Sertarul

A venit si cucoana toamna! Eu ma uit la ea si ea la mine. Ne intelegem din priviri, mai ales ca avem o trasatura comuna: amindoua ne scofîlcim! Acum o iubesc! Cu ani in urma, cind eram copilul matur-fata tinara, toamna imi tulbura tihna si-mi chinuia zilele...

Toamna ma amageste! Ma trezeste in timpul visului si ma invita la vechile trairi. Am un sertar in care, din cind in cind, mai intru sa dau de scrisori vechi, de sentimentele care, cindva, mi-au apartinut. Le recitesc, le pipai pulsul, rîd înfundat sau oftez si le inchid la loc in intuneric. Aseara, cind vintul batea frunzele, m-am dus in sertarul cu amintiri. Eram curioasa sa redescopar tașca tineretii mele, a copilariei mele mature. M-am intors  in toamna anului in care intrasem in clasa a patra. La ora de desen, tema a fost " toamna". Eram copilul stingher, timid si fara indeminare, care a desenat cele mai imbatrinite frunze si cea mai posaca natura. O toamna  sugrumata de prea mult ruginiu...Eram un copil singuratic, pesimist si fricos. Toate toamnele mi-erau urite! Sufeream pentru ca nu stiam sa le desenez...