch?v=SbT-9_mdx8c.

ina bixade spunea...

Anonim: multumesc pentru -Emotie de toamna-.

light play spunea...

really, ti-a placut la amish? mie mi s-a parut tare deprimant, mai ales copii aia care aratau ca o specie degenerata.

in alta ordine de idei, mie imi place la nebunie toamna, mai ales aici la Toronto unde e calda si colorata.

ina bixade spunea...

Da Alexandra, mi-a placut. Si imi place portul lor simplu, imi plac bonetele alea pe care le poarta femeile pe cap. Bine, mi-a placut asa in scurta vizita, nu as rezista mult in pustietatile alea. O toamna colorata in continuare, iti doresc!

Site Brasov spunea...

Doriti ca blogul dumneavoastra sa arate altfel? Doriti sa nu mai pierdeti datele de pe blog fara a le mai putea recupera, vreti sa treceti la un domeniu la comanda si sa aveti mai multi cititori sau vreti sa faceti bani din reclama?
Echipa Site Brasov va poate oferi toate acestea cu preturi incepand de la 99 RON.


E-mail: site_brasov@yahoo.com

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=Oj0VBGKCZRY

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=Oj0VBGKCZRY Te imbratisez cu drag,Elena.