Vagonul

Astazi este vara! Mi-am pus rochie si sandale. Dimineata in metrou ( metroul new yorkin fiind un loc cu tot felul de caractere, fizionomii, preocupari si comportamente) barbatul linga care m-am asezat intimplator, mi-a zis: "have a wonderful day. I love your perfume!" Mi-am zis in gindul meu: "oh, cred ca am inceput bine ziua asta".

Dupa ce barbatul navetist care m-a mirosit, a coborit din vagon, linga mine s-au asezat doua fete care isi etalau afectiunea matinala, una fata de cealalta. Parea ca toata lumea era a lor si numai a lor. Unii citeau, altii ascultau muzica la casti, unii isi butonau ecranele luminoase. Eu ma uitam la barbatul de pe bancheta din fata mea,( intotdeauna mi-au placut barbosii) el se uita intens la cele doua indragostite, asteptind parca sa li se alature.

Tot urmarind atmosfera si expresia din ochii lui, imaginindu-mi scene interzise, (gaaangbaaang) am uitat sa cobor la statia la care aveam nevoie. Metroul fiind expres, nu a mai oprit decit la capatul lumii. Am intirziat la serviciu 30 de minute. Morala: nu-ti folosi imaginatia erotica dis-de-dimineata, in metrou, in drum spre slujba cea de toate zilele. S-ar putea sa dai explicatii sefului.

Panseluța

Este aprilie! Este timpul florilor tinere care-si scot la iveala petalele vesele si ne zîmbesc. Cita viata! Ma gindeam la flori. Pe vremea studentiei, eram si eu o floare. Un baiat ma striga Panseluța. Uneori,  ca alintul sa fie  mai intens, imi zicea Panse.

Cînd venea la mine in camin, sa ma scoata la cantina sa mincam la prînz, sau la o plimbare pe linga briza Dîmboviței, ii lasam bilet in usa: "revin in 20 de minute!" Dar, dinadins, ma intorceam seara tirziu. In biletul pe care mi-l lasa in usa, scria: "te-am asteptat pina nu am mai putut... Ma intorc mîine".  

Tachinarea  se repeta. Intr-o zi  mi-a spus  clar si raspicat  ca nu sînt o panseluta, ci un vis urît. A mai trecut timpul. Un alt baiat intilnit primavara care, initial, mi-a marturisit ca sint cea mai mare  dragoste a lui, in cele din urma,  mi-a strigat la ureche ca sint  cea mai mare dezamagire din viata lui. Amindoi aveau dreptate! Nu eram  floare, nu eram  dragoste!  Eram  vis urît, eram  dezamagire!   

Acum,  nimeni nu ma mai striga pe nume de floare. “Numele” meu  este  Mademoiselle ( colegele de la serviciu ma striga asa), sau Ina New Yorkina.  Si da, imi plac aceste doua apelative. Cui ii pasa de vise urite, sau  deziluzii? Asadar, sa mirosim primavara cu panselutele, cu lacramioarele ei…

Îndrăgostita

“You know you're in love when you can't fall asleep because reality is finally better than your dreams.”

Am dat nas in nas cu Dorota, o fosta vecina, poloneza, in floarea vîrstei de 60 de ani. Era pe fuga, coafata, rujata si cu floare la ureche. Indiscreta cum sînt, uneori, am intrebat-o care este motivul grabei, dar mai ales al florii de dupa ureche si al muzicii din vocea ei.
In 20 de minute urma sa se intilneasca cu un barbat. Isi regasise pe faimosul facebook prima ei dragoste de pe vremea adolescenței si, pentru ca acum amindoi sint singuri, au hotarit sa continue  idila lor demult intrerupta. Era un pic ingrijorata ca, intre timp, posteriorul i-a mai crescut si pleoapele moi i-au cazut, dar increzatoare ca el o va placea ca atunci, cind o curta la 17 ani. Si cîte aveau sa-si marturiseasca, cîte săruturi de recuperat...

Matilda

Pe Matilda am cunoscut-o acum 15 ani. Oare exista o femeie mai joviala si mai optimista decît ea? (ma intrebam). Desi era farmacista ca profesie, lucra intr-un magazin de lux, pina urma sa-si echivaleze studiile. Era blonda, cu parul scurt, ochii  mici si nasul foarte mare. Nu mai vazusem un nas feminin asa de mare.

Dar tocmai trasatura asta o facea deosebita si cu un farmec aparte. Era foarte generoasa si prietenoasa, iar optimismul ei pentru viata nou inceputa in New York, era gigantic. Imi placea sa stau pe linga ea, pentru ca ma facea sa visez, imi dadea speranta...Era mereu cocheta, gatita, cu haine frumos croite pe silueta ei armonioasa. Eram convinsa ca destinul ei va fi plin cu lucruri bune, iar hotaririle pe care le va lua, ii vor rotunji viata in noua ei tara. Venea din Albania.

Intr-o zi, legatura noastra a fost rupta brusc, fara o lamurire. Telefonul ei fusese scos din functiune, mesajele pe care i le scriam, ramineau fara raspuns. Nu mai stiam nimic de ea de opt ani. M-am gindit, la un moment dat, ca poate a murit. Oamenii se nasc. Oamenii mor. Oamenii dispar pur si simplu...

Acum doua seri, mergeam absenta pe o strada. Ma indreptam spre casa cind, in dreptul unei cladiri mi-a atras atentia o femeie blonda, cu parul scurt, ochii mici si nasul foarte mare. Hainele de pe ea erau vechi si rapciugoase, iar in spate cara un sac mare din plastic cu sticle pentru reciclare (5 cents pe sticla, in NYC). Am stat citeva minute sa o urmaresc, sa-mi recapat calmul, sa-mi stapinesc mirarea si emotia. Era Matilda, cea care, cu ani in urma,ma sfatuia sa visez, sa am speranta. Am alergat emotionata spre ea, sa o opresc, sa-i vorbesc. Eram contrariata de  transformarea ei la care nu m-as fi gindit vreodata. Ce infatisare!

Ne-am imbratisat cu durere  si am trait o seara in care  aveam sa aflu de marile ei sperante...înfrînte... Matilda!

Cizmarul

Ma simt neobisnuit in pravalia unui cizmar. Gasesc locul lui de munca unic, diferit. Privind la sutele de pantofi stricati care zac pe rafturile bine organizate, ma intreb cine i-a incaltat si descaltat, pe unde au umblat, pe ce drumuri prafuite  s-au zdrentuit.

Cizmarul pe care-l cunosc este rus, un brunet cu sprîncene întunecate, dense, cu o privire deloc timida. Intrata in dugheana lui, sint parca transpusa intr-un secol vechi si uitat. Muzica este ascultata la un radio bătrîn, cu sonor ragusit, pe o masa acoperita cu o broderie tolănesc ziare prafuite, o vaza cu flori din plastic. Nările îmi sînt pline cu un miros greoi de crema de pantofi, iar cind ii urmaresc mîinile, descopar o grosime si o asprime care ma intriga.    

Cu acele mîini, repara si infrumuseteaza stricaciunile, lustruieste si astupa gaurile din talpile pantofilor. Pe o engleza ruseasca si raspicata, imi transmite pretul. Ma taxeaza 45$ pentru niste fîșii subtiri dintr-un fel de cauciuc, aplicate pe talpa noilor mei papuci, sa ma ajute sa nu alunec. Ma asigura ca munca lui este de calitate si rezultatul durabil.

 Imi plac momentele mele petrecute in acel univers dezordonat si haotic al papucilor tociti si schiloditi. Cizmarul meu  stie cu exactitate unde este fiecare unealta, cui, fermoar, ciocan.

Cînd pantofii imi sint reparati, dupa vreo 3-4 zile,  imi lasa mesaj pe telefon, cu o voce barbateasca care suna ca o porunca:
"This is your shoemaker. Your shoes are ready. You can come to pick them up. Okay, Bye".
feeling happy cu papucarul din new york city

Născocire

Îmi place sa-mi imaginez lucruri de tot felul cu un barbat pe care-l stiu doar din povesti. Nu l-am cunoscut niciodata. Cit mi-ar fi placut! Vorbea mult si bine, scria fara intrerupere, lăudîndu-se cit de sexual este cind, in realitate, era destul de pasiv, deloc ahtiat dupa actul erotic in sine. Daca m-as fi nascut in timpul lui, as fi trait in nestire cu el, egoisti si liberi, dar purtind unul altuia serioase sentimente.

Saraci cum am fi fost, am fi mincat doar dragoste, am fi baut doar apa chioara si am fi criticat nefericiti si fara oprire lumea in care ne-a fost dat sa fim. Ura America si orasul New York, cum uram eu, pe vremuri, Romania si orasul Bucuresti. Îi displaceau monstruozitatile arhitecturale din sticla si beton, baloanele din grasime cu doua mîini si doua picioare. Iubea Europa, Parisul.

Ar fi fost singurul care mi-ar fi inteles teama de viata, de oameni, de a exista pur si simplu. Mi-ar fi inteles fricile de tot soiul, defetismul si sila pentru existenta. Dragostea din noptile noastre nu ar fi fost dulceaga sau lucida, ci, mai degraba, strasnica si viscerala.
Vorbele dintre noi ar fi fost tari si crude. Si pentru ca nu mi-au placut niciodata declaratiile zaharoase, împopoțonate in platitudine, cazuta sub vraja lui, i-as fi ascultat fericita, grosolaniile obscene: "Cine ar crede ca o femeie cu ochi atit de luminosi, o vestală virgină, poate avea un fund atit de rotund si o pizda atit de arzatoare, floci atit de electrici".

Îndragostit de Europa unde ii placea sa traiasca, as fi asteptat obosita de dor, intoarcerea lui pe continentul american...imi place asteptarea, imi place intensitatea ei. De dragul lui, as fi luat-o razna, as fi fost innebunita! Feeling infatuated with Henry. Henry Miller
Note: grosolaniile obscene i-au fost adresate intocmai, iubitei lui reale, Anaïs Nin.

Georgel

Eram mai mare cu doi ani decit Georgel. Amindoi impartaseam citeva lucruri: copilaria, note mediocre la scoala, parinti lipsiti de raspundere, teama de scandal, nesiguranta, dorinta de-a fugi departe, dragostea pentru dealuri si paduri, in preajma carora ne nascuseram. Era buzat,  firav, iar cei doi ochi albastri erau parca mereu in cautarea a ceva. Nu mi-era greu sa ghicesc. Cu cei doi ochi ai lui, isi cauta flamind linistea, dragostea, locul. Era baiatul din copilaria mea, cu cei mai intristati ochi. Amindoi cautam si doream aceleasi intimplari.

Georgel fusese nascut din betia a doi oameni batrini, egoisti si cu alcoolul in oase. Uneori il auzeam, intrebindu-i: "eu ce maninc azi? ce maninc eu azi?" Erau seri cind dormeam impreuna, ne ascundeam in aceleasi cotloane de frig si intuneric si, desi eram mici si neputinciosi, in suflete, eram maturi, puternici si gazduiam acelasi gind fata de cele care ne nascusera: dispretul! Stiu ca sentimentul nostru comun era unul clar: fuga! Eram doi copii fara vreo sansa, fara vreun sprijin, fara vreun sfat, sau indrumare. Eram copiii nimanui, stapinii propriei noastre vieti nevîrstnice...
Anii au mers fara a se opri, iar copiii, ce cindva eram, au crescut. Ocupata cu fuga si aflarea unui loc prin lume, am uitat de Georgel si destinul lui plin cu nesansa. Intr-o zi, am aflat ca mama lui fusese gasita moarta pe o strada, iar tatal lui pe care, intre timp, il iertase, a murit de batrinete. Georgel se afla undeva prin Europa, este un barbat chipes, responsabil, cu scoala, albastrul din ochii lui ca doua cercuri, s-a inveselit, iar locul si l-a gasit linga o femeie si-un copil... feeling nostalgică cu gîndul la Georgel

Bella

Mi-am luat orhidee. I-am pus numele Bella. Este zvelta, tacuta, miroase ca o dragoste scaldata-n primavara si tocmai mi-a soptit la ureche ceva de genul: " Where flowers bloom so does hope". La auzul acestor soapte, i-am sarutat gitul si petalele in semn ca si eu simt la fel.
PS: La Multi Ani! Sa ne infloreasca speranta...feeling happy with Bella

Vecinul

Era seara si ma intorceam de la aprozar, (cuvint iesit din uz, dar eu inca-l folosesc) pe o strada strimta, cocheta si ferita de galagie. Deodata, in spatele meu, am auzit o voce barbateasca, cu grai new yorkin (barbatul care purta graiul respectiv, avea in jur de 35-40 de ani si, ca sa scurtez descrierea lui fizica, spun doar ca semana cu Eros Ramazzotti). Voi reda dialogul in limba carpatina, ca sa inteleaga fara dificultate si stramatusa mea hi hi hi

El: Esti fata care alearga in fiecare zi, fie ca ploua, fie ca-i soare. Iti admir consecventa. Locuiesc linga tine si te vad mereu pe geam, cind pleci in parc. Si eu iubesc parcul Astoria. Poate alergam impreuna, intr-o zi?

 Eu: (surprinsa si incintata sa aflu ca un barbat ma urmareste pe fereastra lui, de dupa perdele). Multumesc, dar prefer sa alerg singura. Nu-mi place sa depind de ritmul nimanui.
 El: Aaa, okay, cred ca inteleg. De unde esti?
Eu: Romania. Stii, Europa de Est.
 El: (usor intepat in ego si cu o strimbatura in coltul gurii): Stiu foarte bine unde este situata Romania. Nu toti americanii sint ignoranti.
Eu: ( la rindul meu, usor tifnoasa) Ooo, nu am insinuat asa ceva, nu o lua chiar personal. Dar ma bucur sa aflu ca am un vecin destept care-mi poate arata pe harta tara in care m-am nascut.
El: Ma gindeam, daca nu vrei sa alergam impreuna, poate iesim sa luam masa intr-o seara? Uite, asta este cartea mea de vizita….

***Printre ideile la care am tinut mortis si cu placere, de-a lungul existentei mele, se numara urmatoarele: sa nu am de-a face cu sotii sau iubitii prietenelor mele, (nici macar cu fostii lor soti sau iubiti, imi repugna din plin ideea), cu colegii de serviciu, cu prietenul cel mai bun al aproapelui. Dar ce gogomana, nu m-am gindit niciodata la vecini. Hi hi ki ki

Josephine

Josephine s-a nascut de una singura si, de buna voie, asa avea de gind sa traiasca: prin filtrul singuratatii ei, indiferent ca cineva ii era aproape sau o iubea. Pustietatea era starea care-i placea cel mai mult pentru ca asa se simtea cu adevarat libera. Secretele ii erau in siguranta, simturile ii erau protejate. Rareori voia sa aiba oameni prin preajma. Ii gasea galagiosi si dintosi. Cu toate astea, se mai folosea de ei, amuzindu-se pe seama banalitatii lor si testindu-le onestitatea. Vanitatea si fatarnicia acestora, insa, o ingretosau si, in felul asta, bucuroasa si hotarita se retragea in adapostul ei sigur si solitar…

Aproape pe tot parcursul copilariei ei, Josephine a fost o slabanoaga si a purtat parul foarte scurt. Oricum, nimeni nu s-ar fi sinchisit sa i-l impleteasca sau sa i-l prinda in doua cozi. Fiind produsul a doua oi negre, era un copil neglijat. Isi vedea singura de visurile ei copilaresti si se legana neincetat. Sarmana Josephine! Nimeni nu ar fi banuit ca avea sa se legene pina la 30 de ani…Nici macar ea.
Implinise noua ani cind, imbracata in pijamale de bumbac, statea pe pat, in fund, proptita intre genunchii unui barbat. Se uitau la televizor. Deodata, ca din senin, ca dintr-o joaca, ca din intimplare, descoperea ceva straniu care-i aducea placere. Frecindu-si pulpele lipite si necoapte, intr-un mod lent, discret, dar insistent, un bulb carnos dintre picioarele-i subtiri, se activa, provocindu-i o placere straina pe care nu o intelegea, dar, despre care avea sa afle mai tirziu, ca oamenii mari o numeau strident si cu rinjetul pe buze, orgasm.

Desi muschii picioarelor ii erau obositi de la atita incordare, repeta miscarea din ce in ce mai curioasa. Tresarea de placerea nemaintilnita pina atunci, care-i iesea buluc de sub pijamalele inmuiate.
Teama de a fi descoperita, depistata, de barbatul intre ai carui genunchi statea, ii sporea si mai mult bucuria proaspat cunoscuta si-i accelera palpitatia. Emotia fricii ii placea. Auzea soapte in urechile ei mici, soapte pe care nimeni nu i le soptea: Josephiiine, Josephiiine, Josephiiine shhhhh
Josephine era fiziologic sanatoasa si raspundea stimulilor. Era un semn bun. Avea sa fie o femeie dezvoltata
normal din punct de vedere erotic si sexual…

Păpădie in octombrie

Pentru mine, Peru a fost ca o reintoarcere la inocenta, la viata in forma ei cruda, la simplitate in toata frumusetea ei organica, alaturi de cei mai calzi, primitori si candizi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. Toata ziua as fi ascultat clopotele, as fi mincat in nestire banane coapte pe carbuni, m-as fi ratacit prin munti, fara sa vreau sa fiu gasita, as fi dansat printre ruine, as fi furat palarii si as fi privit incașele cum, tacute in gindurile lor, impletesc culori la colturi de strada…

PS: Fotografii din calatoria peruviana sint publicate pe albumul meu flickr (sus in stinga).

i am genuinely enthusiastic about flying to Peru

Intr-o ora voi porni spre Peru, ca intr-o calatorie in timp. Oh, timpul pe care-mi place sa-l personific si sa-l iau drept barbat, un barbat din trecut la care, din cind in cind, imi place sa ma intorc, doar de dragul nostalgiilor. Nostalgiile! Ce veselii! Mereu am avut o legatura anapoda cu timpul si trecutul lui in care imi place sa ma las dansata si ancorata. Timpul si vraja lui...

Parasesc toamna pentru o reintoarcere la primavara. Vor fi multe ore de zbor spre emisfera sudica, din care stiu sigur ca voi reveni mai pricopsita sufleteste. Ma voi intoarce cu  vorbe bune din orasele pierdute, despre oamenii lor seninosi si neprihaniti, ghemuiti sub palarii vesele, despre cum se rasufla viata de sus, de pe  Machu Picchu, pe care, probabil, voi ajunge cu limba scoasa, ochii bulbucati si urechile infundate. Dar cui ii pasa? De ceva timp visez sa-i sar in spinarea  musculoasa si sa-i cuprind forta... Asadar, mi-am pregatit genunchii rotunjiti si mi-am lustruit  talpile pe care le-am inchis intr-o pereche de bocanci rezistenti.

PS: Gratioasele rumegatoare cu cercei vii, din fotografia de mai sus, sint viitoarele mele prietene. Pe curind!   Ina

Carcasa spartă

Neavind parinti care sa ma apere, am crescut cu sentimentul viguros ca, n-am incotro, singura trebuie sa ma pazesc de cacacioasele vicisitudini, dezvoltind teoria clara: daca eu nu am grija de mine, nimeni nu are. Mi-a fost mereu frica de scandal, cucoane si scandalagii. Imi displac confruntarile si elimin cu usurinta persoanele care ar avea de gind, voit sau nu, sa-mi incurce existenta. Din fericire, foarte rar mi s-a intimplat sa ma tamponez de oameni tiganosi, sau de porci cu doua picioare (guiiitz, guiiitz). Insa, atunci cind sint provocata, in special cind teritoriul si linistea imi sint atacate, pot fi foarte scirboasa si batjocoritoare.

Dar nu verbal, cit mai ales, in scris sau, pur si simplu, prin actiune. (imi conturez cu tact, in secret si fara galagie, atacul). Prin urmare, cine vrea sa ma loveasca, sau sa ma doboare, trebuie sa o faca fizic, si nu prin cuvinte, pentru simplul fapt ca acestea nu ma sperie si nu ma descurajeaza. Filozofia mea de supravietuire este simpla: nu te deranjez, nu ma deranja!

Ultima mea scărmănătură cu o fiinta umana a avut loc acum vreo 4 ani. Aceasta fiinta s-a dovedit a fi o carcasă spartă! Intre noi era o prietenie disfunctionala din care voiam sa ies. Atit de mult mi-a sucit armonia, incapatinindu-se /sa se scoata/ din viata mea, incit am fost nevoita sa recurg la un act simplu: sa-i scriu o scrisoare in care sa-i exagerez defectele, uritenia, neputinta, lovind-o acolo unde furnica cel mai mult: in ego!

Provocata pina-n oase de nimicnicia descoperita, i-am intins si o cursa in care i-am produs, dinadins, iluzia ca va iesi victorioasa. In urma actului meu mirsav la care m-a silit si a scrisorii mele, am primit raspunsul, acesta fiind, de fapt, cea mai puternica urare pe care am primit-o vreodata de la un semen.
Am pastrat-o, pentru ca mi-au placut tensiunea si ecoul dispretului fata de mine, mi-a placut rezultatul actiunii mele zeflemiste, al cuvintelor mele, pentru ca da, mereu am crezut in puterea cuvintelor acide. Stiu, la prima vedere este o urare de om simplu, dar imi place intensitatea urii din ea: “Doresc din toata inima, sa mori rapusa de cele mai crincene boli".

Asa este, uneori, in viata, ni se strecoara oameni nepotriviti. Ei se ascund sub masti bine lustruite. Important este sa le demontam la timp si, in ceea ce ma priveste, pina acum, m-am descurcat foarte bine la asta. De aceea, viata mea este una linistita si pasnica! Oh, yes!

Sertarul

A venit si cucoana toamna! Eu ma uit la ea si ea la mine. Ne intelegem din priviri, mai ales ca avem o trasatura comuna: amindoua ne scofîlcim! Acum o iubesc! Cu ani in urma, cind eram copilul matur-fata tinara, toamna imi tulbura tihna si-mi chinuia zilele...

Toamna ma amageste! Ma trezeste in timpul visului si ma invita la vechile trairi. Am un sertar in care, din cind in cind, mai intru sa dau de scrisori vechi, de sentimentele care, cindva, mi-au apartinut. Le recitesc, le pipai pulsul, rîd înfundat sau oftez si le inchid la loc in intuneric. Aseara, cind vintul batea frunzele, m-am dus in sertarul cu amintiri. Eram curioasa sa redescopar tașca tineretii mele, a copilariei mele mature. M-am intors  in toamna anului in care intrasem in clasa a patra. La ora de desen, tema a fost " toamna". Eram copilul stingher, timid si fara indeminare, care a desenat cele mai imbatrinite frunze si cea mai posaca natura. O toamna  sugrumata de prea mult ruginiu...Eram un copil singuratic, pesimist si fricos. Toate toamnele mi-erau urite! Sufeream pentru ca nu stiam sa le desenez...

Noaptea trista a doi oameni fericiti

Cu ani in urma, deasupra mea locuia o familie tinara, cu doi copii mici. Uneori, ii priveam din spatele ferestrei, trageam cu ochiul la fericirea lor. Eu nu mi-am dorit niciodata casa plina de copii si nici sa sadesc pomi. Dar imi placea cum deasupra mea se desfasura viata rotunjita a doi oameni fericiti. Ce odihniti de implinire erau in universul lor traditional (copii sanatosi, catel pufos, purcel gustos, copac sadit in dosul casei).

Era o noapte lunga de vara cind somnul mi-a fost brusc trezit si speriat de niste strigate de nebunie, de niste gemete ruginoase care parca cereau ajutor. Veneau de deasupra mea, din locuinta fericitilor pe care imi placea sa-i pindesc.

"I want my life back! I want my life back". Striga femeia cu voce inabusita in propria groaza. Si acum port in urechi ecoul disperarii ei, tipatul dupa viata ei inflorita.
In noaptea in care nefericirea lor m-a trezit, ea a descoperit ca barbatul ei avea o alta care-i astepta copilul inca nenascut.

La citeva saptamini, dupa aflarea adapostului lui secret, el a plecat. Ea imbatrinise in acea noapte intrerupta. Isi taiase parul foarte scurt, fapt care-i sublinia prabusirea launtrica, iar gura-i anchilozase: nu mai ridea. De la fereastra mea, in locul celor doua siluete fericite cu care ma obisnuisem, aveam sa privesc doar o sluta slabanoaga si nenorocita...

16 ani

Zilele astea bifez in calendar 16 ani de viata in New York City! Uraaa! In prima mea saptamina aici, am cunoscut-o pe domnisoara Stone. Avea 85 de ani si era vecina mea cocheta. In fiecare simbata avea un tabiet: sa bea un pahar cu tuica. Îi placea cum i se imbujorau si aprindeau obrajii smochiniți si sarutati de multi. Mi-a spus:" Nu te cunosc, dar am un sentiment ca o sa-ti placa la New York". Sentimentul ei n-a dat gres! "New York is always hopeful. Always it believes that something good is about to come off, and it must hurry to meet it".

Fragmente din corespondența personală

Draga mea Kiki, am impresia ca, de la o vreme incoace,  pe strazile New York-ului miroase din ce in ce mai mult a marijuana.  Se pare ca oamenii au nevoie de o frunza aprinsa, ( sau de un praf in singe) cind isi dau seama ce căcășenie este acest dar divin numit –viata-. E  greu sa-i fii lucid in permanenta. De ce se ajunge la o saturatie? De ce? Pentru ca te dezmeticesti dintr-o iluzie si refuzi realitatea. Cauti si preferi halucinatia. Este mai reconfortanta.

*****

Dragul meu artist, azi as vrea sa-mi prinzi pe lentila ta simandicoasa, spatele tonificat. Daca nu m-as fi apucat de ridicat cele doua haltere, m-as fi transformat intr-o bășică. Iar o muză  bășicoasă nu se cade, nu? Procesul asta al maturizarii este curios, dar la naiba,  toate incep s-o ia la vale. Sportul e medicamentul necesar. Ce bine ca l-am descoperit la timp. Inca nu am chef si nici pregatita nu sint sa incep sa atîrn!   

*****

Draga mea Biki, raspunderea de a-mi purta singura de grija imi este de ajuns. Nu cred ca exista cineva care sa urasca mai mult ca mine responsabilitatile de adult.  Am zile pline de tristete. Ma simt ca-ntr-un cavou. Stau ascunsa.  Mi-e dor sa fiu aventuriera, curajoasa. De fapt, ce s-o mai lungesc? As vrea o nebunie. O nebunie! Intelegi? De ce mi-am dorit atit de mult stabilitatea? Este cel mai rau lucru care mi s-a intimplat. Mi-a anihilat trasaturile rebele, mi-a amortit maruntaiele emotive si mi-a cumintit comportamentul.  Ma tem ca am devenit plictisitoare! Imi vreau nelinistea inapoi!

****

Draga mea Liki, multumesc pentru carte. Citind-o pe Simone de Beauvoir in “  Memoriile unei fete cuminti”, am asteptat si am stat ca pe țepi sa  se intimple ceva. Ceva grotesc, ceva grav, ceva urit, ceva dureros.  Dar ce lectura calma, aproape banala. Ironie! Ea chiar era cuminte. Ce dezamagire!  Acum, dind la o parte scriitura de calibru, ce poate fi asa atragator povestind despre o fata cuminte? Dar o aplaud. A stiut sa dea cartii titlul perfect.  Prin cuvintul cheie –cuminte- a tinut cititorul curios, pina la sfirsit. Pentru nimic.

*****

Bonjour, dragul meu strain. A trecut mult timp de cind nu ne-am mai scris. Asa laconic cum ne-am obisnuit.  Cred ca e timpul sa iti spun ca esti cel mai enigmatic barbat din viata mea. Oare sa pastram misterul, sau sa-l demontam? Decide tu. Eu sint nehotarita. Dar daca vii la New York, asta este numarul meu  (1)-347-346….Deci vino!

*****

Ce zi, draga mea Ziki, ce zi! Insuportabila.  M-am saturat de toti ocupatii care nu au timp de nimic. Si de succesul lor prelins. Si de vietile lor incarcate cu lucruri care, chipurile, le dau sens. Ce fericiti inchipuiti! Si, dupa ce ca eram irascibila de la hormonii menstruali, (cit mai urasc o data pe luna sa fiu femeie) o colega s-a gasit sa-mi divulge intimitatea ei secreta, sa-mi faca grave confidențe. Asculta ce mi-a zis, ca sa te crucesti.  La 37 de ani este inca  virgina, dar…o suge!  Este si o mare credincioasa. Merge la biserica saptaminal, nu crede in sex inaintea mariajului si de aceea  tine mortis la castitate. Dar gura ei nerusinata nu are complexe! Ce a apucat-o sa-mi spuna mie toate astea? Pentru ca nu se mai suporta cu secretul ei cu tot. Se considera o mare pacatoasa.  Ce puteam sa-i zic?  “ Draga mea creștină,  ce onorata ma simt  sa o intilnesc pe fecioara cea muista.  Roaga-te si suge-o, dar numai  gaseste-ti  odata, calea  cea dreapta  si curata.” Am consolat-o cum m-am priceput mai bine, explicindu-i ca toti oamenii detin secrete obscene, dar nu recunosc. Sint pudici si ipocriti, pitiți sub masca intelepciunii false. In acelasi timp, i-am sugerat subtil ca ar fi timpul sa se cam futa, macar de dragul gurii, sa-i dea o pauza, sarmana…

In sinea mea mi-am zis: Doamne, scapa-ma de nebunii care-mi sar in cale si apara-ma de mintile lor diforme. Vezi tu? Cum sa nu iubesti New York-ul?  Aici poti intilni o  oarba fericita, un musulman jovial fara nevasta, o virgina cu gura inselatoare. Si, ca sa fie ziua completa, cind am ajuns acasa si mi-am deschis email-ul, am gasit acest mesaj:

“Good day ,

Nice to meet you , i am Philip Williams, from  American Soldier but I am stationed in Afghanistan. I saw your profile on Facebook and would like to know more about you. Thanks”.

Cum ajung soldatii americani pe pagina mea, sau, mai exact, ce cauta astia pe facebook? Iti spun, nu mi-e usor sa tin pasul cu vremurile astea.

*****

Oh, hello, haiducule! Bine ca ti-e bine.  Nu, nu am mari noutati. Aici avem o vara tomnatica. Ce incintata sint cind aerul plin de racoare imi zburleste porii adormiti. Ti-am zis ca dorm neobisnuit de mult, in ultima perioada? In rest, ce naiba sa-ti spun? Satula  de capitalism si de birocratia lui, sper sa ajung cit mai curind in Peru. De ceva timp port in mine acest capriciu: sa urc pe Machu Picchu, sa trag caprele de coada si sa ma imbratisez cu toti localnicii. Tu ai vazut ce colorit au straiele lor? Pun pariu ca ma voi intoarce de acolo cu o palarie vesela si larga si cu inima impodobita.

*****

Draga mea Kiki,  eu cred ca eroina mea este Anaïs Nin. Ce femeie vivace si bolnava-n ginduri, cu un destin absurd si intrigant. Dar cine-ar vrea o viata obisnuita? Eu ii aprob si-i inteleg  nevrozele, dezordinea boema, minciunile, lacomia amoroasa.  Aceasta narcisista bruna, cu sprincene negre si subtiri,  si-o tragea cu toata elita scriitoriceasca din acea vreme, iubitul ei preferat fiind Henry Miller. Si eu tot pe el l-as fi ales. In timp ce despre sotul ei declara ca avea un penis fara nerv, cu Miller se simtea in paradis. Imi amintesc pasajul in care, tolanita si goala printre manuscrise si insemnari, suspina”: Ce vremuri traim! Sint futută de moarte. Scriu, citesc, ma masturbez”.   

La vazul acestor rinduri, ma scutur!  Ma descopar in vorbele ei pline. Sint prinsa-n ele si, oh, ma inspira la… o gingașă preacurvie.   

Stind cu ochii in jurnalul  acestei  femei, o decadentă  cenzurată, ii simt spiritul aproape. Chiar si rasuflul. Cred ca este prima femeie de care ma simt atrasa. Nu te ingrozi, imaterial, ma refeream.  Dar, o  intrebare prinde radacini in mine: de ce nu m-am nascut la 1900? As fi scapat deja de viata…  

A blast from the past

Cind locuiam la Bucuresti, am cunoscut un muieratic. Un mare guraliv! Folosea cuvinte speciale, menite sa incinte femeia sub toate formele ei. Vorbele lui, cu cit erau mai solemne, cu atit erau mai pline de mucegai stralucitor. Emotional, cred ca era un barbat fara echilibru. In timp ce arma lui erau vorbele bine minuite, a mea erau replica si intuitia. Dar era inteligent, avea un umor bun si un sarcasm treaz! Dupa citeva strinsori sub lumina stelelor din batrinul Cismigiu si citeva plimbari la bratul lui meschin, ca sa previn un dezastru, am disparut, am fugit. M-am ascuns!

Mereu am fost alerta si m-am aparat de genul de om care a incercat sa ma fenteze sau sa ma prosteasca. L-am considerat un pericol. Gaseam felul lui ca fiind mincinos, iar mintea lui plina cu orificii femeiesti. Era un crai vanitos!
Ultimul mesaj pe care l-am primit de la el suna cumva amenintator si zaharos: “ Nu-i nimic! Si la 80 de ani si tot voi face dragoste cu tine”.

Au trecut aproape 20 de ani. Acum citeva saptamini alergam in parc, pe terenul special amenajat, imprejmuit de un gard din sirma. De el statea sprijinit un barbat. Era guralivul din Bucuresti! Socati si ingroziti cind ne-am depistat si recunoscut, ne-am facut instinctiv din mina, fara sa-mi opresc picioarele din fuga. Cind ajungeam in dreptul gardului unde ramasese nemiscat, in timp ce alergam, ne vorbeam aproape urlind, fiind o oarecare distanta intre noi:

Eu: Esti cumva bolnav? Ce naiba cauti aici? Locul tau e in trecut.
El: Esti nebuna? Sint sanatos tun. Opreste-te sa vorbim.
Eu: Alerg! Nu ma opresc pentru nimeni.

Din cind in cind, il mai zaresc linga gardul terenului pe care alerg. Are un catel mic, de care pare foarte atasat. Intr-o zi, vazind ca alerg fara oprire, s-a instalat si proptit in poarta de iesire, tinindu-si strins la piept catelul adorat. Amuzata de gestul infantil al vizitatorului meu din trecut, am intensificat ritmul picioarelor si, indepartindu-ma de poarta de iesire, am sarit gardul, pierzindu-ma printre copaci. Traiam un straniu déjà vu.

Ultima oara cind ne-am vazut de dupa gard, l-am surprins analizind posteriorul alergatoarelor. Ne-am facut din mina, zimbind arogant unul altuia. Rinjetul lui mi-a zis:

“O faci pe inabordabila, ha? Te prind eu. Antipatico!”
Al meu i-a raspuns: “Nu, nici la 80 de ani! Maimutoiule!”

Morala este simpla si obisnuita: Unii oameni nu se schimba niciodata. Lumea este un sat mic. Nu stii niciodata cind dai nas in nas cu un satean din trecutul tau.
Watch out! —

Pălăria

El  este un barbat din Bangladesh de la care cumpar, deseori, fructe. Vinde la o taraba pe strazile new yorkine. Este tot timpul vesel, bine dispus si mi-a destainuit ca...isi cauta nevasta. I-am sugerat ca asta inseamna de multe ori probleme si ca mai bine isi vede de caisele lui. M-a contrazis inversunat! Dar nu asta vreau sa spun. De cite ori il vedeam imi placeau palariile lui rotunde, vizibil usoare si colorate diferit. Intr-o zi i-am spus: "stii, daca tot cumpar mereu banane de la tine, imi dai si mie o palarie ca a ta?".

Mi-a raspuns cu un zimbet incurcat: "Miss, e pentru barbati si, in general, in cultura noastra, o purtam cind ne rugam."I-am raspuns ca asta nu e treaba mea, eu imi doresc o palarie ca a lor. I know how to make it fashionable si, eventual, ca sa ma supun ritualului, cind o port, ma si rog sa-mi fie bine mie si...aproapelui.

Dupa vreo saptamina, mi-a adus doua palarii. Le-a cumparat de la magazinul lor traditional. M-a taxat cu $10. De bucurie, am cumparat si o sacosa mare cu struguri, piersici si banane! Feeling fashionable with the Bangladesh hat

Ploaia

Cred ca am inceput sa am o relatie intima cu ploaia. Cum incepe furtuna, cum ma duc in parc sa alerg, aruncindu-ma in virtejul ei. Si-n ce hal alerg, si-n ce hal ma balacesc in ploaia care curge din cerurile încruntate. Tuna, fulgera, eu ma încolăcesc in jurul ei.Uneori e brutala. Imi place! Cu cit vintul e mai agresiv, cu atit ma stropeste mai mult. Îi zimbesc cu subînteles si-i strig: "mai vreau! mai vreau! Voi reveni pentru mai mult, nemiloaso!"

Maieul ud devine transparent, sfîrcurile trezite, curioase privesc galagia de afara, rizind pe ascuns, pulpele intarite si alunecoase se cutremura, umerii imi sint inmuiati, genunchii tin pasul cu ritmul meu intens, respiratia se accelereaza necontrolat, gitul isi ia pozitia de drepti si gura mi se deschide treptat, primind apa curata a ploii mele minunate si perfide. E ca un sarut plin si hranitor in care buzele apoase tremura de mirare si placere. Ce amestec!  Dupa o ora de facut dragoste cu ploaia, ma simt îndestulată.  Asadar, va dau de veste: am o iubita! Numele ei este Ploaia. Feeling intimate with the rain